ÎCCJ, decizie (scj.ro #130748)

Acțiune în despăgubiri. Prejudiciu de mediu. Răspundere obiectivă. Neanalizarea existenței legăturii de cauzalitate între fapta imputată și rezultatul produs.

Cuprins pe materii :

Dreptul mediului. Poluare. Răspundere delictuală.

Index alfabetic :

accident de mediu

-despăgubiri

-prejudiciu

-răspundere obiectivă

OUG nr. 195/2005, art. 95

NCC, art. 1349

Răspunderea obiectivă instituită prin dispozițiile art. 95 alin. (1) din OUG nr. 195/2005, independentă de elementul vinovăției (culpei) nu înseamnă și o răspundere independentă de elementul legăturii de cauzalitate, în condițiile în care importanța sa este considerabilă din chiar perspectiva antrenării unei răspunderi civile delictuale obiective.

Astfel, în condițiile în care instanța a respins ca neutile cauzei probele solicitate de pârât prin care urmărea demonstrarea lipsei legăturii de cauzalitate între fapta ilicită atribuită în responsabilitatea sa și prejudiciul produs reclamantei, motivând că aspectele ce se dorea a fi dovedite prin acestea erau irelevante față de temeiul juridic incident cauzei - art. 95 din O.U.G. nr. 195/2005, care ridică la rang de principiu caracterul obiectiv al răspunderii pentru prejudiciul produs prin poluare, independent de culpă - și de constatarea accidentului de poluare de către Garda Națională de Mediu, sunt întemeiate criticile formulate prin motivele de recurs relativ la lipsa de preocuparea a instanței de a analiza existența acestui element al răspunderii civile delictuale.

Secția I civilă, decizia nr. 1255 din 1 iunie 2016

Prin sentința civilă nr. 29 din 01.04.2015, Tribunalul Vrancea, Secția a II-a civilă a respins ca neîntemeiate excepțiile invocate de pârâtă, respectiv cea de netimbrare a acțiunii, a lipsei de interes în formularea acțiunii, a lipsei calității procesuale active a reclamantei și pe cea a lipsei calității procesuale pasive a pârâtei. Totodată, a admis acțiunea formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L. împotriva pârâtei S.C. B. S.A., astfel cum a fost precizată la termenul din 18.03.2015, pe care a obligat-o la plata în favoarea reclamantei a sumei de 180.000 euro, în echivalent în lei la cursul B.N.R. din ziua plății, cu titlu de despăgubiri civile și a sumei de 26.552 lei, reprezentând cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța această sentință, Tribunalul Vrancea a reținut, în esență, că în cursul lunii octombrie 2011, luciul de apă al heleșteului de pește amenajat de către reclamantă pe suprafața de teren de 1 ha, situat în punctul X - teren ce i-a fost concesionat de către Consiliul Local al comunei Homocea, conform contractului de concesiune din 10.03.2002 - a fost poluat cu produse petroliere de către pârâtă.

Această împrejurare a fost constatată de Garda Națională de Mediu prin Raportul de inspecție din 1.11.2011, precum și prin procesul-verbal de constatare din 31.10.2011, încheiat de A.N. Apele Române, ambele autorități constatând poluarea. Garda Națională de Mediu, prin Comisariatul Județean Vrancea, a consemnat - la constatări - faptul că luciul de apă se află la circa 300 m de Sonda nr. y (ce aparține pârâtei), fapt constatat și în mod direct de către instanța de judecată, cu prilejul cercetării locale.

Aceeași autoritate - Garda Națională de Mediu, a reținut că în zonă s-au mai produs poluări ale luciului de apă, pârâta B. fiind sancționată în luna septembrie 2011 pentru poluarea unui alt luciu de apă de circa 100 mp din imediata apropriere a Stației de uscare.

Cum în cauză nu s-a relevat faptul că în imediata apropiere a heleșteului amenajat de reclamantă, ar acționa vreun alt operator în domeniul extracției petroliere și în considerarea vecinătății cu Sonda nr. y exploatată de pârâtă, s-a apreciat ca fiind logică îndreptarea pretențiilor reclamantei către pârâtă.

Aceeași concluzie, a poluării luciului de apă de către pârâta în cauză, a fost dedusă și din

adresa din 18.03.2013 a I.PJ. Vrancea - Poliția Municipiului Adjud, iar față de constatările A.N. Apele Române și ale Comisariatului Județean al Gărzii Naționale de Mediu s-au stabilit în sarcina pârâtei responsabilități concrete și termene stricte pentru îndeplinirea acestora. Cu toate acestea, cu prilejul cercetării locale, efectuate la data de 31.10.2014, s-a putut constata (de către toți participanții) faptul că prundișul și nisipul extras din iazul (heleșteul) amenajat de reclamantă prezenta urme pregnante de produs petrolier cu miros caracteristic, urmările accidentului de poluare nefiind înlăturate.

În fine, reține instanța de fond că pârâta nici nu a negat faptul că poluarea s-ar datora activității de la sonda ce-i aparține, doar că a încercat să o justifice prin activitatea infracțională a unor autori necunoscuți ce ar fi rupt flanșele de la capul de erupție al sondei și astfel s-a produs respectivul accident de poluare.

În stabilirea responsabilității accidentului de mediu, prima instanță a avut în vedere, pe de o parte, adresa emisă de S.C. B. S.A., semnată de directorul de operațiuni, din care rezultă disponibilitatea acoperirii despăgubirilor după evaluarea efectelor poluării, iar, pe de altă parte, dispozițiile art. 95 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2005 privind protecția mediului, conform cărora, "

Răspunderea pentru prejudiciul adus mediului are caracter obiectiv, indiferent de culpă

".

Raportându-se la aceste elemente, tribunalul a apreciat că apărările și excepțiile invocate de către pârâtă sunt neîntemeiate și nu pot fi primite, reclamanta având calitate procesuală activă și justificând interesul de a acționa de vreme ce, așa cum rezultă din expertiza de protecția mediului, și la această dată poluarea cu produse petroliere în heleșteul amenajat depășește cu peste 300% valorile maxime admise.

Pe fondul cauzei, s-a reținut că, atât timp cât s-a stabilit cu certitudine producerea unui accident de mediu, accident însușit de către pârâtă, în temeiul răspunderii obiective și nu a celei subiective întemeiate pe culpă și pe existența raportului de cauzalitate între faptă și urmarea produsă, antrenarea răspunderii pârâtei se impune de la sine.

