ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2766/2005

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 365/2003

a Curții de Apel Craiova s-a admis în parte acțiunea formulată de reclamanta C.

Baia de Aramă, împotriva pârâților Consiliul Local Baia de Aramă, Consiliul

Județean Mehedinți și Guvernul României; s-a anulat în parte H.G. nr. 936/2002

privind imobilul magazin P+1 Mărășești, a respins cererea de intervenție

formulată de Ministerul Administrației și Internelor și au fost obligate

pârâtele la 3.000.000 lei cheltuieli de judecată către reclamantă.

Pentru a se pronunța astfel,

instanța de fond a reținut privitor la excepțiile invocate de Guvern și

Primăria Baia de Aramă, că sunt neîntemeiate, reclamanta îndeplinind procedura

prealabilă prevăzută de Legea nr. 29/1990 și având calitate procesuală activă,

atâta vreme, cât pretinde că este proprietar al bunurilor trecute în anexa la H.G. nr. 936/2002.

Pe fond, s-a apreciat că

prin H.G. nr. 963/2002 a fost inclus Magazinul Universal, ca aparținând

domeniului public al orașului Baia de Aramă. Acest magazin, s-a concluzionat de

instanță, nu face parte din categoria bunurilor incluse în Anexa nr. 1 pct. 5

reprezentând domeniu public al comunelor, încălcându-se, astfel, Legea nr. 213/1998,

care reglementează modul de dobândire al drepturilor de proprietate publică.

Privitor la cererea de

intervenție formulată de Ministerul Administrației Publice și Internelor,

aceasta a fost respinsă, dreptul de proprietate asupra magazinului, aparținând

doar reclamantei.

Împotriva acestei sentințe a

declarat recurs, Guvernul României, criticând-o ca nelegală și netemeinică,

întrucât instanța de fond a pronunțat-o cu încălcarea dispozițiilor art. 304 pct.

9 C. proc. civ., apreciind eronat că intimata-reclamantă are calitate

procesuală activă, când de fapt, aceasta nu a făcut dovada dreptului subiectiv

recunoscut de lege pe care organul administrativ a refuzat să i-o acorde.

S-a apreciat că la

elaborarea actului administrativ au fost respectate dispozițiile Legii nr. 24/2000

și ale Legii nr. 213/1998, proprietatea magazinului aparținând domeniului public

și în nici un caz reclamantei.

S-a mai apreciat că H.G. nr.

963/2002 are ca efect doar delimitarea proprietății publice, de cea privată a

comunelor, orașelor sau municipiilor din județ.

O altă critică a fost adusă

instanței de fond, și privitor la plata cheltuielilor de judecată și modul de

plată în solidar, apreciindu-se că s-au încălcat dispozițiile art. 274 C. proc.

civ.

Recursul este nefondat și va

fi respins.

Din analiza întregului

ansamblu probator, Înalta Curte de Casație și Justiție reține următoarele:

Față de excepțiile invocate

în mod corect, prima instanță le-a respins, față de dispozițiile Legii nr. 29/1990

care prevăd termenul de un an, ca termen de decădere pentru a se contesta actul

atacat în instanță, și nu pe cel de 30 de zile care, în opinia legiuitorului,

este un termen de recomandare. Din actul administrativ rezultă că

reclamanta-intimată nu a depășit termenul de un an, motiv pentru care excepția

tardivității introducerii cererii de plată s-a respins în mod legal.

Și celelalte excepții

invocate au fost corect respinse la fond, reclamanta având calitatea procesuală

activă față de dreptul de proprietate invocat și fără posibilitate de tăgadă,

urmând, astfel cum rezultă din lucrările dosarului, procedura prealabilă prevăzută

de art. 5 din Legea nr. 29/1990.

Pe fondul pricinii, din

probele administrate, inclusiv raportul de expertiză contabilă anexat la dosar,

rezultă că H.G. nr. 963/2002 a inclus în mod nelegal Magazinul Universal, în

domeniul public al orașului Baia de Aramă, când de fapt el este proprietatea

reclamantei-intimate.

De altfel, Legea nr. 213/1998,

invocată de recurent, prevede că dreptul de proprietate publică aparține

statului sau unităților administrativ-teritoriale asupra bunurilor care,

potrivit legii sau prin natura lor, sunt de uz sau de interes public.

Rezultă, fără putință de

tăgadă, că magazinul în litigiu nu face parte din această categorie de bunuri,

hotărârea consiliului local fiind nelegală față de dispozițiile Legii nr. 213/1998.

De altfel, Legea nr. 213/1998

prevede și modurile de dobândire a dreptului de proprietate publică, în speță

situația de fapt nefiind aceeași cu dispozițiile legale pe acest aspect.

Autoarea reclamantei,

conform notei de fundamentare și a deciziei nr. 209/1969, a obținut aviz pentru

construirea unei unități comerciale, din toate actele rezultând că acest

magazin a aparținut cooperației de consum.

Dreptul de proprietate al

reclamantei-intimate este un drept absolut opozabil erga omnes și, deci, și

autorității administrației locale și centrale.

Recurenta-intimată este proprietara

imobilului, iar terenul transmis în folosință pe o durată nedeterminată, fără

plată, pentru activități specifice cooperației de consum, își menține regimul

juridic pe toată durata existenței construcțiilor.

Prin urmare, din totalitatea

probelor rezultă fără dubiu că reclamanta este proprietar al magazinului,

eroarea Consiliului local de a include în domeniul public acest imobil,

neconferind aspect de legalitate hotărârii sale sau a H.G. nr. 963/2002.

Față de considerentele mai

sus expuse, Înalta Curte de Casație și Justiție apreciază că în mod corect,

instanța de fond a respins cererea de intervenție formulată de Ministerul

Administrației și Internelor.

Privitor la cheltuielile de

judecată, și acestea au fost acordate legal de instanță, atâta vreme, cât

cererea a fost admisă chiar și în parte, fiind o consecință a dispozițiilor art.

274 C. proc. civ., și nu o lezare a acestui text de lege.

Așa fiind, se apreciază că

sentința atacată este legală și temeinică, motiv pentru care se va respinge, ca

nefondat, recursul declarat de Guvernul României, conform art. 312 C. proc.

civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de Guvernul României împotriva sentinței civile nr. 365 din 27 mai 2003 a

Curții de Apel Craiova, secția de contencios administrativ, ca nefondat.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 25 aprilie 2005.