ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2436/2005

Asupra recursului penal de față: În baza lucrărilor de la dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 1251 din 05 octombrie 2004, pronunțată de Tribunalul București, secția penală, în baza art. 211 alin. (2) lit. c) și alin. (2 1 ) lit. a) și b) C. pen., a fost condamnat inculpatul C.R.G. la o pedeapsă de 8 ani închisoare. S-a făcut aplicarea art. 71 și art. 64 C. pen. A fost menținută starea de arest a inculpatului și i s-a dedus din pedeapsa aplicată, perioada arestului preventiv, de la 19 iulie 2004 la zi. De asemenea, prin aceeași sentință în baza art. 211 alin. (2) lit. c), alin. (2 1 ) lit. a) C. pen., cu aplicarea art. 74 și art. 76 C. pen., a fost condamnat și inculpatul Toma Daniel la o pedeapsă de 3 ani închisoare.

S-a făcut aplicarea art. 71 și art. 64 C. pen. A fost menținută starea de arest a inculpatului și i s-a dedus din pedeapsă, perioada arestului preventiv de la 19 iulie 2004 la zi. S-a luat act că partea vătămată nu s-a constituit ca parte civilă, fiindu-i restituită suma de bani însușită prin violență. A fost obligat fiecare inculpat să plătească către stat câte 3.000.000 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare, din care suma de 400.000 lei se va avansa din fondurile Ministerului Justiției. Pentru a se pronunța această sentință, s-a reținut în esență următoarea situației de fapt: În ziua de 19 iulie 2004, în jurul orelor 12,30, partea vătămată G.C., în vârstă de 17 ani, însoțit de prietenul și colegul său S.A.M.

se aflau pe B-dul Ferdinand, municipiul București, iar inculpații C.R.G. și T.D. au acostat-o pe partea vătămată și, în urma unor expresii amenințătoare, iar primul inculpat folosindu-se și de un cuțit, au deposedat-o pe aceasta de suma de 300.000 lei. Faptei comisă de către inculpați i s-a dat încadrarea juridică legală în infracțiunea de tâlhărie în formă agravantă menționată mai sus, texte de lege în baza cărora au fost condamnat cei doi inculpați la pedepse de 8 ani închisoare, pentru inculpatul C.R.G. și de 3 ani închisoare, pentru T.D., prin reținerea de circumstanțe atenuante personale, față de ultimul. Împotriva acestei sentințe au declarat apeluri, atât Parchetul de pe lângă Tribunalul București, cum și cei doi inculpați.

Parchetul a invocat critici vizând nelegalitatea și netemeinicia sentinței, cu privire la faptul că instanța de fond, în mod nejustificat nu s-a pronunțat în ceea ce privește liberarea condiționată față de inculpatul C.R.G., care în perioada de expirare a pedepsei de 3 ani și 6 luni închisoare, aplicată prin sentința penală 676/2003 a comis infracțiunea de față, astfel că, erau incidente dispozițiile art. 61 C. pen., potrivit cărora trebuia revocată liberarea condiționată pentru restul de pedeapsă rămas neexecutat.

Al doilea motiv a vizat greșita neaplicare a dispozițiilor art. 118 C. pen., cum și art. 116 C. pen., în sensul că la comiterea infracțiunii de tâlhărie în formă agravantă inculpatul s-a folosit de un cuțit, obiect care trebuia confiscat în conformitate cu art. 118 lit. b) C. pen., iar față de pericolul social pe care îl prezintă inculpatul, trebuia să se facă aplicarea prevăzută art. 116 C. pen., măsură de siguranță referitoare la interzicerea inculpatului de a se mai afla pe raza municipiului București, acesta prezentând un pericol grav pentru societate și localitate. Un alt motiv de apel și ultimul s-a referit la greșita individualizare a pedepsei, față de inculpatul T.D., în sensul că, în raport de gradul de pericol social ridicat al infracțiunii nu trebuiau reținute circumstanțe atenuante personale, astfel încât pedeapsa să-i fie redusă sub limita minimă prevăzută de lege.

