ÎCCJ, Decizia nr. 38/2005

Asupra recursului de față;

În baza actelor și lucrărilor

dosarului, constată următoarele:

Petentul a sesizat organul de

urmărire penală, susținând că judecătorii militari col. mag. U.C., col. mag. S.A.

și procurorul militar cpt. mag. T.M., în exercițiul atribuțiilor de serviciu,

cu știință, i-au vătămat interesele, faptele constând în aceea că, în data de

20 noiembrie 2003, aceștia au pronunțat o soluție de respingere a apelului, iar

copia deciziei nr. 159 din 20 noiembrie 2003 i-a fost comunicată cu întârziere,

fiind pus, astfel, în imposibilitatea de a motiva recursul declarat împotriva

acestei hotărâri.

Prin rezoluția nr. 9/P din 14 iunie

2004, secția parchetelor militare a dispus neînceperea urmăririi penale,

reținând că faptele reclamate nu există.

Împotriva acestei rezoluții,

petentul a formulat plângere în temeiul art. 278

1

C. proc. pen.

Instanța de fond a apreciat că

rezoluția atacată este temeinică și legală, în mod judicios reținându-se că pretinsele

nereguli săvârșite cu ocazia judecării apelului, pot fi îndreptate numai prin

folosirea căilor legale de atac.

Împotriva hotărârii primei instanțe,

petentul a declarat recurs, reiterând motivele plângerii penale și fără a

formula, cu referire la sentința atacată, critici susceptibile a fi încadrate

în vreunul dintre cazurile de casare prevăzute în art. 385

9

C. proc.

pen..

Examinând cauza, în raport cu

criticile formulate, precum și cu dispozițiile art. 385

9

alin. (3) C.

proc. pen., se constată următoarele:

Petentul a formulat plângere

împotriva soluției de netrimitere în judecată, în temeiul art. 278

1

C.

proc. pen., vizând retractarea deciziei pronunțate în apel, într-o cauză penală.

Or, lipsește plângerii formulate în

temeiul textului de lege menționat, aptitudinea declanșării controlului

judiciar corespunzător exercitării căii de atac prevăzute de art. 385

1

C.

proc. pen.

Astfel, plângerea prevăzută de art. 278

1

C. proc. pen., învestește instanța, cu controlul temeiniciei rezoluției atacate,

în raport cu cercetările efectuate și îndeplinirea actelor premergătoare sau,

după caz, de urmărire penală, cu respectarea dispozițiilor procesual penale, cu

referire exclusiv la infracțiunea cu a cărei pretinsă săvârșire, organul

competent a fost sesizat în condițiile art. 221 din același cod.

În același timp, exercitarea căii de

atac prevăzută de art. 385

1

C. proc. pen., provoacă controlul

judiciar, sub aspectul legalității și temeiniciei, al hotărârii judecătorești

pronunțate în cauza penală, cu privire la judecarea căreia se reclamă

săvârșirea infracțiunilor.

Așadar, cele două acte procesuale

sunt distincte, privesc situații și au finalități diferite.

Or, recunoașterea unei căi de atac

în alte condiții, decât cele prevăzute de legea procesuală, constituie o

încălcare a principiului legalității acestora și, din acest motiv, apare ca o

soluție inadmisibilă în ordinea de drept.

Ca atare, în mod judicios prima

instanță a respins plângerea și a menținut rezoluția atacată, reținând că

eventualele nereguli săvârșite cu ocazia judecării apelului pot fi îndreptate

numai prin folosirea căilor legale de atac.

Cu ocazia judecării plângerii,

petentul nici nu a produs alte probe din care să rezulte că în mod greșit s-a

reținut inexistența infracțiunilor reclamate, așa încât hotărârea atacată este

legală și temeinică, nesupusă nici unuia din cazurile de casare prevăzute de art.

385

9

C. proc. pen.

În consecință, pentru considerentele

ce preced, conform art. 385

15

din același cod, Curtea va respinge

recursul declarat de petentul A.I., ca nefondat.

Totodată, în baza art. 192 alin. (2)

C. proc. pen., recurentul va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către

stat, conform dispozitivului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul

declarat de petentul A.I. împotriva sentinței nr. 238 din 21 octombrie 2004,

pronunțată de secția penală a Înaltei Curți de Casație și Justiție, în dosarul nr.

4366/2004.

Obligă petentul să plătească

statului, 1.000.000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare în recurs.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 14 februarie 2005.