ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3103/2005

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele :

Prin notificarea formulată la 26

septembrie 2002, P.N., P.B.G., P.C. și P.C.M. au solicitat Serviciului Român de

Informații, în temeiul dispozițiilor Legii nr. 10/200, restituirea în natură a

imobilului situat în București, preluat abuziv de stat în temeiul Decretului

nr. 92/1950, de la autorul lor D.P.

Prin adresa nr. 36145 din 2 octombrie

2002, Serviciul Român de Informații le-a comunicat celor în cauză că nu

înțelege să emită dispoziție de restituire a imobilului până la soluționarea de

către instanțe a cererii având ca obiect revizuirea sentinței civile nr. 8753 a

Judecătoriei sectorului 1, cerere formulată de Consiliul General al

Municipiului București.

Urmare acestui refuz, cererile formulate

pe calea notificării au fost reiterate de reclamanți, prin acțiune formulată la

11 noiembrie 2002.

Învestit cu soluționarea cauzei,

Tribunalul București, secția a III-a civilă, prin sentința nr. 299 din 20

martie 2003, a admis în parte contestația, a anulat „decizia” nr. 36195 din 2

octombrie 2002 și a dispus obligarea pârâtului de a răspunde notificării

formulată de reclamanți, cu respectarea dispozițiilor art. 23 alin. (1) din

Legea nr. 10/2001.

Apelul declarat de pârâtul S.R.I. a fost

admis de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă, care, prin decizia

nr. 360/A din 20 iunie 2003, a schimbat în tot sentința, în sensul respingerii

contestației formulată de reclamanți, ca prematur introdusă.

Pentru a se pronunța astfel, instanța de

control judiciar a reținut că adresa nr. 36195 din 2 octombrie 2002, depusă la

dosar nu poate fi considerată „decizie” în înțelesul dispozițiilor Legii nr. 10/2001,

în lipsa unui asemenea act, contestația fiind prematur introdusă.

În cauză, a declarat recurs în termen

legal reclamantul P.N. care, invocând temeiurile prevăzute de art. 304 pct. 4

și 9 C. proc. civ., susține în esență că în mod greșit contestația a fost

respinsă ca prematur introdusă în condițiile în care pârâtul și-a exprimat în

mod neechivoc intenția de a nu restitui în natură imobilul.

Recursul este fondat, urmând a fi admis

cu consecința casării hotărârii atacate și a trimiterii cauzei spre rejudecare

aceleiași instanțe, pentru considerentele ce succed.

În prezentul litigiu este de necontestat

că reclamanții au declanșat procedura administrativă prealabilă, prevăzută de

Legea nr. 10/2001 și au întreprins demersul prevăzut de art. 21 alin. (1) din

acest act normativ notificând, la data de 26 septembrie 2002, Serviciul Român

de Informații căruia i-au solicitat restituirea în natură a imobilului (teren

și construcție) situat în București.

Fără a emite o decizie sau dispoziție

motivată, deși avea această obligație, la data de 2 octombrie 2002, Serviciul

Român de Informații le-a răspuns reclamanților, printr-o simplă adresă, act

fără nici o consecință de ordin juridic, că cererea de restituire nu poate fi

soluționată întrucât s-a formulat o cerere de revizuire a sentinței nr. 3753

din 17 iulie 1997, pronunțată de Judecătoria sectorului 1 București.

Potrivit art. 23 alin. (1) din Legea nr. 10/2001,

în termen de 60 de zile de la înregistrarea notificării sau, după caz, de la

data depunerii actelor doveditoare potrivit art. 22, unitatea deținătoare este

obligată să se pronunțe prin decizie sau după caz dispoziție motivată , asupra

cererii de restituire în natură.

Cazul

dedus recursului de față pune de fapt în discuție situația în care lipsește

răspunsul persoanei juridice notificate lipsă datorată conduitei imputabile a

acesteia, conduită care nu poate afecta interesele persoanelor îndreptățite și

nici să le lipsească în fapt de posibilitatea de a-și apăra drepturile

recunoscute de lege.

Ca atare, dacă persoana juridică

notificată nu emite, în termenul prevăzut de lege, o decizie sau dispoziție

motivată, nu sunt aplicabile dispozițiile art. 24 alin. (7) și (8) din Legea

nr. 10/2001 deoarece, prin ipoteză, actul ce trebuie atacat lipsește, iar

aceste dispoziții sunt de strictă interpretare neputând fi aplicabile prin

analogie.

Deși legiuitorul nu a reglementat expres

situația în care persoana juridică deținătoare nu respectă dispozițiile art. 23

alin. (1) din lege, aceasta fiind unanim privită în doctrină și practica

judecătorească ca o lacună a Legii nr. 10/2001, totuși cei îndreptățiți se pot

adresa instanței judecătorești competente pentru ca persoana juridică

deținătoare să fie obligată să emită o decizie sau dispoziție motivată,

întrucât o atare obligație decurge din lege și face parte dintr-o procedură

administrativ jurisdicțională prealabilă, instituită în mod imperativ.

În considerarea celor ce preced, soluția

de respingere a cererii reclamanților ca prematur introdusă este esențial

nelegală cu atăt mai mult cu cât s-a constatat, printr-o hotărâre

judecătorească anterioară, irevocabilă, că imobilul a fost preluat de stat fără

titlu valabil, iar ulterior s-a parcurs faza administrativă prealabilă

prevăzută de Legea nr. 10/2001, instanțele având îndatorirea să verifice și să

se pronunțe cu privire la legalitatea acestui mod de rezolvare, vizând motivele

refuzului de restituire al imobilului, în natură.

Față de cele reținute, recursul

reclamantului se privește ca fondat, urmând a fi admis, în baza art. 312 și

art. 313 C. proc. civ., a fi casată hotărârea atacată și trimisă cauza

instanței de apel, pentru rejudecare, în sensul celor ce preced.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul declarat de reclamantul P.N.

împotriva deciziei civile nr. 360/A din 20 iunie 2003 a Curții de Apel

București, secția a III-a civilă, pe care o casează și trimite cauza aceleiași

instanțe pentru rejudecarea apelului.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 19 aprilie 2005.