ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 7057/2004

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

La 3 martie 1999 reclamanta RA A.P.P.S.

prin sucursala pentru Administrarea Imobilelor de Protocol și a Sediilor

Autorităților Publice a chemat în judecată pe pârâții C.D.V. și C.I.D., pentru

a fi obligați la plata sumei de 683.850.000 lei ce reprezintă contravaloarea

lucrărilor de reparații efectuate la imobilul din București, în perioada în

care acest imobil a fost în administrarea sa.

În motivarea acțiunii reclamanta a

arătat, că la 21 martie 1997 a preluat de la RA L. în administrare imobilul în

litigiu, pe care l-a închiriat unei societăți non profit. A efectuat lucrări de

reparații și modernizări în valoare de 405.124.593 lei la data plății,

respectiv la 21 august 1997, sumă care actualizată cu indicele de inflație se

ridică la 683.850.000 lei pretinsă prin acțiune. În baza unei hotărâri

judecătorești definitive la 20 noiembrie 1998 imobilul a fost restituit

pârâților, care, prin preluarea construcției reparată și modernizată s-au

îmbogățit fără justă cauză.

La 30 aprilie 1999 reclamanta a

precizat acțiunea în sensul că, a majorat câtimea pretențiilor la suma de

996.372.181 lei reprezentând suma de 405.000.000 lei achitată la data de 21

august 1997, actualizată la nivelul lunii februarie 1999 conform indicelui de

inflație comunicat de Comisia Națională de Statistică (dosarul nr. 1684/1999 al

Tribunalului București, secția comercială).

Investit cu soluționarea cauzei,

Tribunalul București, secția comercială, prin sentința civilă nr. 3642 din 25

iunie 1999 a respins ca nefondată excepția lipsei calității procesuale active a

reclamantei și a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâților C.D.V.

și C.I.D., excepții ce au fost invocate prin întâmpinare de către aceștia.

În consecință, a respins acțiunea

formulată de reclamanta RA A.P.P.S., sucursala pentru Administrarea Imobilelor

de Protocol și a Sediilor Autorităților Publice împotriva celor doi pârâți.

Tribunalul a considerat, că

reclamanta are calitate procesuală activă întrucât, având în administrare

imobilul a efectuat lucrările de reparații și modernizări, a căror

contravaloare actualizată a solicitat prin acțiune în baza mandatului dat de RA

A.P.P.S. conform Regulamentului de organizare și funcționare a sucursalelor. A

mai reținut tribunalul că pârâții, care la data promovării acțiunii înstrăinase

imobilul unei terțe persoane C.G. nu pot avea calitate procesuală pasivă,

situație față de care a respins acțiunea.

Apelul reclamantei, care a criticat

soluția instanței de fond sub aspectul lipsei calității procesuale pasive a

pârâților, a fost respins ca nefondat prin decizia civilă nr. 3036 din 6

decembrie 1999 a Curții de Apel București, secția comercială.

Împotriva deciziei pronunțate în

apel reclamanta a declarat recurs, invocând dispozițiile art. 304 pct. 3, 9, 10

și 11 C. proc. civ.

A susținut că decizia este nelegală

pentru că a fost dată cu încălcarea competenței materiale, întrucât cauza a

fost judecată de secția comercială deși, în raport de obiectul litigiului și de

calitatea părților acesta era de competența secției civile și că, este

netemeinică deoarece nu au fost reținute ca operând în cauză condițiile

acțiunii în îmbogățire fără justă cauză, prin admiterea excepției lipsei

calității procesuale pasive a pârâților fiind paralizată acțiunea reclamantei,

care, nu ar mai avea posibilitatea legală de a promova o altă acțiune în

valorificarea dreptului la reparații.

Prin decizia nr. 5680 din 17

noiembrie 2000 Curtea Supremă de Justiție, secția comercială, a admis recursul

reclamantei, a casat decizia nr. 3036 din 6 decembrie 1999 a Curții de Apel

București, secția comercială, a admis apelul acesteia împotriva sentinței

civile nr. 3642 din 25 iunie 1999 a Tribunalului București, secția comercială,

pe care a desființat-o și a trimis cauza secției civile a Tribunalului

București spre competentă soluționare.

