Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 23.05.2005
casat

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3212/2005

HOTĂRÂRE
23.05.2005
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3212/2005 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2005)

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Reclamantul M.S. a chemat în judecată Casa Județeană de Pensii Dolj, pentru ca instanța să dispună anularea hotărârii emisă de pârâtă și obligarea acesteia să-i recunoască calitatea de beneficiar al dispozițiilor Legii nr. 309/2002. În motivarea cererii arată că a efectuat stagiul militar în cadrul Direcției Generale a Serviciului Muncii și că în mod greșit pârâta i-a respins cererea. Curtea de Apel Craiova, secția de contencios administrativ, prin sentința nr. 713 din 19 noiembrie 2004, a admis acțiunea formulată, motivat de faptul că reclamantul a satisfăcut stagiul militar în cadrul Direcției Generale a Serviciului Muncii.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs, Casa Județeană de Pensii Dolj, criticând soluția instanței de fond, întrucât din probele administrate nu se poate desprinde concluzia certă că reclamantul beneficiază de drepturile conferite de Legea nr. 309/2002. Înalta Curte de Casație și Justiție, analizând motivele invocate, în raport cu sentința pronunțată, materialul probator și dispozițiile legale incidente în cauză, constată fondat, recursul declarat și urmează să-l admită pentru considerentele ce urmează.

În conformitate cu dispozițiile art. 1 și art. 6 alin. (2) din Legea nr. 309/2002, beneficiază de prevederile prezentei legi, persoana, cetățean român, care a efectuat stagiul militar în detașamentele de muncă din cadrul Direcției Generale a Serviciului Muncii, în perioada 1950 - 1961, iar stabilirea drepturilor prevăzute de prezenta lege se face, la cerere, pe baza înscrisurilor din livretele militare, din adeverințele eliberate de Centrele militare județene sau de U.M. 02405 Pitești. Analizând probele administrate, Curtea constată că reclamantul, în perioada 1 aprilie 1953 - 14 februarie 1954, a satisfăcut stagiul militar în cadrul U.M. 03049, iar, așa cum rezultă și din adresa Ministerului Apărării Naționale, militarii care au menționat în livret, că au satisfăcut stagiul militar în unități militare, nu au făcut parte din Direcția Generală a Serviciului Muncii.

Mai mult, se menționează faptul că respectivii militari au prestat activități de muncă în cadrul armatei române. În concluzie, Curtea constată faptul că reclamantul nu a făcut parte din unitățile din cadrul Direcției Generale a Serviciului Muncii și raportat la dispozițiile legale, va admite recursul și, rejudecând cauza în fond, va respinge acțiunea acestuia.

D E C I D E Admite recursul declarat de Casa Județeană de Pensii Dolj împotriva sentinței nr. 713 din 19 noiembrie 2004 a Curții de Apel Craiova, secția de contencios administrativ. Casează sentința atacată și, pe fond, respinge acțiunea. Pronunțată în ședință publică, astăzi 23 mai 2005.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2005-05-25
0,98
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3305/2005
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la 18 octombrie 2004, reclamantul V.M. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Casa Județeană de Pensii Dolj, să-i fie acordat
ÎCCJ 2005-05-23
0,98
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3209/2005
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Reclamantul J.C. a chemat în judecată Casa Județeană de Pensii Dolj, pentru ca instanța să dispună anularea hotărârii nr. 550 din 7 noiembrie 2002, emisă
ÎCCJ 2005-03-23
0,98
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1921/2005
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la 4 martie 2004, reclamantul P.N. a solicitat, în contradictoriu cu Casa Județeană de Pensii Dolj, anularea hotărârii nr. 9407
ÎCCJ 2005-01-11
0,98
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 58/2005
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată pe calea contenciosului administrativ, reclamantul U.D. a chemat în judecată, Casa Județeană de Pensii Dolj, pentru ca prin hot
ÎCCJ 2005-03-23
0,98
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1922/2005
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la 27 februarie 2004, reclamantul P.G. a solicitat, în contradictoriu cu Casa Județeană de Pensii Dolj, anularea hotărârii nr.
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă