ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3103/2005

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele : Prin notificarea formulată la 26 septembrie 2002, P.N., P.B.G., P.C. și P.C.M. au solicitat Serviciului Român de Informații, în temeiul dispozițiilor Legii nr. 10/200, restituirea în natură a imobilului situat în București, preluat abuziv de stat în temeiul Decretului nr. 92/1950, de la autorul lor D.P. Prin adresa nr. 36145 din 2 octombrie 2002, Serviciul Român de Informații le-a comunicat celor în cauză că nu înțelege să emită dispoziție de restituire a imobilului până la soluționarea de către instanțe a cererii având ca obiect revizuirea sentinței civile nr. 8753 a Judecătoriei sectorului 1, cerere formulată de Consiliul General al Municipiului București.

Urmare acestui refuz, cererile formulate pe calea notificării au fost reiterate de reclamanți, prin acțiune formulată la 11 noiembrie 2002. Învestit cu soluționarea cauzei, Tribunalul București, secția a III-a civilă, prin sentința nr. 299 din 20 martie 2003, a admis în parte contestația, a anulat „decizia” nr. 36195 din 2 octombrie 2002 și a dispus obligarea pârâtului de a răspunde notificării formulată de reclamanți, cu respectarea dispozițiilor art. 23 alin. (1) din Legea nr. 10/2001. Apelul declarat de pârâtul S.R.I. a fost admis de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă, care, prin decizia nr. 360/A din 20 iunie 2003, a schimbat în tot sentința, în sensul respingerii contestației formulată de reclamanți, ca prematur introdusă.

Pentru a se pronunța astfel, instanța de control judiciar a reținut că adresa nr. 36195 din 2 octombrie 2002, depusă la dosar nu poate fi considerată „decizie” în înțelesul dispozițiilor Legii nr. 10/2001, în lipsa unui asemenea act, contestația fiind prematur introdusă. În cauză, a declarat recurs în termen legal reclamantul P.N. care, invocând temeiurile prevăzute de art. 304 pct. 4 și 9 C. proc. civ., susține în esență că în mod greșit contestația a fost respinsă ca prematur introdusă în condițiile în care pârâtul și-a exprimat în mod neechivoc intenția de a nu restitui în natură imobilul. Recursul este fondat, urmând a fi admis cu consecința casării hotărârii atacate și a trimiterii cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe, pentru considerentele ce succed.

În prezentul litigiu este de necontestat că reclamanții au declanșat procedura administrativă prealabilă, prevăzută de Legea nr. 10/2001 și au întreprins demersul prevăzut de art. 21 alin. (1) din acest act normativ notificând, la data de 26 septembrie 2002, Serviciul Român de Informații căruia i-au solicitat restituirea în natură a imobilului (teren și construcție) situat în București. Fără a emite o decizie sau dispoziție motivată, deși avea această obligație, la data de 2 octombrie 2002, Serviciul Român de Informații le-a răspuns reclamanților, printr-o simplă adresă, act fără nici o consecință de ordin juridic, că cererea de restituire nu poate fi soluționată întrucât s-a formulat o cerere de revizuire a sentinței nr. 3753 din 17 iulie 1997, pronunțată de Judecătoria sectorului 1 București.

Potrivit art. 23 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, în termen de 60 de zile de la înregistrarea notificării sau, după caz, de la data depunerii actelor doveditoare potrivit art. 22, unitatea deținătoare este obligată să se pronunțe prin decizie sau după caz dispoziție motivată , asupra cererii de restituire în natură. Cazul dedus recursului de față pune de fapt în discuție situația în care lipsește răspunsul persoanei juridice notificate lipsă datorată conduitei imputabile a acesteia, conduită care nu poate afecta interesele persoanelor îndreptățite și nici să le lipsească în fapt de posibilitatea de a-și apăra drepturile recunoscute de lege.

Ca atare, dacă persoana juridică notificată nu emite, în termenul prevăzut de lege, o decizie sau dispoziție motivată, nu sunt aplicabile dispozițiile art. 24 alin. (7) și (8) din Legea nr. 10/2001 deoarece, prin ipoteză, actul ce trebuie atacat lipsește, iar aceste dispoziții sunt de strictă interpretare neputând fi aplicabile prin analogie. Deși legiuitorul nu a reglementat expres situația în care persoana juridică deținătoare nu respectă dispozițiile art. 23 alin. (1) din lege, aceasta fiind unanim privită în doctrină și practica judecătorească ca o lacună a Legii nr. 10/2001, totuși cei îndreptățiți se pot adresa instanței judecătorești competente pentru ca persoana juridică deținătoare să fie obligată să emită o decizie sau dispoziție motivată, întrucât o atare obligație decurge din lege și face parte dintr-o procedură administrativ jurisdicțională prealabilă, instituită în mod imperativ.

În considerarea celor ce preced, soluția de respingere a cererii reclamanților ca prematur introdusă este esențial nelegală cu atăt mai mult cu cât s-a constatat, printr-o hotărâre judecătorească anterioară, irevocabilă, că imobilul a fost preluat de stat fără titlu valabil, iar ulterior s-a parcurs faza administrativă prealabilă prevăzută de Legea nr. 10/2001, instanțele având îndatorirea să verifice și să se pronunțe cu privire la legalitatea acestui mod de rezolvare, vizând motivele refuzului de restituire al imobilului, în natură. Față de cele reținute, recursul reclamantului se privește ca fondat, urmând a fi admis, în baza art. 312 și art. 313 C. proc. civ., a fi casată hotărârea atacată și trimisă cauza instanței de apel, pentru rejudecare, în sensul celor ce preced.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Admite recursul declarat de reclamantul P.N. împotriva deciziei civile nr. 360/A din 20 iunie 2003 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă, pe care o casează și trimite cauza aceleiași instanțe pentru rejudecarea apelului. Pronunțată în ședință publică, astăzi 19 aprilie 2005.