ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 27.01.2005

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 653/2005

HOTĂRÂRE
27.01.2005
CAMERĂ
penal
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 653/2005 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2005)

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din

dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 753

din 2 iunie 2004 a Tribunalului București, secția I penală, a fost condamnat

inculpatul L.D.C. la pedeapsa de 18 ani închisoare, pentru săvârșirea

infracțiunii de omor deosebit de grav, prevăzută de art. 174art. 175 lit. c)

art. 176 lit. a) C. pen. și la 12 ani închisoare, pentru infracțiunea de

tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (1) și (2

1

) lit. c) C. pen.

În baza art. 33 lit. a) și

art. 34 lit. b) C. pen., au fost contopite pedepsele aplicate în pedeapsa cea

mai grea, inculpatul urmând a executa pedeapsa de 18 ani închisoare.

Conform art. 65 C. pen., au

fost interzise inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C.

pen., pe o perioadă de 7 ani, după executarea pedepsei închisorii.

A fost menținută starea de

arest a inculpatului și s-a computat perioada arestării preventive de la 30

septembrie 2003, la zi.

În temeiul art. 118 lit. d)

Pentru a pronunța această

sentință, prima instanță a reținut, în esență, următoarea situație de fapt.

În luna mai 2003, inculpatul

s-a mutat din apartamentul în care locuia împreună cu mama sa, în garsoniera

proprietatea bunicii paterne, L.P., locuind împreună cu aceasta și cu tatăl

său, L.D.O.A.

Neavând loc de muncă și nici

alte surse de venit, inculpatul și tatăl său se întrețineau din veniturile

băncii (din pensie și din banii obținuți din vânzarea unui imobil), astfel că

între ei se declanșau certuri.

Pe fondul acestor

neînțelegeri, în ziua de 10 septembrie 2003, inculpatul a lovit-o pe bunica sa

cu un fier de călcat în cap și apoi i-a aplicat două lovituri cu un cuțit.

După comiterea faptei,

inculpatul a așezat-o pe victimă în șifonier, a acoperit-o cu diferite obiecte

de îmbrăcăminte și și-a însușit certificatele de depozit la purtător ale

acesteia.

Întrucât în acel moment a

venit în locuință tatăl său, inculpatul l-a invitat la restaurant, spunându-i

că victima plecase din garsonieră.

În aceeași seară tatăl

inculpatului a revenit în garsonieră și s-a culcat fără să observe că în șifonier

se află cadavrul mamei sale.

A doua zi, în jurul orelor

8,00 – 8,30, inculpatul a revenit în garsonieră și l-a invitat pe tatăl său

într-o excursie la Bușteni, dar după ce a plătit cazarea, inculpatul a revenit

în București, motivând că are probleme de rezolvat.

Ulterior, inculpatul a

prelungit șederea tatălui său cu încă o săptămână, timp în care a sustras din

locuința bunicii mai multe bunuri, pe care le-a înstrăinat.

Situația de fapt expusă a

fost stabilită pe baza proceselor verbale încheiate de organele de urmărire

penală, raportului de constatare tehnico-științifică, raportului medico-legal

de autopsie, planșelor foto executate în cauză, depozițiilor martorilor

L.D.O.A., B.C., P.T., P.C., L.E.M., probe coroborate cu declarațiile

inculpatului.

Curtea de Apel București,

secția I penală, prin decizia penală nr. 666 din 13 septembrie 2004, a respins,

ca nefondat, apelul formulat de inculpat, apel ce a vizat nelegalitatea și

netemeinicia sentinței atacate.

Împotriva acestei decizii

inculpatul a declarat recurs invocând cazurile prevăzute de art. 385

9

pct. 10, pct. 14 și pct. 18 C. proc. pen., în sensul că instanța nu s-a

pronunțat cu privire la unele probe ori asupra unor cereri esențiale pentru

inculpat de natură să garanteze dreptul la apărare (a fost respinsă cererea

inculpatului pentru efectuarea expertizei medico-legale) instanța a aplicat

pedepse greșit individualizate și, în cauză, s-a comis o gravă eroare de fapt,

nereținând că inculpatul a săvârșit faptele în stare de provocare.

Recursul nu este fondat.

Instanța de fond a stabilit

în mod corect situația de fapt și vinovăția inculpatului, încadrând

corespunzător din punct de vedere juridic fapta comisă în textele de lege

menționate.

Atât în faza de urmărire

penală, cât și în faza de cercetare judecătorească, au fost administrate

probele necesare pentru stabilirea unei situații de fapt reale.

Împrejurarea că prima

instanță a respins cererea inculpatului pentru efectuarea unei constatări

medico-legale (prin care să se stabilească dacă a suferit o leziune la un deget

și în caz afirmativ dacă rana a putut fi produsă în apărare) nu constituie un

motiv pentru a deveni aplicabile dispozițiile art. 385

9

pct. 10 C.

proc. pen.

