ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2984/2005

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin încheierea nr. 816 din 19

noiembrie 2003, dată de Judecătoria Tulcea, în dosarul nr. 801/2003, a fost

admisă cererea formulată de creditoarea SC V. Sarica Niculițel și s-a

încuviințat executarea silită a titlurilor executorii: decizia nr. 9 din 7

martie 2002, decizia nr. 27 din 23 aprilie 2002, sentința civilă nr. 75 din 22

ianuarie 2003 a Tribunalului Tulcea și sentința civilă nr. 76 din 22 ianuarie

2003 a Tribunalului Tulcea.

Curtea de Apel Constanța, prin

decizia civilă nr. 337/c din 6 aprilie 2004, a respins apelul declarat de

debitoarea G.S. împotriva acestei încheieri, reținând că, potrivit art. 102 –

109 din vechiul C. muncii, decizia de imputare este titlu executoriu din

momentul comunicării, iar în cauză deciziile de imputare, emise anterior datei

când a intrat în vigoare noul Cod al muncii, sunt titluri executorii. Aceste

decizii au fost contestate, iar contestațiile au fost respinse prin sentințele

civile nr. 75 și 76 din 22 ianuarie 2003 ale Tribunalului Tulcea.

Împotriva acestei hotărâri a

declarat recurs debitoarea care, fără să invoce vreun motiv de recurs, susține,

în esență, că hotărârea este nelegală, pentru că deciziile de imputare

nefiindu-i comunicate în termenul de 15 zile prevăzut de art. 108 C. muncii nu

sunt titluri executorii, iar intimata trebuia ca, potrivit dispozițiilor art. 107

alin. (2) din Legea nr. 10/1972, să ia un angajament de plată în scris, act

care constituia titlu executoriu. Acest text instituia în sarcina intimatei

obligația de a lua angajament de plată.

Mai susține recurenta, că cele două

sentințe civile consemnează creanțe care nu sunt datorate, că în procesele care

au avut ca obiect soluționarea contestațiilor probele au fost „fabricate”, că

instanța de apel nu s-a pronunțat în legătură cu lipsa unor elemente ce pot

determina nulitatea hotărârii atacate și că cererea de repunere pe rol

formulată de intimată nefiind timbrată, cauza trebuia să fie și în prezent

suspendată.

Prin declarația de recurs s-a

solicitat și suspendarea executării hotărârii recurate, potrivit art. 300 alin.

(2)și (3) C. proc. civ.

Intimata a formulat întâmpinare prin

care a cerut să se respingă recursul și a susținut că cererea de repunere pe

rol este scutită de plata taxei de timbru, pentru că izvorăște din dreptul

muncii.

Recursul și cererea de suspendare a

executării vor fi respinse, pentru următoarele considerente.

Criticile formulate de recurentă fac

posibilă încadrarea în art. 304 pct. 9 C. proc. civ., însă prevederile acestui

text nu sunt incidente în cauză.

Corect s-a reținut prin hotărârea

atacată că cele două decizii de imputare constituie titluri executorii, în

raport cu dispozițiile art. 108 din vechiul C. muncii.

Recurenta susține că deciziile de

imputare nu sunt titluri executorii, pentru că nu i-au fost comunicate, însă faptul

comunicării lor rezultă din considerentele sentințelor civile nr. 75 și 76 din

22 ianuarie 2003 ale Tribunalului Tulcea.

Ambele decizii de imputare au fost

contestate de recurentă, contestațiile fiind soluționate prin hotărârile

judecătorești menționate. În sentința civilă nr. 75 din 22 ianuarie 2003 a

Tribunalului Tulcea, la pg. 2 se arată că la dosarul cauzei contestatoarea a

depus decizia nr. 9 din 7 martie 2002, iar în sentința civilă nr. 76 din 22

ianuarie 2003 a Tribunalului Tulcea (pg. 2), se precizează că în motivarea

cererii contestatoarea a arătat că la data de 26 aprilie 2002 i-a fost

comunicată decizia nr. 27 din 23 aprilie 2002.

Neîntemeiată este și susținerea

recurentei că intimata avea obligația să ia un angajament de plată. Art. 107

alin. (2) din Legea nr. 10/1972 (vechiul Cod al muncii) stabilea pentru

angajator posibilitatea și nu obligația recuperării daunei prin luarea

angajamentului de plată.

De altfel, posibilitatea recuperării

prejudiciului și prin emiterea deciziei de imputare era prevăzută expres de

art. 108 din vechiul Cod al muncii.

Recurenta a formulat critici

împotriva hotărârilor prin care au fost respinse contestațiile formulate

împotriva deciziilor de imputare, însă pe această cale nu pot fi puse în

discuție chestiuni care privesc legalitatea titlurilor executării.

Referitor la omisiunea instanței de

apel de a se pronunța asupra unor critici, nu se arată în concret care sunt

mijloacele de apărare asupra cărora instanța de apel nu s-a pronunțat, iar

critica privitoare la cererea de repunere pe rol nu este întemeiată.

În ipoteza neachitării taxelor

legale de timbru la momentul înregistrării cererii instanța nu poate dispune

respingerea ei, așa cum susține recurenta. Cererea se anulează, dar numai în

situația în care petentului i s-a pus în vedere să achite suma datorată până la

primul termen de judecată, iar acesta nu și-a îndeplinit obligația până la

termenul stabilit.

În prezenta cauză însă, cererea

formulată de intimată nu putea fi anulată, deoarece aceasta nu a fost citată cu

mențiunea timbrării pentru termenul când s-a soluționat cauza. De altfel,

executarea silită privind creanțe ce decurg din raporturi de muncă și hotărâri

pronunțate în conflicte de muncă, cererea era scutită de taxe de timbru,

conform art. 15 lit. a) din Legea nr. 146/1997.

Pentru considerentele expuse,

recursul declarat de debitoare va fi respins.

Recursul fiind soluționat la primul

termen de judecată, cererea de suspendare a executării hotărârii recurate, care

nu a fost soluționată înainte de primul termen, de asemenea va fi respinsă,

deoarece, în raport cu dispozițiile art. 300 alin. (2) și (3) C. proc. civ.

suspendarea poate fi dispusă până la soluționarea cererii de recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge recursul declarat de

debitoarea G.S. împotriva deciziei civile nr. 337/C din 6 aprilie 2004 a Curții

de Apel Constanța, precum și cererea de suspendare a executării hotărârii

recurate.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 14 aprilie 2005.