ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 247/2005

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 247/2005 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2005)

Asupra recursurilor de față;

În baza lucrărilor din

dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 155

din 22 decembrie 2003 a Tribunalului Sălaj Zalău, au fost condamnați

inculpații:

1. R.O.:

În baza art. 215

1

alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., pentru săvârșirea

infracțiunii de delapidare, la 12 ani închisoare și interzicerea drepturilor,

prevăzute de art. 64 lit. a) – c) C. pen., pe timp de 5 ani.;

În baza art. 290 C. pen., cu

aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., pentru săvârșirea infracțiunii de fals în

înscrisuri sub semnătură privată, la 2 ani închisoare;

În baza art. 33 lit. a) și

art. 34 lit. b) C. pen., inculpata va executa pedeapsa cea mai grea de 12 ani

închisoare și interzicerea drepturilor, prevăzute de art. 64 lit. a) – c) C.

pen., pe timp de 5 ani.

S-a menținut măsura

arestării și s-a dedus prevenția începând cu 14 octombrie 2002.

2. C.S.:

În baza art. 84 pct. 2 din

Legea nr. 59/1934, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., pentru emiterea de

cecuri fără a avea disponibilități în cont, la un an închisoare.

În baza art. 1 din Legea nr.

543/2002 s-a constatat grațiată pedeapsa.

În baza art. 26 C. pen.,

raportat la art. 215

1

alin. (2) din Legea nr. 54/1934, cu aplicarea

art. 41 alin. (2) C. pen., pentru complicitate la săvârșirea infracțiunii de

delapidare, la 10 ani închisoare și interzicerea drepturilor, prevăzute de art.

64 lit. a) – c) C. pen., pe timp de 3 ani.

S-a făcut aplicarea art. 71

C. pen.

S-a menținut măsura

arestării și s-a dedus prevenția începând cu 23 octombrie 2002.

3. R.S.:

În baza art. 84 pct. 2 din

Legea nr. 59/1934 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., pentru emiterea de

cecuri pentru acoperire, la 1 an închisoare.

În baza art. 26, raportat la

art. 215

1

alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.,

pentru complicitate la infracțiunea de delapidare, la 5 ani închisoare.

În baza art. 33 lit. a) și

art. 34 lit. b) C. pen., inculpatul va executa pedeapsa cea mai grea de 5 ani

închisoare.

S-a făcut aplicarea art. 71

C. pen.

În baza art. 1 din Legea nr.

543/2002, s-au constatat grațiate pedepsele, respectiv restul de pedeapsă

(executarea pedepsei a început la data de 14 noiembrie 2002).

S-a atras atenția

inculpatului asupra dispozițiilor art. 7 din Legea nr. 543/2002.

S-a dispus punerea de îndată

în libertate a inculpatului.

4. P.M.

În baza art. 215

1

alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., pentru săvârșirea

infracțiunii de delapidare, la 5 ani închisoare.

S-a făcut aplicarea art. 71

C. pen.

În baza art. 1 din Legea nr.

543/2002 s-a constatat grațiată pedeapsa.

S-a atras atenția inculpatei

asupra dispozițiilor art. 7 din Legea nr. 543/2002 privind revocarea grațierii.

5. C.M.R.

În baza art. 84 pct. 2 din

Legea nr. 59/1934 pentru emiterea de cecuri fără acoperire, la un an

închisoare.

În baza art. 26, cu

aplicarea art. 215

1

alin. (1) C. pen., pentru complicitate la

infracțiunea de delapidare, la 2 ani închisoare.

În baza art. 33 lit. a) și

art. 34 lit. b) C. pen., inculpata va executa pedeapsa cea mai grea, de 2 ani

închisoare.

S-a făcut aplicarea art. 71

C. pen.

În baza art. 1 din Decretul

nr. 543/2002 s-au constatat grațiate pedepsele.

S-a atras atenția inculpatei

asupra dispozițiilor art. 7 din Legea nr. 543/2002.

Inculpata R.O. a fost

obligată să plătească părții civile SC R.B. SA, sucursala Sălaj suma de

10.960.000 lei despăgubiri civile, reprezentând avans spre decontare cu dobânzile

legale de la data săvârșirii infracțiunii până la achitare.

Inculpatul C.S. a fost

obligat să plătească, în solidar cu inculpata R.O. suma de 7.286.087.560 lei,

cu dobânzile legale de la data săvârșirii infracțiunii până la recuperare,

către partea civilă.

Inculpata C.M.R., în solidar

cu inculpata R.O., au fost obligate la plata sumei de 6.977.082 lei cu

dobânzile legale de la data săvârșirii infracțiunii până la achitare, către

partea civilă.

S-a constatat recuperat

prejudiciul pentru AF R.S., față de partea civilă.

Inculpata R.O. a fost

obligată să plătească părții civile SC R.B. Sa dobânzile legale pentru SC S.

SRL, de la data săvârșirii infracțiunii, până la achitare.

S-a constatat că M.S. nu are

calitate de parte responsabilă civilmente și s-a dispus ridicarea sechestrului

asigurator asupra bunurilor defunctei B.L.

S-a menținut măsura

sechestrului asigurator dispus asupra bunurilor inculpatului C.S.

Inculpații au fost obligați

să plătească statului cheltuieli judiciare după cum urmează: R.O. – 11.000.000

lei; C.S. – 10.000.000 lei; R.S. – 5.000.000 lei, P.M. – 5.000.000 lei și

C.M.R. – 3.000.000 lei.

Inculpata C.M.R. a fost

obligată să plătească suma de 14.082.732 lei Cabinetului individual E.C.,

c/val. expertizei efectuate.

Instanța a reținut următoarele:

În cadrul B.A. SA, sucursala

Județeană Sălaj a funcționat în perioada 1991 – 2001, Agenția I. În cadrul

acestei agenții au fost angajați B.L.S. (ulterior decedată), în calitate de șef

agenție, inculpatele R.O. și P.M., referente la compartimentul contabilitate și

L.I.C., în calitate de referentă.

