ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1352/2005

Asupra recursului penal de

față:

Din actele și lucrările

dosarului, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 1018/

A din 28 decembrie 2004, Curtea de Apel București a admis printre altele și

apelul declarat de inculpatul G.T., a desființat sentința penală nr. 1257 din 7

octombrie 2004, pronunțată de Tribunalul București și a trimis cauza spre

rejudecare la aceiași instanță, Tribunalul București.

Prin aceiași hotărâre,

instanța de apel a menținut dispozițiile cu privire la starea de arest a

inculpatului.

În termen legal, împotriva

dispoziției de menținere a arestării preventive, inculpatul G.T. a declarat recurs

susținând că, nu prezintă pericol pentru ordinea publică și cauza se poate

judeca cu participarea inculpatului, în stare de libertate.

Referitor la admisibilitatea

căii de atac a recursului în cazul unei hotărâri judecătorești definitive,

respectiv, situația prevăzută de art. 385

1

alin. (1) lit. c) C.

proc. pen., se apreciază că, deși fondul cauzei nu poate fi recurat, dispoziția

de menținere a stării de arest a inculpatului poate fi supusă recursului în

conformitate cu art. 141

2

C. proc. pen., în condițiile art. 160

b2

alin. (4) C. proc. pen., combinat cu art. 300

13

C. proc. pen.

Noțiunea acestei

interpretări are în vedere intenția legiuitorului care a prevăzut un regim

juridic special și de excepție acestei măsuri preventive, care în condițiile

legii, limitează starea de libertate a unei persoane.

În atare împrejurare, în

cursul judecății, în fața instanței de fond și apel, se poate ataca separat cu

recurs hotărârea (care poate fi sentință, decizie sau încheiere) prin care se

dispune luarea, revocarea, înlocuirea, încetarea sau menținerea unei măsuri

preventive (art. 141

2

C. proc. pen.).

Dar în cauză recursul este

nefondat, neexistând motive care să atragă casarea acestei dispoziții până la

acest moment.

Astfel, inculpatul a fost

trimis în judecată pentru comiterea mai multor infracțiuni de trafic și

deținere de droguri, infracțiuni recunoscute în parte de inculpat și pentru

care s-a solicitat și aplicarea art. 16 din Legea nr. 143/2000, având în vedere

colaborarea sa cu organele de cercetare penală.

În raport de împrejurările

concrete, de contextul unei grupări de narcotraficanți în care se pretinde

comiterea faptelor, măsura arestării preventive s-a dispus cu respectarea art. 148

C. proc. pen.

Chiar dacă în speță,

instanța de apel a procedat la trimiterea cauzei spre rejudecare, pentru

motivele indicate în cuprinsul deciziei, se constată că se mențin temeiurile de

fapt și de drept care au justificat luarea și menținerea arestării preventive.

Pentru aceste considerente

recursul este nefondat și conform art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc.

pen., se va respinge cu obligarea recurentului la plata cheltuielilor judiciare

către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat,

recursul declarat de inculpatul G.T. cu privire la dispoziția de menținere a

măsurii arestării preventive din decizia penală nr. 1018 din 28 decembrie 2004

a Curții de Apel București, secția a II-a penală.

Obligă recurentul inculpat

la plata cheltuielilor judiciare către stat, în sumă de 600.000 lei.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 23 februarie 2005.