ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 14.02.2005

ÎCCJ, Decizia nr. 31/2005

HOTĂRÂRE
14.02.2005
CAMERĂ
other
Citează această cauză
ÎCCJ, Decizia nr. 31/2005 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2005)

Asupra recursului în anulare de față

;

În baza lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

Prin sentința penală nr. 528 din 3

noiembrie 1997, Tribunalul Timiș, secția penală, a condamnat-o pe inculpata M.F.

Tenica, la 5 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de

influență, prevăzută de art. 257 C. pen., cu aplicarea art. 13 din același cod.

A aplicat art. 71 - 64 C. pen.

A obligat inculpata, să plătească

părții civile V.A., suma de 1100 mărci germane, echivalent lei la data plății.

S-a reținut că, în luna iunie 1995, inculpata

a pretins și a primit de la V.A., suma de 1.000 mărci germane, promițându-i că,

prin cunoștințele pe care le are la Primăria Timișoara, îi poate obține acestuia, o locuință cu chirie din fondul locativ de

stat.

În decembrie 1995, în același scop

și la solicitarea inculpatei, numitul V.A. a înmânat acesteia, suma de 100 mărci

germane.

Curtea de Apel Timișoara, secția

penală, prin decizia penală nr. 472/A din 16 decembrie 2003, a respins ca

nefondat, apelul peste termen declarat de inculpată, împotriva hotărârii primei

instanțe

Prin decizia nr. 2295 din 28 aprilie

2004, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, a admis recursul

declarat de inculpata M.F. împotriva acestei din urmă hotărâri, a casat

hotărârile pronunțate în cauză, numai cu privire la pedeapsa aplicată acesteia,

pe care a redus-o de la 5 ani închisoare, la 2 ani și 6 luni închisoare, reținând

că la dozarea pedepsei, instanța nu a avut în vedere toate criteriile de

individualizare prevăzute de art. 72 C. pen., cu referire la împrejurarea că

inculpata are trei copii, un nivel cultural redus și nu a mai fost condamnată

anterior.

Împotriva hotărârilor pronunțate în

cauză, Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și

Justiție a declarat recurs în anulare, întemeiat pe art. 410 alin. (1) partea I

pct. 7

1

S-a susținut că admițând în parte

acțiunea civilă, instanțele au făcut o greșită aplicare a dispozițiilor art. 14

și 346 C. proc. pen., cu referire la art. 257 alin. (2) C. pen.

În concluzie, Procurorul general a

solicitat admiterea recursului în anulare, casarea hotărârilor atacate și, în

rejudecare, respingerea acțiunii civile și confiscarea de la inculpată, a sumei

de 1100 mărci germane.

Recursul în anulare este fondat, pentru

considerentele ce se vor arăta în continuare:

Conform art. 257 alin. (2) C. pen., cu

trimitere la art. 256 alin. (2) din același cod, banii, valorile sau alte

bunuri primite de inculpat, se confiscă, iar dacă nu se găsesc, condamnatul

este obligat la plata echivalentului în bani a acestora.

În raport cu dispozițiile menționate,

cu referire la art. 118 lit. d) C. pen., confiscarea are caracterul unei

sancțiuni de drept penal și ca atare, sub aspectul aplicării, este obligatorie

pentru instanțele de judecată.

Pe de altă parte, în raport cu

dispozițiile art. 14 și 346 C. proc. civ., acțiunea civilă în procesul penal, alăturată

acțiunii penale față de care are caracter accesoriu, deși își are izvorul tot

în infracțiunea săvârșită, constituie un mijloc legal prin care persoana

păgubită cere să-i fie reparat prejudicul produs prin infracțiunea care în

anumite situații poate fi sursa unor obligații civile. Acțiunea civilă are ca

finalitate repararea pagubei produse părții vătămate, prin infracțiune și își

păstrează caracterul civil, de acțiune în răspundere delictuală.

Ca atare, confiscarea specială și

acțiunea civilă, alăturată acțiunii penale, constituie instituții juridice

diferite, cu finalitate diferită, condiții diferite de exercitare, prima fiind

obligatorie pentru instanțe, iar a doua fiind supusă principiului

disponibilității, precum și situații diferite, precis determinate, în care

devin active.

Prin recursul în anulare s-a

susținut că instanțele au făcut o greșită aplicare a dispozițiilor art. 14 și

346 C. proc. pen., cu referire la art. 257 alin. (2) C. pen.

În aplicarea corectă a dispozițiilor

obligatorii privind confiscarea specială prevăzută de art. 257 alin. (2),

raportat la art. 256 alin. (2) C. pen., trebuie reținut că acestea constituie o

aplicare în dreptul penal, cu caracter sancționator, a îmbogățirii fără justă

cauză din dreptul civil, care statuează asupra nașterii obligației de

restituire în cazul nerespectării principiului bunei credințe în raporturile

patrimoniale dintre subiecții unui raport juridic.

Este adevărat că și în cazul

săvârșirii unei infracțiuni de trafic de influență, în patrimoniul

cumpărătorului de influență se produce o pagubă.