Atribuțiile fiecăreia din

aceste persoane erau stabilite conform fișei postului. Astfel B.L.S. a

organizat, condus și a răspuns de întreaga activitate a agenției, inculpata

R.O., încadrată în calitate de referent la compartimentul contabilitate, în

fapt coordona activitatea acestui compartiment, organizând, controlând și

asigurând efectuarea decontărilor reciproce între unitățile băncii, controlând

periodic concordanța soldurilor conturilor analitice de bilanț și concordanța

soldurilor conturilor sintetice cu soldurile din balanța de verificare. De

asemenea, inculpata R.O. a angajat unitatea bancară prin semnătură alături de

conducătorul unității în toate operațiunile patrimoniale și a răspuns de

întocmirea decontărilor reciproce între sedii (D.R.S.), precum și de

evidențierea în contabilitate a operațiunilor privind contabilitatea proprie.

Inculpata P.M. avea ca atribuțiuni de serviciu efectuarea controlului bancar la

ghișeu asupra tuturor documentelor de casă și de decontare primite,

confruntarea fișelor contului analitic cu documentele care au stat la baza

efectuării operațiunilor, înregistrarea documentelor primite în cursul zilei și

verificarea întocmirii notelor de contabilitate pentru toate operațiunile efectuate.

La Agenția I. a B.A. SA, își

aveau deschise conturi de disponibilități SC R. SRL Dej, reprezentată de către

inculpatul C.S., Asociația Familială R.S. Zalha jud. Sălaj, reprezentată de

către inculpatul R.S., care era și angajat al Agenției I. în calitate de

referent la compartimentul credite, SCS C.M.R. Simișna, jud. Sălaj,

reprezentată de către inculpata C.M.R. și SC S.P.C. SRL Poiana Blenchi jud.

Sălaj, reprezentată de către învinuita C.C.

În urma unui control

efectuat de către D.A.C. din cadrul B.A. la Agenția I., în cursul lunilor

martie - aprilie 2001, s-a constatat că, în perioada martie 1999 – martie 2001,

această unitate prin personalul său a efectuat operațiuni de decontare nelegale

în favoarea unor agenți economici, clienți ai băncii, încălcând instrucțiunile

de aplicare a planului de conturi și instrumente de plată, precum și normele de

lucru ale B.A. SA, privind evidența contabilă, tehnica operativă și dările de

seamă. Prin aceste manopere, B.A. SA, a fost prejudiciată de sursele financiare

pe care le avea la dispoziție, prin efectuarea de plăți nelegale către agenții

economici menționați mai sus, în sumă totală de 25.316.740.423 lei.

Conform reglementărilor

B.N.R., referitoare la decontări și instrumente de plată, documentele de plată,

respectiv ordinele de plată, ordinele de plată către trezorerie și cecurile

barate trebuiau decontate numai dacă clienții aveau disponibil în conturi și

înregistrate în aceste conturi. În cazul cecurilor, lipsa disponibilului

trebuia să constituie un motiv de refuz de plată și de sesizare a C.I.P. din

cadrul B.N.R. Biletele la ordin emise de către clienții băncii puteau fi

menținute până la scadență în conturile de tranzit, iar la scadență banca

trebuia să efectueze contul de disponibilități al clientului, iar în cazul

lipsei de disponibil trebuia să introducă documentele la C.I.P.

Inculpata R.O., în perioada

la care ne referim, a gestionat conturile SC R. SRL Dej, SCS C.M.R. Simișna și

SC S. SRL Poiana Blenchi. Inculpata P.M. a gestionat contul AF R.S. Zalha.

Primul document de plată

pentru decontarea căruia nu a existat disponibil în contul agentului economic,

a fost un cec emis în data de 8 martie 1999, de către R. SRL Dej prin

inculpatul C.S. În momentul primirii cecului, inculpata R.O. a verificat contul

societății și a observat lipsa disponibilului. Potrivit propriei sale

declarații, a raportat acest lucru șefei de agenție, respectiv B.L.S., care i-a

spus că o să se documenteze și că o să-i comunice modul cum va proceda.

Potrivit normelor bancare, inculpata R.O. trebuia să sesizeze C.I.P. - ul din

cadrul B.N.R. pentru emiterea unui document de plată în lipsa disponibilului.

Tot potrivit propriei declarații, B.L.S. i-a spus să facă plata cerută de cecul

emis de către inculpatul C.S. din disponibilitățile băncii, iar operațiunea

respectivă să o înregistreze în contul de tranzit 34100702. Deși știa că acest

lucru este ilegal, inculpata R.O. a efectuat plata și a înregistrat operațiunea

în contul arătat mai sus. Ulterior, când inculpata P.M. a avut de decontat documente

de plată emise de agenți economici pentru care nu există disponibil necesar,

inculpata R.O. a spus atât acesteia cât și lui L.I.C., care efectuau doar

operațiunile pe calculator, fără să gestioneze contul vreunui agent economic

ca, din dispoziția șefei de agenție B.L.S., operațiunile de decontare vor fi

înregistrate în grupa de conturi decontări intrabancare 34100.

În acest mod au procedat

inculpatele R.O. și P.M., precum și L.C., din dispoziția lui B.L.S., în

perioada martie 1999 – martie 2001. Deși, în momentul în care primeau

documentele de plată, constatau lipsa disponibilului în contul agenților

economici, acestea efectuau plățile, dispuse în totalitate din resursele

financiare ale B.A. SA și înregistrau această operațiune prin operare directă

pe calculator în contul nr. 34100702, afectând soldul acestui cont. Întrucât

soldul acestui cont, trebuia de regulă, să fie la sfârșitul lunii zero și

întrucât acest cont se soldează la sfârșitul lunii, pentru a nu fi observată

plata efectuată din resursele băncii, cu o zi înainte de sfârșitul lunii, din

nou prin operare directă pe calculator, soldul contului nr. 34100702 era virat

în contul nr. 34100600, care era un cont ce privea decontările reciproce între

sediile băncii (D.R.S.), cont care însă nu se solda la sfârșitul lunii, ci doar

în data de 12 a lunii următoare, în balanța de sfârșit de lună, care se

transmitea ca fiind zero.

