ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1550/2005

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 168 din 2 iulie 2004, Tribunalul Tulcea a condamnat pe inculpatul T.M. la un an închisoare, pentru infracțiunea prevăzută de art. 255 alin. (1) C. pen., cu referire la art. 7 alin. (2) din Legea nr. 78/2000. În temeiul art. 81 C. pen., s-a suspendat condiționat executarea pedepsei pe durata de 3 ani și potrivit art. 83 C. pen., s-a atras atenția asupra consecințelor săvârșirii unei noi infracțiuni în cursul termenului de încercare. S-a făcut aplicarea art. 255 alin. (4) C. pen., și s-a dispus confiscarea calculatorului C.P. S-a computat din pedeapsă perioada de arest preventiv de la 27 august 2003 la 12 septembrie 2003. Conform art. 160 5 alin. (4) lit. c) C. proc.

pen., s-a dispus restituirea către inculpatul T.M. a cauțiunii de 40.000.000 lei. Inculpatul a fost obligat la cheltuieli judiciare către stat. Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut în esență că inculpatul T.M. administrator al SC M. SRL Constanța având un punct de lucru constând într-un magazin de desfacere în localitatea Babadag, a fost cercetat, în luna august 2003, de către Biroul economic al Poliției Babadag în legătură cu comiterea de către acesta a infracțiunii de evaziune fiscală. Controlul efectuat de organele de poliție a relevat lipsa unor acte contabile justificative pentru stocul de marfă existent în magazinul societății din punctul de lucru din localitatea Babadag.

S-a motivat că, la 27 august 2003, inculpatul a oferit subinspectorului de poliție A.A. din cadrul Poliției orașului Babadag implicat în efectuarea controlului, un calculator C.P. pentru a-l determina să facă acte contrare atribuțiilor sale de serviciu având ca finalitate exonerarea de răspundere a inculpatului prin soluționarea favorabilă acestuia a dosarului de cercetare penală. Prin decizia penală nr. 239 din 26 octombrie 2004, Curtea de Apel Constanța a respins, ca nefondat, apelul inculpatului care a criticat sentința, în principal pentru greșita lui condamnare, față de care a cerut achitarea, cu motivarea că fapta nu există iar în subsidiar, pentru pedeapsa pe care o consideră prea severă, cerând reducerea prin aplicarea unor circumstanțe atenuante judiciare.

Instanța de apel a motivat că probele administrate dovedesc neîndoielnic starea de fapt reținută de instanța de fond că încadrarea juridică și vinovăția inculpatului au fost corect reținute, pedeapsa aplicată fiind just individualizată în raport de prevederile art. 52 și art. 72 C. pen. Împotriva deciziei a declarat recurs inculpatul, care în motivele orale susținute prin apărător a invocat, în principal, cazurile de casare prevăzute de art. 385 9 alin. (1) pct. 9, 10, 12, 17 1 C. proc. pen., cerând achitarea în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) și art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., faptei îi lipsește unul din elementele constitutive ale infracțiunii, iar în subsidiar a cerut achitarea prin aplicarea art. 10 alin. (1) lit. b 1 ) C. proc.

pen. și art. 18 1 C. pen., referitoare la lipsa de pericol social al unei infracțiuni. Coroborând susținerile orale cu cele din recursul motivat în scris, Curtea, în esență, constată că în realitate două sunt criticile formulate de inculpat împotriva hotărârilor atacate. Pe de o parte susține că în cauză nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii fie prin lipsa vinovăției, fie prin lipsa pericolului social, caz de casare prevăzut de art. 385 9 pct. 12 C. proc. pen. Pe de altă parte, în subsidiar, inculpatul critică hotărârile pentru greșita individualizare a pedepsei prin omisiunea reținerii circumstanțelor judiciare, prevăzute de art. 74 lit. a) și c) C. pen., caz de casare prevăzut de art. 385 9 alin. (1) pct. 14 C. proc.

pen. Recursul nu este fondat. Instanțele de fond și apel au reținut o stare de fapt corespunzătoare realității în baza probelor administrate în cauză care au fost temeinic analizate și interpretate. Astfel, din procesul verbal de consemnare a denunțului din 27 august 2003 încheiat de procuror rezultă că inculpatul T.M. l-a contactat telefonic de la postul telefonic pe subinspectorul A.A., specialist în cadrul Biroului economic al Poliției Babadag, oferindu-i un calculator alternativ sumei de 500 Euro pentru a opri cercetările declanșate față de el. În acest sens, inculpatul solicită ofițerului de poliție din Babadag să comunice Serviciului economic al I.P.J. Constanța că actele contabile de justificare a stocului de marfă din magazinul inculpatului din Babadag se află în posesia lucrătorului de poliție și că ele sunt în ordine pentru a stopa astfel cercetările poliției.

Mai târziu, în cursul după amiezii procurorul împreună cu organele de poliție au realizat un flagrant în cursul căruia inculpatul a fost surprins în timp ce dădea ofițerului de poliție A.A. un calculator marca C.P. În acest sens sunt procesele-verbale și planșa fotografică cu fotografii judiciare. În cauză au fost audiați martorii care confirmă această situație. Inculpatul a susținut în cursul procesului că nu a oferit calculatorul ofițerului în scopul de a-l determina să facă acte contrare obligațiilor lui de serviciu, susținere infirmată de probele administrate. Este neîndoielnic că inculpatul a oferit ofițerului de poliție un calculator. S-a dovedit că între ofițer și inculpat n-au existat relații de natură a justifica gratuități între aceștia.

Este, de asemenea, stabilit că ofițerul avea obligații de serviciu în legătură cu verificarea și ridicarea actelor contabile, justificative aflate în magazinul inculpatului, Prin urmare oferirea unui folos, cum este calculatorul ridicat în cursul flagrantului nu poate avea decât semnificația faptei incriminate sub art. 255 C. pen. Cum în cauză s-a stabilit atât realizarea laturii obiective a infracțiunii, oferirea folosului material, cât și vinovăția inculpatului, intenția de a corupe, motivul de casare prevăzut de art. 385 9 pct. 12 C. proc. pen., nu este realizat, fapta întrunind elementele constitutive ale infracțiunii. Este neîndoielnic că fapta așa cum a fost descrisă prezintă pericolul social al unei infracțiuni, atât prin conținutul concret cât și prin atingerea serioasă a valorii apărate de lege.

Cât privește pedeapsa, întinderea ei a fost stabilită aproape de limita minimă prevăzută de lege. Mai mult, în cauză executarea acesteia a fost suspendată condiționat. S-au dat astfel eficiență criteriilor de individualizare prevăzute de art. 72 C. pen., critica fiind netemeinică și în acest caz. Așa fiind, Curtea, în baza art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul inculpatului pe care-l va obliga la cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul T.M. împotriva deciziei penale nr. 239/ P din 26 octombrie 2004 a Curții de Apel Constanța. Obligă recurentul inculpat la plata cheltuielilor judiciare către stat, în sumă de 1.200.000 lei. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 3 martie 2005.