ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 5491/2004

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea introdusă la 29 ianuarie 2003, reclamanta A.J.V.P.S. Arad a chemat în judecată pe pârâta A.N.A.R., solicitând obligarea acesteia la plata despăgubirilor în cuantum de 155.976 dolari S.U.A. sau echivalentul în lei, suspendarea în perioada 4 iunie 1999 – 4 noiembrie 2001 a contractului economic nr. 276/1998 încheiat între părțile litigante, perioadă pentru care nu datorează plata chiriei, cu compensarea din valoarea pagubei a plății chiriei în perioada 4 noiembrie 2001 – 4 noiembrie 2004 în sumă de 21.750 dolari S.U.A. și prelungirea aceluiași contract pe o perioadă de 14 ani și 10 luni, începând cu data de 4 martie 2004, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea acțiunii reclamanta arată că paguba suportată constă în contravaloarea cantității de pește pe care ar fi putut-o recolta la zi, prin ajungerea la maturitate și înmulțire naturală a cantității de 12.266 kg puiet de pește caras, crap și fitofag și 6.000 buc. somn cu care a populat lacul începând cu data de 11 mai 1998 în baza contractului dintre părți. De asemenea, arată că popularea s-a făcut atât pentru recoltarea peștelui la maturitate, cât și pentru pescuitul sportiv. Se mai arată că în perioada 25 mai – 4 iunie 1999, apele lacului au scăzut complet ca urmare a unei defecțiuni datorate manevrării greșite a stăvilarului bazinului de către personalul pârâtei, defecțiune în urma căreia întreaga cantitate de pește din lac a murit din lipsa apei.

Prin sentința civilă nr. 80 din 20 ianuarie 2004, Tribunalul Arad, secția comercială și de contencios administrativ, a respins acțiunea reclamantei și a obligat-o pe aceasta la plata 10.000.000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată către pârâtă. Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond reține în considerentele sentinței că prejudiciul suportat de reclamantă este real, însă din înscrisurile aflate la dosar, depozițiile martorilor și raportul de expertiză efectuat în cauză nu rezultă culpa pârâtei în producerea evenimentului întrucât reclamanta nu a invocat pârâtei forța majoră și a comunicat-o pârâtei numai după 3 zile de la producerea acestuia. De asemenea, apreciază că în perioada producerii evenimentului reprezentanții reclamantei au fost prezenți la fața locului, măsurile de remediere au fost luate de comun acord, iar imposibilitatea remedierii defecțiunii a fost constatată împreună cu reclamanta.

Mai mult decât atât, clauza de la pct. 4 din Caietul de sarcini ce a stat la baza încheierii contractului dintre părți disculpă pârâta în cazul unor viituri excesive ce necesită golirea apei situație în care pârâta nu poate asigura siguranța peștilor din acumulare. Împotriva acestei sentințe reclamanta a declarat apel acesta fiind respins, ca nefondat, prin decizia nr. 136/ A din 7 mai 2004 a Curții de Apel Timișoara, secția comercială și de contencios administrativ. Instanța de apel a analizat criticile aduse în apel ce vizau modul greșit în care instanța de fond a ignorat minuta nr. 1322 din 7 noiembrie 2001 încheiată între părțile litigante, minută ce constituia un început de dovadă scrisă în sensul prevăzut de art. 1197 C. civ.

și care, la o apreciere corectă ar fi avut valoarea unei recunoașteri a pagubei ce urma a fi stabilită printr-o expertiză de evaluare. De asemenea, o altă critică a vizat proba testimonială administrată în cauză, probă din care reieșea cu certitudine culpa pârâtei în producerea evenimentului și care era de natură a exclude forța majoră. Împotriva deciziei pronunțate în apel a declarat recurs reclamanta A.J.V.P.S. Arad care a invocat motivele de nelegalitate și netemeinicie prevăzute de art. 304 pct. 8, 9 și 10 C. proc. civ. și a solicitat ca, în fond, după admiterea recursului, desființarea celor două hotărâri și admiterea pe fond a acțiunii așa cum a fost formulată. Recurenta a formulat următoarele critici: 1. Atât instanța de fond cât și cea de apel au interpretat greșit clauzele contractului nr. 276/1998, în speță art. 6.7.

