Decizia nr. 740/2005 — ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal — recurs împotriva sentinței nr. 3286/2003 a Tribunalului București

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la 19 decembrie 2002, la secția a VIII-a conflicte de muncă și litigii de muncă a Tribunalului București, K.E. a chemat în judecată Casa de Pensii a municipiului București, pentru a se constata caracterul discriminatoriu al H.G. nr. 1315/2001, întrucât aplicarea ei a determinat necorelarea pensiilor fără vechime integrală, astfel cum s-a procedat și în ce privește pensia ce i-a fost stabilită prin decizia nr. 124766 din 7 septembrie 1995. Prin precizarea de acțiune de la data de 25 februarie 2003, reclamanta a declarat că înțelege să conteste legalitatea H.G. nr. 1315/2001, în cauză fiind introdus ca pârât, Guvernul României.

Prin sentința civilă nr. 3286 din 16 septembrie 2003, Tribunalul București, secția a VIII-a conflicte de muncă și litigii de muncă, în baza art. 3 pct. 1 și art. 158 C. proc. civ., a declinat competența de soluționare, în favoarea Curții de Apel București, secția de contencios administrativ. Aceasta din urmă, prin sentința nr. 184 din 3 februarie 2004, a admis excepția neîndeplinirii procedurii prealabile invocată de pârâtul Guvernul României și a respins acțiunea, în contradictoriu cu pârâtul, ca inadmisibilă. A admis excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de Casa Națională de Pensii și Alte drepturi de Asigurări Sociale și a respins acțiunea față de pârâtă, ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate.

Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut că nu s-a efectuat procedura prealabilă prevăzută de art. 5 din Legea nr. 29/1990, a contenciosului administrativ și că nu există identitate între persoana pârâtei - Casa Națională de Pensii și cel obligat în același raport juridic, în condițiile în care obiectul cauzei vizează anularea unei hotărâri emise de Guvernul României. Considerând hotărârea nelegală, reclamanta a declarat recurs și a arătat că în mod greșit s-a reținut că nu a efectuat procedura prealabilă, întrucât prin cererea depusă la 28 ianuarie 2004, a formulat excepția de nelegalitate a H.G. nr. 1315/2001 și a solicitat repunerea în termen, pentru soluționarea pe fond a cauzei. Recursul este nefondat.

Obiectul acțiunii îl constituie anularea H.G. nr. 1315/2001, conform Legii contenciosului administrativ nr. 29/1990. Urmarea acestei căi presupune respectarea tuturor cerințelor impuse în art. 5 din lege, care stabilesc ca o condiție de admisibilitate a acțiunii, efectuarea unei proceduri prealabile la autoritatea emitentă a actului sau la autoritatea ierarhic superioară celei emitente și termenele în care se poate face sesizarea instanței. În cauză, această procedură nu a fost îndeplinită, astfel că instanța în mod justificat, respectând cerințele art. 137 alin. (1) C. proc. civ., analizând excepția invocată de Guvern, a lipsei plângerii prealabile, a admis-o și a respins acțiunea față de acesta, ca inadmisibilă.

Primirea excepției face de prisos examinarea excepției de nelegalitate a H.G. nr. 1315/2001 și a cererii de repunere în termen. În consecință, recursul se privește nefondat și în baza art. 312 C. proc. civ., urmează a fi respins.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE Respinge recursul declarat de K.E. împotriva sentinței civile nr. 184 din 3 februarie 2004, a Curții de Apel București, secția de contencios administrativ, ca nefondat. Pronunțată în ședință publică, astăzi 9 februarie 2005.