Tribunalul a respins obiecțiunile formulate de pârâtă cu privire la expertiza protecția mediului (care concluziona că și la momentul actual se înregistrează depășiri ale limitelor maxime admise cu peste 300%), justificat de faptul că probele au fost prelevate în prezența tuturor părților implicate, ulterior fiind supuse analizei de specialitate a unui laborator independent.

Cu privire la întinderea răspunderii, instanța a apreciat că suma de 20.000 lei/an stabilită de expert cu titlu de câștig din exploatarea peștelui, este una rezonabilă în raport cu dimensiunile heleșteului și a dispus acordarea acesteia și pentru viitor, dar în limita sumei totale solicitate de reclamantă cu titlu de prejudiciu efectiv și prejudiciu viitor, și anume de 130.000 euro (în echivalent în lei la cursul B.N.R. din ziua plății).

Cu privire la costurile privind curățarea solului, subsolului și a luciului de apă, în lipsa unei contraoferte din partea pârâtei, tribunalul a apreciat că sumele indicate în adresa S.C. C., respectiv costurile de decontaminare a solului prin sortare și spălare piatră pentru dimensiunile acestui eleșteu, în sumă de 3 milioane euro, iar pentru tratare apă contaminată de 720.000 euro (fără T.V.A.), sunt reale, justificate, dar față de împrejurarea că reclamanta și-a limitat pretențiile la suma de 50.000 euro, a reținut că se impune a-i fi acordată doar suma precizată ca atare (la cursul oficial al BNR din ziua plății).

Împotriva acestei sentințe civile a declarat apel pârâta S.C. B. SA, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

În esență, apelanta a criticat pentru superficialitate și caracter părtinitor constatările instanței de fond, reclamând încălcarea flagrantă a dreptului său la apărare, pentru următoarele aspecte:

Total eronat s-a reținut că poluarea s-a datorat activității de la Sonda y, respectiv prin ruperea

flanșelor de la capul de erupție al sondei, deși nu există nicio constatare a experților desemnați în cauză referitoare la existența unei legături de cauzalitate între activitatea de la Sonda y și pretinsa poluare.

Potrivit concluziilor celor două expertize în petrol și gaze efectuate, dar și înscrisurilor de la dosarul cauzei, nu s-a identificat nicio avarie la sondă sau conductă și, deși s-au finalizat la cererea reclamantei trei rapoarte de inspecție de către Garda Națională de Mediu, niciunul nu se pronunță asupra existenței vreunei avarii la conducta/sonda y.

Reclamanta este singura răspunzătoare pentru prejudiciul pretins, fapta ilicită fiind săvârșită chiar de către aceasta și a constat în amplasarea de construcții în imediata vecinătate a unui obiectiv petrolier al B., cu ignorarea flagrantă a dispozițiilor legale și distanțelor de siguranță privind obiectivele petroliere. Instanța de fond a apreciat cu totul superficial că un document întocmit pro cauza - autorizația din 5.06.2012, prin care reclamanta a fost autorizată să desfășoare activități în piscicultura - conferă legalitate deplină dreptului reclamantei de a amplasa construcții în vecinătatea unor instalații petroliere. În plus, s-a trecut cu ușurință peste aspectul că la data promovării acțiunii, reclamanta nu era autorizată să desfășoare activități în acvacultura, că aceasta nu a făcut dovada înregistrării contractului de concesiune, în baza dispozițiilor Legii nr. 7/1996 și Regulamentului de Organizare și Funcționare a Birourilor de Cadastru și Publicitate Imobiliară aprobat prin Ordinul nr. 633/2006, astfel încât amplasamentul concesiunii invocate de reclamantă să reiasă cu claritate din înscrisurile respective. Este discutabil cum ar putea o autoritate să-și dea avizul pentru acvacultura câtă vreme o altă autoritate de stat ar fi constatat că apa nu este adecvată pentru creșterea peștilor, aceasta în contextul în care acțiunea reclamantei a fost introdusă la data de 4.04.2012, susținând poluarea masivă a lacului în luna octombrie 2011, în condițiile în care a obținut autorizația în data de 5.07.2012.

De altfel, reclamantei îi lipsește și autorizația de construcție, dar și acordul vecinului (în speță, al apelantei-pârâte) pentru amplasarea iazului piscicol în vecinătatea obiectivului petrolier. Procedând la amplasarea heleșteului în mod deliberat în zona de siguranță a sondei și fără a avea acordul apelantei, reclamanta dovedește că a cunoscut și acceptat orice risc legat de activitatea sondei, ceea ce înlătură răspunderea pârâtei.

Prejudiciul a fost stabilit într-un mod nelegal, lipsind analiza legăturii de cauzalitate între fapta ilicită și pretinsul prejudiciu înregistrat de reclamantă. Atât timp cât nu s-a făcut dovada că facturile invocate de reclamantă au fost plătite, greșit este reținut prejudiciul pretins suferit de reclamantă, incluzându-se și cheltuielile efectuate de aceasta cu taxele datorate primăriei.

Cu privire la, capătul 2 de cerere, cel vizând obligarea la achitarea despăgubirilor prevăzute de art. 8 și 9 din Legea nr.283/2004 pentru prejudiciul produs ca urmare a efectuării lucrărilor de intervenții în caz de avarie, s-a criticat acordarea de către instanța de fond a ceea ce nu s-a cerut.

Opinia expertului în protecția mediului nu poate fi luată în considerare, fiind total eronată și nefundamentată, expertul efectuând analiza probelor cu încălcarea gravă a legislației în domeniu (Ordinul nr.756/1997, prevederile Ordinului nr. 184/1997 pentru aprobarea procedurii de realizare a bilanțurilor de mediu).

Un calcul privind despăgubirea nu se poate baza pe o singură cerere de ofertă de la o firmă (aflată în insolvență), ci presupune un studiu complex efectuat doar de autoritățile competente pentru proiecția mediului sau un expert autorizat în astfel de lucrări.

Apelul declarat a fost respins, ca nefondat, prin decizia civilă nr. 2/A din 13.01.2016 a Curții de Apel Galați, care a reținut că O.U.G. nr. 195/2005 privind protecția mediului are rol de lege specială în materia incidentă litigiului, aceasta fiind întemeiată pe răspunderea civilă delictuală prevăzută de art. 998 C.civ.

Potrivit art. 95 din O.U.G. nr. 195/2005, răspunderea pentru prejudiciul adus mediului are caracter obiectiv, independent de culpă iar prevenirea și repararea prejudiciului se realizează conform acestui act normativ și reglementărilor specifice.

