ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 7057/2004

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: La 3 martie 1999 reclamanta RA A.P.P.S. prin sucursala pentru Administrarea Imobilelor de Protocol și a Sediilor Autorităților Publice a chemat în judecată pe pârâții C.D.V. și C.I.D., pentru a fi obligați la plata sumei de 683.850.000 lei ce reprezintă contravaloarea lucrărilor de reparații efectuate la imobilul din București, în perioada în care acest imobil a fost în administrarea sa. În motivarea acțiunii reclamanta a arătat, că la 21 martie 1997 a preluat de la RA L. în administrare imobilul în litigiu, pe care l-a închiriat unei societăți non profit. A efectuat lucrări de reparații și modernizări în valoare de 405.124.593 lei la data plății, respectiv la 21 august 1997, sumă care actualizată cu indicele de inflație se ridică la 683.850.000 lei pretinsă prin acțiune.

În baza unei hotărâri judecătorești definitive la 20 noiembrie 1998 imobilul a fost restituit pârâților, care, prin preluarea construcției reparată și modernizată s-au îmbogățit fără justă cauză. La 30 aprilie 1999 reclamanta a precizat acțiunea în sensul că, a majorat câtimea pretențiilor la suma de 996.372.181 lei reprezentând suma de 405.000.000 lei achitată la data de 21 august 1997, actualizată la nivelul lunii februarie 1999 conform indicelui de inflație comunicat de Comisia Națională de Statistică (dosarul nr. 1684/1999 al Tribunalului București, secția comercială). Investit cu soluționarea cauzei, Tribunalul București, secția comercială, prin sentința civilă nr. 3642 din 25 iunie 1999 a respins ca nefondată excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei și a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâților C.D.V.

și C.I.D., excepții ce au fost invocate prin întâmpinare de către aceștia. În consecință, a respins acțiunea formulată de reclamanta RA A.P.P.S., sucursala pentru Administrarea Imobilelor de Protocol și a Sediilor Autorităților Publice împotriva celor doi pârâți. Tribunalul a considerat, că reclamanta are calitate procesuală activă întrucât, având în administrare imobilul a efectuat lucrările de reparații și modernizări, a căror contravaloare actualizată a solicitat prin acțiune în baza mandatului dat de RA A.P.P.S. conform Regulamentului de organizare și funcționare a sucursalelor. A mai reținut tribunalul că pârâții, care la data promovării acțiunii înstrăinase imobilul unei terțe persoane C.G.

nu pot avea calitate procesuală pasivă, situație față de care a respins acțiunea. Apelul reclamantei, care a criticat soluția instanței de fond sub aspectul lipsei calității procesuale pasive a pârâților, a fost respins ca nefondat prin decizia civilă nr. 3036 din 6 decembrie 1999 a Curții de Apel București, secția comercială. Împotriva deciziei pronunțate în apel reclamanta a declarat recurs, invocând dispozițiile art. 304 pct. 3, 9, 10 și 11 C. proc. civ.

A susținut că decizia este nelegală pentru că a fost dată cu încălcarea competenței materiale, întrucât cauza a fost judecată de secția comercială deși, în raport de obiectul litigiului și de calitatea părților acesta era de competența secției civile și că, este netemeinică deoarece nu au fost reținute ca operând în cauză condițiile acțiunii în îmbogățire fără justă cauză, prin admiterea excepției lipsei calității procesuale pasive a pârâților fiind paralizată acțiunea reclamantei, care, nu ar mai avea posibilitatea legală de a promova o altă acțiune în valorificarea dreptului la reparații.

