ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1474/2005

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin acțiunea introdusă la data de

17 aprilie 2003, G.S. a chemat în judecată U.N.P.L.R., solicitând anularea

deciziei nr. 1/2 din 28 ianuarie 2003, emisă de Consiliul Superior de

Disciplină, precum și a deciziei nr. 3/9e/2003 din 14 martie 2003, emisă de

Comitetul Național de Conducere al U.N.P.R.L., ca nelegale.

Prin aceste acte administrative de

autoritate s-a dispus excluderea definitivă din Uniune, a reclamantului,

însoțită de pierderea calității sale de practician în reorganizare și lichidare,

la filiala București, pentru neîndeplinirea obligației de reînnoire a poliței

de asigurare.

De asemenea, a fost respinsă

contestația lui G.S. împotriva măsurii respective.

În motivarea acțiunii, reclamantul a

susținut că ambele acte administrative au fost emise cu încălcarea

dispozițiilor O.G. nr. 79/1999, privind organizarea activității practicienilor

în reorganizare și lichidare, precum și a celor cuprinse în Regulamentul de

organizare și funcționare a U.N.P.R.L.

În opinia sa, măsura ce trebuia

luată pentru neplata unei rate a primei de asigurare, era suspendarea calității

de membru și nicidecum pierderea acesteia.

Prin sentința civilă nr. 210/FC din

29 septembrie 2003, Curtea de Apel Pitești, secția comercială și de contencios

administrativ, a respins acțiunea, ca neîntemeiată.

Instanța a reținut că o atare

soluție se impune, întrucât sancțiunea suspendării practicianului în

reorganizare și lichidare, este aplicabilă numai în condițiile art. 35 alin.

(1) din O.G. nr. 79/1999 și art. 41 din Regulamentul de organizare și

funcționare al U.N.P.R.L., aprobat prin Ordinul ministrului justiției nr. 298

C/C/1999.

Având în vedere această împrejurare,

precum și inexistența unui drept subiectiv legitim al reclamantului, vătămat

prin emiterea celor două acte administrative de autoritate, Curtea a

concluzionat că în speță nu sunt îndeplinite cerințele prevăzute de art. 1 din

Legea nr. 29/1990, pentru admisibilitatea acțiunii.

Împotriva sentinței a declarat

recurs, reclamantul G.S.

Recurentul a susținut că prima instanță

și-a însușit apărările formulate de pârâtă, fără a se referi câtuși de puțin la

dispozițiile art. 35 alin. (3) din O.G. nr. 79/1999, conform cărora calitatea

de membru al Uniunii se suspendă în cazul neplății primei de asigurare.

Aceste dispoziții sunt aplicabile în

cauză, pentru că era vorba de o reînnoire a asigurării și prima de asigurare se

reînnoiește anual, ceea ce înseamnă că pârâta putea, cel mult, să-l suspende

din calitatea de membru, până la data plății efective a acelei prime.

Critica nu este întemeiată.

Potrivit art. 35 alin. (1) din O.G. nr.

79/1999 privind organizarea activității practicienilor în reorganizare și

lichidare, fiecare membru al U.N.P.R.L. este obligat să se asigure profesional,

în cadrul casei de asigurări a Uniunii sau la o altă societate de asigurări,

într-un termen de 30 de zile de la admiterea în Uniune. În caz de neconformare,

membrului respectiv i se va da un termen de grație de 30 de zile de către

comitetul de conducere al filialei.

În conformitate cu dispoziția din

alineatul următor al articolului, nerespectarea obligației de asigurare de

răspundere profesională în acest termen duce la pierderea calității de membru

al Uniunii.

Regulamentul de organizare și

funcționare al U.N.P.R.L., aprobat de ministrul justiției, prin Ordinul nr. 2986/C/1998,

a prevăzut la rândul său, în art. 38 lit. h), că nerespectarea obligației de

asigurare de răspundere profesională constituie abatere, sancționată de art. 45,

cu excluderea definitivă din Uniune a practicianului.

Susținerea reclamantului,

referitoare la incidența prevederilor art. 35 alin. (3) din ordonanță, care

instituie măsura suspendării în cazul neplății, primei de asigurare, a fost

înlăturată de instanță, ca neîntemeiată, față de reglementarea conținută în

textele legale precitate, care stabilesc în mod expres sancțiunea ce operează

în astfel de situații și de faptul că polița de asigurare nr. 002681 a fost

semnată de G.S., abia la 15 ianuarie 2003.

Această poliță nu putea fi luată în

considerare, decât cu începere de la data de 18 februarie 2003, cunoscând că

potrivit condițiilor de asigurare ale societății de asigurări G., răspunderea

asigurătorului începe după expirarea zilei în care s-a achitat prima de

asigurare.

Având în vedere faptul că vechea

poliță a reclamantului a expirat la data de 16 decembrie 2002, iar achitarea

primei de asigurare s-a făcut la data de 18 februarie 2003, cu chitanța nr. 6603175,

fără temei se susține în acțiune și recurs, că sancțiunea excluderii acestuia

din Uniunea nu era justificată.

Dispozițiile art. 35 alin. (3) din O.G.

nr. 79/1999, nu erau aplicabile, deoarece ele se referă la situația ipotetică

în care practicianul ar fi cerut și obținut reînnoirea contractului de

asigurare, ceea ce, însă, nu s-a dovedit în prezentul litigiu.

Apreciind, așadar, că instanța de

fond a făcut o corectă interpretare și aplicare a normelor legale și

regulamentare incidente, Înalta Curte de Casație și Justiție va respinge

recursul declarat de reclamant, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de G.S.,

împotriva sentinței civile nr. 220/F/C din 29 septembrie 2003, a Curții de Apel

Pitești, secția comercială și de contencios administrativ, ca nefondat.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 8 martie 2005.