ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3598/2005

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Reclamanta SC B. P. SA

Otopeni, județul Ilfov, a solicitat, în contradictoriu cu pârâții Ministerul

Finanțelor Publice și Administrația Finanțelor Publice a sectorului 5

București, anularea deciziei nr. 962 din 28 iunie 2001, emisă de primul pârât

și a procesului-verbal nr. 210 din 12 februarie 2001, încheiat de inspectori

din cadrul celei de-a doua pârâte, cu consecința exonerării reclamantei de

plata sumei de 1.251.099.788 lei, impozit pe profit și 427.699.195 lei,

majorări de întârziere aferente impozitului pe profit, pentru veniturile

neînregistrate aferente contractelor de leasing imobiliar cu clauză irevocabilă

de cumpărare.

De asemenea, a solicitat

suspendarea executării silite, până la soluționarea definitivă a contestației.

În motivarea acțiunii,

reclamanta a arătat că a solicitat efectuarea unui control după privatizare, în

urma căreia Administrația Finanțelor Publice a sectorului 5 a întocmit

procesul-verbal nr. 210 din 12 februarie 2001, semnat de reprezentanții

societății, cu obiecțiuni.

A mai arătat că organele de

control au reținut că societatea reclamantă a actualizat redevențele aferente

contractelor de leasing imobiliar cu clauză irevocabilă de cumpărare, prin

aplicarea indicelui lunar de inflație la valoarea redevenței inițiale, conform art.

6 din contractele de leasing.

Acest mod de actualizare

lunară a redevenței, în opinia organelor de control, nu este corect, deoarece,

așa cum C.N.S. comunică indicele de inflație lunar față de luna anterioară, tot

așa și reclamanta trebuia să aplice acest indice la valoarea redevenței

actualizată din luna anterioară.

Organele de control au

invocat, în sprijinul măsurii dispuse, și adresa nr. 210/7950 din 31 octombrie

2000 a F.P.S., conform căreia, „Indexarea se va face cu indicele de inflație cumulat

pentru luna de calcul sau prin aplicarea indicelui de inflație la ultima

valoare actualizată a redevenței. La începutul fiecărui an se ia ca bază de

calcul, ultima valoare a ratei de leasing.”

Curtea de Apel București,

secția de contencios administrativ, prin sentința civilă nr. 104 din 5

februarie 2002, a admis acțiunea precizată, a anulat procesul-verbal nr. 210/2001

al Administrației Financiare a sectorului 5 București și decizia nr. 962/2001 a

Ministerului Finanțelor Publice, în partea privitoare la impozitul pe profit și

majorările de întârziere.

Pentru a hotărî astfel,

instanța a reținut că, în speță, sunt aplicabile prevederile art. 969 C. civ.,

iar modul de calcul propus de către pârâți nu este reglementat legal, ci pe

baza punctului de vedere exprimat de F.P.S. și de C.N.S.

Împotriva sentinței au

formulat recurs, pârâții Ministerul Finanțelor Publice și Administrația

Finanțelor Publice a sectorului 5 București.

Prin decizia nr. 2028 din 27

mai 2003, Curtea Supremă de Justiție, secția de contencios administrativ, a

admis recursurile, a casat hotărârea atacată și trimis cauza, spre rejudecare,

aceleiași instanțe, reținând că se impune efectuarea unei expertize contabile

ca urmare a expirării contractelor de leasing și regularizării redevențelor.

Prin sentința civilă nr. 596

din 29 martie 2004, Curtea de Apel București, secția de contencios

administrativ, a admis acțiunea formulată de reclamanta SC B.P. SA Otopeni,

județul Ilfov și a dispus anularea procesului-verbal nr. 210 din 12 februarie

2001 și a deciziei nr. 962 din 28 iunie 2001, în partea privitoare la impozitul

pe profit și majorările de întârziere aferente, omologând raportul de

expertiză.

În motivarea soluției sale,

instanța a reținut că, în lipsa unor reglementări legale care să indice modalitatea

de calcul a redevențelor, conform dispozițiilor art. 969 C. civ., contractul

încheiat între părți este legea acestora, iar reclamanta, pentru calculul

redevențelor, a îndeplinit întocmai prevederile art. 6 din contractele de

leasing imobiliar încheiate.