Aceste balanțe erau semnate

de către B.L.S. și de către inculpata R.O.

După ce era întocmită și

comunicată la sucursală balanța de sfârșit de lună, până în data de 11 ale

lunii următoare, aceste sume erau aduse din nou în contul de tranzit nr.

34100702 tot prin operare directă pe calculator și fără a se întocmi note

contabile, operațiunea repetându-se la fiecare sfârșit de lună. Prin aceste

artificii contabile se masca lipsa de disponibilități în contul celor patru

societăți comerciale, iar conturile clienților nu au fost afectate în momentul

plăților și aceștia nu au intrat în incidența de plăți.

Extrasele de cont au fost

întocmite numai pentru operațiunile care se încadrau în disponibilul

clienților. Toate decontările care s-au efectuat peste disponibil, din

resursele proprii ale băncii, nu apar în extrasele de cont ale clienților, ele

fiind înregistrate în contul de tranzit nr. 34100702.

Pentru a avea o evidență

exactă a plăților efectuate din disponibilitățile proprii ale băncii și a

decontărilor ulterioare, inculpatele R.O. și P.M., precum și L.IC. au condus o

evidență extra-contabilă pe coli de hârtie format A 4, în care erau consemnate

instrumentul de plată, suma de plată, data emiterii documentului de plată,

precum și data compensării ulterioare. În momentul în care erau depuse de către

agenții economici sume în contul lor de disponibilități, aceste sume erau

trecute în contul nr. 34100702, diminuându-se soldul acestui cont.

Conform datelor rezultate

din procesul-verbal încheiat de către D.A.C. a B.A. SA, precum și din raportul

de expertiză contabilă judiciară, situația raportată la fiecare din cei patru

agenți economici-clienți ai Agenției I. este următoarea:

În perioada 8 martie 1999 –

30 martie 2001, pentru SC R. SRL Dej, s-au efectuat plăți în sumă totală de

23.290.283.780 lei, reprezentând contravaloarea de bunuri și servicii către

totalitatea furnizorilor societății. Plățile în cauză s-au efectuat în

totalitate din sursele financiare ale B.A. SA, la data efectuării lor SC R. SRL

Dej neavând disponibilități în contul disponibil deschis la bancă. În aceeași

perioadă la creditul contului nr. 34100702 s-au înregistrat rambursări

(recuperări) ale sumelor achitate de bancă furnizorilor SC R. SRL Dej în sumă

de 15.814.111.428 lei, majoritatea rambursărilor fiind efectuate cu întârziere

față de data plății de la termene cuprinse între 1 zi și 662 de zile. La data

de 30 martie 2001, soldul datoriei totale a SC R. SRL Dej, înregistrat în

evidența contabilă a Agenției I. în contul nr. 34100702, era de 7.476.172.352

lei. Față de aceste date, rezultate din procesul verbal al D.A.I. și raportul

de expertiză contabilă s-a constatat că debitul SC R. SRL Dej, față de bancă,

se ridică la 7.702.307.175 lei, deci o diferență în plus de 226.134.823 lei,

reprezentând bilete la ordin și cecuri decontate de către bancă din conturile

de tranzit, în condițiile lipsei de disponibilități în conturile clientului.

În perioada de referință,

inculpatul C.S. a emis în numele SC R. SRL Dej, un număr de 1264 file C.E.C. și

bilete la ordin pentru care nu avea disponibilul necesar în cont.

Din procesul verbal nr. 3768

din 30 noiembrie 2002 încheiat de către D.C.F. Sălaj s-a reținut că SC R. SRL

Dej a emis cecurile barate și biletele la ordin fără să aibă disponibilități în

contul curent deschis la Agenția I. În extrasul de cont, însă, din data

compensării, suma compensată nu a fost înscrisă, având în vedere că agentul

economic nu avea disponibil în cont. Sumele decontate din resursele proprii ale

băncii au fost recuperate ulterior din depunerile și încasările de la clienți

prin contul deschis la bancă, mai puțin suma de 7.702.307.175 lei, care nu este

recuperată. Pe baza extraselor de cont și a documentelor de plăți, organele

financiare au constatat că sumele depuse de SC R. SRL Dej în contul curent au

fost utilizate de Agenția I., pentru recuperarea sumelor decontate anterior,

din sursele proprii ale băncii. Concret la compensarea cecurilor și biletelor

la ordin a fost debitat contul nr. 34100702 în locul contului curent al

agentului economic (în care nu avea disponibil), iar la recuperarea sumelor

achitate din sursele proprii ale băncii (adică din depuneri) a fost creditat

contul nr. 34100702, fără să aibă la bază documente justificative de plată, dar

cu plățile efectuate înscrise în extrasul de cont.

În perioada 27 ianuarie 2000

– 14 august 2000, pentru AF R.S. Zalha s-au efectuat plăți din resursele băncii

pentru achitarea datoriei asociației familiale către furnizori în sumă totală

de 515.711.997 lei. Plățile în cauză s-au făcut din resursele B.A. SA, întrucât

la data dispunerii și efectuării lor, clientul nu avea disponibilități în

contul de disponibil deschis la bancă. La fel ca și în cazul precedent, sumele

reprezentând aceste plăți au fost înregistrate în debitul contului nr. 34100702

pe baza unui număr de 39 cecuri barate, emise de către inculpatul R.S.,

reprezentantul AF R.S. Pentru mascarea operațiunilor se proceda similar

primului caz, respectiv înainte de întocmirea balanței lunare, angajații băncii

transferau suma în contul nr. 34100600, astfel ca în balanța raportată la

sucursala Zalău, soldul contului nr. 34100702 apărea ca fiind zero. După

întocmirea balanței lunare și transmiterea ei, printr-o simplă operare pe

calculator sumele se transferau din nou în contul nr. 34100702.

În perioada 27 ianuarie 2000

– 30 martie 2001, în contul nr. 34100702, pentru AF 532.632.697 lei, au fost

înregistrate rambursări efectuate cu întârziere față de data plății cuprinsă

între o zi și până la 196 zile. Din aceste rambursări, suma de 337.487.560 lei

a fost depusă de către inculpatul R.S., în intervalul 14 martie – 30 martie

2001, deci după ce D.A.I. a B.A. SA a descoperit frauda de la Agenția I.