Inculpații au solicitat prin motivul comun de apel, reducerea pedepsei. Curtea de Apel București, secția penală, a examinat apelurile declarate în cauză, în raport de motivele invocate, actele și lucrările de la dosar, sentința pronunțată, cum și din oficiu potrivit art. 371 C. proc. pen. și prin decizia penală nr. 1004 din 22 decembrie 2004, a admis numai apelul declarat de parchet, a desființat în parte sentința și rejudecând în fond cauza, în temeiul art. 61 C. pen., a revocat liberarea condiționată a restului de pedeapsă de 320 de zile, rămas neexecutat din pedeapsa de 3 ani și 6 luni închisoare, aplicată inculpatului C.R.G., prin sentința penală nr. 676/2003 a Tribunalului București, rest de pedeapsă ce s-a contopit cu pedeapsa aplicată prin sentința de față astfel ca acesta să execute pedeapsa cea mai grea de 8 ani închisoare, cu aplicarea art. 71 și art. 64 C. pen.

S-a dispus confiscarea specială a cuțitului-corp delict, în temeiul art. 118 lit. b) C. pen., de la inculpatul C.R.G., lucru de care s-a servit acesta la comiterea infracțiunii de tâlhărie. În baza art. 116 C. pen., s-a aplicat față de inculpatul C.R.G. măsura de siguranță de a i se interzice de a se mai afla în municipiul București pe o perioadă de 5 ani, după executarea pedepsei principale, deoarece prezența acestuia în localitatea menționată constituie un grav pericol pentru locuitorii orașului. În ceea ce privește apelurile inculpaților, referitor la greșita individualizarea a pedepsei, ca fiind mare, solicitând reducerea acesteia, au fost respinse, ca nefondate. S- comutat prevenția inculpaților de la 19 iulie 2004, la data pronunțării deciziei, 22 decembrie 2004. În considerentele deciziei s-a arătat că în mod nejustificat, față de inculpatul C.R.G.

nu s-a revocat liberarea condiționată pentru restul de pedeapsă rămas neexecutat de 320 zile, din pedeapsa de 3 ani și 6 luni închisoare aplicată de către Tribunalul municipiului București, deși din fișa de cazier aflată la dosar la fila 51, rezultă că aceasta s-a liberat condiționat la 26 aprilie 2004, când mai avea un rest de 320 zile. Cum inculpatul a comis infracțiunea de tâlhărie la data de 19 iulie 2004, în termenul de expirare a duratei pedepsei de 3 ani și 6 luni închisoare, s-a apreciat că în mod nejustificat instanța de fond nu a revocat liberarea condiționată și în baza art. 61 C. pen., s-a dispus revocarea, fiind contopit restul de pedeapsă rămas neexecutat cu pedeapsa aplicată prin sentința de față.

De asemenea, s-a motivat că întemeiate sunt și celelalte două critici ale parchetului, referitoare la măsura confiscării speciale și măsura de siguranță, întrucât, inculpatul deși s-a folosit de un cuțit la comiterea infracțiunii, potrivit art. 118 lit. b) C. pen., trebuia să se dispună confiscarea acestuia. În ceea ce privește măsura de siguranță, prevăzută de art. 116 C. pen., în mod greșit nu s-a aplicat această măsură, deși, potrivit fișei de cazier, inculpatul C.R.G., în perioada minoratului a fost condamnat pentru infracțiuni cu un pericol social ridicat, respectiv furt și tâlhărie la o pedeapsă de 3 ani și 6 luni închisoare, iar prin modul său de conduită prezintă un pericol public pentru populația municipiului București.

Prin urmare, apreciindu-se că toate motivele de recurs invocate de către parchet sunt fondate, a fost admis apelul și desființată în parte hotărârea instanței de fond, în sensul menționat, înlăturându-se aspectele de nelegalitate și netemeinicie, potrivit răspunsurilor la criticile aduse. Apelurile inculpaților, referitor la greșita individualizare a pedepsei, în sensul că pedeapsa aplicată fiecăruia este mare s-a apreciat că sunt nefondate și în consecință au fost respinse, în baza art. 379 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. Decizia și sentința, potrivit art. 385 3 C. proc. pen., au fost atacate cu recurs de către inculpați astfel că, la data de 15 februarie 2005, recurentul-inculpat T.D. a declarat în mod expres că el nu a declarat recurs, iar cel promovat de către apărător nu și-l însușește, astfel că s-a luat act de voința sa prin încheierea din data sus menționată.