În considerentele deciziei s-au

reținut ca neîntemeiate criticile referitoare la necompetența materială și

respectiv, la excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâților și s-a

menționat că reclamanta are posibilitatea acțiunii în despăgubiri împotriva

cumpărătorului care a cunoscut existența îmbunătățirilor ca sarcini ale bunului

imobil conform art. 1337 C. civ., acesta putând chema în garanție pe vânzători

pentru evicțiunea parțială a imobilului.

Legat de calitatea procesuală activă

a reclamantei instanța a considerat, că decizia recurată este netemeinică și

nelegală pentru motive de ordine publică.

Astfel, s-a menționat că a fost

respinsă excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei, fără a se

face verificări în legătură cu datele la care au intervenit modificări în

situația juridică a imobilului, respectiv cu privire la transmiterea acestuia

de la RA L. la RA A.P.P.S. De asemenea, nu s-au depus, procesul-verbal de

predare a imobilului către pârâți pe baza hotărârii judecătorești și nici

înscrisurile necesare stabilirii cu exactitate a datei la care s-a făcut

predarea imobilului către noul proprietar.

Pentru lămurirea și verificarea

acestor aspecte cu efect asupra calității procesuale active, cauza a fost

trimisă spre rejudecare instanței de fond, ca urmare a admiterii recursului,

casării deciziei pronunțate de curtea de apel și desființării sentinței

pronunțate de tribunal.

În fond după casare, pe baza

probatoriului completat în raport de cele stabilite de instanța de recurs,

Tribunalului București, secția a IV-a civilă, prin sentința nr. 1382 din 16

septembrie 2002 a admis excepția lipsei calității procesuale active a RA A.P.P.S.

prin sucursala Administrarea Imobilelor de Protocol și a Sediilor Autorităților

Publice și a respins acțiunea formulată de aceasta în contradictoriu cu pârâții

C.D.V. și C.I.D., ca fiind introdusă de o persoană fără calitate procesuală

activă.

În motivarea sentinței s-a reținut,

că la data introducerii acțiunii imobilul care fusese în proprietatea statului,

nu se mai afla nici în administrarea reclamantei. Potrivit art. 5 alin. (2) din

H.G. nr. 567/1993 modificată prin H.G. 192/1995, H.G. nr. 445/1995 și H.G.

1037/1996 „cheltuielile pentru întreținerea, conservarea și protejarea bazei

materiale destinate activității de reprezentare și protocol se acoperă anual de

către Senat, Camera Deputaților, Președinție și Guvern din bugetele proprii ale

acestora”. A concluzionat tribunalul pe baza acestor prevederi legale, că

cheltuielile de reparații și modernizări au fost achitate de aceste instituții,

astfel că o eventuală micșorare a patrimoniului ar exista în dauna statului și

nu a reclamantei.

Sentința a fost apelată de

reclamantă care a susținut că reparațiile și îmbunătățirile s-au efectuat în

perioada în care imobilul se afla în administrarea sa și că acest imobil nu era

destinat activității de protocol, pentru ca cheltuielile să poată fi suportate

din fondurile instituțiilor prevăzute în H.G. nr. 567/1993 cu modificările

ulterioare.

Prin decizia nr. 328 A din 4 iunie

2003 Curtea de Apel București, secția a III-a civilă, a admis apelul, a

schimbat în tot sentința în sensul că a respins ca nefondată excepția lipsei

calității procesuale active a reclamantei, a admis excepția lipsei calității

procesuale pasive a pârâților și a respins acțiunea ca fiind îndreptată

împotriva unor persoane fără calitate procesuală pasivă.

Reclamanta a declarat recurs

invocând motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

A criticat decizia pentru

nelegalitate și netemeinicie sub aspectul admiterii excepției lipsei calității

procesuale pasive a pârâților C., susținând că patrimoniul acestora din urmă

care au fost beneficiarii reparațiilor și modernizărilor aduse imobilului, s-a

mărit, în timp ce patrimoniul reclamantei care a achitat din fondurile proprii

contravaloarea lucrărilor, s-a diminuat cu suma pretinsă prin acțiune.

