ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3598/2005

Asupra recursurilor de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Reclamanta SC B. P. SA Otopeni, județul Ilfov, a solicitat, în contradictoriu cu pârâții Ministerul Finanțelor Publice și Administrația Finanțelor Publice a sectorului 5 București, anularea deciziei nr. 962 din 28 iunie 2001, emisă de primul pârât și a procesului-verbal nr. 210 din 12 februarie 2001, încheiat de inspectori din cadrul celei de-a doua pârâte, cu consecința exonerării reclamantei de plata sumei de 1.251.099.788 lei, impozit pe profit și 427.699.195 lei, majorări de întârziere aferente impozitului pe profit, pentru veniturile neînregistrate aferente contractelor de leasing imobiliar cu clauză irevocabilă de cumpărare.

De asemenea, a solicitat suspendarea executării silite, până la soluționarea definitivă a contestației. În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că a solicitat efectuarea unui control după privatizare, în urma căreia Administrația Finanțelor Publice a sectorului 5 a întocmit procesul-verbal nr. 210 din 12 februarie 2001, semnat de reprezentanții societății, cu obiecțiuni. A mai arătat că organele de control au reținut că societatea reclamantă a actualizat redevențele aferente contractelor de leasing imobiliar cu clauză irevocabilă de cumpărare, prin aplicarea indicelui lunar de inflație la valoarea redevenței inițiale, conform art. 6 din contractele de leasing. Acest mod de actualizare lunară a redevenței, în opinia organelor de control, nu este corect, deoarece, așa cum C.N.S.

comunică indicele de inflație lunar față de luna anterioară, tot așa și reclamanta trebuia să aplice acest indice la valoarea redevenței actualizată din luna anterioară. Organele de control au invocat, în sprijinul măsurii dispuse, și adresa nr. 210/7950 din 31 octombrie 2000 a F.P.S., conform căreia, „Indexarea se va face cu indicele de inflație cumulat pentru luna de calcul sau prin aplicarea indicelui de inflație la ultima valoare actualizată a redevenței. La începutul fiecărui an se ia ca bază de calcul, ultima valoare a ratei de leasing.” Curtea de Apel București, secția de contencios administrativ, prin sentința civilă nr. 104 din 5 februarie 2002, a admis acțiunea precizată, a anulat procesul-verbal nr. 210/2001 al Administrației Financiare a sectorului 5 București și decizia nr. 962/2001 a Ministerului Finanțelor Publice, în partea privitoare la impozitul pe profit și majorările de întârziere.

Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut că, în speță, sunt aplicabile prevederile art. 969 C. civ., iar modul de calcul propus de către pârâți nu este reglementat legal, ci pe baza punctului de vedere exprimat de F.P.S. și de C.N.S. Împotriva sentinței au formulat recurs, pârâții Ministerul Finanțelor Publice și Administrația Finanțelor Publice a sectorului 5 București. Prin decizia nr. 2028 din 27 mai 2003, Curtea Supremă de Justiție, secția de contencios administrativ, a admis recursurile, a casat hotărârea atacată și trimis cauza, spre rejudecare, aceleiași instanțe, reținând că se impune efectuarea unei expertize contabile ca urmare a expirării contractelor de leasing și regularizării redevențelor.

Prin sentința civilă nr. 596 din 29 martie 2004, Curtea de Apel București, secția de contencios administrativ, a admis acțiunea formulată de reclamanta SC B.P. SA Otopeni, județul Ilfov și a dispus anularea procesului-verbal nr. 210 din 12 februarie 2001 și a deciziei nr. 962 din 28 iunie 2001, în partea privitoare la impozitul pe profit și majorările de întârziere aferente, omologând raportul de expertiză. În motivarea soluției sale, instanța a reținut că, în lipsa unor reglementări legale care să indice modalitatea de calcul a redevențelor, conform dispozițiilor art. 969 C. civ., contractul încheiat între părți este legea acestora, iar reclamanta, pentru calculul redevențelor, a îndeplinit întocmai prevederile art. 6 din contractele de leasing imobiliar încheiate.

