ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 788/2005

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată pe calea contenciosului administrativ, reclamanta P.C. a solicitat anularea hotărârii nr. 13.516 din 11 martie 2004, emisă de Casa Județeană de Pensii Cluj și obligarea pârâtei să-i acorde drepturile prevăzute de O.G. nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, întrucât are calitatea de persoană refugiată, în sensul actelor normative menționate. Curtea de Apel Cluj, secția comercială și de contencios administrativ, prin sentința nr. 586 din 28 aprilie 2004, a admis acțiunea în contencios administrativ, a admis acțiunea formulată de P.C., a dispus anularea hotărârii nr. 13516 din 11 martie 2004, emisă de Casa Județeană de Pensii Cluj, obligând această autoritate să recunoască reclamantei, calitatea de persoană refugiată, în perioada 15 martie 1942 - 6 martie 1945 și să-i acorde drepturile bănești prevăzute de O.G.

nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, cu modificările ulterioare, începând cu 1 ianuarie 2004. Pentru a hotărî astfel, prima instanța a reținut că reclamanta era minoră în perioada în care părinții s-au aflat în refugiu, fiind dovedită această situație a părinților și drept urmare, în considerarea art. 100 C. fam. și art. 14 alin. (1) din Decretul nr. 31/1954, Curtea a reținut că pentru minora reclamantă era exclus alt domiciliu, decât cel al părinților săi. Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs, pârâta Casa Județeană de Pensii Cluj, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie. Recurenta a susținut că hotărârea instanței de fond se întemeiază pe o greșeală de fapt, urmare a interpretării greșite a documentelor existente la dosar, motiv de casare în conformitate cu prevederile art. 304 pct. 11 C. proc.

civ. A precizat că situația intimatei-reclamante nu face obiectul Legii nr. 189/2000. Acesta a fost de fapt motivul pentru care Comisia pentru aplicarea Legii nr. 189/2000 a respins cererea petentei. Prin urmare, în lumina aprecierii atente a tuturor documentelor existente la dosarul cauzei, situația reclamantei nu este a unei persoane născută în refugiu. Curtea, analizând actele și lucrările dosarului, constată că recursul este fondat, pentru următoarele considerente: Din analiza dosarului rezultă că prima instanță a admis cererea de chemare în judecată, având în vedere exclusiv declarațiile martorilor M.V. și B.E.

Or, această unică dovadă nu poate fi avută în vedere, întrucât declarațiile martorilor sunt contradictorii, cu privire la perioada refugiului, în sensul că primele declarații menționează luna octombrie 1940, iar în cele ulterioare, luna martie 1942. Ținând cont că, practic, prima instanță și-a fundamentat soluția, pe un probatoriu neconcludent și incomplet, cenzurând legalitatea actului administrativ contestat, fără a clarifica situația de fapt dedusă judecății și existența certă a pretinsului drept recunoscut de lege, vătămat, Curtea va admite recursul, va casa sentința atacată și în baza art. 312 alin. (1) și art. 313 C. proc. civ., va trimite cauza, spre rejudecare, la aceeași instanță Cu ocazia rejudecării, urmează a se suplimenta probele, eventual cu înscrisuri oficiale în vederea stabilirii cu certitudine a calității de refugiat a reclamantei, precum și perioada refugiului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de Casa Județeană de Pensii Cluj împotriva sentinței civile nr. 586 din 28 aprilie 2004 a Curții de Apel Cluj, secția comercială și de contencios administrativ. Casează sentința atacată și trimite cauza, spre rejudecare, aceleiași instanțe. Pronunțată în ședință publică, astăzi 10 februarie 2005.