ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4777/2004

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

La data de 18 februarie 2004,

condamnatul T.F., deținut în Penitenciarul Rahova în executarea pedepsei

închisorii aplicată acestuia prin sentința penală nr. 347 din 7 aprilie 2003,

definitivă, a solicitat întreruperea executării pedepsei închisorii.

În motivarea plângerii, condamnatul

a arătat că este cap de familie, are doi copii minori rămași în îngrijirea

soției sale, care este bolnavă și nu realizează venituri. Totodată, acesta a

mai arătat că locuința este deteriorată, necesitând reparații, iar cheltuielile

de întreținere nu sunt achitate la zi.

În cauză a fost administrată proba

cu anchetă socială la domiciliul condamnatului, din care a rezultat că acesta a

avut o relație de concubinaj, din care au rezultat doi copii, concubina V.G.

locuind doar sporadic la domiciliul acestuia, str. Duzilor, cu privire la care

condamnatul este titularul unui contract de închiriere.

Prin sentința penală nr. 482 din 8

aprilie 2004, Tribunalul București, secția a II-a penală, a respins, cererea

condamnatului, reținând că motivele invocate în susținerea acesteia nu se

încadrează în nici unul din cazurile prevăzute de art. 455, raportat la art.

453 alin. (1) C. proc. pen.

Curtea de Apel București, secția I

penală, prin decizia penală nr. 348 din 11 iunie 2004, a respins, ca nefondat,

apelul declarat de condamnat împotriva hotărârii instanței de executare,

apreciind că hotărârea atacată este temeinică și legală, prima instanță

stabilind judicios că nici unul din motivele invocate în susținerea cererii de

întrerupere a executării pedepsei închisorii, nu constituie împrejurări

speciale în sensul legii procesuale penale și nu reclamă prezența acestuia la

domiciliu.

Împotriva acestei din urmă hotărâri,

condamnatul a declarat recurs, fără a invoca nici unul din cazurile de casare

prevăzute în art. 385

9

C. proc. pen. și fără a formula critici

susceptibile a fi încadrate într-unul dintre acestea.

La termenul fixat pentru judecarea

recursului, condamnatul a reiterat motivele cererii de întrerupere a executării

pedepsei închisorii.

Recursul este nefondat, pentru considerentele

ce se vor arăta în continuare.

Astfel, examinând cauza prin prisma

criticilor formulate în ședință publică de către condamnat, se constată că

instanțele au stabilit judicios cu privire la neîndeplinirea condițiilor art.

455, cu referire la art. 453 C. proc. pen.

Este în acest sens de reținut că

pentru asigurarea, concomitent, a scopului procesului penal și a scopului

pedepsei aplicate, punerea de îndată în executare a hotărârii definitive de

condamnare și executarea pedepsei apar ca fiind condiții obligatorii.

Ca atare, întreruperea executării

pedepsei închisorii poate fi acordată, exclusiv, în acele situații în care

instanța investită cu cererea constată incidența unuia din cazurile limitativ

prevăzute de legea procesuală penală și îndeplinirea condițiilor prevăzute de

lege pentru cazul invocat.

Or, nu corespunde cerințelor art.

453 lit. c) C. proc. pen., cu referire la caracterul vremelnic al situației și

posibilitatea înlăturării consecințelor grave ale acesteia, starea locuinței

închiriate invocată de condamnat și nici faptul că are doi copii minori,

rezultați din concubinaj, care locuiesc sporadic la locuința acestuia,

constatate prin ancheta socială.

Se constată că le lipsește stărilor

menționate, în condițiile continuării executării pedepsei închisorii aplicate

prin hotărâre definitivă, atât legătura de cauzalitate, cât și posibilitatea

schimbării acesteia, ambele având caracter de anterioritate în raport cu

aplicarea pedepsei în executarea căreia condamnatul se află.

În consecință, pentru considerentele

ce preced, conform art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Curtea

va respinge recursul, ca nefondat.

Totodată, în baza art. 192 alin. (2)

din același cod, condamnatul T.F. va fi obligat la plata către stat a

cheltuielilor judiciare în recurs, conform dispozitivului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul

declarat de condamnatul T.F. împotriva deciziei penale nr. 438 din 11 iunie

2004 a Curții de Apel București, secția I penală.

Obligă recurentul condamnat să

plătească statului suma de 800.000 lei cheltuieli judiciare, din care 200.000

lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul

Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi

24 septembrie 2004.