Și împotriva acestei sentințe, pârâții Ministerul Finanțelor Publice - Agenția Națională de Administrare Fiscală și Administrația Finanțelor Publice a sectorului 5 București au declarat recurs, ambii invocând motivul de casare prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., susținând, în esență, sentința a fost pronunțată cu aplicarea greșită a legii. În acest sens, în cadrul unor motive comune de recurs, recurenții au susținut că soluția pronunțată se bazează exclusiv pe concluziile raportului de expertiză contabilă judiciară, care a reținut că redevențele din contractele de leasing imobiliar au fost regularizate la expirarea contractului, însă instanța nu a ținut seama de împrejurarea că expertul nu s-a referit la perioada supusă controlului, ci a avut în vedere contractele de leasing imobiliar expirate după această perioadă.

Au mai susținut că este greșită aprecierea instanței, în sensul că nu ar exista o reglementare legală privind calculul redevențelor și că reclamanta ar fi respectat întocmai prevederile art. 6 din contractele de leasing imobiliar încheiate. Sub acest aspect, pârâții au precizat că, în cauză, contractelor de leasing încheiate de reclamantă li se aplică prevederile pct. 5 alin. (1) din O.G. nr. 40/1998, pentru modificarea și completarea O.G. nr. 70/1994 privind impozitul pe profit, pe de o parte, iar, pe de altă parte, reclamanta nu a respectat nici clauzele contractuale, deoarece cap. IV art. 6 pct. 3 al contractului nr. 1448/1998, stipulează că locatorul avea obligația actualizării redevențelor, iar regularizarea trebuia făcută în funcție de valoarea redevenței actualizată din luna anterioară.

În fine, au susținut că în mod eronat instanța a reținut că punctele de vedere exprimate de F.P.S. și I.N.S., privind modul de calcul al redevențelor, nu puteau fi avute în vedere, întrucât au fost exprimate ulterior perioadei controlate, neexistând, în opinia instanței, nici un temei pentru calculul redevențelor în modalitatea precizată de aceștia. Examinând sentința atacată, în raport cu criticile formulate, actele dosarului și dispozițiile legale incidente cauzei, se constată că recursul este fondat. Prin procesul-verbal nr. 210 din 12 februarie 2001, ca urmare a cererii formulate de reclamanta SC B.P. SA Otopeni, județul Ilfov, după privatizare, de a efectua un control de fond, inspectori de specialitate din cadrul Administrației Finanțelor Publice a sectorului 5 București au reținut în sarcina acesteia, pentru perioada supusă verificării: 1 ianuarie 1997 - 30 septembrie 2000, obligația de a vira la bugetul statului, sume reprezentând diferențe T.V.A.

și diferențe impozit pe profit, rezultate din reîntregirea la rate leasing imobiliar, precum și majorări de întârziere aferente, astfel: - 1.375.758.000 lei, diferențe T.V.A.; - 839.009.321 lei, majorări aferente T.V.A.; - 1.251.099.788 lei, diferențe impozit pe profit; - 427.699.195 lei, majorări aferente impozitului pe profit; - 25.000.000 lei, amendă. Reclamanta a formulat contestație împotriva actului de control, iar Ministerul Finanțelor Publice, prin decizia nr. 962 din 28 iunie 2001, a desființat în parte procesul-verbal atacat, respectiv capitolul referitor la T.V.A., dispunând refacerea controlului sub acest aspect și a respins, ca neîntemeiată, contestația privind impozitul pe profit.

Actele administrative emise de autoritățile financiar-fiscale au fost atacate în justiție, pe calea acțiunii în contencios administrativ, instanța de fond, dispunând, ca urmare a îndrumărilor date de Curtea Supremă de Justiție, secția de contencios administrativ, în recurs, efectuarea unei expertize contabile-judiciare, având ca obiectiv stabilirea dacă redevențele din contractele de leasing imobiliar au fost regularizate la expirarea contractelor.

