ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4288/2004

Asupra recursurilor de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

Prin acțiunea introductivă de instanță și ulterior precizată reclamanții

B.M., ș.a., au chemat în judecată pe pârâții CGMB, SC H.N. SA, S.N. și S.M. pentru

a se constata nulitate absolută a contractului de vânzare-cumpărare nr.

3247/22663 din 9 aprilie 1997 încheiat între pârâți privind un apartament

situat în București, identificat în acțiune.

În motivarea acțiunii reclamanții au arătat că prin decizia nr.

117/A/1996 a Tribunalului București, secția a III-a civilă, definitivă și

irevocabilă, s-a dispus restituirea în proprietate a imobilului în cauză. În

faza de punere în executare a acestei decizii, a fost declarat recurs în

anulare și prin decizia nr. 3833/1996 Curtea Supremă de Justiție, secția civilă,

a admis recursul în anulare iar hotărârea prin care reclamanților le-a fost restituit

în proprietate imobilul a fost anulată.

Împotriva deciziei de admitere a recursului în anulare s-a formulat

contestație în anulare, care a fost admisă, dispunându-se rejudecarea

recursului în anulare (dec. nr. 2961/1997 a Curții Supreme de Justiție, secția civilă).

Ulterior, la 22 octombrie 1998, prin decizia nr. 169 a Curții Supreme de

Justiție, secția civilă, s-a luat act de retragerea recursului în anulare.

După apariția H.G. nr. 11/1997 și până la promovarea contestației în

anulare, reclamanții au introdus o nouă acțiune în revendicare. Pârâții din

cauza de față au fost parte în această nouă cauză în calitate de intervenienți

în interesul CGMB, iar în perioada în care se desfășura judecata au cumpărat

apartamentul în litigiu.

Astfel încheiat, contractul este lovit de nulitate absolută pentru

fraudă la lege, fiind încheiat de un neproprietar (Statul) și cu încălcarea

dispozițiilor Legii nr. 112/1995 întrucât imobilul era preluat fără titlu,

precum și ale art. 1 din H.G. 11/1997 care a dispus suspendarea de drept a

procedurilor administrative până la soluționarea definitivă și irevocabilă a

acțiunilor în revendicare.

Prin sentința civilă nr. 994 din 21 decembrie 2001, Tribunalul București,

secția a V-a civilă și contencios administrativ, a respins acțiunea ca

neîntemeiată. S-a reținut că imobilul a intrat în patrimoniul statului în

temeiul Decretului nr. 92/1950, situația sa juridică era reglementată prin

decizia Curții Supreme de Justiție nr. 3833/1996 care stabilea că imobilul se

află în patrimoniul statului, fiind preluat cu titlu valabil, iar pârâții au

fost de bună credință, având convingerea că nimic nu mai poate schimba situația

juridică a imobilului astfel cum a fost stabilită prin decizia nr. 3833/1996 a

instanței supreme.

Apelul formulat de reclamanți împotriva acestei sentințe a fost admis,

sentința schimbată în totalitate, iar acțiunea admisă, constatându-se nulitatea

absolută a actului de vânzare cumpărare în cauză (decizia civilă nr. 203 din 24

aprilie 2003 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă).

Pentru a pronunța această soluție, instanța de apel a reținut că bunul

nu putea face obiectul vânzării în temeiul Legii nr. 112/1995, întrucât în

perioada 1995–1999 a avut un caracter litigios, între părți fiind, pe rolul instanțelor,

mai multe cauze cu privire la imobilul respectiv. În plus pârâții nu mai

foloseau imobilul ca locuință, ci l-au închiriat unei societăți comerciale.

De asemenea, din probele de la dosar, reiese că reclamanții au făcut

anterior vânzării, numeroase demersuri la autoritățile competente, din care

rezultă că acestea cunoșteau situația imobilului și deci nu îl puteau

înstrăina, în aceeași situație aflându-se și pârâții.

Împotriva deciziei pronunțate de curtea de apel, pârâții S.N., S.M. și

pe de altă parte, CGMB au declarat prezentele recursuri.

În ceea ce privește recursul declarat de CGMB, întemeiat pe pct. 9 al

art. 304 C. proc. civ., se susține că decizia atacată este nelegală întrucât la

data înstrăinării, titlul statului era perfect valabil, întemeiat pe

dispozițiile Decretului nr. 92/1950 părțile fiind de bună credință la

încheierea contractului, după admiterea recursului în anulare și respingerea

acțiunii în revendicare a reclamanților.

Recursul este nefondat. Instanța de apel a reținut corect că bunul a

avut caracter litigios, fapt cunoscut de părțile contractante, atât în urma

numeroaselor demersuri făcute de reclamanți, cât și din participarea în

litigiile care au privit apartamentul respectiv, reținând în consecință reaua

credință a pârâților la încheierea contractului și imposibilitatea legală a

înstrăinării acestuia în baza Legii nr. 112/1995.

În ceea ce privește titlul statului, prin menținerea deciziei nr.

117/A/1996 a Tribunalului București, secția a III-a civilă, de constatare a

dreptului de proprietate al reclamanților și restituire a imobilului, instanța

de apel a reținut corect că în cauză își au aplicabilitatea și dispozițiile

art. 2 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 potrivit cărora persoanele ale căror

imobile au fost preluate fără titlu valabil își păstrează calitatea de

proprietar avută la data preluării imobilului.

Față de cele de mai sus, recursul CGMB se va respinge ca nefondat.

La rândul lor pârâții S.

au criticat hotărârea dată în apel pentru motivele prevăzute de art. 304 pct.

7, 9, 10 C. proc. civ. solicitând modificarea deciziei recurate în sensul

respingerii apelului formulat de reclamanți împotriva sentinței pronunțate la

judecata de fond.

La primul termen de judecată din 8 iunie 2004, intimații-reclamanți au

depus tranzacția încheiată între reclamanți și pârâții S., sub semnătură

legalizată sub nr. 3424 din 7 mai 2004 la BNP M.

Potrivit art. 6 din tranzacție, părțile s-au înțeles să stingă fără

întârziere acțiunea în constatarea nulității absolute a contractului de vânzare

cumpărare nr. 3247/22663 încheiat la data de 9 aprilie 1997, acțiune care se

află în curs de judecată în faza de recurs și face obiectul dosarului nr.

3362/2003 al Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția civilă, cu termen de

judecată la 8 iunie 2004.

Pârâții S.N. și S.M. în temeiul art. 246 coroborat cu art. 316 și art.

298 C. proc. civ. renunță la judecarea recursului declarat împotriva deciziei

civile 203 din 24 aprilie 2003 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă.

Față de conținutul tranzacției, instanța va lua act de renunțarea la

judecata recursului declarat de pârâții S.N. și S.M.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondat

recursul

declarat de Consiliul General al Municipiului București împotriva deciziei nr.

203 din 24 aprilie 2003 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă.

Ia act de renunțarea la judecată a

recursului declarat de pârâții S.N. și S.M. împotriva aceleiași decizii.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 8 iunie 2004.