Astfel fiind și având în vedere constatarea accidentului de poluare (de către autoritatea Garda Națională a Mediului - Comisariatul Județean Vrancea), instanța de apel a apreciat că nu se impune administrarea probelor solicitate în apel de către pârâtă, aspectele pretins a nu fi fost corect lămurite de către instanța de fond fiind irelevante în speță.

Cât timp, inițial, pârâta a recunoscut producerea accidentului de poluare ca atare și, mai mult, și-a exprimat disponibilitatea acoperirii prejudiciului după evaluarea efectelor accidentului de poluare, cererea de administrare a unor noi probe prin care se tinde a se dovedi lipsa culpei sale în poluarea iazului amenajat de reclamantă, respectiv efectuarea unei expertize care să stabilească dacă beciul din beton al sondei putea sau nu să preia cantitatea de condensat extras la interval de 24 sau 12 ore, ori depoziția martorului - operatorul ce inspecta periodic activitatea sondei, apar ca total neutile și neconcludente.

S-a arătat că în dreptul mediului, faptele generatoare de răspundere includ fie conduitele ilicite prin care se produc pagube mediului și reprobabile prin ilicitarea lor, fie o seamă de acțiuni curente, normale și licite, dar care pot constitui uneori cauze ale vătămărilor mediului.

Cea de a II-a categorie, a acțiunilor curente, în afara oricărei culpe, angajează răspunderea pe temeiul riscului (răspunderea obiectivă).

În speță, s-a reținut corect că fapta nu a fost săvârșită cu intenția de a se aduce prejudicii factorilor de mediu (concretizat în contaminarea iazului amenajat de reclamantă) dar a constituit o exercitare a activității în condiții necorespunzătoare de diligență și prudență ce a determinat respectivele efecte negative și reprezintă o abatere de la cerințele social-economice de ocrotire a mediului, abaterea atrăgând răspunderea persoanei vinovate.

În urma interpretării judicioase a probelor administrate în cauză - cele trei procese-verbale de constatare încheiate de Garda Națională de Mediu - Comisariatul Județean Vrancea, precum și de către A.N. Apele Române, recunoașterea inițială a pârâtei, cercetarea locală, cele trei expertize efectuate în cauză - instanța de fond a reținut corect producerea accidentului de poluare ce antrenează răspunderea obiectivă a pârâtei.

Ambele autorități în domeniu au constatat poluarea, Garda Națională de Mediu, prin Comisariatul Județean Vrancea consemnând la constatări faptul că luciul de apă se află la circa 300 m de Sonda y aparținând pârâtei, aceasta fiind și singurul operator în domeniul extracției produselor petroliere din zonă.

Fără a oferi nicio justificare sau explicație lămuritoare, instanța de apel a reținut că apelanta a invocat într-o manieră eronată, improprie cauzei, lipsa raportului de cauzalitate, a culpei, ori a lipsei autorizației în baza căreia reclamanta a amenajat iazul la o distanță necorespunzătoare, că nu s-ar fi invocat o eventuală constituire a unui servituți de trecere.

În legătură cu susținerile apelantei legate de greșita aplicare în cauză a dispozițiilor ce reglementează instituția răspunderii civile delictuale, s-a apreciat că aceasta fie neagă incidența în cauză a normelor specifice răspunderii civile obiective prevăzute de O.U.G. nr. 195/2005, fie invocă neaplicarea unor dispoziții ce nu au incidență în cauză.

Tocmai pretinsa culpă a reclamantei, ce și-a amenajat iazul respectiv la o distanță mai mică decât cea corespunzătoare, ori acel drept de servitute de trecere neconstituit în favoarea acesteia, trebuie interpretată prin prisma normelor referitoare la raporturile de vecinătate a căror esență privește concilierea intereselor agentului poluant cu cele ale victimei poluării, stabilindu-se astfel atât limitele admisibile ale poluării cât și obligația corelativă ca daunele să fie suportate de cel ce poluează.

Specifică în materia răspunderii civile obiective este și modalitatea de cuantificare a prejudiciului, care trebuie evaluat pecuniar, prin estimarea tuturor cheltuielilor necesare pentru restabilirea (refacerea) echilibrului natural lezat.

Deși prejudiciul trebuie să fie cert, în materia răspunderii civile obiective, antrenată de producerea unui accident de poluare, sunt certe atât prejudiciile actuale cât și cele viitoare, dacă există certitudinea că ele se vor produce și sunt elemente necesare pentru a le determina întinderea lor.

Potrivit art. 6 și 94 din O.U.G. nr.195/2005, persoana fizică și juridică responsabilă de producerea prejudiciului va fi obligată la repararea prejudiciului, precum și la costurile necesare, aferente înlăturării urmărilor produse, în vederea restabilirii situației anterioare.

Faptul că pârâta a negat ulterior producerea prejudiciului și a încercat în mod constat să justifice producerea accidentului fie prin săvârșirea unei infracțiuni (de rupere a flanșelor de la capătul sondei), fie prin atitudinea necorespunzătoare a reclamantei, și astfel nu a putut sa accepte obligarea sa la repararea prejudiciului (corect cuantificat prin expertizele contabile efectuate în cauză) nu poate justifica primirea criticilor formulate, soluția pronunțată de instanța de fond fiind pe deplin justificată, corect și amplu argumentată, prin referire la normele legale incidente în speță.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâta S.C. B. S.A solicitând, în principal, casarea hotărârii atacate și a încheierii din data de 07.12.2015 și trimiterea cauzei spre o nouă judecată aceleiași curți de apel, în temeiul art. 312 alin. (3) teza a doua, fiind necesară completarea probatoriului sau, în subsidiar, modificarea în întregime hotărârii, prin admiterea apelului și respingerea în tot a acțiunii astfel cum a fost formulată și precizată, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea recursului declarat, recurenta a susținut că instanța de apel a pronunțat o hotărâre nelegală, pentru următoarele motive:

1) În mod nelegal instanța a recalificat temeiul de drept al acțiunii, în condițiile în care prin cererea introductivă s-a arătat că temeiurile de drept ale pretențiilor intimatei-reclamante sunt reprezentate de dispozițiile art. 1349,1357, 1385,1386 noul Cod civil și cele art. 8 și 9 din Legea nr. 238/2004.

Atât instanța de fond cât și cea a controlului judiciar din apel au recalificat cererea intimatei în mod nelegal, fără să pună în discuția părților calificarea juridică exactă a cererii de chemare în judecată, în timp ce intimata nici măcar prin concluziile scrise nu a indicat ca temei juridic O.U.G. nr.195/2005 privind protecția mediului. Cu toate acestea, ambele instanțe s-au pronunțat având în vedere dispozițiile O.U.G. nr.195/2005 privind protecția mediului, încălcând astfel principiul contradictorialității prin posibilitatea conferită de lege părților de a discuta și combate orice element de fapt sau de drept al procesului.

