ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2826/2011

Asupra recursului de față: Din examinarea actelor și lucrărilor cauzei, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a VI-a comercială, reclamanta SC E.I.G. SRL, în contradictoriu cu pârâtele SUCURSALA REGIONALA DE CAI FERATE TIMIȘOARA și COMPANIA NAȚIONALĂ DE CĂI FERATE – C.F.R. SA a solicitat instanței ca pârâtele să fie obligate la plata sumelor de 431.079,05 lei cu titlul de contravaloare marfă aferentă facturilor nr. 9575187 din 10 iulie 2002, nr. 9575188 din 10 iulie 2002, nr. 9575192 din 10 iulie 2002, nr. 9575193 din 10 iulie 2002, nr. 9575194 din 10 iulie 2002 și nr. 9575193 din 10 iulie 2002, precum și la plata dobânzii legale de 293.106,85 lei, calculată conform anexei la cererea de chemare în judecată, cu obligarea pârâtelor la plata dobânzii legale până la plata efectivă și integrală a creanței, precum și la plata cheltuielilor de judecată.

Acțiunea a fost întemeiată în drept pe dispozițiile art. 969, art. 1073, art. 1088, art. 1361, art. 1362 și art. 1393 C. civ., pe dispozițiile art. 43 și art. 46 C. com., ca și pe dispozițiile art. 3 din O.G. nr. 9/2000, modificată. La 12 mai 2006, pârâta Compania Națională de Căi Ferate SA București, sucursala Regională CF Timișoara, a formulat întâmpinare și a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată, invocând excepția de netimbrare, întemeiată pe prevederile Legii nr. 146/1997, excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei în raport de faptul că nu s-a dovedit schimbarea denumirii SC G.A.C.D. în SC V.I. SRL, ca și de faptul că invocatul contract de cesiune între SC V.I. SRL și SC E.I.G.

SRL nu are număr de înregistrare la nici una din cele două societăți. Tot pe cale de excepție a fost invocată și prescripția dreptului la acțiune al reclamantei, motivat de inexistența unei recunoașteri exprese din partea creditorului în înțelesul art. 16 din Decretul nr. 167/1959. Aceleași excepții au fost invocate și de pârâta Compania Națională de Căi Ferate CFR SA, care, în plus a invocat și nulitatea actelor juridice numite „comenzi”, având în vedere pe de o parte că există neconcordanță între cantitatea produselor din comanda nr. 3/1/3/316A din 23 mai 2002 și cantitatea produselor facturate, iar pe de altă parte că Regionala C.F. Timișoara a lansat comenzile fără a avea mandat de la C.N.C.F.

„C.F.R.” SA. Sub acest aspect, a invocat prevederile art. 382 C. com. și prevederile art. 1546 C. civ. Aceeași pârâtă a mai invocat și excepția prematurității cererii de chemare în judecată raportat la dispozițiile art. 720 1 alin. (5) C. proc. civ., motivat de faptul că cererea de chemare în judecată a fost introdusă la mai puțin de 30 de zile de la data primirii convocării la conciliere. La termenul din 13 septembrie 2006, instanța a respins ca neîntemeiată excepția prematurității cererii de chemare în judecată. La termenul din 8 noiembrie 2006, pârâta Compania Națională de Căi Ferate CFR SA a renunțat să susțină excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei. La același termen de judecată, tribunalul a respins ca neîntemeiată excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei Compania Națională de Căi Ferate CFR SA.

Prin sentința comercială nr. 11882 din 15 decembrie 2006, Tribunalul București, secția a VI - a comercială, a admis excepția prescripției dreptului material la acțiune și, în consecință, a respins cererea ca prescrisă. Prin decizia comercială nr. 217 din 27 aprilie 2007 a Curții de Apel București, secția a VI - a comercială, pronunțată în dosarul cu același număr unic, a fost respins ca nefondat apelul declarat de reclamantă împotriva acestei sentinței iar prin decizia comercială nr. 1391 din 8 aprilie 2008, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția comercială, a admis recursul declarat de reclamantă, a casat decizia comercială nr. 217 din 27 aprilie 2007 a Curții de Apel București, secția a VI-a comercială și a trimis cauza spre rejudecare aceluiași tribunal.

În fundamentarea acestei decizii instanța de recurs a statuat asupra faptului că sumele din adresele pentru care s-a solicitat compensarea sunt aceleași cu cele din facturile rămase necompensate după ordinul de compensare din noiembrie 2002, fiind fără echivoc legătura dintre acestea și că, în ceea ce privește recunoașterea debitului prin aprobarea de către pârâtă a circuitului de compensare, această recunoaștere s-a manifestat în adresele nr. 231-232-233 din 2 aprilie 2004 și are efect întreruptiv asupra cursului prescripției, în conformitate cu dispozițiile art. 16 din Decretul nr. 167/1958 . În rejudecare, cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a VI-a comercială sub nr. 13340.01/3/2006 la 9 septembrie 2008 iar la 10 octombrie 2008, reclamanta a chemat-o în judecată pe SC A.I.G.