referitor la forța majoră și a minutei nr. 1322 din 7 noiembrie 2001, încheiată între părți, minută ce constituie un început de dovadă scrisă. 2. Raportul de expertiză efectuat în cauză nu este relevant sub aspectul forței majore reținute de instanță și are caracter contradictoriu și ambiguu bazându-se pe presupuneri și fapte nedovedite. Expertiza ar fi trebuit să lămurească cauza neprecizată și necunoscută specifică forței majore, în caz contrar expertiza nu poate fi reținută ca probă. Recursul nu este fondat pentru considerentele ce se vor arăta în continuare: Din interpretarea contractului economic nr. 276/1998 încheiat între părțile litigante, în speță art. 6.7. rezultă cu certitudine clauza de forță majoră definită prin secetă, viituri, calamități care apără de răspundere partea care o invocă.

Mai mult decât atât, din Caietul de sarcini (pct. 4) privind folosirea potențialului piscicol și de agrement al lacului, s-a stipulat ca în cazul unor viituri excesive care ar necesita golirea apei prin fantele turnului de manevră sau prin deversorul de ape mari, filiala nu poate asigura siguranța peștilor din acumulare. Așa cum în mod corect au apreciat și cele două instanțe, din interpretarea clauzelor contractuale referitoare la invocarea forței majore în condițiile legii, Înalta Curte apreciază că pârâta nu a avut această obligație întrucât la data producerii evenimentului reprezentanții reclamantei au fost prezenți la fața locului, au cunoscut derularea operațiunilor făcute de pârâtă și în final imposibilitatea remedierii defecțiunii.

De asemenea, în mod corect nu poate fi reținută susținerea recurentei cu privire la minuta nr. 1322 din 7 noiembrie 2001 încheiată între părți, deoarece înscrisul intitulat minută nu conține o recunoaștere a prejudiciului nefăcând nici o mențiune cu privire la valoarea acestuia sau la o eventuală obligație de plată în sarcina pârâtei, în sensul prevăzut de art. 1197 C. civ. Din înscrisurile aflate la dosar și analizând întregul material probator administrat în cauză (proba testimonială și expertiza de evaluare), în mod corect cele două instanțe au apreciat că în cauză a intervenit forța majoră. Astfel, conform expertizei tehnice efectuate de expertul B.G.

din care rezultă că ploile abundente din perioada anterioară producerii evenimentului, lipsa lucrărilor de combatere a eroziunii solului, acoperirea substanțială a bazinului hidrografic cu pădure, debitul mare al râurilor care deversează în lac și transportul aluviunilor (butuci, copaci) care au condus la creșterea nivelului apei din lacul de acumulare peste nivelul maxim piscicol nu pot fi controlate, astfel că sunt forțe majore în raport cu posibilitatea omului de acțiune și în raport de definiția juridică a forței majore. Completarea adusă raportului de expertiză ulterior atestă că nu se poate spune că pârâtul nu a depus diligența maximă de care este în stare cel mai capabil om deoarece pârâta a încercat și alte metode de oprire a golirii lacului.

Așa cum rezultă din raportul de expertiză dar și din proba testimonială administrată în cauză, în toată perioada de golire a lacului, de la deschiderea și blocarea stavilei, reprezentanții pârâtei au încercat toate metodele posibile de închidere a golirii de fund, respectiv au încercat să închidă stavila, au construit și încercat închiderea cu stavila batardou și chiar au construit un batardou în fața golirii de fund, încercări rămase fără rezultat. Deși s-a ajuns la concluzia că singura metodă de oprire a golirii care să permită o acțiune ulterioară asupra stavilei era înlocuirea grătarului cu un stăvilar corespunzător, metoda nu putea fi aplicată datorită imposibilității de ridicare a grătarului așa cum rezultă și din procesul verbal întocmit de echipa de scafandri ce nu a putut interveni datorită presiunii foarte mari a apei.

Față de aceste considerente, în baza art. 312 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul declarat în cauză, nefiind îndeplinite condițiile, prevăzute de art. 304 pct. 8, 9 și 10 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de reclamanta A.J.V.P.S. Arad în contradictoriu cu intimata pârâtă A.N.A.R. Oradea, împotriva deciziei nr. 136/ A din 7 mai 2004, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția comercială și de contencios administrativ, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședința publică, astăzi 10 decembrie 2004.