D.C.F.F. Sălaj, urmare a

controlului financiar efectuat la AF R.S. Zalha, jud. Sălaj, a constatat că

inculpatul R.S. a emis cecuri fără să aibă disponibilități în contul curent

deschis la Agenția I., beneficiind de plăți către furnizori din resursele

proprii ale băncii, în sumă de 515.711.997 lei. În extrasul de cont din data

compensării, suma compensată nu este înscrisă având în vedere că agentul

economic nu avea disponibil în cont. Pe baza extraselor de cont și a

documentelor de plăți ridicate de la bancă, organele financiare au constatat că

sumele depuse ulterior de agentul economic în contul curent au fost utilizate

de Agenția I. pentru recuperarea sumelor decontate anterior din sursele proprii

ale băncii. Concret, la compensarea cecurilor a fost debitat contul nr.

34100702 în locul contului curent al agentului economic (în care nu exista

disponibil), iar la recuperarea sumelor achitate, urmare a depunerilor

agentului economic, a fost creditat contul nr. 34100702, fără să aibă la bază

documente justificative, prin simpla înscriere în extrasul de cont. AF R.S. a

acceptat aceste extrase de cont fără să aibă anexate documentele justificative

de plată. Nu a putut fi verificată situația soldurilor furnizorilor AF R.S.

Zalha, întrucât documentele de evidență contabilă nu au fost puse la dispoziția

organelor financiare sau organelor de cercetare penală, inculpatul R.S.

susținând că el a înmânat documentele lui B.L.S. în luna mai 2001, aceasta

spunându-i că le va înmâna unui expert contabil din Cluj și de atunci nu a mai

intrat în posesia acestor documente.

La fel ca și în cazul SC R.

SRL, inculpata R.O., inculpata P.M., precum și L.I.C., în loc să refuze

efectuarea plății și să sesizeze Centrala incidentelor de plăți, au efectuat

decontările din resursele băncii și manevrele arătate mai sus pentru ascunderea

acestor operațiuni, spunând că aceasta a fost la dispoziția dată de către șefa

de agenție B.L.S.

În perioada 22 martie 1999 –

30 martie 2001, pentru SC S. SRL Poiana Blenchi, jud. Sălaj, s-au efectuat

plăți din resursele băncii pentru achitarea furnizorilor agentului economic, în

sumă totală de 1.462.850.476 lei. Aceste plăți s-au făcut din sursele B.A. SA,

întrucât la data scadenței plății, agentul economic nu avea disponibilități în

contul deschis la bancă. Operațiunile de decontare nelegală au fost

înregistrate la fel în contul nr. 34100702 și mascate ulterior prin întocmirea

balanțelor de sfârșit de lună a acestui cont cu sold zero și transferul

soldului contului înaintea sfârșitului lunii în contul nr. 34100600, urmată de

aducerea înapoi a acestei sume în luna următoare. În aceeași perioadă, s-au

înregistrat recuperări ale sumelor achitate pentru plata furnizorilor în sumă

de 1.486.047.468 lei, rambursări efectuate cu întârzieri față de data plății,

cu termen cuprinse între o zi și până la 146 zile. La data începerii

controlului, datoriile SC S. către bancă se cifrau la suma de 244.302.678 lei,

datorii achitate până la data de 30 februarie 2001.

Spre deosebire de ceilalți

doi agenți economici arătați mai sus, instrumentele de plată emise de către

C.C., în numele SC S. SRL au constat exclusiv în bilete la ordin.

Încă de la înființare din

anul 1991, SCS C.M.R. Simișna, jud. Sălaj, reprezentată de către inculpata

C.M.R. și-a deschis cont la Agenția I. a B.A. În luna iunie 1999, inculpata

C.M.R. a intenționat cumpărarea unui autoturism pentru firma sa, împrumutând

bani, respectiv 33.000.000 lei de la numitul E.E. Pentru restituirea acestui

împrumut, inculpata a solicitat lui B.L.S. acordarea unui credit. Aceasta din

urmă i-a spus însă că pentru clienții fideli ai băncii există o altă

posibilitate, respectiv i-a cerut să emită o filă cec, arătând că i se va face

plata. Inculpata C.M.R. căreia i-a fost pus la dispoziție un cec de către

bancă, a completat fila C.E.C. nr. 001201001 din 25 iunie 1999 cu suma de

33.200.000 lei indicând pe cec contul de disponibilități al firmei sale, în

care nu se afla însă vreo sumă de bani, aspect cunoscut.

Conform procesului verbal

încheiat de către D.A.I. și potrivit raportului de expertiză contabilă, urmare

a emiterii acestui cec, în perioada 25 iunie 1999 – 30 iunie 1999, pentru SCS

C.M.R. s-au efectuat plăți din resursele băncii pentru achitarea datoriilor

agentului economic în valoare de 22.879.970 lei. Plățile s-au efectuat din

resursele proprii ale băncii, întrucât SCS C.M.R. nu avea disponibilități în

contul de disponibil. Aceste sume sunt înregistrate apoi în debitul contului

nr. 34100702. În data de 26 iunie 1999, în creditul contului nr. 34100702

pentru SCS C.M.R. s-au înregistrat recuperări de sume, în valoare de 8.330.000

lei, rambursarea fiind făcută cu o întârziere de 28 de zile, iar restul

soldului nerambursat de 14.549.970 lei s-a regăsit în evidență la data de 30

martie 2001.

D.C.F.F., urmare a controlului

efectuat la SCS C.M.R. Simișna, a constatat că SCS C.M.R. a beneficiat de

decontarea cecului din resursele băncii în condițiile lipsei disponibilului în

cont și că acest cec nu era ridicat pe baza de documente legale de la bancă de

către agentul economic, care nu are în posesia sa nici cotorul cecului.

