ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6526/2004

Asupra recursului în anulare de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 4112

din 20 decembrie 2003 pronunțată de Judecătoria Hunedoara s-a admis în parte

acțiunea principală formulată de reclamanta N.R.P. împotriva pârâtelor M.M., M.O.,

N.E.D., precum și cererea reconvențională formulată de pârâte.

S-a reținut că părțile sunt

coproprietare asupra imobilelor înscrise în C.F. nr. 3013/a Hunedoara, cu

nr.top 436 compus din casă de locuit, curte și grădină în suprafață tabulară de

227 mp și suprafață reală de 113 mp; top nr. 434/1 compus din grădină în

suprafață tabulară de 489 mp și suprafață reală de 344 mp; top 435 compus din

casă de lemn, curte în suprafață tabulară de 151 mp , suprafață reală de 115 mp;

top nr.438 compus din grădină în suprafață tabulară de 439 mp și suprafață

reală de 294 mp și top nr. 434/2 compus din grădină în suprafață tabulară de 22

mp și suprafață reală de 25 mp.

S-a constatat că părțile

sunt coproprietare asupra imobilelor în următoarele cote: reclamanta N.R.P. cota

de 8/16 părți, pârâtele M.M. – cota de 2/6 părți, M.O.P. (căsătorită T.)- cota

de 3/16 părți și N.D.E. – cota de 3/16 părți.

S-a dispus sistarea stării

de indiviziune asupra imobilelor prin vânzarea imobilelor cu prețul de strigare

de 801.880.000 lei (pentru construcții) și 201.974.000 lei pentru suprafața de

1078 mp teren.

A fost respinsă cererea

reclamantei privind obligarea părților la plata sumei de 117.533.500 lei

reprezentând despăgubiri pentru lipsa de folosință a imobilelor.

S-a constatat că pe

parcursul timpului pârâtele și antecesorii lor au adus îmbunătățiri imobilelor

(construcției) în sumă de 265.332.223 lei și reclamanta a fost obligată să le

plătească cota de 172 parte din valoarea îmbunătățirilor, respectiv suma de

132.666.000 lei.

S-a stabilit că vânzarea

întregului imobil să se facă prin intermediul executorului judecătoresc până la

1 mai 2003.

Împotriva acestei sentințe

au declarat apel pârâtele.

Reclamanta a invocat

nelegalitatea încheierii de admitere în principiu pronunțată de instanța de

fond sub aspectul reținerii îmbunătățirilor și reparațiilor efectuate la

imobil, pentru că s-au compensat cu folosința exercitării în timp de 20 de ani

și imobilele s-au restituit în conformitate cu prevederile art. 6 raportat la

art. 3 alin. (2) din Legea nr. 112/1995, liber de sarcini prin sentința civilă

nr. 3244/1998 a Judecătoriei Hunedoara.

A mai arătat că se putea

acorda cu consimțământul său ½ din contravaloarea îmbunătățirilor

efectuate după restituirea imobilului, deoarece fratele său M.P.S. a locuit în

acest imobil până în anul 1978.

În fine, reclamanta a mai

învederat că nelegal s-a respins capătul de cerere privind obligarea la

½ din contravaloarea lipsei de folosință a imobilului.

Critica pârâților se referă

la greșita soluționare a cauzei prin neobligarea reclamantei și la plata

dobânzilor legale aferente sumei reprezentând cota de ½ din

îmbunătățirile la care a fost obligată începând cu data pronunțării încheierii

apelate.

Prin decizia civilă nr. 406/A

din 17 octombrie 2003 Curtea de Apel Alba Iulia au fost respinse apelurile

declarate de reclamanta N.R.P. împotriva pârâtelor M.M., M.O., N.E.D.