Principiul presupune dreptul părților de a discuta și a argumenta orice chestiune de drept invocată în cursul procesului, inclusiv de instanță și obligația instanței de a supune discuției părților toate cererile, excepțiile și împrejurările de fapt sau de drept invocate, ea neputându-și întemeia hotărârea decât pe motive de fapt și de drept care au fost puse în prealabil în discuția părților.

În funcție de calificarea juridică a acțiunii, pârâta ar fi fost în măsură să se apare prin propunerea de probe și indicarea de argumente juridice.

Prin modul în care au procedat, instanțele i-au încălcat grav dreptul la apărare și dreptul la un proces echitabil ocrotit prin prevederile art. 6 din C.E.D.O.

2) Instanța a pronunțat o hotărâre lipsită de temei legal, acordând intimatei ceea ce nu a cerut (art. 304 pct.6 teza a doua C.proc.civ.) deoarece s-a procedat la recalificarea nelegală a cererii, prin judecarea sa în raport de dispozițiile O.U.G. nr.195/2005, iar nu de dispozițiile legale indicate de intimată, respectiv art.8 și 9 din Legea petrolului nr. 238/2004.

De asemenea, intimata nu a învestit instanța cu o cerere privind costurile lucrărilor de eliminare deșeuri ecologizare heleșteu pește, așa cum s-a pronunțat instanța de fond, ci numai cu o cerere în despăgubiri în temeiul Legii petrolului nr. 238/2004, dispoziții care nu-și au aplicabilitatea în speță întrucât accesul, la sonda y nu se face pe terenul intimatei și nu s-a constituit în acest sens un drept de servitute de trecere în condițiile art. 8 alin. (1), recurenta fiind proprietară a terenului și a sondei, accesul către sonda realizându-se exclusiv pe terenul proprietatea sa.

3) Instanța de apel a pronunțat o hotărâre care cuprinde motive contradictorii. Astfel, instanța de judecată a recalificat temeiul de drept al cererii intimatei, înlocuind dispozițiile Legii petrolului nr. 238/2004 cu dispozițiile O.U.G. nr. 195/2005, apreciindu-se că în cauză subzistă caracterul obiectiv ai răspunderii pentru prejudiciu, potrivit regulilor speciale în materia dreptului mediului, înlăturând toate argumentele și probele susținute de pârâtă. Se înțelege însă din considerentele hotărârii instanței de apel că aceasta s-a pronunțat prin luarea în considerare și a temeiului de drept invocat de intimată, respectiv răspunderea civilă delictuală prevăzută de art. 998 C.civ.

Astfel fiind, motivarea instanței este contradictorie întrucât cele două răspunderi civile delictuale nu pot fi reținute simultan, dat fiind caracterul de normă specială derogatorie a O.U.G. nr. 195/2005 față de dispozițiile dreptului comun, art. 998 Cod civil 1864. În speță pot fi aplicabile fie dispozițiile legii speciale derogatorii, fie dispozițiile generale de drept comun. A reține că „legislația specială în materie este constituită din O.UG. 195/2005 privind protecția mediului, aceasta fiind întemeiată pe dispozițiile răspunderii civile delictuale prevăzute de art. 998 Cod civil" reprezintă o motivare contradictorie, în sensul prevăzut de art. 304 pct. 7 C.proc.civ.

4) Instanța de apel a pronunțat o hotărâre lipsită de temei legal, respingând probele solicitate de apelantă, motiv pentru care au fost încălcate dispozițiile art. 261 alin. (1) pct. 5 C.proc.civ.

În primul rând, instanța face o confuzie între expertiza cerută prin cererea de apel și reiterată în ședința publică din 13.01.2016 și proba cu înscrisuri reprezentând expertiza extrajudiciară realizată de F., transmisă prin poștă la dosarul cauzei, înainte de termenul din data de 13.01.2016.

Prin cererea de apel și în cadrul ședinței publice din 13.01.2016, apelanta a solicitat expertiza în petrol și gaze care să stabilească dacă raportat la cantitatea de condensat pe care o produce sonda în 24 ore, respectiv cantitatea de condensat produsă în 12 ore (timpul maxim între două vizite consecutive ale personalului de operare ce culege date pentru raportările zilnice respectiv pentru verificarea integrității sistemelor) scurgerile ce au apărut la dezetanșeizarea accidentală a flanșei la data de 07.12.2011 au fost preluate integral de beciul sondei.

Instanța de apel se pronunță numai cu privire la expertiza extrajudiciară, motivând respingerea probei prin aceea că în cauză s-au efectuat expertizele necesare, iar experții care le-au întocmit au răspuns obiectivelor și nu se impune refacerea acestora.

Or, din această motivare nu se înțelege dacă s-a respins proba cu expertiza judiciară sau înscrisul reprezentând expertiza extrajudiciară și, în orice caz, rezultă că instanța nu s-a pronunțat asupra administrării probei cu expertiza în petrol și gaze, probă de o însemnătate deosebită pentru a lămuri dacă poluarea s-ar datora activității de la Sonda y, prin ruperea flanșelor de la capul de erupție al sondei de către persoane necunoscute. O atare lămurire era necesară deoarece nu există nicio constatare a experților desemnați în cauză referitoare la existența unei legături de cauzalitate între activitatea de la Sonda y și pretinsa poluare.

5) Instanța a pronunțat o hotărâre lipsită de temei legal prin aceea că nu a analizat legătura de cauzalitate între fapta recurentei și pretinsa poluare, indiferent de temeiul juridic al acțiunii pe care l-ar fi reținut.

Recurenta susține că și în cazul răspunderii civile delictuale obiective, reglementată de norma specială O.U.G. nr. 195/2005, pentru a se antrena răspunderea pârâtului este necesar să se stabilească fără echivoc legătură de cauzalitate dintre fapta ilicită și prejudiciul produs.

Or, apărările sale invocate pe acest aspect în apel au fost tratate extrem de generic de instanță, fără a intra în amănunte, apreciindu-se doar că apelanta a invocat într-o manieră eronată, improprie cauzei, lipsa legăturii de cauzalitate. Acest considerent generic denotă că, de fapt, instanța de apel nu a analizat niciun argument din cele ce au fost invocate prin cererea de apel, în condițiile în care, potrivit concluziilor celor două expertize în petrol și gaze efectuate, dar și înscrisurilor de la dosarul cauzei, nu s-a identificat nici o avarie la sonda sau conductă.