Recurentul inculpat C.R.G., prin apărător, a invocat un singur motiv de recurs și acesta vizează greșita individualizare a pedepsei, în sensul că în mod nejustificat instanțele nu i-a aplicat circumstanțe atenuante personale, prevăzută de art. 74 și art. 76 C. pen., și pe cale de consecință să i se reducă pedeapsa sub limita minimă prevăzută de lege, față de împrejurările concrete în care s-a comis fapta, că nu s-a folosit de cuțit în deposedarea părții vătămate și că suma însușită este de numai 300.000 lei, pedeapsa de 8 ani închisoare este mare, exagerată și nu se justifică. Motivul de recurs invocat constituie caz de casare, potrivit pct. 14 de la art. 385 9 C. proc. pen. Examinând recursul declarat sub prisma criticii arătate, a actelor și lucrărilor de la dosar, a deciziei și sentinței pronunțate în cauză, se constată că recursul de față este nefondat pentru considerente ce vor fi expuse mai jos.

Din actele și lucrările de la dosar se constată în mod cert și ireversibil că instanțele au pronunțat hotărâri legale și temeinice, juste, drepte și conforme cu prevederile legii, nu numai din punct de vedere a reținerii corecte a situației de fapt, constând în aceea că în ziua de 19 iulie 2004, inculpatul recurent prin amenințări verbale și folosindu-se de un cuțit a deposedat pe partea vătămată de suma de 300.000 lei, în timp ce se afla împreună cu celălalt coinculpat, care nu și-a însușit recursul, a încadrării juridice, a vinovăției inculpaților, a aplicării măsurii de siguranță și a confiscării speciale, dar și din punct de vedere a duratei pedepsei.

Potrivit art. 74 C. pen., constituie circumstanțe atenuante următoarele împrejurări: conduita bună a infractorului înainte de săvârșirea infracțiunii; stăruința depusă de acesta pentru a înlătura rezultatul infracțiunii; atitudinea infractorului după săvârșirea infracțiunii rezultând din prezentarea sa în fața autorității și comportarea sinceră în cursul procesului.

Față de dispozițiile art. 74 C. pen., care arată ce împrejurări pot constitui circumstanțe atenuante personale și în raport de faptul că inculpatul nu este la primul contact cu legea penală, iar în perioada minoratului a mai fost condamnat la o pedeapsă rezultantă de 3 ani și 6 luni închisoare, că acesta în fază de urmărire penală și cercetare judecătorească nu a avut o poziție tocmai sinceră, căutând să escamonteze stabilirea adevărului prin declarațiile date, că fapta comisă prezintă un pericol social ridicat, că a profitat de vârsta și lipsa de apărare a părții vătămate, sunt tot atâtea elemente de natură să ducă la concluzia că în cauză nu sunt incidente prevederilor art. 74 și art. 76 C. pen.

Ca atare, instanțele au pronunțat soluții legale și temeinice și sub aspectul individualizării pedepsei. Prin urmare, motivul de recurs invocat de către apărător și însușit de inculpat este neîntemeiat, el neconstituind caz de casare în sensul pct. 14 de la art. 385 9 C. proc. pen., iar din oficiu, în conformitate cu art. 385 9 pct. 3 C. proc. pen., altele nu se regăsesc, Înalta Curtea va respinge recursul declarat, ca nefondat, în baza art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. Se va deduce din pedeapsa aplicată inculpatului perioada arestării preventive la de 19 iulie 2004, la data de 12 aprilie 20005. Văzând și dispozițiile art. 189 și urm. C. proc. pen.,

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge ca nefondat recursul penal declarat de inculpatul C.R.G., împotriva deciziei penale nr. 1004 din 22 decembrie 2004 a Curții de Apel București, secția I penală. Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, timpul arestării preventive la de 19 iulie 2004, la data de 12 aprilie 20005. Obligă pe recurentul inculpat să plătească către stat suma de 1.600.000 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare, din care 400.000 lei, reprezentând onorariu apărător desemnat din oficiu și care se va avansa din fondurile Ministerului de Justiție. Definitivă. Pronunțată în ședință publică astăzi, 12 aprilie 2005.