Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 07.01.2005
casat

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 99/2005

HOTĂRÂRE
07.01.2005
CAMERĂ
penal
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 99/2005 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2005)

Asupra recursului părții civile; Potrivit actelor dosarului, se rețin următoarele: Tribunalul Tulcea, prin sentința penală nr. 69 din 25 martie 2004, în baza art. 334 C. proc. pen., a schimbat încadrarea juridică a faptei din infracțiunea prevăzută de art. 215 1 alin. (2) C. pen., în infracțiunea prevăzută de art. 215 1 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 13 C. pen. În temeiul art. 215 1 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 13 C. pen., a condamnat pe inculpatul H.I. la o pedeapsă de 3 ani închisoare. În temeiul art. 290 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., a condamnat pe inculpat la o pedeapsă de 9 luni închisoare. În temeiul art. 33-34 C. pen., s-au contopit pedepsele aplicate inculpatului prin prezenta în cea mai grea, de 3 ani închisoare.

În temeiul art. 86 1 C. pen., s-a suspendat sub supraveghere executarea pedepsei rezultante de 3 ani închisoare, pe o durată de 6 ani. În temeiul art. 86 3 C. pen., pe durata termenului de încercare inculpatul se supune următoarelor măsuri de supraveghere: a) se va prezenta trimestrial la Serviciul de Reintegrare Socială și Supraveghere de pe lângă Tribunalul Tulcea; b) va anunța, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care depășește 8 zile precum și întoarcerea; c) va comunica și justifica schimbarea locului de muncă; d) va comunica informații de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existență. A fost atrasă atenția inculpatului asupra consecințelor ce decurg din nerespectarea dispozițiilor art. 86 4 C. pen.

S-a dedus din pedeapsă durata arestării preventive începând cu 12 noiembrie 2002 și până la zi. În temeiul art. 350 alin. (3) pct. b C. proc. pen., s-a dispus punerea de îndată în libertate a inculpatului dacă nu se află arestat în altă cauză. S-a admis în parte acțiunea civilă. În temeiul art. 14 C. proc. pen., raportat la art. 998-999 C. civ., a fost obligat inculpatul la plata sumei de 653.428.050 lei, către partea civilă SC T.G.I.E. SRL Oradea, cu titlu de despăgubiri civile. S-a menținut sechestru asigurător instituit asupra imobilului situat în Tulcea, pentru recuperarea pagubei suferite de partea civilă. S-au declarat false și s-au anulat borderourile de achiziții aflate la dosarul cauzei.

A fost obligat inculpatul la plata sumei de 2.600.000 lei cheltuieli judiciare în favoarea statului. Pentru a se pronunța astfel, s-au reținut următoarele: În perioada februarie 1999 – iulie 2000, inculpatul H.I. a lucrat în calitate de achizitor porumb la SC T.G.I.E. SRL Oradea Depozit Tulcea, mai precis în cadrul SC I.E. SRL Sudrigiu Bihor, societate ce face parte din cadrul Holdingului SC T.G.I.E. SRL Oradea. În această funcție inculpatul avea calitatea de gestionar, el achiziționând cantități de porumb boabe sau știuleți de la producătorii individuali din județele Tulcea, Galați, Brăila, Călărași și Ialomița, pentru societatea la care își desfășura activitatea. Astfel, inculpatul se deplasa la producătorii agricoli din diferite localități, ocazie cu care stabilea identitatea acestora, precum și cantitățile de porumb ce urmau a fi achiziționate de la aceștia.

Inculpatul întocmea borderourile de achiziție pe numele producătorilor agricoli, în care menționa cantitățile de porumb ce urmau a fi recepționate și valoarea acestora. În baza acestor borderouri, inculpatul ridica de la casierie sumele de bani înscrise pe borderouri, bani care erau predați producătorilor agricoli de la care inculpatul ridica cerealele și cu privire la care întocmise anterior borderourile de achiziții.

Acest mod defectuos de lucru, practicat de inculpat, respectiv întocmirea anterioară a borderourilor de achiziții în care se menționau cantitățile de cereale achiziționate precum și contravaloarea acestora, predarea borderourilor la casieria depozitului societății, în vederea ridicării sumelor de bani, urmate de achiziționarea efectivă a porumbului și plata acestuia, a creat premisa traficării sumelor de bani urmate de deciderea unilaterală cu privire la destinația banilor ridicați de el de la casierie, precum și de a întocmi borderouri de achiziție cereale fictive. În luna septembrie 1999 inculpatul s-a întâlnit în municipiul Brăila cu numitul M.I.D., care i-a propus furnizarea unei cantități importante de porumb, respectiv 465 tone.

Inculpatul a fost de acord și a încheiat un contract de vânzare-cumpărare al cărui obiect era livrarea a 1000 tone porumb boabe. Contractul a fost semnat de M.I.D., pentru societatea B.I. SA Timișoara și de către inculpat. Pentru a putea procura sumele de bani reprezentând contravaloarea a 1000 tone porumb boabe ce urma a fi livrată de către inculpat și pentru a putea ridica de la casierie sumele de bani ce urmau a fi predate lui M.I.D., inculpatul a întocmit în fals mai multe borderouri de achiziții în care a menționat date fictive cu privire la elementele de stare civilă ale producătorilor agricoli de la care s-au achiziționat cereale cu privire la actele lor de identitate, precum și la cantitățile de porumb achiziționate.