Urmare a sesizării intimatei S.C. A. S.R.L., Garda de Mediu a finalizat trei rapoarte de inspecție, niciunul dintre acestea nereținând existența unei avarii la conducta/sonda y.

În procesul-verbal din 25.11.2011 se consemnează că s-au efectuat verificări asupra traseului conductei de transport extracție de la Sonda y pe o lungime de aproximativ 100 m, nefiind identificate defecțiuni ale conductei. Se menționează că verificarea a avut loc în prezența reprezentanților de la S.C. A. S.R.L. și, de asemenea, că nu s-au aplicat sancțiuni. Dacă susținerile intimatei ar fi avut o bază reală, organul de control ar fi aplicat și o sancțiune, dar nu a fost cazul.

Starea tehnică a conductei de amestec a sondei a fost apreciată ca fiind corespunzătoare în toate actele de control încheiate.

Niciuna dintre instanțe nu a făcut referire la concluziile expertizei G. care menționează că „s-a vizualizat traseul cel mai probabil pe care s-ar fi putut produce o scurgere provenită din careul sondei și deplasată către eleșteu, găsindu-se pe acest potențial traseu la circa 50 m. de sondă o excavație făcută de o draglină în care există apă cu miros de hidrocarburi dar nu identic cu cel al condensatului din Sector B. dovedind că aceste hidrocarburi existau în sol și provin din alte surse și nu din scurgerile recente de în acea vreme".

De asemenea, nici un expert desemnat nu a concluzionat, prin prezentarea unei dovezi clare, faptul că produsul petrolier produs de Sonda y ar avea caracteristici similare celui identificat în suprafața de teren a intimatei.

Faptul că instanța de judecată a concluzionat că pretinsa poluare s-ar datora activității de la Sonda y, respectiv prin ruperea flanșelor de la capul de erupție, denotă faptul că instanța a înlăturat nu numai concluziile expertizei efectuată de F., dar și concluziile contraexpertizei efectuată de G. fără nicio argumentație.

6) Instanța a pronunțat o hotărâre lipsită de temei legal, cu încălcarea dispozițiilor generale care reglementează răspunderea civilă delictuală.

Ca și în cazul legăturii de cauzalitate, instanța de apel motivează extrem de generic, fără a intra în amănunte, apreciind că apelanta "invocă într-o manieră eronată, improprie prezentei cauze, lipsa culpei".

Or, chiar și în cazul în care s-ar admite prin absurd că instanța a fost învestită cu soluționarea unei cereri al cărei temei juridic îi reprezintă O.U.O. nr. 195/2005, aceasta tot era ținută să analizeze în mod temeinic

fapta victimei

.

Chiar dacă legea specială instituie o răspundere cu caracter obiectiv, independent de culpă, spre deosebire de răspunderea civilă delictuală de drept comun, se mențin celelalte condiții în care se antrenează răspunderea autorului faptei, după cum se mențin și cauzele care înlătură răspunderea civilă, fiind tot cele prevăzute în dreptul comun, în lipsa unei reglementari exprese în norma specială.

Poluatorul este exonerat de răspundere în cazul în care prejudiciul ecologic a fost cauzat prin fapta grav culpabilă a victimei. Legiuitorul instituie o răspundere cu caracter obiectiv independent de culpa făptuitorului, dar nu independent și de culpa victimei înseși.

Prin urmare, chiar dacă instanța nu era obligată să cerceteze culpa apelantei, aceasta avea obligația să analizeze și să se pronunțe asupra faptelor grav culpabile ale reclamantei, invocate de apelantă și dovedite, în speță.

Recurenta critică neanalizarea și nepronunțarea instanței de apel asupra criticilor formulate împotriva sentinței instanței de fond, prin care invoca faptul că intimata este singura răspunzătoare pentru prejudiciul pretins.

Arată că a susținut că fapta ilicită a fost săvârșită chiar de către reclamantă și a constat în amplasarea de construcții în imediata vecinătatea unui obiectiv petrolier aparținând S.C. B. S.A., cu ignorarea flagrantă a dispozițiilor legale și distanțelor de siguranță privind obiectivele petroliere.

Un document întocmit și emis

pro causa

- autorizația din 05.06.2012 - nu poate conferi legalitate faptei intimatei de amplasare a construcțiilor în imediata vecinătate a unor instalații petroliere.

Autorizația a fost întocmita

pro causa

întrucât la data introducerii acțiunii intimata nu era autorizată să desfășoare activități de acvacultura, autorizarea fiind dobândită pe parcursul soluționării litigiului.

Deși în cuprinsul autorizației se arată că intimata este autorizată să deruleze activități de piscicultura, potrivit mențiunilor din extrasul de la Registrul Comerțului (în care sunt indicate obiectele de activitate ale intimatei) intimata nu este autorizată să desfășoare activități precum acvacultura.

De asemenea, drepturile pretins dobândite prin contractul de concesiune nu au fost înscrise în cartea funciară, deși dreptul de concesiune este un drept real iar în lipsa formalităților de publicitate imobiliară el nu poate fi opus terților. Pentru a fi opozabilă terților, concesiunea se supune regimului de carte funciară, în baza unei documentații de carte funciară stabilită în acord cu dispozițiile Legii nr.7/1996 și, respectiv, Regulamentului de Organizare și Funcționare a Birourilor de Cadastru și Publicitate Imobiliară aprobat prin Ordinul nr. 633/2006 de directorul general al Agenției Naționale de Cadastru și Publicitate Imobiliară, astfel încât amplasamentul concesiunii să reiasă cu claritate din aceste înscrisuri.

În condițiile în care intimata a obținut aviz la data de 05.07.2012, se deduce că pretinsa "poluare masivă" din „cursul lunii octombrie 2011" nu avea cum să afecteze ceva care nu exista, respectiv heleșteul cu profil de activitatea piscicolă care nu funcționa legal anterior datei de 05.07.2012.

În plus, dacă locul în care urma să se amenajeze heleșteul ar fi fost poluat la data de 05.07.2012, este greu de crezul că autoritatea competentă Administrația Națională Apele Române ar fi emis avizul de funcționare.

Toate acestea demonstrează că intimata a nu invocat un drept legitim, nefiind lămurit cum reclamanta obține totuși o licența de la autoritate de stat care, dacă ar fi constat existența poluării la data emiterii avizului, în mod normal nu ar fi trebuit să-l emită.

