ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 383/2005

Asupra recursului penal de față:

În baza lucrărilor de la dosar,

constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 172 din 30

septembrie 2004, pronunțată de Tribunalul Caraș - Severin - Reșița, în baza art.

20, raportat la art. 174 și art. 175 lit. c) C. pen., cu aplicarea art. 74 lit.

a) și c) C. pen. și art. 76 lit. a) C. pen., a fost condamnat inculpatul B.V., la

o pedeapsă de 5 ani închisoare, cu aplicarea art. 71 și art. 64 C. pen.

S-a aplicat pedeapsa complementară a

interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen., pe o

perioadă de 4 ani.

A fost menținută starea de arest a

inculpatului și i s-a dedus din pedeapsa aplicată durata reținerii și a

arestului preventiv, începând cu 23 martie 2004.

A fost obligat inculpatul să

plătească părții civile, Spitalul Clinic nr. 1 Județean Timișoara suma de

18.868.325 lei, cu titlu de despăgubiri civile plus dobânzile legale aferente

acestei sume.

S-a constat că partea vătămată B.D.,

nu s-a constituit parte civilă.

În baza art. 118 lit. b) C. pen.,

s-a dispus confiscarea specială de la inculpat a unui topor - corp delict, care

a servit la comiterea infracțiunii.

A fost obligat inculpatul să

plătească către stat suma de 2.500.000 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare.

Pentru a se pronunța această

sentință, în raport de materialul probator existent, respectiv procesul verbal

de cercetare de la locul faptei, planșele foto, plângerea penală, raportul

medico - legal, declarațiile martorilor coroborate cu declarațiile inculpatului,

s-a arătat că se reține următoarea situație de fapt.

În anul 1999, inculpatul B.V., a

venit de la locul de naștere, comuna Oniceni, județul Neamț, în satul Prisian,

comuna Buchin, județul Caraș - Severin la fratele său B.D., care se stabilise de

mai mulți ani în această localitate. La început au locuit împreună la un sălaș,

însă ulterior primăria le-a dat teren pentru a construi o casă. Cei doi frați,

împreună, au construit pe terenul primit de la primărie o casă, locuind

împreună până la venirea soției părții vătămate, în toamna anului trecut. Odată

cu venirea acesteia, inculpatul s-a mutat la sălaș, în imobilul unde a locuit

anterior și care se află de o distanță de cca. 300 metri de casa părții

vătămate.

La începutul lunii noiembrie a venit

și sora acestuia, fiind paralizată parțial și a locuit la sălaș.

În ziua de 1 martie 2004, inculpatul

a consumat o cantitate mai mare de alcool la bufetul din sat, după care a venit

la sălaș, unde a ajuns în jurul orelor 17,00 – 18,00.

Partea vătămată s-a deplasat la

locuința inculpatului pentru a lua o dormeză și a luat cu el o furcă, pentru a

se apăra de câini. Ajuns la locuința fratelui, victima B.D., a intrat în poiana

oilor, pentru a căuta dormeza, însă, imediat după ce a intrat, fără a-l observa

pe inculpat, aceasta a fost lovită în zona capului cu partea ascuțită a unui

topor. În momentul lovirii, victimei i-a căzut furca din mână după care, l-a

prins pe inculpat, l-a scos afară din poiană până lângă postamentul casei și

aici l-a legat de mâini și la dus la sediul poliției.

Organele de poliție, văzând starea

în care se afla victima, care avea sânge la cap și pe haine, a anunțat organele

sanitare și aceasta a fost transportată la Spitalul Județean Timișoara, unde i

s-au acordat îngrijiri medicale de specialitate.

Potrivit raportului de constatare

medico - legală, întocmit de Institutul de Medicină Legală Timișoara, rezultă

că victima B.D. a fost internată la data de 1 martie 2004, cu diagnosticul

plagă cranio - duro - cerebrală frontală stânga, fractură cu înfundare frontală

stânga, iar pentru leziunile suferite s-au acordat îngrijiri medicale de

specialitate, ele fiind rezultatul unei loviri directe cu un corp tăietor

înțepător, iar pentru vindecarea acestora sunt necesare un număr de 45 zile

îngrijiri medicale.