Așa cum rezultă din economia

textului citat, proba solicitată trebuie să fie de natură a influența asupra

soluției procesului, iar instanța a ignorat-o sau, nereținând-o, nu s-a

pronunțat asupra semnificației ei.

Instanța de fond a făcut

evaluarea probei a detaliat motivele pentru care a respins-o, astfel că

hotărârea nu poate fi casabilă pentru motivul invocat ci, dacă este cazul,

pentru eroare gravă de fapt, motiv de casare care va fi analizat în continuare.

În speță, nici acest motiv

de recurs nu poate fi reținut. Existența unei erori grave de fapt, în sensul

art. 385

9

pct. 18 C. proc. pen., presupune o contrarietate evidentă

între ceea ce rezultă din ansamblul probelor administrate în cauză și ceea ce a

reținut instanța prin hotărârea pronunțată.

Or, între probele aflate în

dosar și sentința dată există concordanță, aceste probe relevând vinovăția

inculpatului (care, de altfel, a recunoscut constant infracțiunile pentru care

a fost trimis în judecată) inclusiv împrejurarea că în dinamica derulării

activității infracționale nu a existat vreun indiciu din care să rezulte

provocarea din partea victimei.

Potrivit art. 73 lit. b) C.

pen., text invocat de inculpat prin motivele de recurs depuse în scris,

constituie circumstanță atenuantă săvârșirea infracțiunii sub stăpânirea unei

puternice tulburări sau emoții, determinată de o provocare din partea persoanei

vătămate produsă prin violență, printr-o atingere gravă a demnității persoanei

sau prin altă acțiune ilicită gravă.

Din împrejurările comiterii

faptei și a modului de a acționa al inculpatului nu se poate desprinde

concluzia că în momentul săvârșirii faptei acesta se afla într-o puternică

stare de tulburare, victima (în vârstă de 75 de ani, bolnavă, cu o constituție

fizică slăbită) neexercitând asupra sa nici una din acțiunile arătate în textul

de lege citat.

În ceea ce privește

individualizarea pedepsei, aspect sub care hotărârea atacată a fost criticată

de inculpat prin ultimul motiv de recurs, se reține că au fost respectate

criteriile prevăzute de art. 72 C. pen., respectiv gradul concret de pericol

social al faptei și persoana făptuitorului.

Comiterea a două infracțiuni

în concurs real, modalitatea în care a fost suprimată viața victimei (rudă

apropiată a inculpatului) activitatea depusă de inculpat pentru ascunderea

cadavrului, mobilul urmărit (sustragerea unor bunuri și a sumelor de bani,

aparținând victimei) relevă un pericol social ridicat al faptelor, just

apreciat de instanța de fond și de instanța de apel.

Pe de altă parte, la

individualizarea pedepsei au fost avute în vedere și datele ce caracterizează

persoana inculpatului, necunoscut cu antecedente penale, tânăr, și care a avut

o poziție cooperantă, recunoscând faptele comise.

Toate aceste elemente de

circumstanțiere ale faptelor și făptuitorului au fost analizate, iar pedeapsa

aplicată, orientată spre mediul special, este bine dozată, de natură să asigure

realizarea scopului coercitiv și preventiv educativ al sancțiunii penale.

Ca atare, în raport de

considerentele expuse, recursul declarat nu este fondat și în baza art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va fi respins.

Se va computa perioada

arestării preventive, iar în temeiul art. 192 alin. (2) din același cod,

inculpatul va fi obligat la cheltuieli judiciare.

Respinge

recursul declarat de inculpatul L.D.C. împotriva deciziei penale nr. 666 din 13

septembrie 2004 a Curții de Apel București, secția I penală, ca nefondat.

Compută detenția preventivă

de la 30 septembrie 2003, la 27 ianuarie 2005.

Obligă recurentul să

plătească statului suma de 1.200.000 lei cheltuieli judiciare.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 27 ianuarie 2005.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2003-09-30
0,95
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4098/2003
Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Tribunalul București, secția I penală, prin sentința nr. 1095 din 22 noiembrie 2002, a condamnat pe inculpatul B.I. la trei pedepse a câte 6 ani închisoare pentr
ÎCCJ 2004-06-17
0,95
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3358/2004
Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 236 din 20 februarie 2004, Tribunalul București, secția a II-a penală, a respins ca nefondată cererea de întrerupere a executării pedeps
ÎCCJ 2005-05-20
0,95
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3192/2005
Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 1463 din 11 noiembrie 2004 a Tribunalului București s-a respins, ca neîntemeiată, cererea formulată de condamnatul F.I. de întrerupere a
ÎCCJ 2004-02-19
0,95
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 986/2004
Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 183 din 287 aprilie 2003, Tribunalul Brașov a condamnat pe inculpatul B.B. la 18 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii prevăzut
ÎCCJ 2004-12-17
0,95
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 6863/2004
Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Tribunalul București, secția a II-a penală, prin sentința penală nr. 979 din 10 septembrie 2004, a condamnat pe inculpatul C.M. la 3 ani și 6 luni închisoare, pe
Sursă