Lipsa autorizației de construcție și a acordului vecinului pentru amplasarea construcției în vecinătatea obiectivului petrolier al S.C. B. S.A.

Deși intimata pretinde că a edificat pe terenul concesionat "investiții constând în special în săpături, amenajări de maluri, drenaje și foraj estimate la valoarea de 300.000 euro", aceasta nu prezintă niciun document din care să rezulte că lucrările de construcție ar fi fost realizate în baza unor autorizații legale de construcție și funcționare și având acordul recurentei, în calitate de vecin.

Potrivit dispozițiilor Legii nr. 50/1991 privind construcțiile, respectiv Normativului de conținut al documentațiilor tehnice de fundamentare necesare obținerii avizului de gospodărire a apelor și a autorizației de gospodărire a apelor din 28.06.2006, pentru edificarea unor asemenea construcții este necesară obținerea autorizațiilor de construcție și a celei de funcționare, de la autoritățile în domeniu.

Potrivii Legii nr. 50/2001, acordul vecinilor este necesar la momentul în care se dorește realizarea unor construcții noi. Pentru această situație era necesar acordul recurentei, mai ales în cazul în care noua construcție poate cauza daune referitoare la rezistența mecanică și stabilitatea construcțiilor existente pe proprietatea recurentei - sonda de extracție produse petroliere.

Deși s-a solicitat intimatei pe parcursul litigiului, aceasta nu a făcut dovada legalității construcțiilor.

Intimata se face vinovată și de încălcarea normelor aplicabile construcțiilor amplasate în vecinătatea obiectivelor/sistemelor din sectorul petrol și gaze naturale, iar sub acest aspect recurenta a făcut trimitere la conținutul art.12 din Procedura din 30 iulie 2003 de emitere a avizului în vederea autorizării executării construcțiilor amplasate în vecinătatea obiectivelor/sistemelor din sectorul petrol și gaze naturale, aprobată prin Ordinul nr. 1203/2003 al Ministerului Transportului, Construcțiilor și Turismului care instituie obligațiile persoanelor fizice și juridice care realizează lucrări de construcții amplasate în vecinătatea obiectivelor sistemelor din sectorul petrol și gaze. Potrivit normativului menționat, aceste obligații sunt: a) de a solicita avizul operatorilor din sectorul petrol și gaze naturale, conform cerințelor din certificatul de urbanism; b) de a respecta întocmai condițiile impuse prin avizul operatorilor din sectorul petrol și gaze naturale; c) de a nu interveni în niciun fel asupra obiectivelor/sistemelor din sectorul petrol și gaze naturale.

Intimata a nu a făcut dovada îndeplinirii acestor condiții impuse, nesolicitând recurentei avizele menționate la art.12 din Ordinul menționat, deși îi revenea această obligație.

Din cuprinsul contractului de concesiune încheiat la 10.03.2002 rezultă că scopul contractului a fost „amenajare heleșteu de pește în punctul X.", ceea ce dovedește că atât S.C A. S.R.L., cât și Primăria Burcioaia au cunoscut existența sondei S.C. B. S.A. precum și faptul că legea impune condiții stricte privind distanțele de siguranță.

Intimata a construit fără obținerea avizelor specifice la o distanța mai mică față de obiectivul petrolier, nerespectând legea și normele privind siguranța în construcții.

Potrivit notei tehnice din 07.11.2006, emisă de ANRG pentru proiectarea și execuția conductelor de alimentare din amonte baze naturale și de transport gaze naturale, în Anexa nr. 3 a punctul 23 se prevede distanța minimă de siguranță între conducte subterane și supraterane față de balastiere = 1000/2000 metri.

Aceasta dovedește că s-a procedat la amplasarea deliberată în zona de siguranță a sondei (și fără a se cere acordul S.C. B. S.A.), deși se cunoștea prezența și poziția sondei, că intimata și-a asumat cu bună știință orice risc legat de activitatea în zona de siguranță a sondei, iar S.C. B. S.A. nu poate fi făcut în vreun fel responsabil din moment ce nici măcar acordul nu i-a fost cerut.

Intimata a depozitat pietriș chiar pe conducta de gaze a S.C. B. S.A. punând în pericol grav securitatea instalației petroliere și posibilitatea de acces pentru lucrări, aspect constatat prin procesul verbal din 25.11.2011 al Gărzii Naționale de Mediu.

Aceeași constatare a fost făcută și de instanța de fond în procesul verbal de cercetare la fața locului.

Or, un operator nu poate fi făcut răspunzător pentru consecințele exercitării abuzive, cu ignorarea completă de către un terț a dispozițiilor legate, prin amplasarea ilegală, în imediată proximitate a unui obiectiv petrolier, a unor construcții și desfășurarea de activități pentru care nu s-au obținut avizele și autorizațiile în condițiile legii.

7) Instanța de apel a pronunțat o hotărâre lipsită de temei legal, în ceea ce privește întinderea prejudiciului, nici dispozițiile art. 6 și nici cele ale art. 94 din O.U.G. nr.195/2005 nefiind incidente speței deoarece reglementează cu totul alte aspecte decât determinarea prejudiciului în cazul poluărilor de mediu.

Cu privire la determinarea prejudiciului, instanța face doar afirmații de o maximă generalitate, arătând că „trebuie stabilit pecuniar", că sunt certe atât prejudiciile „actuale dar și viitoare”, că persoana responsabilă de producerea prejudiciului va fi obligată la repararea prejudiciului, precum și la costurile aferente înlăturării  urmelor produse, fără să analizeze aspectele concrete invocate prin cererea de apel legate de modul de determinare al cuantumului prejudiciului.

Recurenta a criticat absența înscrisurilor pe care expertul contabil și-a fundamentat concluziile, înscrisuri ce au fost depuse la dosar abia la solicitarea sa. În legătură cu înscrisurile respective a reclamat neanalizarea apărărilor sale vizând faptul că nu s-a făcut proba plății facturilor, ceea ce demonstrează nedovedirea unui prejudiciu cert.

Nu au fost depuse dovezi ale situațiilor de lucrări (devize de lucrări) cu privire la începerea lucrărilor, procese verbale de recepție a lucrărilor etc.

Deși pretinsul prejudiciu calculat de expert este de 8,908 RON pentru taxele cu concesiunea, tribunalul îl reține ca fiind de 89.084 RON, majorând artificial și nelegal pretinsul prejudiciu ajungând la o valoare de 10 ori mai mare. Deși greșeala evidentă a primei instanțe a fost semnalată inclusiv în concluziile orale din fața instanței de apel, aceasta nu s-a pronunțat.

