Sari la conținut
Căutare Instanțe Asistent Prețuri Ajutor Intrare Creați un cont gratuit
RO RU EN
Respins
Instanța
Înalta Curte de Casație și Justiție (România) · Secția de contencios administrativ și fiscal
Data
23 mai 2005

Decizia nr. 3218/2005 — ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal — recurs

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Reclamantul C.I. a chemat în judecată Casa Județeană de Pensii Maramureș, pentru ca instanța să dispună anularea hotărârii emisă de pârâtă și recunoașterea întregii perioade reclamate în calculul drepturilor conferite de Legea nr. 309/2002. În motivarea acțiunii a arătat că pârâta i-a admis parțial cererea sa, în sensul că numai pentru perioada cuprinsă între 6 martie 1959 și 30 noiembrie 1959 i s-au acordat drepturile, deși întreaga perioadă cuprinsă între 29 septembrie 1957 și 30 noiembrie 1959 trebuia avută în vedere. Curtea de Apel Cluj, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 14 din 18 ianuarie 2005, a respins acțiunea formulată, motivat de faptul că prin decizia de revizuire nr. 2431 din 10 decembrie 2004, hotărârea atacată de recurent a fost revizuită de pârâtă și i-a fost recunoscută reclamantului, întreaga perioadă reclamată.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs, reclamantul, criticând soluția instanței de fond, ca netemeinică și nelegală și a solicitat anularea hotărârii de revizuire emisă de pârâtă. Recursul este nefondat. Curtea, analizând motivele invocate, în raport cu sentința pronunțată, probele administrate și dispozițiile legale incidente în cauză, va constata că hotărârea atacată este legală și o va menține pentru următoarele considerente: Prin decizia de revizuire a Casei Județene de Pensii Maramureș nr. 2431 din 10 decembrie 2004, i-a fost recunoscută calitatea de beneficiar al Legii nr. 309/2002, și pentru perioada 29 septembrie 1957 - 29 ianuarie 1959, până la soluționarea dosarului de fond, astfel încât cauza a rămas fără obiect.

DECIDE Respinge recursul declarat de C.I. împotriva sentinței civile nr. 14/2005 din 18 ianuarie 2005 a Curții de Apel Cluj, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Pronunțată în ședință publică, astăzi 23 mai 2005.

Căutați în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea după sens în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistent. Fără card bancar.