Inspectorii financiari au constatat că, în contabilitatea SCS C.M.R., E.E. nu

figurează ca fiind furnizorul unității după cum nici cecul nu figurează

înregistrat în evidența contabilă.

S-a stabilit că, în perioada

la care ne raportăm, inculpata R.O. și B.L.S. au acordat avansuri spre

decontare angajaților agenției și au luat și ele personal, sume în acest mod,

în valoare totală de 25.014.200 lei. La fel ca și în cazurile precedente a fost

utilizat contul nr. 34100702 pentru înregistrarea debitului. Pe parcursul

controlului efectuat de către D.A. a B.A. aceste sume au fost în întregime

recuperate.

S-a reținut că fapta

inculpatei R.O., care în perioada martie 1999 – martie 2001, în calitate de

conducător al compartimentului contabilitate din cadrul Agenției I., a efectuat

plăți din resursele băncii, în favoarea SC R. SRL, AF R.S., SC S. SRL, SCS C.,

cauzând un prejudiciu unității bancare în valoare de 25.291.726.223 lei, la

care se adaugă suma de 10.960.000 lei avansuri spre decontare luate și aprobate

nelegal întrunește în drept elementele constitutive ale infracțiunii de

delapidare, prevăzută de art. 215

1

alin. (2) C. pen., cu aplicarea

art. 41 alin. (2) C. pen.

Fapta inculpatei R.O., care

în perioada martie 1999 – martie 2001, pentru a ascunde decontările nelegale

efectuate în favoarea agenților economici, a întocmit, semnat și comunicat

sucursalei Județene Sălaj a B.A., balanțele lunare cu date nereale, în ceea ce

privește soldul contului nr. 34100702, s-a considerat că întrunește elementele

constitutive ale infracțiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată,

prevăzută de art. 290 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

Inculpatul C.S., asociat și

administrator unic la SC R. SRL, în declarațiile sale a susținut că nu a

cunoscut până în data de 7 martie 2001, când a fost sesizat de către Agenția

I., că plățile către furnizorii săi au fost efectuate din resursele proprii ale

băncii, ca urmare a documentelor de plată emise, el fiind convins că aceste

plăți au fost efectuate din contul de disponibilități al firmei. Inculpatul mai

arată că nu a fost sesizat niciodată, în această perioadă, despre faptul că a

emis cecuri și bilete la ordin fără să aibă disponibil și că din moment ce

banca, a făcut plata era logic să gândească că acest disponibil exista în

contul firmei sale. În esență, inculpatul a mai susținut că nu și-a data seama

că pe parcursul a doi ani, pentru plata furnizorilor săi, banca a utilizat din

resurse proprii suma totală de 23.290.283.780 lei, din care suma de

7.702.307.175 lei constituia debit fată de bancă în momentul efectuării

controlului în luna martie 2001.

Susținerile inculpatului nu

au fost acceptate, din mai multe motive.

În primul rând, în

conformitate cu dispozițiile Legii nr. 59/1934 modificată prin Legea nr.

83/1994 și normele cadru nr. 7/1994 ale B.N.R., cecul nu poate fi emis decât

dacă trăgătorul are disponibil la tras; trăgătorul poate emite un cec numai în

condițiile existenței prealabile la tras a unor fonduri proprii, disponibile în

momentul emiterii instrumentului; că disponibilul trebuie să fie constituit

prealabil emiterii cecului și de valoare mai mare sau egală cu cea a cecului.

În al doilea rând, așa cum

rezultă din declarațiile inculpatei R.O., chiar în luna martie 1999, când s-au

înregistrat primele documente emise de către inculpatul C.S., fără să existe

disponibil în contul de disponibilități ale firmei și primele plăți nelegale,

efectuate de bancă, aceasta împreună cu B.L.S. s-au deplasat la Dej, la sediul

firmei, pentru a-i atrage atenția inculpatului cu privire la lipsa

disponibilului în cont.

În al treilea rând,

inspectorii financiari au constatat că evidența analitică a furnizorilor nu a

fost condusă și că din balanțele de verificare întocmite rezultă în toată

această perioadă un sold foarte mare la furnizori. Dacă această situație ar fi

fost reală furnizorii SC R. SRL ar fi trebuit să insiste permanent la societate

pentru efectuarea plăților. Datoriile față de furnizori erau plătite din

resursele proprii ale băncii, așa se explică și faptul că nici unul din

angajații societății, nu au reținut insistența furnizorilor în efectuarea

plăților, deși soldul acestora, înregistrat în contabilitate era enorm.

În lunile septembrie -

octombrie 2000, inculpatul C.S. a solicitat-o pe martora D.M.L., să conducă

contabilitatea SC R. SRL. În momentul în care a primit documentele societății,

martora declară că a realizat că nu s-au respectat normele elementare privind

conducerea contabilității și că evidențele analitice ale furnizorilor nu era

conduse.

Auzind că datoria SC R. SRL

către bancă este de 7.000.000.000 lei și observând în contabilitate înscrisuri

care atestau angajamentul de plată luat de inculpatul C.S., martora l-a abordat

pe acesta și l-a întrebat cum a ajuns să aibă această datorie față de bancă,

iar inculpatul i-a răspuns că l-a ajutat banca în decontarea cecurilor și

biletelor la ordin „Știți dvs. cum”.

Acest lucru, martora l-a

relatat atât în declarațiile din faza de urmărire penală cât și în declarațiile

date în fața instanței.

Faptul că inculpatul C.S.,

care în perioada martie 1999 – martie 2001, în calitate de administrator la SC

R. SRL Dej, a emis cecuri în care figura ca tras B.A. fără a avea cont

disponibil necesar, a fost reținut că întrunește elementele constitutive ale

infracțiunii de emitere de cecuri fără acoperire, prevăzută de art. 84 pct. 2

din Legea nr. 59/1934, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

Fapta inculpatului C.S.,

care în perioada martie 1999 – martie 2001, prin emiterea de cecuri și bilete

la ordin în numele SC R. SRL, fără a avea disponibilul necesar, a beneficiat de

decontări nelegale din resursele proprii ale B.A. SA, în sumă de 23.290.283.780

lei, s-a considerat că întrunește în drept elementele constitutive ale

infracțiunii de complicitate la delapidare, prevăzută de art. 26, art. 215

1

alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

Inculpatul R.S. a declarat

că nu a cunoscut nici un moment că pentru plata furnizorilor, SF R.S. s-au

folosit resursele băncii, urmare a cec-urilor emise de el și că nu a fost

încunoștiințat vreodată de personalul băncii despre faptul că nu are disponibil

în cont.