Expertul contabil a ales o soluție /propunere din partea unei societăți aflate în procedura de insolvență, administratorul judiciar al acesteia neaprobând soluțiile tehnice stabilite pentru instanța de judecată. SC C. S.A., care a furnizat expertului contabil răspunsul privind valoarea estimată a lucrărilor de refacere este o societate aflată în procedură de insolvență, ceea ce înseamnă că dreptul de reprezentare în relațiile eu terții aparține exclusiv administratorului judiciar, sens în care actul semnat de directorul, tehnic al societății și implicit valoarea lucrărilor de refacere teren avansată de acesta, nu are nicio valoare juridică, fiind lovit de nulitate absolută.

Un calcul privind despăgubirea nu se poate baza pe o simplă cerere de ofertă de la firmă (aflată în insolvență), ci presupune un studiu complex efectuat doar de autoritățile competente pentru protecția mediului sau un expert autorizat în astfel de lucrări.

În cauză nu sunt întrunite nici condițiile generale ale prejudiciului în vederea acordării unor pretinse despăgubiri, conceptul de prejudiciu implicând o strictă legătură cu protejarea legală a unui drept, neputându-se susține că s-a cauzat un prejudiciu prin raportare la investiția efectuată de către intimata, câtă vreme aceasta nu avea un drept protejat legal cu privire la investiție (efectuată fără obținerea avizelor și autorizațiilor legale și fără a avea autorizate obiectele de activitate aferente exploatării acestei presupuse investiții).

Nu a fost demonstrată nici existența prejudiciului viitor întrucât în cauză nu este îndeplinită condiția caracterului cert al acestuia, intimata indicând doar un prejudiciu eventual, cu un caracter complet incert, nesigur, care nu poate face obiectul unei despăgubiri.

8) Cu privire la cel de-al doilea capăt de cerere, privind obligarea pârâtei la achitarea despăgubirilor prevăzute de art. 8 și 9 din Legea petrolului nr. 238/2004 pentru prejudiciul produs ca urmare a efectuării lucrărilor de intervenție în caz de avarie, hotărârea recurată este pronunțată cu aplicarea greșită a acestor dispoziții legale, care nici măcar nu sunt incidente cauzei întrucât accesul la sondă nu se face pe terenul intimatei și nu s-a constituit în acest sens un drept de servitute de trecere în condițiile art. 8 alin. (1). SC B. este proprietară atât a terenului cât și a sondei, iar accesul se face exclusiv pe terenul proprietatea sa, astfel încât nu este necesar un acord cu proprietarul terenului.

9)  Încheierea din data de 07.12.2015 pronunțată de Curtea de Apel Galați este nelegală, instanța încălcând dispozițiile art. 105 alin. (2) C.proc.civ. (art. 304 pct. 5 C.proc.civ.) prin faptul că nu a efectuat actul comunicării încheierii față de recurentă, în condițiile în care a respins că inadmisibilă cererea de suspendare a executării sentinței civile nr. 29 din 1.04.2015 pronunțată de Tribunalul Vrancea.

Potrivit dispozițiilor art. 280 alin. (3) C.proc.civ, cererea de suspendare se judecă de instanța de apel, iar dispozițiile art. 403 alin.(3) rămân aplicabile, ceea ce înseamnă că asupra cererii de suspendare instanța, în toate cazurile, se pronunță prin încheiere care poate fi atacată cu recurs în mod separat.

Însăși instanța de apel menționează dreptul de recurs în 15 zile de la comunicare și, cu toate acestea, recurentei nu i s-a comunicat încheierea de ședință, punând-o în imposibilitate de a formula recurs prin raportarea la considerentele încheierii de respingere a suspendării, încălcându-se în mod evident dispozițiile art. 105 alin.(2), motiv de recurs încadrat în dispozițiile 304 pct. 5 C.proc.civ.

Analizând recursul declarat, Înalta Curte apreciază ca acesta este întemeiat în limitele ce se vor arăta în cele ce urmează

:

Examinând cu prioritate recursul declarat împotriva încheierii din 7.12.2015 a Curții de Apel Galați, prin care a fost soluționată, în condițiile art.280 C.proc.civ., cererea incidentală a recurentei, formulată în apel, de suspendare a executării vremelnice a hotărârii de primă instanță, se reține că unica critică a acestuia a vizat aspectul necomunicării către parte a respectivei încheieri, ceea ce a pus-o pe recurentă în imposibilitate de a formula recurs prin raportare la considerentele încheierii, invocându-se încălcarea dispozițiilor art.105 alin. (2) C.proc.civ.

Instanța de recurs reține că, potrivit propriilor mențiuni ale încheierii atacate, dar și dispozițiilor art.280 alin.(3) coroborate cu cele ale art.403 alin.(3) C.proc.civ., recurenta avea dreptul la comunicarea încheierii, moment de la care începând urma să curgă termenul de 15 zile de exercitare (separată) a căii de atac a recursului împotriva încheierii.

Înalta Curte observă că, într-adevăr, în dosarul Curții de Apel Galați, ulterior pronunțării încheierii din 7.12.2015 a acestei instanțe, nu există atașată nicio dovadă a comunicării încheierii față de niciuna din părțile implicate, aspect care nu determină însă nelegalitatea încheierii înseși, pentru a se justifica solicitarea pronunțării unei soluții de casare a acesteia, după cum s-a arătat în finalul motivelor de recurs.

Comportamentul nelegal al instanței de apel, manifestat prin neefectuarea actului procedural al comunicării încheierii dată asupra cererii recurentei de suspendare a executării vremelnice a hotărârii de primă instanță nu demonstrează însă nelegalitatea soluției adoptate în privința acesteia, ci apără pe recurentă de eventualitatea invocării excepției de tardivitate și a celei de inadmisibilitate a recursului la încheiere, exercitat deodată cu recursul împotriva soluției de fond a judecății din apel (excepții care, tocmai în considerarea acestor circumstanțe ale cauzei, nici nu au fost ridicate de instanța de recurs).

Înalta Curte mai are în vedere că, ulterior pronunțării instanței de apel asupra cererii apelantei de suspendare a executării vremelnice a hotărârii de primă instanță (la 7.12.2015), dosarul cauzei a mai rămas pe rolul curții de apel până la data de 13.01.2016 când a avut loc soluționarea cererii de apel prin decizia civilă nr.2/A/2016, interval de timp în care partea fie putea cunoaște direct considerentele încheierii din 7.12.2015 (în realitate, un singur paragraf), fie putea adresa curții de apel o solicitare verbală ori scrisă de comunicare a încheierii respective.