Împrejurarea că la perfectarea

vânzării actualul proprietar a luat cunoștință de aceste reparații și

modernizări ce se reflectă în prețul plătit de 250.000 dolari SUA, a mai

susținut recurenta, este de natură a conduce la concluzia că pârâții și-au

mărit patrimoniul, respectiv s-au îmbogățit fără just temei.

Recursul este nefondat.

După cum rezultă din expunerea

rezumată a actelor și lucrărilor aflate la dosar, Curtea Supremă de Justiție, secția

comercială, prin decizia nr. 5860 din 17 noiembrie 2000 a admis recursul

declarat de reclamantă împotriva deciziei civile nr. 3036 din 6 decembrie 1999

a Curții de Apel București, secția comercială, pe care a casat-o. A admis

apelul aceleiași părți împotriva sentinței civile nr. 3642 din 25 iunie 1999

pronunțată de Tribunalul București, pe care a desființat-o și a trimis cauza

secției civile a Tribunalului București spre competentă soluționare.

Prin decizia pronunțată, instanța de

recurs a rezolvat problema necompetenței materiale rezultând din soluționarea

cauzei de către secția comercială precum și problema lipsei calității

procesuale pasive a pârâților.

S-a reținut astfel, că obiectul

litigiului și calitatea pârâților persoane fizice necomercianți, determinau

competența secției civile a tribunalului. Acest aspect este însă unul

organizatoric și atâta timp cât delimitarea competenței în art. 2 C. proc. civ.

privește tribunalul în întregul său nefăcându-se referire la secții, rezultă că

nu constituie un motiv de nulitate a hotărârii pronunțarea acesteia de către o

altă secție.

În privința lipsei calității

procesuale pasive a pârâților s-a reținut, că reclamanta a promovat acțiunea în

îmbogățire fără justă cauză motivat de aceea că, pârâții în calitate de

vânzători ai imobilului au obținut un preț care cuprinde și valoarea

îmbunătățirilor și modernizărilor efectuate la acest imobil.

Este adevărat că vânzătorii sunt cei

care au beneficiat de valoarea majorată a imobilului, valoare rezultată din

îmbunătățirile și modernizările pe care ei nu le-au plătit, acestea putând fi

incluse în prețul obținut. Pârâții însă au încunoștiințat pe cumpărător de existența

acestora printr-o mențiune distinctă în contractul de vânzare-cumpărare. În

atare situație reclamanta are posibilitatea de a-l acționa pe cumpărătorul care

a cunoscut existența îmbunătățirilor și modernizărilor ca sarcini ale bunului

imobil și acesta la rândul său poate chema în garanție pe vânzători pentru

evicțiunea parțială a bunului.

Potrivit art. 315 alin. (1) C. proc.

civ. „În caz de casare hotărârile instanței de recurs asupra problemelor de

drept dezlegate precum și asupra necesității administrării unor probe sunt

obligatorii pentru judecătorii fondului”.

Prin urmare, excepția lipsei

calității procesuale pasive a pârâților C.D.V. și C.I.D. a fost definitiv

rezolvată prin hotărârea instanței de recurs, așa încât motivul de recurs, unic

de altfel, vizând această problemă este neîntemeiat și nu poate fi reținut.

Este de menționat că, în mod corect

curtea de apel a reținut, pe baza probatoriului completat administrat cu ocazia

rejudecării cauzei, că reclamanta, care a suportat din fonduri proprii costul

lucrărilor de reparații și îmbunătățiri aduse imobilului aflat în administrare

și închiriat unei societăți non profit, are calitate procesuală activă.

Față de considerentele menționate,

recursul reclamantei urmează să fie respins.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge recursul declarat de

reclamanta RA A.P.P.S., sucursala pentru Administrarea și Întreținerea Fondului

Imobiliar, împotriva deciziei nr. 328/A din 4 iunie 2003 a Curții de Apel

București, secția a III-a civilă, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 14 decembrie 2004.