SRL, în conformitate cu dispozițiile art. 57-59 C. proc. civ., invocând în acest sens contractul de cesiune de creanță încheiat cu această intervenientă, contract notificat către ambele pârâte prin notificarea nr. 117N/2008 a B.E.J. T.A.M. Compania Națională de Căi Ferate CFR SA, a invocat excepția lipsei calității sale procesuale pasive, întrucât nu a avut raporturi contractuale cu SC A.I. SA , aceste raporturi derulându-se între SC A.I. SA și pârâta de rangul 1. În cadrul aceleiași excepții a invocat și prevederile art. 43 din Legea nr. 31/1990, care califică sucursala ca dezmembrământ fără personalitate juridică, precum și prevederile art. 41 C. proc. civ., care conferă calitatea procesuală pasivă societății fără personalitate juridică, dacă au organe proprii de conducere.

La termenul din 16 ianuarie 2009, tribunalul a respins ca neîntemeiată excepția lipsei calității procesuale active a C.N.C.F. „C.F.R.” SA , a respins excepția lipsei calității procesuale active a SC A.I.G. SRL, pretins invocată de sucursala Regională Timișoara în întâmpinare și a constatat transmiterea calității procesuale active către SC A.I.G. SRL. A luat act de precizarea temeiurilor juridice pentru chemarea în judecată în solidar a pârâtelor: dispozițiile art. 969 și art. 973 C. proc. civ. și dispozițiile art. 43 alin. (1) din Legea nr. 31/1990 iar la termenul din 20 februarie 2009, tribunalul a reținut că, urmare a constatării transmiterii calității procesuale active, a rămas fără obiect cererea de introducere în cauză a SC A.I.G.

SRL, formulată în temeiul art. 57-59 C. proc. civ. La termenul din 20 noiembrie 2009, reclamanta a precizat cuantumul dobânzii la suma de 422.980,22 lei, iar cuantumul debitului la 431.079,15 lei, conform raportului de expertiză. Prin sentința comercială nr. 14273 din 16 decembrie 2009, pronunțată în dosarul nr. 13340.01/3/2009, Tribunalul București, secția a VI-a comercială, a respins ca neîntemeiate acțiunea precizată a reclamantei și cererea pârâtei C.N.C.F. C.F.R. SA de acordare a cheltuielilor de judecată. În pronunțarea acestei sentințe instanța de fond a aplicat reclamantei sancțiunea instituită de art. 139 alin. (1) C. proc. civ. iar pe de altă parte a reținut că prin cererea de chemare în judecată nu au fost individualizate comenzile în baza cărora s-a susținut livrarea mărfurilor.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamanta SC A.I.G. SRL, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie din perspectiva aplicării greșite de către instanța de fond a dispozițiilor art. 139 C. proc. civ. și a ignorării probatoriului administrat. Curtea de Apel București, secția a V-a comercială, prin decizia nr. 616 din 9 decembrie 2010, a admis apelul reclamantei, a schimbat în parte hotărârea atacată în sensul că a admis cererea precizată și a obligat pe pârâte să plătească în solidar reclamantei sumele de 431.079,15 lei debit principal, 422.980,22 lei dobândă și 19568,06 lei cheltuieli de judecată, menținând celelalte dispoziții ale hotărârii atacate.

În fundamentarea acestei decizii instanța de control judiciar a avut în vedere statuările instanței de casare care, dezlegând problema recunoașterii ce a întrerupt cursul prescripției, a dezlegat implicit și problema existenței raporturilor juridice dintre părțile litigante, în conformitate cu art. 315 C. proc. civ. Împotriva acestei decizii au declarat recurs, distinct, pârâtele C.N.C.F.R. SA București și C.N.C.F.R. SA, sucursala Regională de Căi Ferate Timișoara. Recurenta-pârâtă C.N.C.F.R. SA București își subsumează criticile dispozițiile art. 304 punctele 7 și 9 C. proc. civ. solicitând admiterea recursului modificarea în tot a deciziei atacate, respingerea apelului reclamantei SC A.I.G.