Prin decizia nr. 5680 din 17 noiembrie 2000 Curtea Supremă de Justiție, secția comercială, a admis recursul reclamantei, a casat decizia nr. 3036 din 6 decembrie 1999 a Curții de Apel București, secția comercială, a admis apelul acesteia împotriva sentinței civile nr. 3642 din 25 iunie 1999 a Tribunalului București, secția comercială, pe care a desființat-o și a trimis cauza secției civile a Tribunalului București spre competentă soluționare. În considerentele deciziei s-au reținut ca neîntemeiate criticile referitoare la necompetența materială și respectiv, la excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâților și s-a menționat că reclamanta are posibilitatea acțiunii în despăgubiri împotriva cumpărătorului care a cunoscut existența îmbunătățirilor ca sarcini ale bunului imobil conform art. 1337 C. civ., acesta putând chema în garanție pe vânzători pentru evicțiunea parțială a imobilului.

Legat de calitatea procesuală activă a reclamantei instanța a considerat, că decizia recurată este netemeinică și nelegală pentru motive de ordine publică. Astfel, s-a menționat că a fost respinsă excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei, fără a se face verificări în legătură cu datele la care au intervenit modificări în situația juridică a imobilului, respectiv cu privire la transmiterea acestuia de la RA L. la RA A.P.P.S. De asemenea, nu s-au depus, procesul-verbal de predare a imobilului către pârâți pe baza hotărârii judecătorești și nici înscrisurile necesare stabilirii cu exactitate a datei la care s-a făcut predarea imobilului către noul proprietar. Pentru lămurirea și verificarea acestor aspecte cu efect asupra calității procesuale active, cauza a fost trimisă spre rejudecare instanței de fond, ca urmare a admiterii recursului, casării deciziei pronunțate de curtea de apel și desființării sentinței pronunțate de tribunal.

În fond după casare, pe baza probatoriului completat în raport de cele stabilite de instanța de recurs, Tribunalului București, secția a IV-a civilă, prin sentința nr. 1382 din 16 septembrie 2002 a admis excepția lipsei calității procesuale active a RA A.P.P.S. prin sucursala Administrarea Imobilelor de Protocol și a Sediilor Autorităților Publice și a respins acțiunea formulată de aceasta în contradictoriu cu pârâții C.D.V. și C.I.D., ca fiind introdusă de o persoană fără calitate procesuală activă. În motivarea sentinței s-a reținut, că la data introducerii acțiunii imobilul care fusese în proprietatea statului, nu se mai afla nici în administrarea reclamantei. Potrivit art. 5 alin. (2) din H.G.

nr. 567/1993 modificată prin H.G. 192/1995, H.G. nr. 445/1995 și H.G. 1037/1996 „cheltuielile pentru întreținerea, conservarea și protejarea bazei materiale destinate activității de reprezentare și protocol se acoperă anual de către Senat, Camera Deputaților, Președinție și Guvern din bugetele proprii ale acestora”. A concluzionat tribunalul pe baza acestor prevederi legale, că cheltuielile de reparații și modernizări au fost achitate de aceste instituții, astfel că o eventuală micșorare a patrimoniului ar exista în dauna statului și nu a reclamantei. Sentința a fost apelată de reclamantă care a susținut că reparațiile și îmbunătățirile s-au efectuat în perioada în care imobilul se afla în administrarea sa și că acest imobil nu era destinat activității de protocol, pentru ca cheltuielile să poată fi suportate din fondurile instituțiilor prevăzute în H.G.

nr. 567/1993 cu modificările ulterioare. Prin decizia nr. 328 A din 4 iunie 2003 Curtea de Apel București, secția a III-a civilă, a admis apelul, a schimbat în tot sentința în sensul că a respins ca nefondată excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei, a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâților și a respins acțiunea ca fiind îndreptată împotriva unor persoane fără calitate procesuală pasivă. Reclamanta a declarat recurs invocând motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. A criticat decizia pentru nelegalitate și netemeinicie sub aspectul admiterii excepției lipsei calității procesuale pasive a pârâților C., susținând că patrimoniul acestora din urmă care au fost beneficiarii reparațiilor și modernizărilor aduse imobilului, s-a mărit, în timp ce patrimoniul reclamantei care a achitat din fondurile proprii contravaloarea lucrărilor, s-a diminuat cu suma pretinsă prin acțiune.

