ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4007/2004

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din

dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 25

din 10 februarie 2004, pronunțată de Tribunalul Olt, în dosar nr. 8257/2003,

s-a dispus, în baza art. 20 C. pen., raportat la art. 174 C. pen., condamnarea

inculpatului L.G., la 5 ani închisoare și 3 ani interzicerea drepturilor,

prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen.

În baza art. 88 C. pen., s-a

dedus din pedeapsă arestul preventiv de la 6 octombrie 2003 la zi, iar în baza art.

350 alin. (1) C. proc. pen., s-a prelungit starea de arest.

S-a admis în parte cererea

părții civile T.P. și l-a obligat pe inculpat la plata sumei de 10.000.000 lei

despăgubiri civile și 50.000.000 lei daune morale.

S-a reținut că partea

vătămată T.P. a achitat despăgubirile civile în sumă de 1.098.000 lei, către

Spitalul orășenesc Balș.

Inculpatul a fost obligat la

plata sumei de 2.587.125 lei cheltuieli judiciare către partea vătămată și a

sumei de 10.000.000 lei cheltuieli judiciare statului.

S-a reținut că partea

vătămată T.P. este cumnat cu inculpatul L.G., iar între familiile celor doi, în

ultimii 5 ani, au avut loc numeroase conflicte, certuri, precum și acte de

violență, care au întreținut o atmosferă de dușmănie.

În ziua de 7 septembrie

2003, în timp ce se afla la domiciliul său, partea vătămată a observat că

inculpatul a introdus animalele în tarlaua sa cultivată cu porumb.

Partea vătămată s-a deplasat

în punctul în care era inculpatul și l-a rugat să părăsească sola cultivată cu

porumb, deoarece animalele îi distrug recolta.

Inculpatul s-a înarmat în

domiciliul său cu o bară metalică din fier forjat, s-a deplasat la locul unde

se afla partea vătămată și, fără să mai poarte vreo discuție cu aceasta, i-a

aplicat o lovitură în cap, producându-i o plagă fronto-parietală dreapta de 7

cm.

S-a menționat faptul că

partea vătămată are o infirmitate fizică permanentă, având mâna dreaptă

amputată.

Inculpatul a încercat apoi

să lovească din nou partea vătămată în cap, însă aceasta a intuit direcția în

care urma să primească lovitura și a barat-o cu mâna stângă, astfel că L.G. a

lovit-o cu bara peste mână, provocându-i o fractură cominutivă 1/3 distală

cubitus stâng.

După această lovitură

inculpatul i-a mai aplicat însă o lovitură în zona hemitoracelui drept, după

care victima s-a prăbușit la sol.

După acest incident

inculpatul a părăsit locul faptei, deplasându-se la domiciliul său, iar partea

vătămată a fost transportată la Spitalul orășenesc Balș, unde a fost internată

în perioada 7-10 septembrie 2003.

În urma agresiunii s-a

reținut că partea vătămată a prezentat 3 leziuni corporale la nivelul

hemitoracelui și antebrațului stâng, care au fost produse prin lovire cu un

corp contondent și care au necesitat 50-55 de zile de îngrijiri medicale, iar

leziunea de pe antebrațul stâng este specifică leziunilor de autoapărare.

Față de apărarea

inculpatului, care în esență a susținut că partea vătămată l-a atacat cu un

cuțit și atunci a lovit-o peste mână pentru a scăpa cuțitul jos, precum și față

de concluziile actelor medico-legale, instanța de fond a constatat că nu poate

fi reținută infracțiunea, prevăzută de art. 181 C. pen. și că fapta întrunește

elementele constitutive ale infracțiunii de tentativă de omor, pentru care a

fost trimis în judecată.

S-a reținut că inculpatul a

săvârșit fapta cu intenție prevăzând moartea victimei ca rezultat posibil al

activității sale, a folosit un corp contondent apt să producă moartea (bară

metalică) și i-a aplicat în mod repetat lovituri, cu mare intensitate, într-o

zonă vitală. S-a arătat că, în acest context, mențiunea din raportul de

constatare medico-legală în sensul că leziunile produse nu i-au pus în primejdie

viața, nu are influență asupra încadrării juridice a faptei, decisivă într-o

asemenea situație fiind poziția subiectivă, cu care a acționat autorul.

S-a reținut că lipsa

rezultatului letal nu s-a datorat modului în care a acționat inculpatul ci

intervenției soției părții vătămate, precum și barării loviturilor care se

îndreptau către corpul părții vătămate, de către acesta, cu mâna, fapt ce i-a

produs o fractură cominutivă 1/3 distală cubitus stâng, leziune specifică

autoapărării.

Pe latură civilă s-a reținut

că partea vătămată s-a constituit parte civilă cu suma de 50 milioane lei

despăgubiri civile și 150 milioane lei daune morale, precum și la plata unei

prestații periodice corespunzătoare infirmității produse.

Fiind supus unei expertize

medico-legale, s-a stabilit că partea vătămată are capacitatea de muncă

păstrată.

