CASE OF KOSTESKI v. "THE FORMER YUGOSLAV REPUBLIC OF MACEDONIA"

La 29 ianuarie 1998, reclamantul nu a apărut la locul de muncă la Compania Electricitate a Macedoniei, o companie publică de servicii publice, în ciuda instrucțiunii superiorului său în conformitate cu care niciun angajat nu a fost autorizat să ia o zi liberă pentru o săptămână datorită încărcării de muncă grea. Reclamantul a justificat absența sa cu faptul că a sărbătorit o sărbătoare religioasa musulmană care a fost o vacanță publică pentru cetățenii credinței musulmane în temeiul Constituției și al legislației respective. La 3 februarie 1998, comitetul disciplinar al societății a constatat că reclamantul a încălcat normele disciplinare și a fost absent din muncă fără autorizație. Comisia a decis să nu respingă reclamantul, ci să-l amendă cu o reducere de 15% în salariul său timp de trei luni. 10. La 12 februarie 1998, reclamantul s-a plâns la cea de-a doua comisie, susținând că a existat o decizie a Ministerului Muncii și Politicii Sociale în sensul că 29 ianuarie 1998 a fost o vacanță publică pentru cetățenii de credință musulmană. În calitate de membru al acestei comunități religioase, el și-a informat superiorul cu privire la absența sa cu o zi înainte. 11. La 27 februarie 1998, comitetul de a doua instanță a susținut decizia din 3 februarie 1998, din cauza faptului că reclamantul a încălcat instrucțiunile din 26 ianuarie 1998, prin care niciun angajat nu a fost autorizat să ia zile libere din cauza încărcării de muncă grea. 12. La 1 aprilie 1998, reclamantul a apelat la Curtea Municipală Bitola, susținând că drepturile sale prevăzute la articolele 9 și 19 din Constituție au fost încălcate. În special, el a fost amendat doar pentru că a sărbătorit sărbătorile religioase musulmane și nu a venit să lucreze în acea zi, în conformitate cu decizia Ministerului Muncii și Politicii Sociale conform căreia 29 ianuarie 1998 a fost o sărbătoare publică pentru cetățenii credinței musulmane. 13. La audierea de la Curtea Municipală Bitola, reclamantul a declarat că și-a exprimat în mod individual convingerile religioase fără să meargă la moschee. 14. La 24 martie 1999, Curtea Municipală Bitola a respins apelul reclamantului din cauza faptului că nu a adăugat nici o dovadă pentru a dovedi că era într-adevăr de credință musulmană. 15. La 14 iunie 1999, Curtea de Apelare a Bitola a respins apelul ulterior al reclamantului. Ea a declarat că este adevărat că convingerile religioase sunt o chestiune interioară pentru persoana individuală. Cu toate acestea, în cazul instantaneu, trebuie stabilit dacă absența reclamantului la muncă este justificată. Prin urmare, este important să se stabilească mărturia religioasa a reclamantului. Curtea inferioară a fost corectă în respingerea plângerii reclamantului, deoarece reclamantul nu a dovedit că a fost musulman din moment ce a sărbătorit, de asemenea, sărbătorile religioase creștine. 16. La 14 aprilie 1998, reclamantul a fost amendat din nou pentru faptul că nu a apărut la muncă la 7 aprilie 1998 la momentul sărbătoririi unei alte sărbători religioase musulmane, Bayram. La 8 mai 1998, reclamația reclamantului a fost respinsă de comisia de a doua instanță. 18. Reclamantul s-a plâns la Curtea Municipală Bitola că Compania de Electricitate l-a privat de dreptul său la o vacanță publică suplimentară plătită pentru cetățenii musulmani, deși a declarat înaintea comisionului de a doua instanță că este musulman. Cu toate acestea, el nu a considerat necesar să-și schimbe numele și numele în mod corespunzător și a dorit să se închina pe cont propriu. 19. La 27 mai 1999, Curtea Municipală Bitola a respins apelul reclamantului. Curtea a declarat că, în temeiul legii relevante, persoanele din credință musulmană au avut dreptul de a plăti sărbători religioase. Cu toate acestea, reclamantul nu a dat nici o dovadă pentru a confirma declarația sa că este musulman. El nu a fost niciodată absent din muncă la momentul sărbătorilor religioase musulmane înainte de 29 ianuarie 1998. Dimpotrivă, el a sărbătorit sărbătorile religioase creștine, părinții săi erau creștini și modul său de viață și dieta a arătat că era de credință creștină. Din contractul său de muncă și de asigurare a avut loc că a fost înregistrat ca macedonean fără menționare nici o mențiune de a fi musulman. La 27 septembrie 1999, Curtea de apel a respins apelul reclamantului din cauza faptului că, deși convingerile religioase erau o chestiune internă, a încălcat normele disciplinare și nu a venit la muncă, este adevărat că convingerile religioase erau o chestiune internă. Prin urmare, el a trebuit să justifice absența sa și a fost necesar să stabilească prin dovezi dacă reclamantul este cu adevărat de credință musulmană. Cu toate acestea, nu există nici o dovadă în acest sens, deoarece reclamantul, un etnic macedonean, a fost absent de la muncă în timpul sărbătorilor religioase creștine și le-a sărbătorit. Prin urmare, absența sa la muncă este nejustificată. 