ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3103/2005
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3103/2005 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2005)
Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar,
constată următoarele :
Prin notificarea formulată la 26
septembrie 2002, P.N., P.B.G., P.C. și P.C.M. au solicitat Serviciului Român de
Informații, în temeiul dispozițiilor Legii nr. 10/200, restituirea în natură a
imobilului situat în București, preluat abuziv de stat în temeiul Decretului
nr. 92/1950, de la autorul lor D.P.
Prin adresa nr. 36145 din 2 octombrie
2002, Serviciul Român de Informații le-a comunicat celor în cauză că nu
înțelege să emită dispoziție de restituire a imobilului până la soluționarea de
către instanțe a cererii având ca obiect revizuirea sentinței civile nr. 8753 a
Judecătoriei sectorului 1, cerere formulată de Consiliul General al
Municipiului București.
Urmare acestui refuz, cererile formulate
pe calea notificării au fost reiterate de reclamanți, prin acțiune formulată la
11 noiembrie 2002.
Învestit cu soluționarea cauzei,
Tribunalul București, secția a III-a civilă, prin sentința nr. 299 din 20
martie 2003, a admis în parte contestația, a anulat „decizia” nr. 36195 din 2
octombrie 2002 și a dispus obligarea pârâtului de a răspunde notificării
formulată de reclamanți, cu respectarea dispozițiilor art. 23 alin. (1) din
Legea nr. 10/2001.
Apelul declarat de pârâtul S.R.I. a fost
admis de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă, care, prin decizia
nr. 360/A din 20 iunie 2003, a schimbat în tot sentința, în sensul respingerii
contestației formulată de reclamanți, ca prematur introdusă.
Pentru a se pronunța astfel, instanța de
control judiciar a reținut că adresa nr. 36195 din 2 octombrie 2002, depusă la
dosar nu poate fi considerată „decizie” în înțelesul dispozițiilor Legii nr. 10/2001,
în lipsa unui asemenea act, contestația fiind prematur introdusă.
În cauză, a declarat recurs în termen
legal reclamantul P.N. care, invocând temeiurile prevăzute de art. 304 pct. 4
și 9 C. proc. civ., susține în esență că în mod greșit contestația a fost
respinsă ca prematur introdusă în condițiile în care pârâtul și-a exprimat în
mod neechivoc intenția de a nu restitui în natură imobilul.
Recursul este fondat, urmând a fi admis
cu consecința casării hotărârii atacate și a trimiterii cauzei spre rejudecare
aceleiași instanțe, pentru considerentele ce succed.
În prezentul litigiu este de necontestat
că reclamanții au declanșat procedura administrativă prealabilă, prevăzută de
Legea nr. 10/2001 și au întreprins demersul prevăzut de art. 21 alin. (1) din
acest act normativ notificând, la data de 26 septembrie 2002, Serviciul Român
de Informații căruia i-au solicitat restituirea în natură a imobilului (teren
și construcție) situat în București.
Fără a emite o decizie sau dispoziție
motivată, deși avea această obligație, la data de 2 octombrie 2002, Serviciul
Român de Informații le-a răspuns reclamanților, printr-o simplă adresă, act
fără nici o consecință de ordin juridic, că cererea de restituire nu poate fi
soluționată întrucât s-a formulat o cerere de revizuire a sentinței nr. 3753
din 17 iulie 1997, pronunțată de Judecătoria sectorului 1 București.
Potrivit art. 23 alin. (1) din Legea nr. 10/2001,
în termen de 60 de zile de la înregistrarea notificării sau, după caz, de la
data depunerii actelor doveditoare potrivit art. 22, unitatea deținătoare este
obligată să se pronunțe prin decizie sau după caz dispoziție motivată , asupra
cererii de restituire în natură.
Cazul
dedus recursului de față pune de fapt în discuție situația în care lipsește
răspunsul persoanei juridice notificate lipsă datorată conduitei imputabile a
acesteia, conduită care nu poate afecta interesele persoanelor îndreptățite și
nici să le lipsească în fapt de posibilitatea de a-și apăra drepturile
recunoscute de lege.
Ca atare, dacă persoana juridică
notificată nu emite, în termenul prevăzut de lege, o decizie sau dispoziție
motivată, nu sunt aplicabile dispozițiile art. 24 alin. (7) și (8) din Legea
nr. 10/2001 deoarece, prin ipoteză, actul ce trebuie atacat lipsește, iar
aceste dispoziții sunt de strictă interpretare neputând fi aplicabile prin
analogie.
Deși legiuitorul nu a reglementat expres
situația în care persoana juridică deținătoare nu respectă dispozițiile art. 23
alin. (1) din lege, aceasta fiind unanim privită în doctrină și practica
judecătorească ca o lacună a Legii nr. 10/2001, totuși cei îndreptățiți se pot
adresa instanței judecătorești competente pentru ca persoana juridică
deținătoare să fie obligată să emită o decizie sau dispoziție motivată,
întrucât o atare obligație decurge din lege și face parte dintr-o procedură
administrativ jurisdicțională prealabilă, instituită în mod imperativ.
În considerarea celor ce preced, soluția
de respingere a cererii reclamanților ca prematur introdusă este esențial
nelegală cu atăt mai mult cu cât s-a constatat, printr-o hotărâre
judecătorească anterioară, irevocabilă, că imobilul a fost preluat de stat fără
titlu valabil, iar ulterior s-a parcurs faza administrativă prealabilă
prevăzută de Legea nr. 10/2001, instanțele având îndatorirea să verifice și să
se pronunțe cu privire la legalitatea acestui mod de rezolvare, vizând motivele
refuzului de restituire al imobilului, în natură.
Față de cele reținute, recursul
reclamantului se privește ca fondat, urmând a fi admis, în baza art. 312 și
art. 313 C. proc. civ., a fi casată hotărârea atacată și trimisă cauza
instanței de apel, pentru rejudecare, în sensul celor ce preced.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de reclamantul P.N.
împotriva deciziei civile nr. 360/A din 20 iunie 2003 a Curții de Apel
București, secția a III-a civilă, pe care o casează și trimite cauza aceleiași
instanțe pentru rejudecarea apelului.
Pronunțată în ședință publică,
astăzi 19 aprilie 2005.