ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 811/2010

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin acțiunea formulată pe calea

contenciosului administrativ, reclamantele SC E.T. SRL Bacău și E.N. SRL Bacău

au chemat în judecată pârâtul Ministerul Finanțelor Publice, solicitând

constatarea nelegalității Ordinului nr. 419/2007 și anularea acestui ordin.

Motivându-și acțiunea, reclamantele

au justificat interesul atacării ordinului menționat prin faptul că A.F.P. Bacău

a respins contestațiile formulate împotriva deciziei de angajare a răspunderii

solidare nr. 28/2008, sub motivația că ordinul contestat stabilește care

structură teritorială a A.N.A.F. este competentă să gestioneze și să emită o

asemenea decizie, până la stabilirea unui nou domiciliu fiscal.

S-a apreciat că actul atacat

contravine dispozițiilor Legii nr. 24/2000, O.G. nr. 92/2003, Legii nr. 31/1990

și Legii nr. 26/1990.

Prin sentința nr. 119/2009, Curtea de

Apel Bacău, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, a respins

acțiunea reclamantelor, ca nefondată.

Pentru a pronunța o asemenea

soluție, instanța de fond a reținut că prin ordinul atacat, emis în baza art. 11

alin. (4) din H.G. nr. 386/2007 și a art. 75 din O.G. nr. 92/2003, Ministrul

economiei și finanțelor a prevăzut, fără a depăși competența de reglementare,

menținerea competenței (stabilită conform art. 33 C. proc. fisc.) aceluiași

organ fiscal care era competent anterior declanșării procedurii de schimbare a

sediului social, neputându-se reține încălcarea în vreun mod a dispozițiilor din

Legea nr. 31/1990 și Legea nr. 26/1990, care reglementează sediul social.

De altfel, a reținut prima instanță,

normele de procedură fiscală nici nu reglementează sediul social, ci doar ceea ce

are relevanță din punct de vedere fiscal, respectiv domiciliul fiscal care, potrivit

art. 31 alin. (1) lit. c) C. proc. fisc., pentru persoanele juridice, este

identic cu sediul social. Atunci când se referă la schimbare, ordinul are în

vedere tot domiciliul fiscal, nu sediul social (pct. 4 al anexei nr. 1), iar pe

ansamblu reglementarea din anexa nr. 1 este strâns legată de înregistrarea

fiscală, reglementată în titlul IV al Codului de procedură fiscală, și, în

special, de forma și conținutul declarației fiscale, reglementată de art. 75,

text reținut, în preambulul ordinului, ca temei de drept al acestuia.

Împotriva acestei hotărâri au

declarat recurs reclamantele SC E.T. SRL Bacău și E.N. SRL Bacău, solicitând

modificarea ei în tot, în sensul admiterii acțiunii și anulării Ordinului nr. 419/2007.

A fost invocat motivul de recurs

prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., apreciindu-se că instanța de fond a

făcut o greșită interpretare atât a ordinului atacat, cât și a normelor legale incidente

în cauză, pronunțând o soluție greșită.

Dezvoltând acest motiv de

nelegalitate, recurentele au criticat concluziile primei instanțe sub următoarele

aspecte:

greșit actul normativ supus analizei, făcând referire la un fapt care nu face

obiectul acțiunii, cu trimitere la prevederile  art. 32 și 33 C. proc. civ.,

care nu au incidență în cauză, reglementând soluționarea cererii de recuzare,

aspect cu care nu a fost investită.

nu au fost încălcate dispozițiile din Legea nr. 31/1990 și Legea nr. 26/1990

este greșită, întrucât chiar prin titlul ordinului atacat se prevede că reglementează

procedura de schimbare a sediului social, iar art. 6 teza finală stipulează că ordinul

se aplică solicitărilor de schimbare a sediului social depuse după data de 1

iulie 2007;

ordin, care prevede că se aprobă procedura de schimbare a sediului social,

prevăzută în anexa 1 în cazul comercianților al căror domiciliu fiscal conchide

cu sediul social și anexa 1, care nu reglementează nimic în acest sens, nu a

fost analizată de instanța de fond.

