ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6526/2004
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6526/2004 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2004)
Asupra recursului în anulare de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 4112 din 20 decembrie 2003 pronunțată de Judecătoria Hunedoara s-a admis în parte acțiunea principală formulată de reclamanta N.R.P. împotriva pârâtelor M.M., M.O., N.E.D., precum și cererea reconvențională formulată de pârâte. S-a reținut că părțile sunt coproprietare asupra imobilelor înscrise în C.F. nr. 3013/a Hunedoara, cu nr.top 436 compus din casă de locuit, curte și grădină în suprafață tabulară de 227 mp și suprafață reală de 113 mp; top nr. 434/1 compus din grădină în suprafață tabulară de 489 mp și suprafață reală de 344 mp; top 435 compus din casă de lemn, curte în suprafață tabulară de 151 mp , suprafață reală de 115 mp; top nr.438 compus din grădină în suprafață tabulară de 439 mp și suprafață reală de 294 mp și top nr. 434/2 compus din grădină în suprafață tabulară de 22 mp și suprafață reală de 25 mp.
S-a constatat că părțile sunt coproprietare asupra imobilelor în următoarele cote: reclamanta N.R.P. cota de 8/16 părți, pârâtele M.M. – cota de 2/6 părți, M.O.P. (căsătorită T.)- cota de 3/16 părți și N.D.E. – cota de 3/16 părți. S-a dispus sistarea stării de indiviziune asupra imobilelor prin vânzarea imobilelor cu prețul de strigare de 801.880.000 lei (pentru construcții) și 201.974.000 lei pentru suprafața de 1078 mp teren. A fost respinsă cererea reclamantei privind obligarea părților la plata sumei de 117.533.500 lei reprezentând despăgubiri pentru lipsa de folosință a imobilelor. S-a constatat că pe parcursul timpului pârâtele și antecesorii lor au adus îmbunătățiri imobilelor (construcției) în sumă de 265.332.223 lei și reclamanta a fost obligată să le plătească cota de 172 parte din valoarea îmbunătățirilor, respectiv suma de 132.666.000 lei.
S-a stabilit că vânzarea întregului imobil să se facă prin intermediul executorului judecătoresc până la 1 mai 2003. Împotriva acestei sentințe au declarat apel pârâtele. Reclamanta a invocat nelegalitatea încheierii de admitere în principiu pronunțată de instanța de fond sub aspectul reținerii îmbunătățirilor și reparațiilor efectuate la imobil, pentru că s-au compensat cu folosința exercitării în timp de 20 de ani și imobilele s-au restituit în conformitate cu prevederile art. 6 raportat la art. 3 alin. (2) din Legea nr. 112/1995, liber de sarcini prin sentința civilă nr. 3244/1998 a Judecătoriei Hunedoara. A mai arătat că se putea acorda cu consimțământul său ½ din contravaloarea îmbunătățirilor efectuate după restituirea imobilului, deoarece fratele său M.P.S.
a locuit în acest imobil până în anul 1978. În fine, reclamanta a mai învederat că nelegal s-a respins capătul de cerere privind obligarea la ½ din contravaloarea lipsei de folosință a imobilului. Critica pârâților se referă la greșita soluționare a cauzei prin neobligarea reclamantei și la plata dobânzilor legale aferente sumei reprezentând cota de ½ din îmbunătățirile la care a fost obligată începând cu data pronunțării încheierii apelate. Prin decizia civilă nr. 406/A din 17 octombrie 2003 Curtea de Apel Alba Iulia au fost respinse apelurile declarate de reclamanta N.R.P. împotriva pârâtelor M.M., M.O., N.E.D. Curtea a reținut că îmbunătățirile în discuție aduse imobilului au fost efectuate de către fratele reclamantei (în prezent decedat) și de către pârâte, care s-au folosit timp de 20 de ani.
Ele au fost identificate și evaluate prin expertiză tehnică, sporind valoarea de circulație a imobilului profitând tuturor proprietarilor, astfel că s-a apreciat irelevantă împrejurarea că reclamanta nu a fost consultată în calitate de coproprietar pentru realizarea lor. De asemenea, s-a reținut că în calitate sa de coproprietară nu putea determina pe ceilalți coproprietari care aveau folosința imobilului să nu execute lucrări utile și pentru sporirea confortului, de modernizare, de natură a spori valoarea imobilului, îmbunătățiri ce nu au dus la schimbarea destinației bunului și nici utilizarea lui obișnuită.
S-a mai avut în vedere că reclamanta nu a dovedit că a fost împiedicată să intre în folosința imobilului după dezbaterea succesiunii și a devenit coproprietar pentru a solicita obligarea celorlalți coproprietari la plata folosului obținut, aferent cotei sale, ci dimpotrivă, până la momentul în care a cerut sistarea indiviziunii, a achiesat că ceilalți coproprietari să folosească imobilul. În privința criticii pârâților s-a conchis că este tot nefondate, deoarece s-a făcut dovada achitării integrale a contravalorii îmbunătățirilor pretinse. Împotriva încheierii civile nr. 4112 din 20 decembrie 2002 a Judecătoriei Hunedoara și a deciziei civile nr. 406/A din 17 octombrie 2003 a Curții de Apel Alba Iulia a declarat recurs în termen legal reclamanta N.R.P.
Critica vizează interpretarea greșită a dispozițiilor art. 998 și art. 999 C. proc. civ. pentru faptul că deși pârâții intimați i-au creat un prejudiciu prin lipsa de folosință a cotei parte din imobil, nu i s-a acordat contravaloarea acestuia, în condițiile în care a dovedit că putea închiria imobilul obținând chiria raportată la prețul pieței. S-a mai susținut că soluțiile instanțelor sunt nelegale și pentru că a fost obligați la plata îmbunătățirilor aduse imobilului raportat la cota parte cuvenite, critică pe care nu o mai susține, așa cum se precizează chiar în finalul cererii de recurs (fila 4 dosar). În drept a fost invocat motivul de recurs precizat de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. Recursul este nefondat pentru considerentele ce urmează: Este adevărat că în materia indiviziunii fiecare coproprietar are dreptul să exercite folosința asupra bunului indiviz, cu condiția de a se respecta drepturile celorlalți coproprietari.
Prin hotărârile recurate s-a reținut corect că reclamanta recurentă nu a dovedit împiedicarea sa de a intra în folosința cotei părți din imobil după dezbaterea succesiunii. Mai mult decât atât, prin conduita sa a dovedit o achiesare pentru ca ceilalți coproprietari să folosească imobilul, nefiind dovedit în acest mod că a suferit nu prejudiciu. Potrivit art. 998 C. proc. civ. „orice faptă a omului, care cauzează altuia prejudiciu, obligă pe acela din a cărui greșeală s-a ocazionat, a-l repara”. Pentru angajarea răspunderii civile delictuale se cer a fi întrunite cumulativ mai multe condiții, respectiv existența unui prejudiciu, a unei fapte ilicite în raport de cauzalitatea între fapta ilicită și prejudiciul și vinovăția celui ce a cauza prejudiciu, constând în intenția, neglijența sau imprudența cu care a acționat, condiții ce nu se regăsesc sub aspectul invocat în critica recurentei.
În consecință, față de aceste considerente urmează ca recursul că fie respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE: Respinge, ca nefondat recursul declarat de reclamanta N.R.P. împotriva încheierii nr. 4112 din 20 decembrie 2002 a Judecătoriei Hunedoara și a deciziei civile nr. 406/A din 17 octombrie 2003 a Curții de Apel Alba Iulia. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 23 noiembrie 2004.
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.