Se precizează că, leziunea suferită

a pus în primejdie viața victimei și ea datează din 1 martie 2004.

În contextul situației de fapt expuse

și reținute și a materialului probator evidențiat, inculpatul a fost condamnat

pentru comiterea infracțiunii de tentativă la omor calificat, cu reținerea

circumstanțelor atenuante prevăzute de art. 20, raportat la art. 174, art. 175 lit.

c) C. pen., art. 74 și art. 76 C. pen., la o pedeapsă de 5 ani închisoare.

La individualizarea și aplicarea pedepsei

s-a arătat să că au fost avute în vedere toate criteriile înscrise în art. 72 C.

pen.

Reținând că nu au încetat cauzele și

condițiile care au dus la arestarea inculpatului și că s-a dovedit pe deplin

vinovăția sa în comiterea infracțiunii și fiind condamnat, a fost menținută starea

de arest, iar potrivit art. 88 C. pen., i s-a dedus din pedeapsa aplicată

timpul executat preventiv.

În temeiul art. 118 lit. b) C. pen.,

s-a dispus confiscarea unui topor – corp delict, care a servit la comiterea

infracțiunii.

Latura civilă a cauzei s-a menționat

că a fost soluționată în raport de dispozițiile înscrise în art. 14 și art. 346

C. proc. pen. cum și de art. 998 C. civ., fiind obligat inculpatul la

despăgubiri civile, către partea civilă Spitalul Clinic nr. 1 Județean

Timișoara, în limita sumei menționată în prima parte a considerentelor

prezentei decizii și justificată cu actele de la dosar.

Potrivit art. 362 și art. 363 C.

proc. pen., sentința a fost atacată cu apel de către inculpat, pe considerent

că, deși a comis fapta în stare de legitimă apărare, în mod nejustificat, s-a

reținut în sarcina sa vinovăția, fiind condamnat la o pedeapsă exagerat de

mare.

Curtea de Apel Timișoara, secția penală,

a examinat apelul declarat de inculpat, în raport de critica invocată, de

actele și lucrările de la dosar, de sentința pronunțată în cauză, cum și din

oficiu potrivit art. 371 C. proc. pen. și prin decizia penală nr. 411 din 25

noiembrie 2004, apelul declarat a fost respins ca nefondat, în baza art. 379

1

lit. b) C. proc. pen.

În temeiul art. 385

3

C.

proc. pen., decizia și sentința au fost atacate cu recurs de către inculpat, pe

considerent că sunt vădit nelegale și esențial netemeinice.

Într-un prim motiv, s-a susținut că

fapta a comis-o în stare de legitimă apărare și în condițiile în care se afla

în domiciliul său și tăia lemne, victima, care este fratele său, în mod

nejustificat și pe fondul unei stări conflictuale în legătură cu întreținerea

surorii lor, l-a lovit, astfel că, pentru a scăpa de agresiunea nejustificată a

acestuia, i-a aplicat o lovitură cu toporul pentru a-și salva viața.

Al doilea motiv de recurs, vizează

greșita individualizare a pedepsei în sensul că, deși i s-au acordat

circumstanțe atenuante personale, nu li s-a dat eficiența cuvenită.

Criticile invocate constituie cazuri

de casare în sensul pct. 18 și 14 de la art. 385

9

C. proc. pen.

Prin urmare, s-a solicitat admiterea

recursului, casarea hotărârilor și achitarea sa, întrucât fapta a fost comisă

în stare de legitimă apărare, iar în subsidiar a solicitat reducerea pedepsei.