Din corelarea prevederilor art. 39

și 42 din Legea nr. 24/2000, rezultă că titlul actului normativ trebuie să

exprime sintetic ceea ce dispozitivul actului reglementează în detaliu,

condiție neîndeplinită în situația ordinului atacat al cărui dispozitiv nu

cuprinde nici o reglementare cu privire la procedura de schimbare a sediului

social.

art. 76 din Legea nr. 24/2000, întrucât nu se limitează strict la cadrul

stabilit în actul de bază în executarea căruia a fost emis și, mai mult,

conține soluții care contravin respectivului act, reglementând o procedură de

schimbare a domiciliului fiscal, fapt ce nu este reglementat de art. 75 C. proc.

fisc.

În opinia recurentelor, normele în

baza cărora a fost emis ordinul sunt în realitate cele cuprinse în art. 31 și

32 din O.G. nr. 92/2003, iar prin stabilirea competenței de administrare în

sarcina organului fiscal de la vechiul sediu social se încalcă dispozițiile

art. 31 alin. (3) potrivit cărora, în situația în care domiciliul fiscal nu se

poate stabili potrivit alin. (1) lit. b) și c), domiciliul fiscal este locul în

care se află majoritatea activelor.

Ordinul nu îndeplinește cerința de a

conține dispoziții clare, fără echivoc, care să nu fie susceptibile de

interpretare, iar interpretarea dată de instanță în sensul că aceasta se aplică

doar la schimbarea domiciliului fiscal nu este în acord cu nici o normă de

interpretare a actelor normative.

Analizând actele dosarului,

hotărârea atacată și, în mod grupat aspectele de nelegalitate invocate, prin

prisma dispozițiilor legale incidente în materia supusă controlului judiciar,

Înalta Curte reține că recursul nu este fondat, pentru considerentele în

continuare arătate.

prevederile art. 32 și 33 C. proc. civ., reprezintă o evidentă eroare

materială, fiind avute în vedere, indiscutabil, respectivele texte din Codul de

procedură fiscală, reținute ca atare în acea parte a considerentelor hotărârii care

se referă la competența organelor fiscale.

art. 11 alin. (4) din H.G. nr. 386/2007, în exercitarea atribuțiilor sale,

ministrul economiei și finanțelor emite ordine și instrucțiuni, în condițiile

legii.

În temeiul acestor prevederi legale

și a prevederilor art. 75 din O.U.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură

fiscală, în forma în vigoare la 3 iunie 2007, a fost emis Ordinul nr. 419/2007, a cărui anulare s-a solicitat în prezenta cauză, privind aprobarea procedurii de

schimbare a sediului social și a formularului „Decizie de înregistrare a

sediului social și a domiciliului fiscal”.

Potrivit art. 1 al acestui ordin, procedura

de schimbare a sediului social în cazul comercianților al căror domiciliu

fiscal coincide cu sediul social este prevăzută în anexa 1, celelalte prevederi

ale acestuia și anexele 2 - 4 vizând contribuabili care nu au calitatea de comercianți,

aprobarea formularului anterior indicat, caracteristicile de tipărire, modul de

difuzare și de arhivare a acestuia.

Prin urmare, prima instanță a

reținut în mod corect că, în calitatea lor de comercianți, reclamantele nu

justifică nici un interes în anularea ordinului în ceea ce privește anexele

2-3, impunându-se a se examina doar aspectele circumscrise neconcordanței

anexei (1) cu prevederile legale în temeiul cărora acesta a fost emis.

În conformitate cu prevederile art. 31

alin. 1 lit. c) din O.G. nr. 92/2003, în cazul creanțelor fiscale administrate

de Ministerul Finanțelor Publice prin A.N.A.F., prin domiciliul fiscal se

înțelege, pentru persoanele juridice, sediul social sau locul unde se exercită

gestiunea administrativă și conducerea efectivă a afacerilor, în cazul în care

aceasta nu se realizează la sediul social declarat.

