ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2499/2005

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la

Judecătoria Pitești sub nr. 2600 din 18 martie 2003, reclamantul Ministerul

Justiției, Direcția Generală a Penitenciarelor a chemat în judecată pe pârâta

SC C. SA Pitești, solicitând evacuarea acesteia din imobilul situat în Pitești,

ca urmare a constatării dreptului său de proprietate asupra acestui imobil.

În motivarea acțiunii s-a arătat că

reclamantul este proprietarul imobilului în litigiu, care are destinație de

unitate de deținere încă din anul 1873 când, printr-un act de răscumpărare a

terenului s-a stabilit destinația viitoare, respectiv de „temniță” a județului

Argeș, iar pârâta îl ocupă fără titlu.

Prin întâmpinare, pârâta a arătat că

deține imobilul cu titlu de sediu social, în baza Certificatului de atestare a

dreptului de proprietate asupra terenurilor seria M10 nr. 0131, eliberat la

data de 3 august 1993 de către Ministerul Lucrărilor Publice și Amenajării

Teritoriului.

La termenul de judecată din 19 iunie

2003, reclamantul a depus la dosar o precizare a acțiunii sale în revendicare

imobiliară, solicitând să se constate că titlul său este mai bine caracterizat

decât al pârâtei, acesta din urmă fiind emis cu încălcarea dispozițiilor

imperative ale Legilor nr. 15/1990 și nr. 58/1991, fiind astfel lovit de nulitate

absolută.

Acțiunea reclamantului a fost

respinsă prin sentința civilă nr. 3046 din 4 septembrie 2003 a Judecătoriei

Pitești.

S-a reținut că reclamantul nu a

indicat în mod concret și complet obiectul material al cererii sale de chemare

în judecată și că nu a uzat de dreptul său legal de a propune probe și de a

participa la administrarea lor, deși instanța, în virtutea rolului său activ

i-a pus în vedere să depună la dosar înscrisurile pe care își întemeiază

pretențiile.

Astfel, se arată că, din cuprinsul

cererii de chemare în judecată rezultă că ea vizează un imobil situat în

Pitești, fără a se preciza din ce se compune acesta (teren, construcții),

vecinătățile și suprafața lui pentru a putea fi identificat: din adresa nr. 3714

din 15 martie 2000 a R. RA Pitești rezultă că imobilul este format din două

corpuri de clădire deținute, în prezent, de alte două entități decât pârâta,

respectiv corpul I de clădire este în folosința PD, filiala Argeș, în baza

contractului de închiriere nr. 61/1992, iar corpul al II–lea se află în

administrarea Centralei Sării și Nemetaliferelor București din 9 aprilie 1990;

din înscrisurile depuse de reclamantă rezultă că imobilul este compus din teren

și 23 pavilioane, cu diferite destinații.

În legătură cu cererea de evacuare

s-a reținut că pârâta justifică un titlu asupra imobilului, respectiv

Certificatul de atestare a dreptului său de proprietate, astfel că ea a fost

respinsă ca nefondată.

Împotriva sentinței a declarat apel

reclamantul, criticând-o pentru nelegalitate.

Apelul a fost respins prin decizia

nr. 43/A din 15 ianuarie 2004 a Curții de Apel Pitești, secția civilă, ca

nefondat.

În motivarea deciziei s-a reținut că

reclamantul nu deține un titlu de proprietate cu privire la imobilul

revendicat.

Până în anul 1990, imobilul a fost

în proprietatea statului, care a dispus de acesta, dându-l în administrare

pârâtei.

Societatea pârâtă s-a înființat în

baza H.G. nr. 1304 din 15 decembrie 1990 și a Legii nr. 15/1990. Potrivit

dispozițiilor art. 20 alin. (2) din Legea nr. 15/1990, bunurile din patrimoniul

societăților comerciale sunt proprietatea acestora.

Ulterior, prin H.G. nr. 834/1991 s-a

instituit o procedură specială de atestare a dreptului de proprietate asupra

terenurilor, prin emiterea de certificate de către ministerul de resort, pe

baza documentațiilor întocmite la nivel județean. Pârâta deține un astfel de

certificat, emis cu respectarea dispozițiilor legale.

S-a conchis că, întrucât reclamantul

nu a exhibat un titlu de proprietate, acțiunea sa în revendicare imobiliară a

fost respinsă în mod justificat de către instanța de fond.

