ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 478/2005

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la 23

martie 2004, reclamanta Ț.M. a solicitat, în contradictoriu cu Casa Județeană

de Pensii Bihor, anularea hotărârii nr. 9078 din 30 ianuarie 2004, emisă de

pârâtă și recunoașterea calității de beneficiară a drepturilor acordate de

Legea nr. 189/2000, persoanelor refugiate din motive etnice.

Prin sentința civilă nr. 371 din 7

iunie 2004, Curtea de Apel Oradea, secția de contencios administrativ, a admis

acțiunea reclamantei, a anulat hotărârea contestată și a obligat-o pe aceasta

să recunoască reclamantei, drepturile prevăzute de Legea nr. 189/2000, pentru

perioada 1 noiembrie 1940 - 1 noiembrie 1944.

Pentru a hotărî astfel, instanța de

fond a reținut că din declarațiile martorilor audiați în cauză a rezultat că

mama reclamantei și-a urmat soțul aflat la muncă în București, născând aici, la

22 septembrie 1939. A mai reținut instanța, că după nașterea reclamantei, la

data menționată, părinții acesteia s-au întors în comuna Gepiu, de unde au fost

obligați să se refugieze în București, ca urmare a persecuțiilor etnice la care

românii au fost supuși de către administrația maghiară, după ocuparea

Ardealului de Nord, ca urmare a Dictatului de la Viena.

Împotriva acestei sentințe, în

termen legal, a declarat recurs, pârâta, solicitând casarea ei și, pe fond,

respingerea acțiunii, cu motivarea că afirmațiile intimatei-reclamante nu sunt

susținute de actele oficiale depuse în cauză, iar acestea, la rândul lor, sunt

în contradicție totală cu depozițiile celor doi martori audiați la instanța de

fond.

Recursul este fondat și urmează a fi

admis pentru următoarele considerente.

Potrivit Legii nr. 189/2000

beneficiază de dispozițiile ei, persoanele, cetățeni români care, în perioada 6

septembrie 1940 - 6 martie 1945 au fost obligați să se refugieze urmare a

persecuțiilor etnice la care au fost supuși de regimurile instaurate în România,

în perioada respectivă.

Potrivit art. 4 din Normele de

aplicare a Legii nr. 189/2000, dovada încadrării în prevederile legii se face

cu acte oficiale, iar în lipsa acestora, cu declarațiile de martori.

În speță, din actele oficiale,

adresa Direcției Județene Bihor a Arhivelor Naționale și adresa Ministerului

Afacerilor Externe rezultă că familia reclamantei nu figurează în evidența

persoanelor refugiate din Ardealul de Nord, în perioada 1940 - 1944. Mai mult

chiar, certificatul de naștere al reclamantei dovedește că aceasta s-a născut

în 1939, în București, unde familia sa se afla deja, anterior Dictatului de la Viena.

În raport cu forța probantă a

acestor înscrisuri oficiale, sunt irelevante depozițiile martorilor care susțin

refugiul din motive etnice al familiei reclamantei, din Ardealul de Nord, în

București.

Pentru aceste motive, Curtea va admite recursul declarat în

cauză de recurenta-pârâtă Casa Județeană de Pensii Bihor.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de Casa Județeană de Pensii Bihor

împotriva sentinței civile nr. 371 din 7 iunie 2004 a Curții de Apel Oradea, secția

comercială și de contencios administrativ.

Casează sentința atacată și, pe

fond, respinge acțiunea.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 31 ianuarie 2005.