ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4007/2004

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 25 din 10 februarie 2004, pronunțată de Tribunalul Olt, în dosar nr. 8257/2003, s-a dispus, în baza art. 20 C. pen., raportat la art. 174 C. pen., condamnarea inculpatului L.G., la 5 ani închisoare și 3 ani interzicerea drepturilor, prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen. În baza art. 88 C. pen., s-a dedus din pedeapsă arestul preventiv de la 6 octombrie 2003 la zi, iar în baza art. 350 alin. (1) C. proc. pen., s-a prelungit starea de arest. S-a admis în parte cererea părții civile T.P. și l-a obligat pe inculpat la plata sumei de 10.000.000 lei despăgubiri civile și 50.000.000 lei daune morale.

S-a reținut că partea vătămată T.P. a achitat despăgubirile civile în sumă de 1.098.000 lei, către Spitalul orășenesc Balș. Inculpatul a fost obligat la plata sumei de 2.587.125 lei cheltuieli judiciare către partea vătămată și a sumei de 10.000.000 lei cheltuieli judiciare statului. S-a reținut că partea vătămată T.P. este cumnat cu inculpatul L.G., iar între familiile celor doi, în ultimii 5 ani, au avut loc numeroase conflicte, certuri, precum și acte de violență, care au întreținut o atmosferă de dușmănie. În ziua de 7 septembrie 2003, în timp ce se afla la domiciliul său, partea vătămată a observat că inculpatul a introdus animalele în tarlaua sa cultivată cu porumb. Partea vătămată s-a deplasat în punctul în care era inculpatul și l-a rugat să părăsească sola cultivată cu porumb, deoarece animalele îi distrug recolta.

Inculpatul s-a înarmat în domiciliul său cu o bară metalică din fier forjat, s-a deplasat la locul unde se afla partea vătămată și, fără să mai poarte vreo discuție cu aceasta, i-a aplicat o lovitură în cap, producându-i o plagă fronto-parietală dreapta de 7 cm. S-a menționat faptul că partea vătămată are o infirmitate fizică permanentă, având mâna dreaptă amputată. Inculpatul a încercat apoi să lovească din nou partea vătămată în cap, însă aceasta a intuit direcția în care urma să primească lovitura și a barat-o cu mâna stângă, astfel că L.G. a lovit-o cu bara peste mână, provocându-i o fractură cominutivă 1/3 distală cubitus stâng. După această lovitură inculpatul i-a mai aplicat însă o lovitură în zona hemitoracelui drept, după care victima s-a prăbușit la sol.

După acest incident inculpatul a părăsit locul faptei, deplasându-se la domiciliul său, iar partea vătămată a fost transportată la Spitalul orășenesc Balș, unde a fost internată în perioada 7-10 septembrie 2003. În urma agresiunii s-a reținut că partea vătămată a prezentat 3 leziuni corporale la nivelul hemitoracelui și antebrațului stâng, care au fost produse prin lovire cu un corp contondent și care au necesitat 50-55 de zile de îngrijiri medicale, iar leziunea de pe antebrațul stâng este specifică leziunilor de autoapărare. Față de apărarea inculpatului, care în esență a susținut că partea vătămată l-a atacat cu un cuțit și atunci a lovit-o peste mână pentru a scăpa cuțitul jos, precum și față de concluziile actelor medico-legale, instanța de fond a constatat că nu poate fi reținută infracțiunea, prevăzută de art. 181 C. pen.

și că fapta întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de tentativă de omor, pentru care a fost trimis în judecată. S-a reținut că inculpatul a săvârșit fapta cu intenție prevăzând moartea victimei ca rezultat posibil al activității sale, a folosit un corp contondent apt să producă moartea (bară metalică) și i-a aplicat în mod repetat lovituri, cu mare intensitate, într-o zonă vitală. S-a arătat că, în acest context, mențiunea din raportul de constatare medico-legală în sensul că leziunile produse nu i-au pus în primejdie viața, nu are influență asupra încadrării juridice a faptei, decisivă într-o asemenea situație fiind poziția subiectivă, cu care a acționat autorul.

S-a reținut că lipsa rezultatului letal nu s-a datorat modului în care a acționat inculpatul ci intervenției soției părții vătămate, precum și barării loviturilor care se îndreptau către corpul părții vătămate, de către acesta, cu mâna, fapt ce i-a produs o fractură cominutivă 1/3 distală cubitus stâng, leziune specifică autoapărării. Pe latură civilă s-a reținut că partea vătămată s-a constituit parte civilă cu suma de 50 milioane lei despăgubiri civile și 150 milioane lei daune morale, precum și la plata unei prestații periodice corespunzătoare infirmității produse. Fiind supus unei expertize medico-legale, s-a stabilit că partea vătămată are capacitatea de muncă păstrată.