Susținerile inculpatului au

fost apreciate nesincere, întrucât materialul probator administrat a dovedit că

a cunoscut permanent faptul că se foloseau resursele băncii pentru plata

furnizorilor săi în condițiile în care emitea cecuri fără să aibă disponibil în

cont.

În primul rând, dispozițiile

Legii nr. 59/1934 și ale Normelor Cadru nr. 7/1994 ale B.N.R. îl obligau să nu

emită cecuri, decât în condițiile existenței prealabile a disponibilului în

cont și deci să cunoască permanent situația contului său, lucrând cu asemenea

instrumente de plată.

În al doilea rând,

inculpatul R.S. era angajat al Agenției I., în calitate de referent credite, și

este neverosimilă susținerea sa că, în toată perioada analizată, respectiv

ianuarie 2000 – martie 2001, nu și-a verificat niciodată contul curent.

În al treilea rând,

inculpata P.M., care administra contul AF R.S., a declarat că de la începutul

anului 2000, l-a încunoștiințat verbal în repetate rânduri, pe inculpat, cu

privire la faptul că nu are disponibil în cont și că a emis cecuri în aceste

condiții.

Fapta inculpatului R.S.,

care în perioada ianuarie – august 2000, în calitate de reprezentant AF R.S., e

emis cecuri în care figura ca tras B.A., fără a avea disponibilul necesar în

cont, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de emitere de cecuri

fără acoperire, prevăzută de art. 84 pct. 2 din Legea nr. 59/1934, cu art. 41

alin. (2) C. pen.

Fapta inculpatului R.S.,

care în perioada ianuarie – august 2000, prin emiterea de cecuri, fără

disponibilul necesar, a beneficiat de decontări nelegale din resursele băncii

în sumă de 515.711.997 lei, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii

de complicitate la delapidare, prevăzută de art. 26, 215

1

alin. (1)

C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

Inculpata P.M. a recunoscut

că a efectuat decontări în favoarea agenților economici arătați mai sus și a

utilizat în mod nelegal conturile de decontări intrabancare, din dispoziția

șefelor sale, respectiv a inculpatei R.O. și a numitei B.L.S. Inculpata a

arătat însă că nu știa ce reprezenta contul în care se înregistrau operațiunile

și din care se făcea plata, cunoscând însă că aceste plăți nu se făceau din

contul clienților, pentru că acolo nu exista disponibil.

Susținerile sale nu se

confirmă în totalitate. În ceea ce privește AF R.S., inculpata P.M. era

referentul de la compartimentul contabilitate care administra contul asociației

familiale, cunoscând permanent soldul acestui cont și faptul că, în cazurile

arătate mai sus, nu exista disponibil, deși inculpatul R.S. emitea cecuri,

având obligația de a sesiza C.I.P. din cadrul B.N.R. și de a refuza efectuarea

decontărilor în favoarea agentului economic, ceea ce nu s-a întâmplat.

Fapta inculpatei P.M., care

în perioada ianuarie – august 2000, în calitate de referent contabil și

administrator al contului AF R.S., de la Agenția I., a cauzat un prejudiciu

unității bancare, în sumă de 515.711.997 lei, s-a reținut că întrunește în

drept elementele constitutive ale infracțiunii de delapidare, prevăzută de art.

215

1

alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

Inculpata C.M.R. a

recunoscut că a emis cecul în condițiile în care știa că nu are disponibil în

cont, însă declară că întreaga sumă de care a beneficiat a fost restituită de

ea până la sfârșitul anului 1999, inclusiv diferența de 14.549.970 lei, care

figurează în raportul de expertiză.

Fapta inculpatei C.M.R. care

a emis, în data de 25 iunie 1999, un cec în valoare de 33.200.000 lei în care

figurează ca tras B.A., fără a avea disponibilul necesar în cont, s-a reținut

că întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de emitere de cecuri

fără acoperire prevăzută de art. 84 pct. 2 din Legea nr. 59/1993.

Fapta inculpatei C.M.R.,

care în cursul lunii iunie 1999, prin emiterea cecului fără acoperire a

beneficiat de decontarea nelegală, din resursele băncii a sumei de 22.879.970

lei, s-a considerat că întrunește în drept elementele constitutive ale

infracțiunii de complicitate la delapidare, prevăzută de art. 26, art. 215

1

alin. (1) C. pen.

Împotriva hotărârii

pronunțată în cauză au declarat apel inculpații R.O., C.S., R.S., C.M.R.,

precum și partea civilă R.B. SA București, sucursala Sălaj.

Prin apelul declarat

inculpata R.O. a solicitat admiterea acestuia, desființarea sentinței primei

instanțe și judecând cauza, achitarea sa în baza art. 11 pct. 2 lit. a),

combinat cu art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., având în vedere că lipsește

latura subiectivă pentru a se realiza o faptă penală în lipsa intenției de

fraudare, întrucât din concluziile expertizei reiese că pentru acest sistem de

lucru se fac vinovate mai multe persoane decât cele trimise în judecată, iar

criteriile și răspunderile pentru prejudiciile cauzate sunt discutabile câtă

vreme răspunderea revine și altor persoane care nu au fost trimise în judecată.

S-a susținut că inculpata

executa ordinele ce le primea, ceea ce, denotă lipsa intenției de fraudare, iar

prejudiciile create fiind de natură civilă, se impune a fi recuperate potrivit

dreptului comercial.

În subsidiar, a solicitat

schimbarea încadrării juridice din infracțiunea de delapidare în infracțiunea

de neglijență în serviciu, și aplicarea unei pedepse cu închisoare a cărei

executare să fie suspendată sub supraveghere în baza art. 86

1

C.

pen., pedeapsă al cărei cuantum să fie cât mai aproape de minimul special, cu

reținerea de circumstanțe atenuante și punerea în libertate a inculpatului.