Reclamantul a declarat recurs

împotriva acestei decizii, criticând-o pentru nelegalitate.

În motivarea recursului se arată că,

imobilul revendicat prin acțiune, compus din teren și construcții a fost

dobândit prin actul de răscumpărare nr. 3705 din 22 martie 1873, ce constituie

titlul său de proprietate, valid și anterior celui opus de pârâtă.

Clădirea revendicată a fost

destinată unei case de arest preventiv, funcționând astfel încă din anul 1941.

Cu privire la titlul pârâtei se

invocă nulitatea absolută a acestuia, în raport de emiterea lui prin încălcarea

dispozițiilor imperative ale Legilor nr. 15/1990 și respectiv nr. 58/1991.

Recursul este nefondat pentru

considerentele ce urmează.

Titlul invocat de reclamant în

susținerea acțiunii sale în revendicare imobiliară îl constituie actul de

răscumpărare datat 22 martie 1873 prin care se atestă faptul că Primăria

orașului Pitești a răscumpărat dreptul de embatic (locațiune ereditară,

reglementată de art. 1415 C. civ., text devenit inaplicabil după reforma agrară

din 1921 când, în baza art. 7 din Legea pentru reforma agrară, pământul care forma

obiectul locațiunilor respective a fost expropriat în folosul embaticarilor)

asupra unui teren pe care se afla temnița județului Argeș.

Este evident că acest act nu

constituie dovada dreptului de proprietate pretins de reclamant.

Aceeași lipsă de valoare probatoare

în sensul dorit de recurent o au și alte două înscrisuri depuse în dosarul de

fond, respectiv o cerere înregistrată sub nr. 1504 din 13 iunie 1941, adresată

de administratorul Penitenciarului județean Argeș Președintelui Comisiei Cărții

Funciare, precum și Ordinul nr. 793 din 27 mai 1941 emis de Direcțiunea

Penitenciarului județean Argeș către administratorul acestuia în vederea

prezentării la Comisia Cărții Funciare.

În contrast cu situația

reclamantului, societatea pârâtă a dovedit existența și validitatea titlului

său de proprietate asupra imobilului în litigiu, emis cu respectarea

dispozițiilor Legii nr.1 5/1990 și ale H.G. nr. 834/1991, pe baza documentației

întocmite de OCOT Argeș sub nr. 863 din 25 septembrie 1992.

În anul 1977, prin Ordinul

Ministrului de Interne nr. 1150 din 14 septembrie 1977, imobilul format din

teren de 23.723 mp și construcțiile aflate pe el, în suprafață desfășurată de

7.545 mp, situat în municipiul Pitești, a fost trecut fără plată în

administrarea Ministerului Construcțiilor Industriale pentru Trustul de

Construcții Industriale Pitești.

În baza H.G. nr. 1304 din 15

decembrie 1990 a luat ființă societatea pârâtă, prin reorganizarea Trustului

Antrepriză Generală de Construcții Industriale (fost T.C.I.), fiind cuprinsă în

anexa 1, poz. 29 și preluând, conform art. 5 din acest act normativ,

suprafețele de teren identificate în situația ce a stat la baza emiterii

Certificatului de atestare a dreptului său de proprietate.

Evident că H.G. nr. 1304/1990 s-a

emis în aplicarea Legii nr. 15 din 8 august 1990, astfel că susținerea

recurentului că nu s-ar fi respectat dispozițiile acestei legi, inclusiv

privind inventarierea patrimoniului unităților economice de stat supuse

transformării în societăți comerciale (art. 19) este lipsită de suport.

În ce privește invocarea

dispozițiilor Legii nr. 58 din 14 august 1991 care reglementează privatizarea

societăților comerciale, susținerile sunt irelevante obiectului cauzei.

Pentru aceste considerente, la care

se adaugă și argumentele instanței de apel se va respinge recursul

reclamantului ca nefondat [art. 312 alin. (1) C. proc. civ.], el fiind și

tardiv declarat

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondat recursul

declarat de reclamantul Ministerul Justiției, Direcția Generală a

Penitenciarelor, pentru Penitenciarul Colibași împotriva deciziei nr. 43/A din 15

ianuarie 2004 a Curții de Apel Pitești, secția civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 30 martie 2005.