Motivul de recurs întemeiat pe dispozițiile art.304 pct.5 C.proc.civ., invocat cu referire la încheierea instanței de apel din 7.12.2015, nu va fi reținut în circumstanțele mai sus redate întrucât acesta se referă la ipotezele în care prin hotărârea dată (încheierea menționată), instanța a încălcat formele de procedură prevăzute sub sancțiunea nulității de art.105 alin.(2) C.proc.civ.

Conform art.105 alin.(2), actele îndeplinite cu neobservarea formelor legale sau de un funcționar  necompetent se vor declara nule numai dacă prin aceasta s-a pricinuit părții o vătămare ce nu se poate înlătura decât prin anularea lor.

Or, în acord cu explicațiile anterioare, neefectuarea de către instanța de apel a actului procedural al comunicării încheierii putea, cel mult afecta dreptul recurentei la exercitarea căii de atac a recursului împotriva încheierii, consecință care în speță nu s-a produs, vătămarea ce s-ar fi putut pricinui părții fiind înlăturată ori surmontată chiar prin posibilitatea recunoscută a exercitării recursului la încheiere, deodată cu fondul, așadar în condițiile art.316 coroborate cu cele ale art. 282 alin.(2) C.proc.civ.

Atâta timp cât partea a avut acces la dosar ulterior pronunțării din 7.12.2015, în condițiile procedurale obișnuite, nu se poate admite că necomunicarea încheierii instanței de apel din 7.12.2015 a pus-o pe aceasta într-o situație de imposibilitate absolută a cunoașterii considerentelor ce au stat la baza adoptării soluției asupra cererii sale de suspendare a executării vremelnice a sentinței Tribunalului Vrancea.

Întrucât neregularitatea procedurală semnalată prin recursul părții și constatată de instanța de recurs nu a pricinuit părții o vătămare ce nu s-ar putea înlătura decât prin anularea actului atacat, Înalta Curte va reține ca fiind nefondat recursul declarat împotriva încheierii instanței de apel pronunțată la 7.12.2015 (în absența unor critici care să vizeze fondul dezlegărilor din încheiere și care să susțină motive de nelegalitate a acesteia).

În ceea ce privește

recursul declarat împotriva deciziei civile nr.2/A/2016,

se reține că primele trei critici de recurs formulate invocă nelegalitatea hotărârii de apel pentru motive ce țin de cadrul procesual în care a fost soluționat litigiul. În esență, cea dintâi critică, întemeiată pe art.304 pct.9 C.proc.civ., reclamă încălcarea principiului contradictorialității și a dreptului la apărare prin recalificarea de către instanță a temeiului de drept al acțiunii și judecarea acesteia prin aplicarea dispozițiilor O.U.G. nr. 195/2005, în absența punerii în prealabil în discuția părților a acestui temei de drept. Cea de-a doua critică, întemeiată pe art.304 pct.6 C.proc.civ., a invocat judecarea eronată a litigiului în raport de dispozițiile O.U.G. nr. 195/2005, iar nu în raport de cele indicate de intimată - art.8 și 9 din Legea petrolului nr.238/2004, în timp ce a treia critică a semnalat prezența unor motive contradictorii în hotărâre, decurgând din aplicarea simultană de către instanță atât a dispozițiilor speciale ale O.U.G. nr. 195/2005, cât și ale dreptului comun, respectiv art.998-999 C.civ.

Nici una din aceste critici nu este întemeiată.

În acest sens, Înalta Curte are în vedere că la 04.04.2012 reclamanta SC A. SRL a  sesizat Tribunalul Vrancea cu soluționarea unei acțiuni pentru repararea prejudiciului actual și a celor viitoare, decurgând din poluarea solului și luciului de apă prin deversarea de produse petroliere pe terenul de aproximativ 1 ha, deținut cu titlu de concesiune, și pentru achitarea despăgubirilor decurgând din aplicarea art.8 și 9 din Legea nr.283/2004, pentru prejudiciile decurgând din lucrările de intervenție în caz de avarie.

Temeiul de drept al acțiunii a fost indicat ca fiind dat de dispozițiile art. 1349, 1357,1385,1386 din Codul civil și de art.8 și 9 din Legea nr.283/2004.

Prin înscrisul depus la dosarul de primă instanță pentru termenul din 7.11.2012, reclamanta a precizat că renunță la judecată în privința celui de al doilea capăt de cerere, împrejurare de care

instanța a luat act la termenul menționat.

Soluționând cauza, prima instanță a calificat faptele deduse ei spre soluționare ca reprezentând un accident de mediu, iar pentru stabilirea responsabilității producerii acestuia a făcut aplicarea dispozițiilor arl.95 alin.(1) din O.U.G. nr.195/2005 privind protecția mediului, care instituie o răspundere obiectivă, independentă de culpă pentru prejudiciile aduse mediului.

Astfel fiind, excepțiile și apărările formulate de pârâtă în cauză au fost apreciate ca neîntemeiate, instanța stabilind că atâta timp cât răspunderea poluatorului este una obiectivă, iar nu subiectivă, singura ei misiune este de a determina întinderea răspunderii prin raportare la întinderea prejudiciului produs.

La rândul său, instanța de apel a reținut că faptele deduse judecății antrenează răspunderea obiectivă a pârâtei în temeiul art.95 din O.U.G. nr.195/2005, răspundere specială care este întemeiată pe răspunderea civilă delictuală prevăzută de art.998 C.civ.

Întrucât se reclamă încălcarea de către instanță a normei de procedură, prin judecarea litigiului și reținerea incidenței art.95 din O.U.G. nr.195/2005, cu consecința încălcării principiului contradictorialității și al dreptului la apărare al recurentei, cea dintâi critică de recurs va fi analizată în raport de motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct.5 C.proc.civ., în care se încadrează în mod real, iar nu în raport de motivul de recurs indicat de parte - art. 304 pct.9 C.proc.civ., critica neinvocând un caz de greșită interpretare sau aplicare a legii în sens de drept material.

În examinarea criticii, se are în vedere că revine instanței de judecată sarcina calificării juridice a împrejurărilor de fapt deduse judecății, chiar în absența neindicării de către parte a unui text de lege ori a indicării greșite a acestuia.

Faptul că prin cererea de chemare in judecată ori pe parcursul soluționării acesteia, reclamanta nu a indicat ca temei legal al pretențiilor sale și dispozițiile O.U.G. nr.195/2005, nu constituia un impediment legal pentru instanța de a face în cauză apli