ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 5491/2004

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea introdusă la

29 ianuarie 2003, reclamanta A.J.V.P.S. Arad a chemat în judecată pe pârâta A.N.A.R.,

solicitând obligarea acesteia la plata despăgubirilor în cuantum de 155.976 dolari

S.U.A. sau echivalentul în lei, suspendarea în perioada 4 iunie 1999 – 4 noiembrie

2001 a contractului economic nr. 276/1998 încheiat între părțile litigante,

perioadă pentru care nu datorează plata chiriei, cu compensarea din valoarea

pagubei a plății chiriei în perioada 4 noiembrie 2001 – 4 noiembrie 2004 în

sumă de 21.750 dolari S.U.A. și prelungirea aceluiași contract pe o perioadă de

14 ani și 10 luni, începând cu data de 4 martie 2004, cu cheltuieli de

judecată.

În motivarea acțiunii

reclamanta arată că paguba suportată constă în contravaloarea cantității de

pește pe care ar fi putut-o recolta la zi, prin ajungerea la maturitate și

înmulțire naturală a cantității de 12.266 kg puiet de pește caras, crap și

fitofag și 6.000 buc. somn cu care a populat lacul începând cu data de 11 mai

1998 în baza contractului dintre părți. De asemenea, arată că popularea s-a

făcut atât pentru recoltarea peștelui la maturitate, cât și pentru pescuitul

sportiv.

Se mai arată că în perioada

25 mai – 4 iunie 1999, apele lacului au scăzut complet ca urmare a unei

defecțiuni datorate manevrării greșite a stăvilarului bazinului de către

personalul pârâtei, defecțiune în urma căreia întreaga cantitate de pește din

lac a murit din lipsa apei.

Prin sentința civilă nr. 80

din 20 ianuarie 2004, Tribunalul Arad, secția comercială și de contencios

administrativ, a respins acțiunea reclamantei și a obligat-o pe aceasta la

plata 10.000.000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată către pârâtă.

Pentru a pronunța această

soluție, instanța de fond reține în considerentele sentinței că prejudiciul

suportat de reclamantă este real, însă din înscrisurile aflate la dosar,

depozițiile martorilor și raportul de expertiză efectuat în cauză nu rezultă

culpa pârâtei în producerea evenimentului întrucât reclamanta nu a invocat

pârâtei forța majoră și a comunicat-o pârâtei numai după 3 zile de la

producerea acestuia. De asemenea, apreciază că în perioada producerii

evenimentului reprezentanții reclamantei au fost prezenți la fața locului,

măsurile de remediere au fost luate de comun acord, iar imposibilitatea

remedierii defecțiunii a fost constatată împreună cu reclamanta. Mai mult decât

atât, clauza de la pct. 4 din Caietul de sarcini ce a stat la baza încheierii

contractului dintre părți disculpă pârâta în cazul unor viituri excesive ce

necesită golirea apei situație în care pârâta nu poate asigura siguranța

peștilor din acumulare.

Împotriva acestei sentințe

reclamanta a declarat apel acesta fiind respins, ca nefondat, prin decizia nr. 136/

A din 7 mai 2004 a Curții de Apel Timișoara, secția comercială și de contencios

administrativ.

Instanța de apel a analizat

criticile aduse în apel ce vizau modul greșit în care instanța de fond a

ignorat minuta nr. 1322 din 7 noiembrie 2001 încheiată între părțile litigante,

minută ce constituia un început de dovadă scrisă în sensul prevăzut de art. 1197

C. civ. și care, la o apreciere corectă ar fi avut valoarea unei recunoașteri a

pagubei ce urma a fi stabilită printr-o expertiză de evaluare.

De asemenea, o altă critică

a vizat proba testimonială administrată în cauză, probă din care reieșea cu

certitudine culpa pârâtei în producerea evenimentului și care era de natură a

exclude forța majoră.

Împotriva deciziei

pronunțate în apel a declarat recurs reclamanta A.J.V.P.S. Arad care a invocat

motivele de nelegalitate și netemeinicie prevăzute de art. 304 pct. 8, 9 și 10 C.

proc. civ. și a solicitat ca, în fond, după admiterea recursului, desființarea

celor două hotărâri și admiterea pe fond a acțiunii așa cum a fost formulată.

Recurenta a formulat

următoarele critici:

și cea de apel au interpretat greșit clauzele contractului nr. 276/1998, în

speță art. 6.7. referitor la forța majoră și a minutei nr. 1322 din 7 noiembrie

2001, încheiată între părți, minută ce constituie un început de dovadă scrisă.

efectuat în cauză nu este relevant sub aspectul forței majore reținute de

instanță și are caracter contradictoriu și ambiguu bazându-se pe presupuneri și

fapte nedovedite. Expertiza ar fi trebuit să lămurească cauza neprecizată și necunoscută

specifică forței majore, în caz contrar expertiza nu poate fi reținută ca

probă.

Recursul nu este fondat

pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

Din interpretarea

contractului economic nr. 276/1998 încheiat între părțile litigante, în speță art.

6.7. rezultă cu certitudine clauza de forță majoră definită prin secetă,

viituri, calamități care apără de răspundere partea care o invocă.

Mai mult decât atât, din

Caietul de sarcini (pct. 4) privind folosirea potențialului piscicol și de agrement

al lacului, s-a stipulat ca în cazul unor viituri excesive care ar necesita

golirea apei prin fantele turnului de manevră sau prin deversorul de ape mari, filiala

nu poate asigura siguranța peștilor din acumulare.

Așa cum în mod corect au

apreciat și cele două instanțe, din interpretarea clauzelor contractuale

referitoare la invocarea forței majore în condițiile legii, Înalta Curte

apreciază că pârâta nu a avut această obligație întrucât la data producerii

evenimentului reprezentanții reclamantei au fost prezenți la fața locului, au

cunoscut derularea operațiunilor făcute de pârâtă și în final imposibilitatea

remedierii defecțiunii.

De asemenea, în mod corect

nu poate fi reținută susținerea recurentei cu privire la minuta nr. 1322 din 7

noiembrie 2001 încheiată între părți, deoarece înscrisul intitulat minută nu

conține o recunoaștere a prejudiciului nefăcând nici o mențiune cu privire la

valoarea acestuia sau la o eventuală obligație de plată în sarcina pârâtei, în

sensul prevăzut de art. 1197 C. civ.

Din înscrisurile aflate la

dosar și analizând întregul material probator administrat în cauză (proba

testimonială și expertiza de evaluare), în mod corect cele două instanțe au

apreciat că în cauză a intervenit forța majoră.

Astfel, conform expertizei

tehnice efectuate de expertul B.G. din care rezultă că ploile abundente din

perioada anterioară producerii evenimentului, lipsa lucrărilor de combatere a

eroziunii solului, acoperirea substanțială a bazinului hidrografic cu pădure,

debitul mare al râurilor care deversează în lac și transportul aluviunilor

(butuci, copaci) care au condus la creșterea nivelului apei din lacul de

acumulare peste nivelul maxim piscicol nu pot fi controlate, astfel că sunt

forțe majore în raport cu posibilitatea omului de acțiune și în raport de

definiția juridică a forței majore.

Completarea adusă raportului

de expertiză ulterior atestă că nu se poate spune că pârâtul nu a depus

diligența maximă de care este în stare cel mai capabil om deoarece pârâta a

încercat și alte metode de oprire a golirii lacului. Așa cum rezultă din

raportul de expertiză dar și din proba testimonială administrată în cauză, în

toată perioada de golire a lacului, de la deschiderea și blocarea stavilei,

reprezentanții pârâtei au încercat toate metodele posibile de închidere a

golirii de fund, respectiv au încercat să închidă stavila, au construit și

încercat închiderea cu stavila batardou și chiar au construit un batardou în

fața golirii de fund, încercări rămase fără rezultat. Deși s-a ajuns la

concluzia că singura metodă de oprire a golirii care să permită o acțiune

ulterioară asupra stavilei era înlocuirea grătarului cu un stăvilar

corespunzător, metoda nu putea fi aplicată datorită imposibilității de ridicare

a grătarului așa cum rezultă și din procesul verbal întocmit de echipa de

scafandri ce nu a putut interveni datorită presiunii foarte mari a apei.

Față de aceste considerente,

în baza art. 312 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul

declarat în cauză, nefiind îndeplinite condițiile, prevăzute de art. 304 pct. 8,

9 și 10 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de reclamanta A.J.V.P.S. Arad în contradictoriu cu intimata pârâtă A.N.A.R.

Oradea, împotriva deciziei nr. 136/ A din 7 mai 2004, pronunțată de Curtea de

Apel Timișoara, secția comercială și de contencios administrativ, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința

publică, astăzi 10 decembrie 2004.