În ceea ce privește despăgubirile civile s-a reținut că, în mod incontestabil, partea vătămată, având în vedere și infirmitatea celeilalte mâini, amputate, a fost ajutată în gospodărie în cele 50-55 de zile de îngrijiri medicale, pentru efectuarea treburilor gospodărești, inclusiv cu cheltuieli pentru hrană și întreținere, de membrii familiei sale, astfel că cererea a fost constatată ca neîntemeiată în parte în limita sumei de 10 milioane lei. Tot în parte a fost considerată întemeiată și cererea, privind acordarea de daune morale ca urmare a prejudiciului fizic și psihic determinat prin infracțiunea comisă.

Împotriva acestei sentințe a formulat apel inculpatul L.G., care a criticat-o pentru nelegalitate și netemeinicie sub aspectul încadrării juridice a faptei și a solicitat schimbarea calificării juridice în infracțiunea prevăzută de art. 181 C. pen., bazându-se pe concluziile actelor medico-legale, din care rezultă că viața părții vătămate nu a fost pusă în pericol. A mai solicitat reținerea în favoarea sa a circumstanței atenuante, prevăzute de art. 73 lit. b) C. pen. și reducerea cuantumului despăgubirilor acordate. Curtea de Apel Craiova a respins ca nefondat apelul declarat de inculpat constatând că în mod corect prima instanță a menținut încadrarea juridică a faptei în tentativă la infracțiunea de omor, așa cum s-a reținut și prin actul de inculpare.

S-a argumentat în sensul că independent de faptul că leziunile produse nu au pus în primejdie viața părții vătămate, instrumentul folosit, zona vizată și intensitatea loviturii pledează pentru existența intenției specifice infracțiunii de omor, lipsa rezultatului letal datorându-se unor factori exteriori voinței inculpatului. Referitor la cererea inculpatului de a se reține în favoarea sa scuza provocării, instanța de apel a apreciat că în cauză nu există probe care să susțină această apărare, în sensul că partea vătămată l-ar fi atacat cu un cuțit. Dimpotrivă, actul medico-legal concluzionează că leziunea existentă pe mâna părții vătămate este o leziune de autoapărare, în opinia instanței fiind exclusă posibilitatea ca mâna acestuia să se fi aflat în poziție orizontală.

Cu privire la latura civilă a cauzei s-a reținut că despăgubirile acordate au fost dovedite și pe deplin justificate, ca de altfel și daunele morale. Împotriva deciziei instanței de apel a declarat recurs inculpatul, care a criticat-o pentru nelegalitate și netemeinicie, reiterând în esență motivele din apel și a solicitat în principal schimbarea încadrării juridice, în infracțiunea prevăzută de art. 181 C. pen. și în subsidiar reindividualizarea pedepsei pe care o consideră prea mare față de împrejurările în care s-a comis fapta și de persoana sa. Criticile recurentului au vizat și despăgubirile acordate părții vătămate, pe care inculpatul le apreciază ca fiind exagerate și a căror reducere o solicită.

Recursul nu este întemeiat. Primul motiv de recurs își găsește temeiul, în dispozițiile art. 385 9 alin. (1) pct. 17 C. proc. pen., dar nu este fondat. Faptul că inculpatul a aplicat părții vătămate mai multe lovituri, de mare intensitate, cu o bară metalică din fier forjat, care este un obiect apt să producă leziuni letale, în regiunea capului, care este o zonă vitală, impune concluzia că cel puțin a prevăzut și a acceptat posibilitatea producerii decesului, chiar dacă nu a urmărit acest rezultat. Această poziție subiectivă față de rezultatul posibil al faptei, realizează forma de vinovăție a intenției indirecte, care este proprie infracțiunii de omor. În consecință, încadrarea juridică în dispozițiile art. 20, raportat la art. 174 C. pen., este corectă.

Nici cel de-al doilea motiv de recurs, care se întemeiază pe dispozițiile art. 385 9 pct. 14 C. proc. pen., nu este fondat. Înalta Curte apreciază că pedeapsa aplicată a fost just individualizată, în raport cu criteriile prevăzute de art. 72 C. pen. și cu scopul prevăzut de art. 52 C. pen., și că nu există nici un temei pentru reducerea acesteia. Referitor la latura civilă se constată că, în raport de probele administrate în cauză, instanțele au stabilit corect cuantumul despăgubirilor acordate și a daunelor morale. Examinând cauza și din oficiu se reține că nu există nici un motiv de casare, care să poată fi luat în considerare în condițiile art. 385 9 alin. (3) C. proc. pen., astfel că recursul va fi respins ca nefondat, conform art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc.

pen. Se va deduce din pedeapsă durata arestării preventive la zi. Văzând și dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul L.G., împotriva deciziei penale nr. 221 din 6 mai 2004 a Curții de Apel Craiova. Deduce din pedeapsă, timpul arestării preventive a inculpatului de la 6 octombrie 2003, până la 27 iulie 2004. Obligă pe recurent la plata sumei de 1.600.000 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 400.000 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 27 iulie 2004.