Examinând recursul declarat sub

prisma motivelor arătate, care au constituit și critici în apel, a actelor și

dovezilor de la dosar, a deciziei și sentinței pronunțate în cauză, se constată

că recursul de față este nefondat, pentru considerentele ce vor fi expuse mai

jos.

Referitor la primul motiv de recurs

constând în aceea că fapta a fost comisă în stare de legitimă apărare, cauză

care înlătură caracterul penal al faptei, se constată că este neîntemeiat.

Potrivit lucrărilor de la dosar

rezultă în mod cert și ireversibil că partea vătămată în momentul în care a

intrat în poiana oilor a fost lovită, prin surprindere cu partea ascuțită a

toporului de către inculpat.

Susținerea inculpatului că a fost

lovit de către partea vătămată cu furca, este infirmată de declarația părții

vătămate, declarațiile martorilor, cum și de faptul că acesta nu a prezentat

nici o leziune, care să ateste afirmația făcută.

Ori, pentru a se afla în stare de

legitimă apărare, acela care săvârșește fapta trebuie să se afle în situația de

a înlătura un atac material, direct, imediat și injust îndreptat împotriva sa,

a altuia și care pune în pericol grav persoana sau drepturile celui atacat.

Prin urmare, inculpatul a lovit

victima pe starea conflictuală existentă între el și victimă în legătură cu

întreținerea surorii lor, bolnavă și paralizată parțial, cum și pe starea de

ebrietate în care se afla, cu un corp apt de a ucide, topor, într-o zonă vitală,

cap, cauzându-i leziuni corporale ce i-au pus viața în primejdie, aceasta

fiindu-i salvată numai prin intervenția cadrelor medicale de specialitate.

Așa fiind, susținerea recurentului

nu are temei probator și nici de drept, și în consecință se va înlătura,

întrucât el nu a fost lovit de fratele său, partea vătămată.

Referitor la cel de-al doilea motiv

de recurs, vizând greșita individualizare a pedepsei, în sensul că deși i s-au

recunoscut circumstanțe atenuante personale, totuși i s-a aplicat o pedeapsă

mare de 5 ani închisoare, care nu se justifică în condițiile concrete în care a

fost comisă fapta, și constată că este neîntemeiat.

Și sub acest aspect, instanțele au

făcut o justă și corectă individualizare a pedepsei, fiind avute în vedere

toate criteriile generale de individualizare înscrise la art. 72 C. pen.,

referitoare atât la gradul de pericol social concret al faptei comise,

împrejurările și modul în care a fost săvârșită și care constituie circumstanțe

agravante de fapt și de text, limitele de pedeapsă prevăzute de lege, dar și

datele personale ale inculpatului, în baza cărora, i s-au aplicat circumstanțe

atenuante personale.

În consecință, nu sunt temeiuri care

să justifice reducerea pedepsei, întrucât pedeapsa aplicată reflectă gravitatea

faptei, vinovăția inculpatului și periculozitatea sa socială, fiind de natură

să ducă la reeducarea acestuia și să atingă finalitatea înscrisă în art. 52 C.

pen.

Din oficiu, nu se constată cazuri de

casare din cele prevăzute la art. 385

9

C. proc. pen.

Conchizând, că în cauză au fost

pronunțate hotărâri legale și temeinice, atât din punct de vedere a reținerii

corecte a situației de fapt, a încadrării juridice, a vinovăției inculpatului,

cum și a tragerii la răspundere penală prin durata pedepsei aplicată, recursul

declarat se va respinge, în baza art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc.

pen.

Văzând și dispozițiile art. 189 și

următoarele C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul

declarat de inculpatul B.V., împotriva deciziei penale nr. 411/ A din 25

noiembrie 2004 a Curții de Apel Timișoara.

Deduce din pedeapsa aplicată

inculpatului, timpul arestării preventive de la 23 martie 2004, la 18 ianuarie

2005.

Obligă pe recurent la plata sumei de

1.600.000 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat din care, suma de

400.000 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa

din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică azi, 18

ianuarie 2005.