ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3811/2005

Asupra recursului civil de față;

Din examinarea lucrărilor dosarului, constată

următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la 19

noiembrie 2002 pe rolul Tribunalului Vaslui, reclamanta Banca Națională a

României, sucursala Iași, a chemat în judecată Statul Român prin Ministerul

Finanțelor Publice și Primăria municipiului Bârlad pentru stabilirea măsurilor

reparatorii prin echivalent pentru imobilul cu destinație de locuință, în

prezent demolat și pentru terenul de 4 ha situat în Bârlad. Acțiunea a fost

fondată pe dispozițiile Legii nr.10/2001.

Tribunalul Vaslui, prin sentința

civilă nr. 588 din 5 mai 2003 a respins acțiunea, reținând că reclamanta nu a

putut face dovada preluării abuzive de către Statul Român a imobilului și nici

nu a dovedit că la punctul preluări imobilul era în proprietatea reclamantei.

S-a mai constatat că Banca, ca instituție publică potrivit art. 3 alin. (2) din

Legea nr. 10/2001 nu face parte dintre persoanele care au calitatea de persoane

îndreptățite, fiind în mod expres exceptată și căreia nu li se aplică

reglementările acestei legi speciale. Imobilul fiind în patrimoniul Primăriei

și cunoscându-se deci deținătorul, Statul Român nu are calitate procesuală

pasivă.

Curtea de Apel Iași prin decizia

civilă nr. 58 din 9 iulie 2003, a respins apelul ca nefondat.

Critica potrivit căreia greșit s-a

considerat că Banca este o instituție publică, ignorându-se faptul că are

personalitate juridică cu patrimoniu și sediu nu a fost primită de instanță.

S-a constatat că B.N.R. este o

instituție publică în sensul art. 3 din Legea nr. 10/2001 care gestionează bani

publici și la care Statul Român este acționar majoritar și pe cale de

consecință nu intră în reglementarea prevăzută de Legea nr. 10/2001.

Împotriva acestei decizii reclamanta

a declarat recurs întemeiat generic pe dispozițiile art. 304 și urm. C. proc.

civ.

În esență s-a arătat că în mod

greșit s-a aplicat art. 3 alin. (2) din Legea nr. 10/2001. Instanțele prin

O.U.G. nr. 184/2002, act normativ apărut după formularea acțiunii în justiție.

S-a mai arătat că este instituție de sine stătătoare care nu poate fi

identificată cu Statul Român, nu este instituție bugetară a statului și

plătește impozite. In calitate de proprietar al imobilelor este îndreptățită să

revendice bunurile.

Recursul este nefondat pentru

următoarele motive.

Potrivit art. 1 Legea nr. 58/1998

privind activitatea bancară, Banca Națională a României este „banca centrală a

Statului Român având personalitate juridică și cheltuieli proprii prevăzute în

Statutul B.N.R.”.

Sub acest aspect instanțele au

aplicat corect dispozițiile Legii nr. 10/2001 când au stabilit că reclamanta nu

face parte din categoria persoanelor îndreptățite la măsuri reparatorii prin

restituire în natură sau echivalent, după caz. Dacă restituirea lor, art. 3

alin. (2

1

) întrucât prin O.U.G. nr. 184/2002 se referea numai la

instituții publice ale statului după 26 martie 2004, când a intrat în vigoare

Legea nr. 48/2004 pentru aplicarea O.U.G. nr. 184/2002, aria persoanelor

juridice cărora nu li se aplică dispozițiile Legii nr. 10/2001 s-a lărgit,

fiind exceptate „ministerele, celelalte instituții publice ale statului sau ale

unităților administrativ-teritoriale, inclusiv cele autonome sau independente,

regiile autonome, companii, societățile naționale, societățile comerciale cu

capital de stat precum și cele privatizate potrivit legii”.

Legea nr. 10/2001 nu se aplică nu

numai sub acest aspect dar nici cât privește obiectul revendicării.

Nu s-a făcut dovada de reclamantă că

a avut în proprietate la momentul trecerii în patrimoniul statului, imobilul. Revendicarea

privește, conform petitului acțiunii și notificării adresate Primăriei, un

teren (de pe care s-a demolat o casă) situat în Bârlad. În justificarea

proprietății reclamanta a prezentat un ordin de adjudecare nr. 25 din 1

februarie 1940, prin care s-a adjudecat în favoarea B.N.R. S.A., cu sediul

central în București, un imobil situat în Bârlad.

În raport de obiectul Legii nr. 10/2001

prevăzut de art.1 alin.1 potrivit căruia se restituie în condițiile legii

„imobilele preluate în mod abuziv de stat sau de orice alte persoane juridice

într-o perioada precis determinată 6 martie 1945-22 decembrie 1989”, este

esențial să se cunoască momentul preluării, aspect pentru care reclamanta nu a

putut produce probe.

De asemenea, corect a fost respinsă

acțiunea și împotriva pârâtului Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice

care, atâta timp cât se cunoaște deținătorul, Consiliul local municipal, nu

este antrenat în răspunderea pentru despăgubiri în echivalent, art. 26 alin. (3)

din Legea nr. 10/2001 fiind formal în acest sens.

Pentru considerentele arătate se va

respinge ca nefondat recursul reclamantei-recurente.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge recursul declarat de reclamanta Banca

Națională a României, sucursala Iași, împotriva deciziei civile nr. 58 din 9

iulie 2003 a Curții de Apel Iași, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 10 mai 2005.