Și împotriva acestei

sentințe, pârâții Ministerul Finanțelor Publice - Agenția Națională de

Administrare Fiscală și Administrația Finanțelor Publice a sectorului 5

București au declarat recurs, ambii invocând motivul de casare prevăzut de art.

304 pct. 9 C. proc. civ., susținând, în esență, sentința a fost pronunțată cu

aplicarea greșită a legii.

În acest sens, în cadrul

unor motive comune de recurs, recurenții au susținut că soluția pronunțată se

bazează exclusiv pe concluziile raportului de expertiză contabilă judiciară,

care a reținut că redevențele din contractele de leasing imobiliar au fost

regularizate la expirarea contractului, însă instanța nu a ținut seama de

împrejurarea că expertul nu s-a referit la perioada supusă controlului, ci a

avut în vedere contractele de leasing imobiliar expirate după această perioadă.

Au mai susținut că este

greșită aprecierea instanței, în sensul că nu ar exista o reglementare legală

privind calculul redevențelor și că reclamanta ar fi respectat întocmai prevederile

art. 6 din contractele de leasing imobiliar încheiate.

Sub acest aspect, pârâții au

precizat că, în cauză, contractelor de leasing încheiate de reclamantă li se

aplică prevederile pct. 5 alin. (1) din O.G. nr. 40/1998, pentru modificarea și

completarea O.G. nr. 70/1994 privind impozitul pe profit, pe de o parte, iar,

pe de altă parte, reclamanta nu a respectat nici clauzele contractuale,

deoarece cap. IV art. 6 pct. 3 al contractului nr. 1448/1998, stipulează că

locatorul avea obligația actualizării redevențelor, iar regularizarea trebuia

făcută în funcție de valoarea redevenței actualizată din luna anterioară.

În fine, au susținut că în

mod eronat instanța a reținut că punctele de vedere exprimate de F.P.S. și I.N.S.,

privind modul de calcul al redevențelor, nu puteau fi avute în vedere, întrucât

au fost exprimate ulterior perioadei controlate, neexistând, în opinia

instanței, nici un temei pentru calculul redevențelor în modalitatea precizată

de aceștia.

Examinând sentința atacată,

în raport cu criticile formulate, actele dosarului și dispozițiile legale

incidente cauzei, se constată că recursul este fondat.

Prin procesul-verbal nr. 210

din 12 februarie 2001, ca urmare a cererii formulate de reclamanta SC B.P. SA

Otopeni, județul Ilfov, după privatizare, de a efectua un control de fond,

inspectori de specialitate din cadrul Administrației Finanțelor Publice a sectorului

5 București au reținut în sarcina acesteia, pentru perioada supusă verificării:

1 ianuarie 1997 - 30 septembrie 2000, obligația de a vira la bugetul statului,

sume reprezentând diferențe T.V.A. și diferențe impozit pe profit, rezultate

din reîntregirea la rate leasing imobiliar, precum și majorări de întârziere

aferente, astfel:

- 1.375.758.000 lei, diferențe

T.V.A.;

- 839.009.321 lei, majorări

aferente T.V.A.;

- 1.251.099.788 lei,

diferențe impozit pe profit;

- 427.699.195 lei, majorări

aferente impozitului pe profit;

- 25.000.000 lei, amendă.

Reclamanta a formulat

contestație împotriva actului de control, iar Ministerul Finanțelor Publice,

prin decizia nr. 962 din 28 iunie 2001, a desființat în parte procesul-verbal

atacat, respectiv capitolul referitor la T.V.A., dispunând refacerea

controlului sub acest aspect și a respins, ca neîntemeiată, contestația privind

impozitul pe profit.