Expertul desemnat de instanță a precizat, atât în raportul întocmit inițial, cât și în răspunsul la obiecțiunile formulate de pârâta Administrația Finanțelor Publice a sectorului 5 București, că „redevențele din contractele de leasing imobiliar au fost regularizate la expirarea contractelor.” Se constată, însă, așa cum au invocat pârâții în motivele de recurs, că raportul de expertiză nu s-a referit la perioada supusă controlului, respectiv, 1 ianuarie 1997 - 30 septembrie 2000, ci a avut în vedere contracte de leasing imobiliar expirate după perioada verificată, menționând în raport, că „începând cu luna noiembrie 2000, redevențele lunare au fost actualizate la inflație”. „Contractele expirate în intervalul de timp de după noiembrie 2000, până la zi, sunt regularizate (...)”.

Potrivit prevederilor pct. 5 alin. (1) din O.G. nr. 40/1998, pentru modificarea și completarea O.G. nr. 70/1994 privind impozitul pe profit, „În cazul livrărilor de bunuri mobile și al vânzării de bunuri imobile, în baza unui contract de vânzare cu plata în rate, precum și în cazul contractelor de leasing, valoarea ratelor scadente se înregistrează la venituri impozabile, la termenele prevăzute în contract”. În contractul de leasing imobiliar cu clauză fermă irevocabilă de vânzare nr. 1448/1998, la cap. IV.

art. 6 pct. 3 este stipulat că, la expirarea contractului, „utilizatorul se obligă irevocabil să cumpere activul ce face obiectul contractului de leasing, iar locatorul trebuie să aibă în vedere vărsămintele efectuate anterior cu titlu de redevență, procedându-se la regularizarea acestora și a plăților totale efectuate.” Față de dispozițiile legale arătate și de clauza menționată, reclamanta era obligată să înregistreze în contabilitate, ca venituri impozabile, valoarea ratelor de leasing scadente, astfel cum au fost stabilite prin contract, rate care, potrivit clauzelor din contract se indexau lunar cu evoluția ratei inflației. În ce privește modul de calcul al redevențelor, nu pot fi ignorate punctele de vedere exprimate de F.P.S.

(care a mandatat reclamanta să încheie contractele de leasing imobiliar în discuție) și de I.N.S., instituție specializată și abilitată în actualizarea sumelor, chiar dacă acestea au fost comunicate, la cererea societății reclamante, în perioada controlului. De altfel, pentru a avea o evidență contabilă corectă, reclamanta avea posibilitatea oricând să solicite instituțiilor abilitate/specializate, precizări asupra modului de calcul al ratei de leasing, neavând relevanță, în cauză, împrejurarea că aceste puncte de vedere au fost comunicate la o dată ulterioară perioadei controlate, respectiv, la 31 octombrie 2000, după cum reclamanta avea posibilitatea de a face regularizarea până la data efectuării controlului, având cunoștință de modalitatea de actualizare a redevenței lunare, cu mult înainte de data încheierii procesului-verbal de control.

În consecință, pentru considerentele de mai sus, se constată că recursurile sunt fondate și urmează a fi admise, se va modifica sentința atacată, iar în fond se va respinge acțiunea formulată de reclamanta SC B.P. SA Otopeni, județul Ilfov.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursurile declarate de pârâții Ministerul Finanțelor Publice - Agenția Națională de Administrare Fiscală și Administrația Finanțelor Publice a sectorului 5 București împotriva sentinței civile nr. 596 din 29 martie 2004 a Curții de Apel București, secția de contencios administrativ. Modifică sentința atacată și în fond, respinge acțiunea reclamantei SC B.P. SA Otopeni, județul Ilfov, ca nefondată. Pronunțată în ședință publică, astăzi 7 iunie 2005.