În situația în care domiciliul

fiscal nu se poate stabili potrivit acestui text, domiciliul fiscal este locul

în care se află majoritatea activelor, astfel cum se prevede la alin (3).

Competența organelor fiscale de a

emite norme de aplicare a prevederilor legale în materie fiscală este expres

prevăzută prin art. 32 alin. (1) C. proc. fisc., iar din punct de vedere

teritorial, competența pentru administrarea impozitelor contribuțiilor și a

altor sume datorate bugetului general consolidat revine acelui organ fiscal,

județean, local sau al municipiului București, stabilit prin ordin al

președintelui A.N.A.F., în a cărui rază teritorială se află domiciliul fiscal

al contribuabilului sau al plătitorului de venit.

Din perspectiva acestor prevederi

legale, în mod corect a reținut prima instanță că, prin emiterea ordinului

atacat, ministrul economiei și finanțelor nu și-a depășit competența de

reglementare.

Potrivit art. 75 alin. (1) din O.G. nr.

92/2003, în forma în vigoare la data emiterii ordinului atacat, modificările

ulterioare ale datelor din declarația de înregistrare fiscală trebuie aduse la

cunoștință organului fiscal competent în termen de 30 de zile de la data

producerii acestora, prin completarea și depunerea declarației de mențiuni.

Contrar susținerilor recurentelor,

prin anexa 1 la Ordinul nr. 419/2007, pct. 4 și următoarele, este prevăzută

procedura pentru modificarea domiciliului fiscal la noul sediu social, și

nicidecum schimbarea sediului social din perspectiva Legilor nr. 26 și 31 din 1990,

precum și data de la care competența pentru administrarea comerciantului revine

organului fiscal de la noul sediu social și domiciliu fiscal.

Totodată, prevederea din aceeași anexă

referitoare la competența de administrare până la finalizarea procedurii de

schimbare a sediului social și a domiciliului fiscal (pct. 3) este conformă

celei de sub pct. 31.9, teza finală, din Normele de aplicare a Codului de

procedură fiscală, potrivit căreia, până la data la care s-au operat

modificările în registrul contribuabililor, competența pentru soluționarea

oricărei probleme privind administrarea revine organului fiscal de la vechiul

domiciliu fiscal.

Această prevedere nu încalcă

dispozițiile art. 31 alin. (3) din O.G. nr. 92/2003, cum pretind recurentele,

ipoteza respectivului text  fiind diferită, imposibilitatea stabilirii

domiciliului fiscal în condițiile alin. (1) lit. b) și c) și nu aceea a modificării

domiciliului fiscal, stabilit anterior conform acelor prevederi legale.

Prin urmare, în mod corect a reținut

judecătorul fondului că, în ansamblul său, reglementarea din anexa 1 a Ordinului nr. 419/2007 este strâns legală de înregistrarea fiscală, reglementată de titlul IV al

Codului de procedură fiscală, prin emiterea ordinului nefiind încălcate în nici

un mod dispozițiile din Legea nr. 31/1990 și Legea nr. 26/1990 care reglementează

sediul social.

Reglementarea în discuție nu încalcă

nici normele de procedură fiscală anterior redate, astfel încât incidența

motivului de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., invocat de

recurente, nu poate fi reținută.

din titlul actului nu este tocmai adecvată, aceasta fiind generată în mod

evident de identitatea domiciliului fiscal cu sediul social, în cazul

persoanelor juridice, reglementată prin art. 31 alin. (1) lit. c) C. proc.

fisc., nu este de natură a impune o altă concluzie în cauză.

Față de cele expuse, Înalta Curte,

în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de SC E.T.

SRL Bacău și de societatea E.N. SRL Bacău împotriva sentinței civile nr. 119/2009

din 27 august 2009 a Curții de Apel Bacău, secția comercială, de contencios

administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 16 februarie 2010.