De asemenea, având în vedere

că partea civilă nu a depus la dosar bilanțul contabil pentru a se putea

stabili cu exactitate cuantumul prejudiciului, a solicitat schimbarea

încadrării juridice din infracțiunea prevăzută de art. 215

1

alin.

(2) C. pen., în infracțiunea prevăzută de art. 215

1

alin. (1) C.

pen.

Inculpatul C.S., prin apelul

declarat a solicitat admiterea acestuia, desființarea sentinței primei

instanțe, rejudecarea cauzei și pronunțarea unei hotărâri de achitare în baza

art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc. pen.,

pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 84 pct. 2 din Legea nr.

59/1934, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., și cea de complicitate la

înșelăciune, prevăzută de art. 26, raportat la art. 215

1

alin. (2),

cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., întrucât între el și inculpata R.O. nu

a existat nici o înțelegere și nu putea să prevadă activitatea pe care o

desfășura aceasta, el având tot timpul convingerea existenței

disponibilităților, câtă vreme sumele depuse zilnic erau foarte mari și nu a

fost încunoștiințat în sens contrar pe perioada mai multor ani.

În subsidiar, a solicitat a

se reține în favoarea sa circumstanțe atenuante, prevăzute de art. 74 C. pen.

și a i se aplica o pedeapsă, coborâtă spre minimul special prevăzut de lege.

Și inculpatul R.S. prin

apelul declarat a solicitat admiterea acestuia, desființarea sentinței primei

instanțe și rejudecându-se cauza să se dispună achitarea sa, în baza art. 11

pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., întrucât

faptei îi lipsește unul din elementele constitutive ale infracțiunii reținute

în sarcina lui, din probele de la dosar nerezultând vinovăția sa întrucât nu i

s-a eliberat nici un extras de cont pentru a avea cunoștință de situația

contului firmei sale și deși era inspector de credite nu a semnat nici o filă

C.E.C., care a fost folosită de către P.M.

În subsidiar, a arătat că nu

a avut nici o intenție de a prejudicia banca, deoarece aceasta datora firmei

sale o sumă importantă de bani, motiv pentru care a solicitat a i se aplica o

pedeapsă orientată spre minimul prevăzut de lege, constatându-se grațierea în

baza art. 1 din Legea nr. 543/2002.

Inculpata C.M.R. prin apelul

declarat a solicitat admiterea acestuia, desființarea hotărârii apelate și

judecând a se dispune achitarea pentru săvârșirea infracțiunilor reținute în

sarcina sa, în baza art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) pct.

1 lit. d) C. proc. pen., deoarece nu a săvârșit aceste infracțiuni.

În subsidiar, a solicitat

reindividualizarea pedepsei aplicate, cu reținerea de circumstanțe atenuante și

aplicarea unei pedepse orientate spre minimul special prevăzut de lege.

Partea civilă R.B. Sa

București a declarat apel împotriva hotărârii primei instanțe sub aspectul

soluționării laturii civile a cauzei, fără însă a-l motiva.

Prin decizia penală nr. 94

din 18 martie 2004, Curtea de Apel Cluj a respins, ca nefondate, apelurile

declarate de cei patru inculpați apelanți, obligându-i să plătească statului

câte 800.000 lei cheltuieli judiciare.

A dedus din pedepse, timpul

arestării preventive, începând cu 14 octombrie 2002, pentru inculpata R.O. și

23 octombrie 2002, pentru inculpatul C.S. și a menținut starea de arest a

acestora.

Totodată, s-a luat act de

retragerea apelului declarat de partea civilă R.B.

S-a motivat, în esență, că

Tribunalul Sălaj, printr-o analiză temeinică și argumentată a ansamblului

probator administrat în cauză, a stabilit o corectă stare de fapt și vinovăție

a inculpaților, dând totodată faptelor comise o încadrare juridică legală și

corespunzătoare.

Împotriva hotărârii

instanței de apel au declarat recurs inculpații R.O., C.S., R.S. și C.M.R.

Inculpata R.O. a criticat

hotărârile pronunțate în cauză ca nelegală și netemeinică, sub mai multe

aspecte, susținând în esență următoarele:

Ambele instanțe (fond și

apel) au ignorat expertiza contabilă efectuată în fața primei instanțe, la

punctele C. 8 din concluzii, în sensul că aplicarea sistemului de lucru, a

putut avea la bază, cel puțin la început, mai degrabă temeiuri comerciale decât

intenții de fraudă. În aceste condiții, în lipsa intenției de fraudare, singura

formă de vinovăție ce poate fi reținută în sarcina inculpatei este culpa, fiind

îndeplinite elementele constitutive ale infracțiunii de neglijență.

Cuantumul corect al

prejudiciului este de 851.303.884 lei, care rezultă din raportul de expertiză,

așa cum s-a arătat la pct. 2 din același raport.

În această situație nu se

poate reține că infracțiunea de delapidare a avut consecințe deosebit de grave,

astfel că, chiar dacă se reține delapidare, trebuie schimbată încadrarea

juridică în art. 215

1

alin. (1) C. pen.

A mai susținut că pedeapsa

trebuie orientată spre minimul special, avându-se în vedere lipsa

antecedentelor penale, vârsta sa și faptul că a executat deja aproximativ 2

ani, în stare de arest preventiv.

Inculpatul C.S. a susținut

că a fost stabilită greșit situația de fapt cu privire la el. Sistemul de lucru

al băncii este imputabil, exclusiv băncii, deoarece inculpatul care nu a fost

salariatul băncii, nu a cunoscut și nici nu putea fi cunoscut deplin de către

el.

A solicitat să fie achitat

în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. d) C.

proc. pen., iar în subsidiar, reducerea pedepsei.

Inculpatul R.S. a susținut

că nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunilor pentru care a

fost condamnat, căci nu rezultă existența vreunei înțelegeri infracționale cu

autoarea, solicitând în principal să fie achitat, iar în subsidiar, reducerea

pedepselor.

