ÎCCJ, Decizia nr. 167/2005
ÎCCJ, Decizia nr. 167/2005 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2005)
Asupra contestației în
anulare de față;
În baza lucrărilor din dosar,
constată următoarele:
Înalta Curte de Casație și Justiție,
în compunerea prevăzută de art. 308 C. proc. civ., prin decizia nr. 173 din 17
mai 2004, a anulat recursul declarat de contestatorul Partidul Solidarității
Democratice pentru Șanse Egale și o Societate mai Bună împotriva deciziei nr. 3201 din 30 aprilie 2004, pronunțată de secția civilă a Înaltei
Curți de Casație și Justiție, în dosarul nr. 2916/2004.
Împotriva acestei decizii,
Partidul Solidarității Democratice pentru Șanse Egale și o Societate mai Bună a formulat contestație în anulare.
Examinând hotărârea atacată,
în raport cu dispozițiile art. 137 C. proc. civ., se constată următoarele:
Potrivit art. 29 alin. (1)
din Legea nr. 47/1992, „Curtea Constituțională decide asupra excepțiilor
ridicate în fața instanțelor judecătorești sau de arbitraj comercial privind
neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege
sau dintr-o ordonanță în vigoare, care are legătură cu soluționarea cauzei în
orice fază a litigiului și oricare ar fi obiectul acestuia”.
În raport cu etapa procesuală și
obiectul căii de atac exercitate, dispozițiile legale care au legătură cu cauza,
sunt reprezentate de dispozițiile art. 299 alin. (1) și art. 308 alin. (4) C.
proc. civ., în redactarea în vigoare la data pronunțării hotărârii atacate.
Se constată, așadar, că
dispozițiile legale invocate de recurent nu au legătură cu cauza, așa încât nu
este îndeplinită condiția prevăzută de art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992,
republicată.
Or, prin art. 29 alin. (6)
din același act normativ s-a stabilit că „dacă excepția este inadmisibilă,
fiind contrară prevederilor alin. (1), (2) sau (3), instanța respinge printr-o
încheiere motivată, cererea de sesizare a Curții Constituționale”.
Prin urmare, constatând că
cererea nu îndeplinește condiția prevăzută de art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992,
republicată, în sensul că dispozițiile legale asupra neconstituționalității
cărora se solicită a se decide, nu au legătură cu cauza, Curtea va respinge
cererea de sesizare a Curții Constituționale, conform alin. (6) al aceluiași
articol din actul normativ menționat.
Pe de altă parte,
posibilitatea provocării unui control judiciar al hotărârilor judecătorești
pentru motive privind pronunțarea acestora, cu nerespectarea condițiilor
formale, legal prevăzute, de desfășurare a judecății sau ca o consecință a unui
raționament jurisdicțional eronat, este reglementată în prezent prin normă
constituțională.
Însă, potrivit art. 129 din
Constituția României, revizuită, părțile pot exercita căile de atac, numai în
condițiile legii procesuale.
Corespunzător acestui
principiu constituțional, legea procesual civilă a determinat precis, prin
norme imperative, desfășurarea procesului civil, în fond și căi de atac,
corespunzător unui mecanism de desfășurare care, prin reglementarea
conținutului fiecărei etape procesuale și a conduitei subiecților procesuali,
constituie o garanție a egalității părților, a protejării drepturilor
subiective deduse judecății, a pronunțării de hotărâri corespunzătoare
adevărului și legii.
Această reglementare are
aptitudinea de a răspunde exigențelor noii perspective asupra justiției,
generate de dispozițiile art. 21 din Constituția României, revizuită, art. 13
din Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale
și art. 2 din Protocolul Adițional nr. 7 la Convenție.
Drept urmare, pentru
considerentele ce preced, revine părții interesate, obligația de a sesiza
instanța de judecată, cu căi de atac, în condițiile legii procesuale.
Între alte condiții, ce se
cer a fi întrunite cumulativ, admisibilitatea căii extraordinare de atac se
examinează în raport cu existența unei hotărâri susceptibile de retractare pe
această cale, determinată ca atare de lege și întemeierea acesteia, restrictiv,
pe motivele de anulare prevăzute de art. 317 și art. 318 C. proc. civ., iar
retractarea hotărârii atacate este condiționată de caracterul fondat al
acestora.
Pe de altă parte, în raport cu
modificările succesive ale unor norme procedurale, cu referire la acțiunea în
timp a legii de procedură, urmează a se reține că hotărârile judecătorești,
potrivit regulii
tempus regit actum,
sunt supuse căilor de atac determinate
de legea în vigoare la data pronunțării.
În cauză, recursul declarat
de Partidul Solidarității Democratice pentru Șanse Egale și o Societate mai Bună a fost anulat, în cadrul procedurii admisibilității în principiu, în temeiul art. 308 C.
proc. civ.
Însă, potrivit art. 308 alin.
(4) C. proc. civ., în redactarea în vigoare la data pronunțării hotărârii atacate
cu contestație în anulare, decizia motivată dată în cadrul acestei proceduri, „nu
este supusă nici unei căi de atac”.
Ca atare, în cauză nu este
îndeplinită prima condiție menționată, cu referire la existența unei hotărâri
judecătorești, determinată ca atare de lege, susceptibilă de retractare pe
calea contestației în anulare.
De altfel, contestatorul nici nu
invocă motive susceptibile a fi încadrate în vreunul din cazurile limitativ
prevăzute în art. 317 sau 318 C. proc. civ.
Or, admiterea unei căi de atac în
alte condiții, decât cele prevăzute de legea procesual civilă, constituie o
încălcare a principiului legalității acestora și, din acest motiv, apare ca o
soluție inadmisibilă în ordinea de drept.
În consecință, pentru considerentele
ce preced și ca urmare a admiterii excepției, Curtea va respinge contestația în
anulare, ca inadmisibilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge cererea de sesizare
a Curții Constituționale privind neconstituționalitatea unor dispoziții ale
Legii nr. 303/2004, Legii nr. 304/2004, Legii nr. 317/2004 și Codului de
procedură civilă, cu modificările aduse prin O.U.G. nr. 138/2000, O.U.G. nr. 290/2000
și O.U.G. nr. 59/2001, art. 269, în raport cu art. 5 din Constituția României
și art. 44 din Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene.
Respinge, ca inadmisibilă,
contestația în anulare formulată de Partidul Solidarității Democratice pentru
Șanse Egale și o Societate mai Bună împotriva deciziei nr. 173 din 17 mai 2004,
pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, în compunerea prevăzută de art.
308 C. proc. civ.
Pronunțată în ședință
publică, astăzi 6 iunie 2005.