În ceea ce privește

despăgubirile civile s-a reținut că, în mod incontestabil, partea vătămată,

având în vedere și infirmitatea celeilalte mâini, amputate, a fost ajutată în

gospodărie în cele 50-55 de zile de îngrijiri medicale, pentru efectuarea

treburilor gospodărești, inclusiv cu cheltuieli pentru hrană și întreținere, de

membrii familiei sale, astfel că cererea a fost constatată ca neîntemeiată în

parte în limita sumei de 10 milioane lei.

Tot în parte a fost

considerată întemeiată și cererea, privind acordarea de daune morale ca urmare

a prejudiciului fizic și psihic determinat prin infracțiunea comisă.

Împotriva acestei sentințe a

formulat apel inculpatul L.G., care a criticat-o pentru nelegalitate și

netemeinicie sub aspectul încadrării juridice a faptei și a solicitat

schimbarea calificării juridice în infracțiunea prevăzută de art. 181 C. pen.,

bazându-se pe concluziile actelor medico-legale, din care rezultă că viața

părții vătămate nu a fost pusă în pericol.

A mai solicitat reținerea în

favoarea sa a circumstanței atenuante, prevăzute de art. 73 lit. b) C. pen. și

reducerea cuantumului despăgubirilor acordate.

Curtea de Apel Craiova a

respins ca nefondat apelul declarat de inculpat constatând că în mod corect

prima instanță a menținut încadrarea juridică a faptei în tentativă la

infracțiunea de omor, așa cum s-a reținut și prin actul de inculpare.

S-a argumentat în sensul că

independent de faptul că leziunile produse nu au pus în primejdie viața părții

vătămate, instrumentul folosit, zona vizată și intensitatea loviturii pledează

pentru existența intenției specifice infracțiunii de omor, lipsa rezultatului

letal datorându-se unor factori exteriori voinței inculpatului.

Referitor la cererea

inculpatului de a se reține în favoarea sa scuza provocării, instanța de apel a

apreciat că în cauză nu există probe care să susțină această apărare, în sensul

că partea vătămată l-ar fi atacat cu un cuțit.

Dimpotrivă, actul

medico-legal concluzionează că leziunea existentă pe mâna părții vătămate este

o leziune de autoapărare, în opinia instanței fiind exclusă posibilitatea ca

mâna acestuia să se fi aflat în poziție orizontală.

Cu privire la latura civilă

a cauzei s-a reținut că despăgubirile acordate au fost dovedite și pe deplin

justificate, ca de altfel și daunele morale.

Împotriva deciziei instanței

de apel a declarat recurs inculpatul, care a criticat-o pentru nelegalitate și

netemeinicie, reiterând în esență motivele din apel și a solicitat în principal

schimbarea încadrării juridice, în infracțiunea prevăzută de art. 181 C. pen.

și în subsidiar reindividualizarea pedepsei pe care o consideră prea mare față

de împrejurările în care s-a comis fapta și de persoana sa.

Criticile recurentului au

vizat și despăgubirile acordate părții vătămate, pe care inculpatul le apreciază

ca fiind exagerate și a căror reducere o solicită.

Recursul nu este întemeiat.

Primul motiv de recurs își

găsește temeiul, în dispozițiile art. 385

9

alin. (1) pct. 17 C.

proc. pen., dar nu este fondat.

Faptul că inculpatul a

aplicat părții vătămate mai multe lovituri, de mare intensitate, cu o bară

metalică din fier forjat, care este un obiect apt să producă leziuni letale, în

regiunea capului, care este o zonă vitală, impune concluzia că cel puțin a

prevăzut și a acceptat posibilitatea producerii decesului, chiar dacă nu a

urmărit acest rezultat.

Această poziție subiectivă

față de rezultatul posibil al faptei, realizează forma de vinovăție a intenției

indirecte, care este proprie infracțiunii de omor.

În consecință, încadrarea

juridică în dispozițiile art. 20, raportat la art. 174 C. pen., este corectă.

Nici cel de-al doilea motiv

de recurs, care se întemeiază pe dispozițiile art. 385

9

pct. 14 C.

proc. pen., nu este fondat.

Înalta Curte apreciază că

pedeapsa aplicată a fost just individualizată, în raport cu criteriile

prevăzute de art. 72 C. pen. și cu scopul prevăzut de art. 52 C. pen., și că nu

există nici un temei pentru reducerea acesteia.

Referitor la latura civilă

se constată că, în raport de probele administrate în cauză, instanțele au

stabilit corect cuantumul despăgubirilor acordate și a daunelor morale.

Examinând cauza și din

oficiu se reține că nu există nici un motiv de casare, care să poată fi luat în

considerare în condițiile art. 385

9

alin. (3) C. proc. pen., astfel

că recursul va fi respins ca nefondat, conform art. 385

15

pct. 1 lit.

b) C. proc. pen.

Se va deduce din pedeapsă

durata arestării preventive la zi.

Văzând și dispozițiile art. 192

alin. (2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul

L.G., împotriva deciziei penale nr. 221 din 6 mai 2004 a Curții de Apel

Craiova.

Deduce din pedeapsă, timpul

arestării preventive a inculpatului de la 6 octombrie 2003, până la 27 iulie

2004.

Obligă pe recurent la plata sumei de 1.600.000 lei

cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 400.000 lei, reprezentând

onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului

Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 27 iulie 2004.