Inculpata C.M.R. a susținut

că, din probele dosarului nu rezultă vinovăția sa pentru faptele pentru care a

fost condamnat, menționând că ea a luat un credit de la bancă, pe care l-a

restituit, în întregime, în luna decembrie 1999. Faptul că s-a operat tardiv

restituirea, nu îi este imputabil ei.

Recursurile sunt fondate, în

sensul și pentru motivele ce se vor arăta, în continuare.

Potrivit art. 62 C. proc.

pen., în vederea aflării adevărului, organul de urmărire penală și instanța de

judecată sunt obligate să lămurească cauza sub toate aspectele, pe bază de

probe, conform art. 63 alin. (2) din același cod, aprecierea fiecărei probe se

face în urma examinării tuturor probelor administrate în scopul aflării

adevărului, iar în temeiul art. 65 din același cod, sarcina administrării

probelor în procesul penal revine organului de urmărire penală și instanței de

judecată.

În cauză, se constată că

sesizarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Sălaj s-a făcut de partea civilă

B.A. SA, sucursala Județeană Sălaj, în baza constatărilor controlului efectuat

la Agenția I. a acestei bănci.

Cauza a fost repartizată

organelor de cercetare penală de la I.P.J. Sălaj, care au dispus efectuarea

unei expertize contabile, stabilind obiectivele acestora, între care, modul de

organizare și desfășurare a activității contabile, care sunt abaterile

financiar contabile constatate, care este prejudiciul produs băncii, actualizat

la zi, și care sunt persoanele care au avut responsabilități în cadrul agenției

privind activitatea financiar contabilă și care sunt abaterile comise de

fiecare din aceștia.

Expertiza a fost efectuată

de experții prof. univ. dr. D.M. și conf. univ. N.P. de la filiala Cluj a

C.E.C.A.

La prima instanță inculpații

au contestat concluziile expertizei contabile de la urmărirea penală și au

cerut efectuarea unei noi expertize financiar-contabile.

Potrivit art. 125 C. proc.

pen., dacă instanța de judecată are îndoieli cu privire la exactitatea

concluziilor raportului de expertiză, poate dispune efectuarea unei noi

expertize.

Instanța de judecată a admis

cererea inculpaților, ceea ce dovedește că a avut îndoieli cu privire la

exactitatea concluziilor expertizei efectuată la urmărirea penală.

Pentru efectuarea noii

expertize contabil-financiare a fost numit expertul E.C., asistat de expertul

D.M., din partea inculpatului R.S.

Prima instanță, deși a

menționat că, la stabilirea situației de fapt s-a avut în vedere și noua

expertiză contabilă, s-a bazat în special pe actele de verificare și pe

concluziile primei expertize, fără a motiva de ce le înlătură pe cele din a

doua expertiză.

De altfel, instanța nu a

făcut o analiză a celor două expertize și nu s-au clarificat contradicțiile

dintre concluziile acestora, deși potrivit art. 124 alin. (2) C. proc. pen.,

instanța chiar din oficiu putea cere experților lămuriri suplimentare, în

scris, ori chemarea la instanță pentru explicații verbale sau efectuarea unui

supliment de expertiză, pentru clarificarea tuturor aspectelor.

Referitor la aspectul

principal al întinderii prejudiciului, de care depinde atât încadrarea juridică

a faptelor, cât și soluționarea laturii civile, se constată că prima instanță a

stabilit despăgubirile pe baza declarației de constituire ca parte civilă a SC

R.B., sucursala Sălaj cu precizările ulterioare și a expertizei contabile din

faza de judecată, „care confirmă în mare parte cele reținute în actul de

sesizare” afirmație generică care însă nu este detaliată în cuprinsul motivării

sentinței, iar inculpații o contestă.

Aspectele negative ale

hotărârii primei instanțe reliefate nu au fost îndreptate de instanța de apel,

care în mod greșit a respins apelurile declarate de inculpați.

Constatând că aspectele

negative înfățișate, constituie cazurile prevăzute de art. 385

9

alin. (1) pct. 10, teza II și pct. 18 C. proc. pen., urmează ca în baza art.

385

15

pct. 2 lit. c) C. proc. pen., a se dispune admiterea

recursurilor declarate în cauză, casarea ambelor hotărâri cu privire la

sus-menționații recurenți și întrucât sunt necesare noi probatorii în sensul

arătat mai sus, se va dispune rejudecarea cauzei de către prima instanță.

Instanța de trimitere va

lămuri contradicțiile dintre concluziile celor două expertize, prin solicitarea

de lămuriri scrise, fie prin chemarea experților la instanță pentru

explicațiile orale, eventual efectuarea unui supliment de expertiză și alte

probe care eventual vor reieși din dezbateri.

Deoarece hotărârile atacate

vor fi desființate cu privire la sus-menționații recurenți, instanța va examina

situația inculpaților R.O. și C.S. și sub aspectul stării de arest.

Constatând că aceștia se

află arestați preventiv de peste 2 ani de zile, că s-au administrat probele

necesare, cu excepția cele pentru care s-a dispus rejudecarea cauzei și că pe

parcursul procesului penal, nu au încercat să influențeze probele, se impune

concluzia că nu mai este necesară menținerea în continuare a stării de arest,

astfel că se va dispune punerea lor în libertate, dacă nu sunt reținuți sau

arestați în altă cauză.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursurile declarate

de inculpații R.O., C.S., R.S. și C.M.R. împotriva deciziei penale nr. 94 din

18.03.2004 a Curții de Apel Cluj.

Casează hotărârea atacată,

precum și sentința penală nr. 155 din 22 decembrie 2003 a Tribunalului Sălaj.

Trimite cauza spre

rejudecare la Tribunalul Sălaj.

Dispune punerea de îndată în

libertate a inculpaților R.O. și C.S., dacă nu sunt arestați în altă cauză.

Onorariul apărătorului din

oficiu al inculpatei C.M.R., în sumă de 400.000 lei se va plăti din fondul

Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 13 ianuarie 2005.