Împrejurarea că la perfectarea vânzării actualul proprietar a luat cunoștință de aceste reparații și modernizări ce se reflectă în prețul plătit de 250.000 dolari SUA, a mai susținut recurenta, este de natură a conduce la concluzia că pârâții și-au mărit patrimoniul, respectiv s-au îmbogățit fără just temei. Recursul este nefondat. După cum rezultă din expunerea rezumată a actelor și lucrărilor aflate la dosar, Curtea Supremă de Justiție, secția comercială, prin decizia nr. 5860 din 17 noiembrie 2000 a admis recursul declarat de reclamantă împotriva deciziei civile nr. 3036 din 6 decembrie 1999 a Curții de Apel București, secția comercială, pe care a casat-o. A admis apelul aceleiași părți împotriva sentinței civile nr. 3642 din 25 iunie 1999 pronunțată de Tribunalul București, pe care a desființat-o și a trimis cauza secției civile a Tribunalului București spre competentă soluționare.

Prin decizia pronunțată, instanța de recurs a rezolvat problema necompetenței materiale rezultând din soluționarea cauzei de către secția comercială precum și problema lipsei calității procesuale pasive a pârâților. S-a reținut astfel, că obiectul litigiului și calitatea pârâților persoane fizice necomercianți, determinau competența secției civile a tribunalului. Acest aspect este însă unul organizatoric și atâta timp cât delimitarea competenței în art. 2 C. proc. civ. privește tribunalul în întregul său nefăcându-se referire la secții, rezultă că nu constituie un motiv de nulitate a hotărârii pronunțarea acesteia de către o altă secție. În privința lipsei calității procesuale pasive a pârâților s-a reținut, că reclamanta a promovat acțiunea în îmbogățire fără justă cauză motivat de aceea că, pârâții în calitate de vânzători ai imobilului au obținut un preț care cuprinde și valoarea îmbunătățirilor și modernizărilor efectuate la acest imobil.

Este adevărat că vânzătorii sunt cei care au beneficiat de valoarea majorată a imobilului, valoare rezultată din îmbunătățirile și modernizările pe care ei nu le-au plătit, acestea putând fi incluse în prețul obținut. Pârâții însă au încunoștiințat pe cumpărător de existența acestora printr-o mențiune distinctă în contractul de vânzare-cumpărare. În atare situație reclamanta are posibilitatea de a-l acționa pe cumpărătorul care a cunoscut existența îmbunătățirilor și modernizărilor ca sarcini ale bunului imobil și acesta la rândul său poate chema în garanție pe vânzători pentru evicțiunea parțială a bunului. Potrivit art. 315 alin. (1) C. proc. civ. „În caz de casare hotărârile instanței de recurs asupra problemelor de drept dezlegate precum și asupra necesității administrării unor probe sunt obligatorii pentru judecătorii fondului”.

Prin urmare, excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâților C.D.V. și C.I.D. a fost definitiv rezolvată prin hotărârea instanței de recurs, așa încât motivul de recurs, unic de altfel, vizând această problemă este neîntemeiat și nu poate fi reținut. Este de menționat că, în mod corect curtea de apel a reținut, pe baza probatoriului completat administrat cu ocazia rejudecării cauzei, că reclamanta, care a suportat din fonduri proprii costul lucrărilor de reparații și îmbunătățiri aduse imobilului aflat în administrare și închiriat unei societăți non profit, are calitate procesuală activă. Față de considerentele menționate, recursul reclamantei urmează să fie respins.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Respinge recursul declarat de reclamanta RA A.P.P.S., sucursala pentru Administrarea și Întreținerea Fondului Imobiliar, împotriva deciziei nr. 328/A din 4 iunie 2003 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 14 decembrie 2004.