SRL și menținerea ca temeinică și legală a sentinței apelate. Recurenta-pârâtă C.N.C.F.R. SA, sucursala Regională de Căi Ferate Timișoara, își subsumează criticile motivelor de modificare reglementate de art. 304 punctele 7, 8 și 9 C. proc. civ. solicitând admiterea recursului, modificarea în tot a hotărârii recurate în sensul respingerii acțiunii reclamante. În dezvoltarea criticilor formulate recurenta prezintă derularea raporturilor contractuale de livrare și recepționare a mărfii, reproșează instanței greșita aplicare și interpretare a dispozițiilor art. 139 C. proc. civ. și art. 315 C. proc. civ. și a art. 1362 C. civ. din perspectiva situației de fapt relevată de dinamica raporturilor juridice dintre părțile litigante cât și din cea a modului în care instanța de apel a interpretat probatoriul administrat în cauză.

Înalta Curte, luând în examinare cu prioritate, excepția timbrajului cu privire la recursul declarat de pârâta C.N.C.F.R. SA reține că, potrivit art. 1 din Legea nr. 146/1997, cu referire la art. 20 alin. (1) și (2) din aceeași lege, taxele de timbru se depun anticipat sau până la termenul de judecată stabilit de instanță. Potrivit prevederilor art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997 și normelor de aplicare a legii, în cazul în care partea nu achită taxa judiciară de timbru, cererea va fi anulată ca netimbrată.

În speță, această recurentă a fost citată cu mențiunea achitării taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar, potrivit dovezii aflată la dosarul cauzei ( fila 54). Constatând că recursul nu a fost timbrat anticipat și nici până la termenul stabilit de Curte, 15 martie 2011, pentru când procedura de citare a fost legal îndeplinită, că în cauză nu operează scutirea legală de obligația timbrării, Curtea urmează să dea eficiență dispozițiilor art. 20 alin. (1) și (3) din Legea nr. 146/1997, respectiv ale art. 35 alin. (1) și (5) din Normele Metodologice de aplicare a Legii nr. 146/1997, cu referire la art. 9 din O.G. nr. 32/1995 modificată și să dispună anularea ca netimbrat a recursului declarat de pârâta C.N.C.F.R.

SA București. II. Înalta Curte, examinând cererea de recurs formulată de pârâta C.N.C.F.R. SA – Regionala CFR Timișoara din perspectiva cerinței motivării în drept impusă de art. 304 1 lit. c) C. proc. civ., constată neîndeplinită această condiție pentru cele ce se vor arăta. Potrivit dispozițiilor art. 304 C. proc. civ., modificarea sau casarea unei hotărâri se poate cere numai pentru motive de nelegalitate, în situațiile prevăzute expres și limitativ la punctele 1-9. Deși recurenta-pârâtă a invocat în susținerea recursului său dispozițiile art. 304 pct. 7, 8 și 9 C. proc.

civ., se constată că nicio ipoteză prevăzută de aceste texte legale nu a fost demonstrată, iar simpla nemulțumire a părții cu privire la soluțiile pronunțate atât de prima instanță, cât și de instanța de apel, modalitatea în care acestea au analizat probele administrate în cauză, precum și succinta relatare a situației de fapt nu pot constitui obiectul analizei instanței de recurs în raport de dispozițiile art. 304 C. proc. civ. Simpla raportare a acestei recurente la art. 139, art. 315 C. proc. civ. și art. 1362 C. civ., fără a concretiza în ce constă încălcarea legii nu poate da efectivitate controlului de legalitate. Recursul fiind un mijloc procedural prin care se realizează un examen al hotărârii atacate, sub aspectul legalității acesteia, instanța de recurs, soluționând această cale de atac, verifică dacă hotărârea atacată a fost sau nu pronunțată cu respectarea dispozițiilor legale.

Această analiză nu se poate realiza în lipsa indicării motivelor de nelegalitate prevăzute de dispozițiile mai sus menționate, obligație care revine sub sancțiunea nulității, titularului căii de atac promovate. În consecință, constatând că recurenta C.N.C.F.R. CFR, sucursala Timișoara, nu s-a conformat obligației prevăzută de dispozițiile art. 302 1 lit. c) C. proc. civ., potrivit cărora cererea de recurs va cuprinde, sub sancțiunea nulității motivele de nelegalitate și dezvoltarea lor, Înalta Curte, având în vedere și inexistența motivelor de ordine publică, care să inducă aplicarea art. 306 alin. (2) C. proc. civ., va aplica acestei cereri de recurs sancțiunea nulității. PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII D E C I D E Anulează recursul declarat de recurenta-pârâtă COMPANIA NAȚIONALĂ DE CĂI FERATE CFR S.A. BUCUREȘTI împotriva deciziei nr. 616/2010 din 9 decembrie 2010 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a comercială, ca netimbrat. Constată nulitatea cererii de recurs formulat de recurenta-pârâtă COMPANIA NAȚIONALĂ DE CĂI FERATE CFR S.A. București, sucursala Timișoara, împotriva deciziei nr. 616/2010 din 9 decembrie 2010 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a comercială. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 27 septembrie 2011.