Curtea a reținut că

îmbunătățirile în discuție aduse imobilului au fost efectuate de către fratele

reclamantei (în prezent decedat) și de către pârâte, care s-au folosit timp de

20 de ani. Ele au fost identificate și evaluate prin expertiză tehnică, sporind

valoarea de circulație a imobilului profitând tuturor proprietarilor, astfel că

s-a apreciat irelevantă împrejurarea că reclamanta nu a fost consultată în

calitate de coproprietar pentru realizarea lor.

De asemenea, s-a reținut că

în calitate sa de coproprietară nu putea determina pe ceilalți coproprietari

care aveau folosința imobilului să nu execute lucrări utile și pentru sporirea

confortului, de modernizare, de natură a spori valoarea imobilului, îmbunătățiri

ce nu au dus la schimbarea destinației bunului și nici utilizarea lui

obișnuită.

S-a mai avut în vedere că

reclamanta nu a dovedit că a fost împiedicată să intre în folosința imobilului

după dezbaterea succesiunii și a devenit coproprietar pentru a solicita

obligarea celorlalți coproprietari la plata folosului obținut, aferent cotei

sale, ci dimpotrivă, până la momentul în care a cerut sistarea indiviziunii, a

achiesat că ceilalți coproprietari să folosească imobilul.

În privința criticii

pârâților s-a conchis că este tot nefondate, deoarece s-a făcut dovada

achitării integrale a contravalorii îmbunătățirilor pretinse.

Împotriva încheierii civile

nr. 4112 din 20 decembrie 2002 a Judecătoriei Hunedoara și a deciziei civile

nr. 406/A din 17 octombrie 2003 a Curții de Apel Alba Iulia a declarat recurs

în termen legal reclamanta N.R.P.

Critica vizează

interpretarea greșită a dispozițiilor art. 998 și art. 999 C. proc. civ. pentru

faptul că deși pârâții intimați i-au creat un prejudiciu prin lipsa de

folosință a cotei parte din imobil, nu i s-a acordat contravaloarea acestuia,

în condițiile în care a dovedit că putea închiria imobilul obținând chiria

raportată la prețul pieței.

S-a mai susținut că

soluțiile instanțelor sunt nelegale și pentru că a fost obligați la plata

îmbunătățirilor aduse imobilului raportat la cota parte cuvenite, critică pe

care nu o mai susține, așa cum se precizează chiar în finalul cererii de recurs

(fila 4 dosar).

În drept a fost invocat

motivul de recurs precizat de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Recursul este nefondat

pentru considerentele ce urmează:

Este adevărat că în materia

indiviziunii fiecare coproprietar are dreptul să exercite folosința asupra

bunului indiviz, cu condiția de a se respecta drepturile celorlalți

coproprietari.

Prin hotărârile recurate s-a

reținut corect că reclamanta recurentă nu a dovedit împiedicarea sa de a intra

în folosința cotei părți din imobil după dezbaterea succesiunii.

Mai mult decât atât, prin

conduita sa a dovedit o achiesare pentru ca ceilalți coproprietari să

folosească imobilul, nefiind dovedit în acest mod că a suferit nu prejudiciu.

Potrivit art. 998 C. proc.

civ. „orice faptă a omului, care cauzează altuia prejudiciu, obligă pe acela

din a cărui greșeală s-a ocazionat, a-l repara”.

Pentru angajarea răspunderii

civile delictuale se cer a fi întrunite cumulativ mai multe condiții, respectiv

existența unui prejudiciu, a unei fapte ilicite în raport de cauzalitatea între

fapta ilicită și prejudiciul și vinovăția celui ce a cauza prejudiciu, constând

în intenția, neglijența sau imprudența cu care a acționat, condiții ce nu se

regăsesc sub aspectul invocat în critica recurentei.

În consecință, față de

aceste considerente urmează ca recursul că fie respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge,

ca nefondat recursul declarat de reclamanta N.R.P. împotriva încheierii nr. 4112

din 20 decembrie 2002 a Judecătoriei Hunedoara și a deciziei civile nr. 406/A

din 17 octombrie 2003 a Curții de Apel Alba Iulia.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 23 noiembrie

2004.