ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2687/2005

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Societatea Agricolă Valu lui Traian, în contradictoriu cu Direcția Generală a Finanțelor Publice Constanța, Administrația Financiară a orașului Basarabi și Ministerul Finanțelor Publice, a solicitat anularea deciziei nr. 1157 din 27 iulie 2001, emisă de ultimul pârât și a notei de constatare nr. 1043 din 21 martie 2001, întocmită de Administrația Financiară Basarabi și exonerarea de plata sumei de 749.565.018 lei, compusă din 120.556.724 lei, impozit pe profit și 629.008.294 lei, majorări de întârziere aferente impozitului pe profit. Judecătoria Constanța, prin sentința nr. 16288 din 7 noiembrie 2001, a admis excepția necompetenței materiale invocată de Direcția Generală a Finanțelor Publice Constanța și a declinat competența de soluționare a cauzei, în favoarea Curții de Apel Constanța, în baza art. 3 pct. 1 C. proc.

civ. Prin sentința nr. 60/CA din 25 martie 2004, Curtea de apel Constanța, secția de contencios administrativ, a respins, ca nefondată, acțiunea, reținând legalitatea actului contestat. Considerând hotărârea nelegală, reclamanta a declarat recurs și a solicitat admiterea, casarea sentinței și în fond, admiterea acțiunii. Se susține că societatea beneficiază de O.U.G. nr. 163/2000, respectiv de scutirea de plată a majorărilor de întârziere în sumă de 629.008.194 lei, deoarece impozitul pe profit a fost achitat integral până la 31 octombrie 2000. Recursul este nefondat.

În urma unui control efectuat la reclamantă, de către Administrația Finanțelor Publice Basarabi, ce a avut ca obiectiv modul de calcul, evidență și virare la bugetul de stat, a obligațiilor fiscale pentru perioada 1 octombrie 1999 - 31 decembrie 2000, s-a încheiat nota de constatare nr. 1043 din 21 martie 2001, prin care s-a stabilit obligația societății de a vira la bugetul de stat, suma de 749.565.018 lei, reprezentând impozit pe profit și majorări de întârziere aferente. Prin decizia nr. 1157 din 27 iulie 2001 a Ministerului Finanțelor Publice, s-a respins contestația, soluție menținută și de instanță, cu motivarea că reclamanta nu a respectat dispozițiile art. 8 din O.G. nr. 11/1996 privind executarea creanțelor bugetare, în speță neoperând dispozițiile art. 1110 C. civ.

Din examinarea actelor de la dosar, se reține că soluția instanței este întemeiată. Art. 8 din O.G. nr. 11/1996, privind executarea creanțelor bugetare, prevede că: „plata obligațiilor bugetare se face distinct, pentru fiecare sumă datorată în parte, în contul bugetar corespunzător, în ordinea vechimii acestora, astfel: a) restanțele din anii precedenți, odată cu majorările de întârziere aferente, datorate potrivit legii; b) restanțele anului curent, odată cu majorările de întârziere aferente datorate potrivit legii; c) sumele datorate la termenele legale de plată; d) sumele cu termene scadente viitoare. Prin O.G. nr. 53/1997, pentru modificarea și completarea O.G.

nr. 11/1996, s-a precizat că art. 8 alin. (1) va avea următorul cuprins: „Plata obligațiilor bugetare se face distinct pentru fiecare sumă datorată în parte în contul bugetar corespunzător, în ordinea vechimii acestora, astfel: a) obligațiile de plată restantă în ordinea scadenței și majorărilor de întârziere aferente acestora datorate potrivit legii. În speță, aceste cerințe nu au fost respectate de societate; astfel, justificat, instanța a înlăturat concluziile expertizei efectuate în cauză și a reținut, ca legal, procedeul folosit de organul de control. Art. 1110 C. civ., invocat în apărare, de societate, nu este aplicabil în cauză, întrucât nu reglementează modul cum trebuie efectuată plata și stingerea obligațiilor bugetare; în speță este vorba de un raport juridic de drept fiscal, și nu de drept civil.

Majorările de întârziere în sumă de 629.008.294 lei, aferente impozitului pe profit, s-au stabilit în baza art. 13 din O.G. nr. 11/1996. Cererea privind scutirea la plată a majorărilor de întârziere menționate mai sus nu a fost primită, întrucât societatea nu întrunește condițiile O.U.G. nr. 163/2000, pentru diminuarea arieratelor la bugetul de stat. Conform art. 4 din O.U.G. nr. 163/2000, „majorările de întârziere prevăzute la art. 1, se scutesc la plată, dacă debitele restante la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență, care le-au generat, reprezentând impozite, taxe și alte venituri ale bugetului de stat, se vor achita până la data de 31 octombrie 2000”.

Art. 6 din aceeași ordonanță, prevede că: „Pentru a beneficia de prevederile art. 4 alin. (1) sau alin. (2), ori ale art. 5, după caz, debitorii persoane juridice sunt obligați să își achite integral obligațiile provenind din impozite, taxe și alte venituri ale bugetului de stat, cu termene de plată scadente începând cu data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență și până la 29 decembrie inclusiv. Aceste dispoziții se coroborează și cu Normele metodologice date, aprobate prin Ordinul Ministerului Finanțelor Publice nr. 1396 din 23 octombrie 2000. Reclamanta nu poate beneficia de prevederile legale arătate, întrucât la 29 decembrie 2000 avea un debit restant în sumă de 117.511.699 lei, impozit pe profit.

În consecință, recursul fiind nefondat, va fi respins în baza art. 312 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de Societatea Agricolă Valu lui Traian, județul Constanța, împotriva sentinței civile nr. 60/CA din 25 martie 2004, a Curții de Apel Constanța, secția de contencios administrativ, ca nefondat. Pronunțată în ședință publică, astăzi 20 aprilie 2005.