Cum faptul juridic prin care

patrimoniul inculpatului s-a mărit pe seama patrimoniului cumpărătorului de

influență, este rezultatul neconformării ordinii de drept existente, concomitent

atât a făptuitorului, cât și a persoanei care cumpără influența, iar subiect

pasiv al infracțiunii menționate este statul, prin art. 257 alin. (2) C. pen., cu

trimitere la art. 256 alin. (2) din același cod , obligația de restituire a

fost stabilită ca sancțiune, sub forma confiscării în favoarea statului.

Totodată, răspunzând exigenței

privitoare la limitele obligației de restituire, corespunzătoare valorii

îmbogățirii patrimoniului inculpatului și însărăcirii patrimoniului cumpărătorului

de influență, ambele fără justă cauză, prin textul menționat s-a stabilit că

fac obiectul confiscării, „banii, valorile sau alte bunuri primite

”,

iar

când acestea nu se găsesc în materialitatea lor, confiscarea are loc în

modalitatea alternativă a obligării inculpatului la plata acestora.

În cauză, suma de 1.100 mărci

germane reprezintă mijlocul prin care a fost săvârșită infracțiunea prevăzută

de art. 257 alin. (1) C. pen.

În raport cu considerentele ce

preced, suma menționată nu poate constitui, în temeiul art. 14 și 346 C. proc.

pen., raportat la art. 998 C. civ., obiectul pretențiilor civile ale celui ce a

solicitat săvârșirea faptei, așa cum s-a dispus prin hotărârea primei instanțe,

aceasta făcând obiectul confiscării speciale prevăzute de art. 257 alin. (2) C.

pen.

Această nelegalitate nu a putut fi

îndreptată, în raport cu împrejurarea că instanțele de control judiciar, fiind învestite

numai cu căile de atac exercitate de inculpată, erau ținute de respectarea

principiului statuat prin art. 372, respectiv art. 385

8

pen.

Așa fiind, criticile formulate prin

recursul în anulare se constată a fi întemeiate, hotărârile atacate fiind

supuse cazului de casare prevăzut de art. 385

9

pct. 17

1

C.

proc. pen., corepunzător temeiului înscris în art. 410 alin. (1) partea I pct. 7

1

din același cod, invocat de Procurorul general.

În consecință, pentru considerentele

ce preced, conform art. 414

1

, cu referire la art. 385

15

pct.

2 lit. d) C. proc. pen., Curtea va admite recursul în anulare și va casa hotărârile

atacate, numai cu privire la greșita admitere a acțiunii civile și pentru

omisiunea aplicării art. 257 alin. (2) C. pen.

Rejudecând cauza, Curtea va respinge

acțiunea civilă exercitată de V.A.

Totodată, în temeiul art. 257 alin.

(2) C. pen., se va dispune confiscarea sumei de 1100 mărci germane, în sensul

obligării condamnatei, la plata echivalentului în lei a sumei menționate sau, în

cazul în care se face dovada restituirii, a cumpărătorului de influență V.A.

Admite recursul în anulare declarat

de Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și

Justiție.

Casează sentința penală nr. 528 din

3 noiembrie 1997, a Tribunalului Timiș, decizia penală nr. 472/A din 18

decembrie 2003, a Curții de Apel Timișoara și decizia nr. 2295 din 28 aprilie

2004, a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, privind pe

inculpata M.F., numai în latura civilă și cu privire la omisiunea aplicării

dispozițiilor art. 257 alin. (2) C. pen.

Rejudecând cauza:

exercitată de V.A.

pen., obligă la plata echivalentului în lei a sumei de 1.100

mărci germane

.

Menține celelalte dispoziții ale

hotărârilor atacate.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 14 februarie 2005.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2004-04-28
0,96
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2295/2004
Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Tribunalul Timiș, prin sentința penală nr. 528 din 3 noiembrie 1997, condamnă pe inculpata M.F.T. la 5 ani închisoare, pentru infracțiunea de trafic de influență
ÎCCJ 2003-02-07
0,94
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 628/2003
S-a luat în examinare recursul declarat de inculpata K.M. împotriva deciziei penale nr.218 din 27 august 2002 a Curții de Apel Cluj. S-a prezentat recurenta inculpată, în stare de arest și asistată de apărător desemnat din oficiu, avocat B.
ÎCCJ 2005-01-19
0,94
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 404/2005
Examinând contestațiile în anulare de față constată: Contestatorii B.M. și D.G. cu reședința în Italia, au formulat contestație în anulare împotriva deciziei nr. 5169 din 12 octombrie 2004, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție,
ÎCCJ 2005-01-28
0,94
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 680/2005
Asupra recursurilor de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 624 din 4 noiembrie 2003, Tribunalul Constanța, secția penală, a condamnat pe inculpata Z.Z. la: - șapte pedepse de câte 3 ani închiso
ÎCCJ 2005-01-07
0,94
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 93/2005
criticat schimbarea încadrării juridice a faptelor pentru care a fost trimisă în judecată și a solicitat să se țină cont de prevederile art. 19 din O.G. nr. 43/2001 în stabilirea pedepsei ce i se va aplica. Apelanta a arătat că a avut o ati
Sursă