Actele administrative emise

de autoritățile financiar-fiscale au fost atacate în justiție, pe calea

acțiunii în contencios administrativ, instanța de fond, dispunând, ca urmare a

îndrumărilor date de Curtea Supremă de Justiție, secția de contencios

administrativ, în recurs, efectuarea unei expertize contabile-judiciare, având

ca obiectiv stabilirea dacă redevențele din contractele de leasing imobiliar au

fost regularizate la expirarea contractelor.

Expertul desemnat de

instanță a precizat, atât în raportul întocmit inițial, cât și în răspunsul la

obiecțiunile formulate de pârâta Administrația Finanțelor Publice a sectorului

5 București, că „redevențele din contractele de leasing imobiliar au fost

regularizate la expirarea contractelor.”

Se constată, însă, așa cum

au invocat pârâții în motivele de recurs, că raportul de expertiză nu s-a

referit la perioada supusă controlului, respectiv, 1 ianuarie 1997 - 30

septembrie 2000, ci a avut în vedere contracte de leasing imobiliar expirate

după perioada verificată, menționând în raport, că „începând cu luna noiembrie

2000, redevențele lunare au fost actualizate la inflație”. „Contractele

expirate în intervalul de timp de după noiembrie 2000, până la zi, sunt

regularizate (...)”.

Potrivit prevederilor pct. 5

alin. (1) din O.G. nr. 40/1998, pentru modificarea și completarea O.G. nr. 70/1994

privind impozitul pe profit, „În cazul livrărilor de bunuri mobile și al

vânzării de bunuri imobile, în baza unui contract de vânzare cu plata în rate,

precum și în cazul contractelor de leasing, valoarea ratelor scadente se

înregistrează la venituri impozabile, la termenele prevăzute în contract”.

În contractul de leasing

imobiliar cu clauză fermă irevocabilă de vânzare nr. 1448/1998, la cap. IV. art.

6 pct. 3 este stipulat că, la expirarea contractului, „utilizatorul se obligă

irevocabil să cumpere activul ce face obiectul contractului de leasing, iar

locatorul trebuie să aibă în vedere vărsămintele efectuate anterior cu titlu de

redevență, procedându-se la regularizarea acestora și a plăților totale

efectuate.”

Față de dispozițiile legale

arătate și de clauza menționată, reclamanta era obligată să înregistreze în

contabilitate, ca venituri impozabile, valoarea ratelor de leasing scadente,

astfel cum au fost stabilite prin contract, rate care, potrivit clauzelor din

contract se indexau lunar cu evoluția ratei inflației.

În ce privește modul de

calcul al redevențelor, nu pot fi ignorate punctele de vedere exprimate de F.P.S.

(care a mandatat reclamanta să încheie contractele de leasing imobiliar în

discuție) și de I.N.S., instituție specializată și abilitată în actualizarea

sumelor, chiar dacă acestea au fost comunicate, la cererea societății

reclamante, în perioada controlului.

De altfel, pentru a avea o

evidență contabilă corectă, reclamanta avea posibilitatea oricând să solicite

instituțiilor abilitate/specializate, precizări asupra modului de calcul al

ratei de leasing, neavând relevanță, în cauză, împrejurarea că aceste puncte de

vedere au fost comunicate la o dată ulterioară perioadei controlate, respectiv,

la 31 octombrie 2000, după cum reclamanta avea posibilitatea de a face

regularizarea până la data efectuării controlului, având cunoștință de

modalitatea de actualizare a redevenței lunare, cu mult înainte de data

încheierii procesului-verbal de control.

În consecință, pentru

considerentele de mai sus, se constată că recursurile sunt fondate și urmează a

fi admise, se va modifica sentința atacată, iar în fond se va respinge acțiunea

formulată de reclamanta SC B.P. SA Otopeni, județul Ilfov.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursurile declarate

de pârâții Ministerul Finanțelor Publice - Agenția Națională de Administrare

Fiscală și Administrația Finanțelor Publice a sectorului 5 București împotriva

sentinței civile nr. 596 din 29 martie 2004 a Curții de Apel București, secția

de contencios administrativ.

Modifică sentința atacată și

în fond, respinge acțiunea reclamantei SC B.P. SA Otopeni, județul Ilfov, ca

nefondată.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 7 iunie 2005.