Cu ocazia cercetărilor efectuate în cauză, s-a constatat că inculpatul a întocmit în perioada septembrie 1999 – iunie 2000 borderouri de achiziții false pentru cereale și note de recepție false pentru cantitatea totală de 487.813 kg. porumb, în valoare totală de 653.428.050 lei, motiv pentru care în cauză, față de inculpatul H.I. devin aplicabile dispozițiile art. 290 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. Prin plata integrală a achizițiilor scriptice efectuate de către inculpat către SC T.G.I.E. SRL, s-a constatat că inculpatul nu a predat acestei societăți cantitățile de 448.614 kg. porumb boabe și 3.444 kg. porumb știuleți, în valoare totală de 2.462.971.492 lei. Situația de fapt redată și reținută de prima instanță s-a dovedit cu următoarele mijloace de probă: declarațiile și reclamațiile părții vătămate, coroborate cu declarațiile inculpatului.

Împotriva acestei hotărâri a declarat apel partea civilă SC T.G.I.E. SRL Oradea, prin care critică sentința pronunțată sub aspectul greșitei soluționări a acțiunii civile. Partea civilă susține că, deși s-a constituit parte civilă cu suma de 3.138.517.424 lei, în mod greșit instanța nu a dispus obligarea inculpatului la plata sumei de 694.428.050 lei. Curtea de Apel Constanța prin decizia penală nr. 115/ P din 21 mai 2004, a respins, ca nefondat apelul declarat de apelanta parte civilă SC T.G.I.E. SRL, cu sediul în Oradea, împotriva sentinței penale nr. 69 din 25 martie 2002, pronunțată de Tribunalul Tulcea.

Partea civilă nemulțumită și de această hotărâre, în termenul legal, a declarat recurs, solicitând a se vedea că de fapt ambele hotărâri sunt eronate, deoarece acțiunea civilă a fost soluționată incorect, în sensul că inculpatul trebuia să fie obligat la despăgubirea sa, cu suma total delapidată și care este potrivit borderourilor întocmite în fals, de 694.428.050 lei și nu de 653.428.050 lei, după cum greșit au reținut cele două instanțe (fond și apel). Apoi, se mai cere ca această sumă ce constituie paguba produsă prin delapidare, să fie actualizată, în raport de indicele de inflație, de la data achitării prejudiciului. Recursul este fondat.

Verificându-se actele și probatoriul cauzei, în special cele 10 borderouri de achiziții întocmite în fals, prin însumarea sumelor înscrise, rezultă că inculpatul a ridicat și și-a însușit (fapt necontestat de altfel de inculpat) suma totală de 694.428.050 lei, de la casieria punctului de lucru din Tulcea și nu suma de 653.428.050 lei ce eronat au reținut-o instanța de fond precum și cea de apel. Apoi, văzând că nici în prezent paguba nu a fost recuperată, potrivit principiului că, orice despăgubire trebuie să reprezinte, o reparare justă și integrală a prejudiciului produs, inculpatul trebuia obligat, la actualizarea acestuia în funcție de indicele de inflație de la data achitării. Pentru aceste considerente, recursul declarat de partea civilă va fi admis, vor fi casate hotărârile atacate, pe latură civilă în limite și pentru considerentele analizate, în baza art. 385 15 pct. 2 lit. d) C. proc.

pen.

D E C I D E Admite recursul declarat de partea civilă SC T.G.I.E. SRL Oradea, împotriva sentinței penale nr. 69 din 25 martie 2004 a Tribunalului Tulcea și deciziei penale nr. 115 din 21 mai 2004 a Curții de Apel Constanța. Casează hotărârile atacate sub aspectul cuantumului despăgubirilor civile pe care îl stabilește la suma de 694.428.050 lei actualizat în funcție de indicele de inflație. Onorariul de avocat pentru apărarea din oficiu a inculpatului H.I., în sumă de 400.000 lei, se va plăti din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 7 ianuarie 2005.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2012-12-13
0,97
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4145/2012
Asupra recursurilor penale de față; Prin Sentința penală nr. 200 din 19 august 2011, inculpatul C.I. a fost condamnat la o pedeapsă de 3 ani închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen
ÎCCJ 2014-05-23
0,96
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1759/2014
Asupra recursului de fată: În baza actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 124 din 01 octombrie 2013 pronunțată de Tribunalul Tulcea în dosarul penal nr. 2329/88/2013, în temeiul art. 6 din Legea nr.
ÎCCJ
0,96
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2317/2013
C. pen. rap. la art. 270 alin. (1) din Legea nr. 86/2006 cu aplic. art. 74 lit. a) și 76 C. pen. condamnă pe inculpatul D.N. la pedeapsa de 1 an închisoare. În baza art. 65 alin. (2) C. pen. aplică inculpatului pedeapsa complementară a inte
ÎCCJ 2011-05-18
0,96
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2048/2011
ani închisoare și 3 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. În temeiul art. 71 C. pen. a interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a teza a II-a și lit. b) C.
ÎCCJ 2005-02-07
0,96
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 870/2005
-a făcut aplicarea art. 359 C. proc. pen. și a art. 86 4 C. pen. În baza art. 350 alin. (4) lit. b) și alin. (5) C. proc. pen., s-a dispus punerea în libertate deîndată a inculpatului arestat preventiv. În baza art. 88 C. pen., s-a dedus du
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă