ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6470/2004

Asupra recursului în anulare de față;

Din examinarea lucrărilor dosarului, constată

următoarele:

Prin sentința civilă nr. 1142 din 19 decembrie

2002 a Tribunalului Alba, secția civilă, a fost admisă acțiunea formulată de

magistrații P.M.R., ș.a., împotriva Ministerului Justiției și Tribunalului

Alba, dispunându-se obligarea acestora la plata unor sume rezultând din

diferențele salariale rezultate din aplicarea greșită a valorii de referință

sectorială pe perioadele iulie-octombrie 2000, ianuarie-noiembrie 2002, precum

și din neplata sporului de toxicitate pe perioada noiembrie 2000-martie 2001,

toate sumele reactualizate în raport de indicele de inflație. De asemenea s-a

dispus obligarea pârâților ca pe viitor, începând cu data de 1 decembrie 2002

să recalculeze salariul magistraților conform art. 1

1

alin. (3) din

Legea nr. 50/1996 în raport de valoarea de referință sectorială de 1.515.2000

lei, precum și celelalte drepturi ce se determină în raport cu venitul

salarial.

Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a avut

în vedere că salarizarea magistraților se face potrivit Legii nr. 50/1996, cu

modificările și completările ulterioare, în sensul cărora indemnizațiile pentru

magistrați se stabilesc pe baza valorii de referință sectorială, prevăzută

pentru funcțiile de demnitate publică alese sau numite din cadrul autorităților

legislativă și executivă.

Potrivit art. 1 alin. (1) din O.U.G. nr.

134/1999, începând cu luna septembrie 1999 salarizarea personalului din

organele autorității judecătorești trebuia să se facă pe baza valorii de

referință sectorială prevăzută de Legea nr. 154/1999 pentru funcțiile de

demnitate publică alese și numite.

S-a avut în vedere și că Legea nr. 76/2000 nu

modifică și nu suspendă aplicarea O.U.G. nr. 134/1999, care rămâne în vigoare

pentru perioada mai-octombrie 2000.

Ca urmare, s-a reținut că pe această perioadă au

fost calculate greșit retribuțiile reclamanților, în raport de valoarea de

referință sectorială de 685.739 lei, în loc de 1.140.800 lei.

De asemenea instanța a hotărât că în mod eronat

nu s-a acordat magistraților sporul de 15% din salariul de bază brut, pentru

condiții deosebite de muncă, pe perioada 1 noiembrie 2000 – 1 aprilie 2001,

nesocotindu-se astfel prevederile art. 48 din Legea nr. 50/1996, ce nu a

suferit modificări prin O.G. nr. 83/2000.

A fost admisă și cererea de chemare în garanție

a Ministerului Finanțelor Publice, avându-se în vedere prevederile art. 60 C.

proc. civ., prevederile Legii nr. 168/1999, precum și art. 19 din Legea nr.

500/2002, potrivit căruia Ministerul Finanțelor Publice coordonează acțiunile

care sunt în responsabilitatea Guvernului cu privire la sistemul bugetar.

Recursul declarat de Ministerul Justiției

împotriva acestei sentințe a fost respins ca nefondat prin decizia nr. 1001 din

21 aprilie 2003 a Curții de Apel Alba Iulia, secția civilă. A fost admis însă

recursul declarat de Ministerul Finanțelor Publice împotriva aceleiași

hotărâri, ce a fost modificată în sensul respingerii cererii de chemare în

garanție formulată de Ministerul Justiției, cu consecința înlăturării

obligațiilor stabilite în sarcina chematului în garanție.

S-a avut în vedere că în materia litigiilor de

muncă, cererea de chemare în garanție este inadmisibilă, deoarece dreptul

muncii are un caracter specific, atât în ceea ce privește normele de drept

substanțial, cât și în privința normelor procedurale, iar raporturile dintre

cele două ministere nu sunt raporturi de dreptul muncii, pentru a putea fi

soluționate pe această cale.

Considerând că aceste hotărâri au fost

pronunțate cu încălcarea esențială a legii, ceea ce a determinat o soluționare

greșită a cauzei pe fond, prin recursul în anulare de față, Procurorul General

al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a solicitat

casarea lor în parte și pe fond respingerea acțiunii având ca obiect plata

diferențelor salariale rezultate din aplicarea valorii de referință sectorială

de 1.140.000 lei pe perioada iulie – octombrie 2000.

Se susține că salarizarea personalului din

autoritatea judecătorească era reglementată în acea perioadă de Legea nr.

50/1996, respectiv O.G. nr. 83/2000 pentru modificarea și completarea acestei

legi. Ori prevederile art. 1 din O.G. nr. 83/2000 trebuie coroborate cu

prevederile art. II teza 1 din aceeași ordonanță, potrivit căruia prevederile

sale se aplică în limita bugetelor aprobate Ministerului Justiției, după

suplimentarea corespunzătoare și cum O.G. nr. 83/2000 a intrat în vigoare la 1

noiembrie 2000, după suplimentarea bugetului, se consideră că nu este legală

recalcularea salariului magistraților, în sensul solicitat, pe perioada 1 mai –

31 octombrie 2000.

Recursul în anulare nu este întemeiat, urmând a

fi respins, în raport de cele ce urmează:

Salarizarea personalului din organele

autorității judecătorești a fost reglementată prin Legea nr. 50/1996;

Ulterior, prin Legea nr. 154/1998 privind

salarizarea în sistemul bugetar și a stabilirii indemnizațiilor pentru persoane

care ocupă funcții de demnitate publică a fost fixat un nou sistem de stabilire

a acestor drepturi, elementele sale principale fiind valoarea de referință

universală, indicatorii de prioritate intersectorială și valoarea de referință

sectorială.

În vederea corelării celor două acte normative,

ținând seama de Statutul Justiției de putere în stat, alături de puterea

legiuitoare și cea executivă, s-a adoptat O.G. nr. 134/1999 privind unele

măsuri referitoare la salarizarea magistraților și a celorlalte categorii de

personal din organele autorității judecătorești, stabilindu-se aceeași valoare

de referință sectorială cu cea prevăzută de Legea nr. 154/1998, începând cu

luna septembrie 1999.

Prin legea bugetului de stat pe anul 2000 nr. 76

din 4 mai 2000 au fost modificați valoarea de referință universală și

indicatorii de prioritate intersectorială prevăzute de Legea nr. 154/1998,

astfel încât, din luna mai 2000, valoarea de referință sectorială este de

1.140.800 lei, cum au reținut corect și instanțele.

De altfel, nici prin recursul în anulare nu se

contestă egalitatea valorilor de referință sectorială consacrat încă o dată

expres prin O.G. nr. 83/2000 pentru modificarea și completarea Legii nr.

50/1996. Se susține însă că aplicarea în practică a corelării indicelui de

referință este condiționată de suplimentarea bugetului pe anul 2000 pentru

autoritatea judecătorească.

Acest considerent este eronat, pentru că O.G.

nr. 83/2000 nu se poate aplica decât pentru perioada ulterioară datei de 1

noiembrie 2000 și nu pe perioada supusă analizei 1 mai 2000 – 31 octombrie

2000, în care așa cum s-a arătat valoarea de referință sectorială începând cu

luna mai este 1.140.800 lei (stabilită prin Legea bugetului de stat pe anul

2000).

Și cum, pentru perioada anterioară datei de 1

mai 2000, nu a existat nici o restricție sau prevedere contrară celor arătate,

pentru stabilirea retribuției personalului menționat în raport de valoarea de

referință sectorială de 1.140.800 lei, rezultă că soluția adoptată de instanțe

de admitere a acțiunii este temeinică și legală.

În legătură cu lipsa fondurilor pentru

efectuarea plăților în condițiile arătate, este de reținut că aceasta putea

determina numai amânarea plății drepturilor salariale cuvenite și nu

înlăturarea diferenței reglementată de prevederile legale aplicabile, redate

mai sus, în vigoare până la 1 noiembrie 2000, data publicării în Monitorul

Oficial a O.G. nr. 83/2000. De altfel, prin această ordonanță, de modificare și

completare a Legii nr. 50/1996 s-a recunoscut expres valoarea stabilită prin

Legea nr. 76/2000 de unde rezultă în plus voința legiuitorului de consfințire a

egalității, în ceea ce privește stabilirea salariiIor a persoanelor care își

desfășoară activitatea în cadrul celor trei autorități ale statului de drept,

legiuitoare, judecătorească și executivă.

Față de cele arătate, văzând că instanțele au

dat o corectă interpretare prevederilor legale aplicabile, rezultă că

hotărârile atacate sunt legale și temeinice iar recursul în anulare este

nefondat, urmând a fi respins ca atare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge, ca nefondat recursul în anulare

declarat de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de

Casație și Justiție împotriva deciziei nr. 1001 din 21 aprilie 2003 a Curții de

Apel Alba Iulia.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 19 noiembrie 2004.