21. La 18 noiembrie 1999, reclamantul s-a plâns la Curtea Constituțională că, prin sancțiuni disciplinare și decizii judiciare, a fost discriminat din cauza convingerilor sale religioase. În special din motive necunoscute, tribunalele nu au considerat declarația sa că este de credință musulmană credibilă și l-au cerut dovezi suplimentare. El a afirmat că nu ar trebui să fie obligat să prezinte dovezi despre convingerile sale religioase. 22. La 12 iulie 2000, Curtea Constituțională a refuzat să examineze acuzațiile reclamantului în ceea ce privește hotărârile din 3 februarie, 27 februarie, 14 aprilie și 8 mai 1998 ale societății de utilitate publică, hotărârile din 24 martie și 27 mai 1999 ale Curții Municipale Bitola și hotărârea din 14 iunie 1999 a Curții de apel Bitola pentru depunerea din termenul de două luni prevăzut în Regulamentul Curții Constituționale. 23. Cu toate acestea, Curtea Constituțională a examinat plângerea reclamantului în ceea ce privește decizia Curții de Apelare a Bitola din 27 septembrie 1999. El a remarcat că reclamantul a solicitat exercitarea drepturilor legate de libertatea religiei, dar că nu a prezentat nici o dovadă privind convingerile sale și a refuzat să facă acest lucru. În ceea ce privește întrebarea inițială privind dacă atunci când exercită un drept la o vacanță publică plătită, bazată pe religie, a fost suficient ca un cetățean să își afirme subjectiv credința, acesta a susținut: „Considerând că statul de drept este fundamental pentru ordinea constituțională a Republicii Macedoniei în temeiul articolului 8, alineatul (1) alineatul (3) din Constituție, prin care ar trebui să se implice că normele juridice obiective au prioritate asupra voinței subiective atunci când solicită exercitarea drepturilor juridice și având în vedere punctul de vedere al reprezentanților religiilor creștine și islamice ... (decanul de la Facultatea Teologică de la Skopje și șeful comunității islamice din Macedonia) că există criterii obiective pentru a determina dacă un cetățean deține credințe religioase creștine și islamice ... instanța a susținut că a fost necesar să se stabilească fapte obiective legate de exercitarea unui drept și pentru a obține dovezi ale acestora într-o situație în care se solicită un drept. În conformitate cu aceasta, în vederea stabilirii unor fapte obiective care să evalueze dacă există discriminare pe motive religioase în acest caz, Curtea a organizat o audiere publică (la 27 aprilie 2000) și trei dezbateri consultative (la 16 și 25 mai și 8 iunie 2000) și pe baza conținutului acestora, în special pe baza declarațiilor reclamantului, s-a stabilit că conținutul credinței sale religioase (chiar și forma lor) nu corespunde în mod obiectiv celor ale credinței musulmane (și formei sale) din mai multe motive (de exemplu: lipsa cunoștințelor despre cele mai importante principii de bază ale religiei prin care se exprimă esența sa ... sau a modului în care se „joacă” credința musulmană, etc.)” 24. Curtea a concluzionat că reclamantul nu a fost discriminat pe baza convingerilor sale religioase prin obligația de a stabili faptele obiective și a respins plângerea. 25. art. 9 prevede următoarele: „1) Cetățenii Republicii Macedoniei sunt egali în libertățile și drepturile lor, indiferent de sex, rasă, culoarea pielii, originea națională și socială, convingerile politice și religioase, proprietatea și statutul social. (2) Toți cetățenii sunt egali înaintea Constituției și a legii.” 26. art. 19, în măsura în care este relevant, prevede următoarele: „(1) Libertatea mărturisirii religioase este garantată. (2) Dreptul de a exprima credința unei persoane în mod liber și public, individual sau cu alții este garantat. ...” 27. art. 110, în măsura în care este cazul, prevede următoarele: „Curtea Constituțională a Macedoniei: ... (3) garantarea libertăților și drepturilor persoanelor și cetățenilor în ceea ce privește libertatea de comunicare, conștiința, gândirea și acțiunea și interzicerea discriminării între cetățeni din motive de sex, rasă, religie sau afiliare națională, socială sau politică; ...” 28. Secțiunea 51 prevede că o persoană care consideră că este victimă de o încălcare a unuia dintre drepturile prevăzute la art. 110 § 3 din Constituție are dreptul de a depune o cerere la Curtea Constituțională în termen de două luni de la data în care a fost notificat cu o decizie obligatorie sau cu o hotărâre. 29. Aceasta prevede, printre altele, că Crăciunul și Paștele vor fi sărbători publice pentru toți cetățenii fostei Republici Iugoslave a Macedoniei, indiferent de mărturisirea lor și că Ramazan Bayram și Kurban Bayram vor fi sărbători publice pentru cetățenii credinței musulmane.