ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1713/2005

Asupra conflictului negativ de

competență de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

Prin cererea înregistrată la

Judecătoria Timișoara sub numărul 3437 din 8 martie 2004, reclamantul SC A.L. &

F. SRL Timișoara a acționat în judecată SC G. SRL Timișoara, pentru ca instanța

să pronunțe o hotărâre prin care să se constate că reclamanta a achitat în

întregime prețul de 10.605 Euro pentru imobilul în scris în C.F. 3654 Giroc nr.

top. A 544/1/15/1 constând din teren arabil extravilan în suprafața de 4242 mp,

iar hotărârea să țină loc de contract autentic de vânzare-cumpărare, dispunând

totodată și intabularea dreptului de proprietate al reclamantei în C.F. cu

titlu de cumpărătoare.

Judecătoria Timișoara, prin sentința

civilă 3678 din 29 aprilie 2004, a admis acțiunea și a constatat că între părți

a intervenit la data de 28 februarie 2003 o convenție de vânzare-cumpărare,

intitulată „Precontract de vânzare-cumpărare” având ca obiect vânzarea de către

SC G. SRL către reclamanta SC A.L. & F. SRL a imobilului constând din terenul

extravilan situat în comuna Giroc, în suprafață de 4242 mp înscris în C.F. 3654

Giroc sub nr.top. A 544/1/15/1 cu prețul de 10.605 Euro (cu TVA inclus) achitat

în întregime. S-a dispus totodată ca hotărârea să țină loc de act autentic de

vânzare-cumpărare și să se procedeze la intabularea dreptului de proprietate al

societății reclamante asupra imobilului menționat în C.F. 3654 Giroc.

Prin decizia 2136 din 5 octombrie

2004, Curtea de Apel Timișoara, sesizată cu apelul societății pârâte, și-a

declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Timiș, cu

motivarea că în conformitate cu art. 1 C. proc. civ. judecătoriile au

plenitudinea de competență în materie civilă, iar tribunalelor le revine

atributul judecării în primă instanță a cauzelor civile având ca obiect o

valoare de peste un miliard, în baza dispozițiilor art. 282

1

C.

proc. civ. și art. 299 alin. (3) C. proc. civ. modificate prin O.U.G. nr.

58/2003 și Legea nr. 195/2004. În consecință, hotărârea primei instanțe fiind

pronunțată la 6 aprilie 2004 iar obiectul litigiului fiind sub un miliard,

soluționarea căii de atac a apelului revine în competența Tribunalului Timiș,

în favoarea căruia s-a declinat competența.

Tribunalul Timiș, pe al cărui rol a

fost înregistrat dosarul, având în vedere data pronunțării hotărârii atacate,

valoarea acțiunii dispozițiunile art. 282

1

C. proc. civ. și art. II

alin. (3) din O.U.G. nr. 58/2003 modificat prin Legea nr. 195/2004, a calificat

calea de atac promovată în speță ca fiind aceea a apelului.

Față de calificarea dată căii de

atac promovate, instanța a constatat că în ceea ce privește competența

materială de soluționare sunt incidente dispozițiile art. 282 C. proc. civ. și

ale art. 299 alin. (3) C. proc. civ. în temeiul cărora se impune declinarea

competenței de soluționare în favoarea Curții de Apel Timișoara.

Ivindu-se un conflict negativ de

competență între un tribunal și o curte de apel, în temeiul art. 20 pct. 2 C.

proc. civ. coroborat cu art. 22 pct. 3 C. proc. civ. a fost sesizată Înalta

Curte de Casație și Justiție pentru soluționarea conflictului.

Verificându-se actele dosarului și

obiectul acțiunii, se constată că soluționarea apelului declarat de societatea G.

SRL este în competența Curții de Apel Timișoara pentru următoarele

considerente.

Potrivit dispozițiilor art. II alin.

(3) din O.U.G. nr. 58/2003, hotărârile pronunțate înainte de intrarea în

vigoare a ordonanței de urgență, rămân supuse căilor de atac în termenele

prevăzute de legea sub care au fost pronunțate. Acest text de lege în vigoare

la data pronunțării sentinței 3678 din 29 aprilie 2004 este în vigoare,

aproximativ în aceeași formă și după apariția Legii nr. 195/2004 care arată în

plus că și motivele căilor de atac sunt reglementate de legea procedurală în

vigoare la momentul pronunțării hotărârii.

Dispozițiunile art. 282

1

C.

proc. civ. în vigoare la data pronunțării sentinței, statuau că nu sunt supuse

apelului hotărârile judecătorești pronunțate în litigiile al căror obiect aveau

o valoare de până la 200.000.000 lei inclusiv. În speță, valoarea obiectului

acțiunii fiind peste 200.000.000 lei, este evident că hotărârea pronunțată este

atacabilă cu apel și cu recurs. Este adevărat că prin Legea nr. 195/2004 a fost

mărită valoarea obiectului acțiunii la un miliard, dar aplicarea art. 282

1

C. proc. civ. în forma actuală la o hotărâre pronunțată anterior Legii nr.

195/2004 ar echivala cu o aplicare retroactivă a legii, ceea ce contravine

dispozițiunilor art. 15 din constituție.

Având în vedere calificarea căii de

atac promovate, (apel) competența materială de soluționare a acesteia este

stabilită de art. 282 C. proc. civ. coroborat cu art. 3 pct. 2 și art. 2 pct. 2

C. proc. civ. astfel cum au fost modificate prin O.U.G. nr. 58/2003 și Legea

nr. 195/2004.

Potrivit textelor de referință,

plenitudinea de competență în soluționarea apelului, atunci când legea nu

dispune altfel, revine curții de apel, așa cum corect a concluzionat Tribunalul

Timiș.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Stabilește competența de soluționare

a apelului formulat de SC G. SRL Timișoara în favoarea Curții de Apel Timișoara

Cu recurs în termen de 5 zile de la

pronunțare.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 4 martie 2005.