ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 8686/2005

Asupra recursului civil de față;

Din examinarea lucrărilor dosarului,

constată următoarele:

Prin notificarea nr. 16/II din 15 ianuarie

2002 întocmită în baza Legii nr. 10/2001 și adresată SC H. SA Curtea de Argeș,

numita D.G. a solicitat restituirea în natură a terenului în suprafață de 7000

mp situat în Curtea de Argeș, bun care a fost proprietatea bunicilor paterni ai

solicitantului, în prezent decedați, V.G.D. și V.G.I. Prin notificarea

menționată, D.G. arată că revine la notificarea anterioară nr. 665/2 din 12

noiembrie 2001, prin care a solicitat restituirea în natură doar a suprafeței

de 1200 mp teren, întrucât suprafața reală este de 7000 mp.

La data de 6 ianuarie 2004

reclamantele D.G. și V.M. au chemat în judecată pe pârâta H. SA, sucursala

Curtea de Argeș, pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța să fie obligată la

despăgubiri în cuantum de 500.000 lei/zi de întârziere pentru neexecutarea

obligației prevăzută de art. 23 alin. (1) și (2) din Legea nr. 10/2001, precum

și obligarea pârâtei de a le restitui în natură terenul în suprafață de 7000 mp

situat în Curtea de Argeș.

Prin întâmpinarea din 16 martie 2004

pârâta H. SA, sucursala H. Curtea de Argeș, și-a formulat, pe cale de excepție,

următoarele apărări: pârâta nu are calitate procesuală pasivă întrucât

sucursala este un dezmembrământ fără personalitate juridică a societății comerciale

(art. 42 din Legea nr. 31/1990); reclamanta V.M. nu are calitate procesuală

activă deoarece notificarea a fost formulată numai de cealaltă reclamantă;

având în vedere obiectul primului capăt de cerere care constă în „obligația de

a face”, competentă este Judecătoria sectorului 2 București, în raza căreia se

află sediul societății cu personalitate juridică.

La termenul din 27 aprilie 2004

instanța a admis cererea reclamanților de a fi introdusă în cauză, în calitate

de pârâți, a Primăriei Orașului Curtea de Argeș și a Primarului Orașului Curtea

de Argeș.

Prin întâmpinarea din 24 mai 2004

pârâtul Primarul Orașului Curtea de Argeș s-a apărat că terenul ce face

obiectul notificării nu este deținut de Primăria Curtea de Argeș, astfel că în

mod greșit pârâta SC H. SA a înaintat către primărie notificarea reclamantei D.G.

Investit cu soluționarea cauzei,

Tribunalul Argeș, secția civilă, prin sentința nr. 124 din 15 iunie 2004, a

disjuns capătul de cerere privind obligarea pârâtei la plata de despăgubiri și

a dispus formarea unui alt număr de dosar (616/2004 ) și a respins în rest

acțiunea reclamantelor.

Pentru a hotărî astfel, prima

instanță a reținut și motivat că notificarea trimisă pârâtei SC H. SA, sucursala

Curtea de Argeș, nu a fost soluționată printr-o decizie sau dispoziție

motivată, astfel că cererea prin care s-a solicitat restituirea în natură a

terenului, a fost apreciată de tribunal ca prematură. Apărarea invocată de

pârâtă pe cale de excepție în sensul că nu are calitate procesuală pasivă, fiind

o sucursală fără personalitate juridică, a fost respinsă de tribunal ca

nefondată cu motivarea că este „vorba de capacitatea procesuală, iar nu de

calitatea procesuală”.

Soluția tribunalului a fost păstrată

de Curtea de Apel Pitești, secția civilă și pentru cauze privind conflicte de

muncă și asigurări sociale, care, prin decizia nr. 7/A din 12 ianuarie 2005, a

respins ca nefondat apelul reclamantelor.

Împotriva deciziei dată în apel,

prin care s-a menținut sentința tribunalului, în termen legal, au declarat

recurs reclamantele D.G. și V.M. care au susținut că instanțele au aplicat

greșit prevederile art. 23 din Legea nr. 10/2001 respingând ca prematură

acțiunea privind restituirea terenului în suprafață de 7000 mp și că trebuiau

să oblige persoana deținătoare de a se pronunța asupra notificării printr-o

decizie motivată sub sancțiunea plății unor daune cominatorii. S-a reproșat

instanței de apel că în mod greșit a respins solicitarea de a se efectua o

expertiză pentru identificarea terenului.

Recursul este fondat, în sensul

considerentelor care succed:

În prezentul litigiu, inițiat în

temeiul Legii nr. 10/2001, reclamantele au solicitat restituirea în natură a

unui teren în suprafață de 7000 mp, situat în localitatea Curtea de Argeș, și

au susținut că terenul este stăpânit și folosit de pârâta H. SA, sucursala H.

Curtea de Argeș.

Contrar celor reținute de instanțe,

se constată că reclamanta D.G. a întreprins în forma recomandată de lege

demersul prevăzut de art. 21 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, în sensul că a

notificat la datele de 12 noiembrie 2001 și 15 ianuarie 2002 pe deținătoarea de

fapt a nemișcătorului revendicat, deținătoare care nu a răspuns la notificări

pe motiv că ar fi o sucursală fără personalitate juridică, dar care, nici nu a

sesizat ori îndreptat notificările societății ce avea o atare personalitate ca

și puterea de a decide asupra bunului solicitat.

Potrivit art. 23 alin. (1) din Legea

nr. 10/2001, în termen de 60 de zile de la înregistrarea notificării sau, după

caz, de la data depunerii actelor doveditoare, potrivit art. 22, unitatea

deținătoare este obligată să se pronunțe, prin decizie sau, după caz,

dispoziție motivată, asupra cererii de restituire în natură.

Conform art. 24 alin. (1) din

aceeași lege, dacă restituirea în natură nu este aprobată sau nu este posibilă,

după caz, deținătorul imobilului este obligat să facă persoanei îndreptățită o

ofertă de restituire prin echivalent, corespunzătoare valorii imobilului.

Din prevederile legale citate

rezultă că, indiferent dacă persoanei îndreptățite i se restituie în natură

imobilului ori i se oferă restituirea prin echivalent sau chiar i se refuză un

atare drept, unitatea deținătoare este obligată ca asupra solicitării adresată

pe cale de notificare să se pronunțe printr-o decizie sau dispoziție motivată.

Cazul dedus recursului de față pune

în discuție situația în care lipsește răspunsul persoanei notificate, generată

de o conduită culpabilă acesteia, care, fie din neglijență, fie din rea credință,

a refuzat să răspundă la notificările făcute de persoana îndreptățită. O atare

conduită culpabilă nu poate, în nici un caz, să afecteze interesele persoanelor

îndreptățite și nici să le lipsească de posibilitatea de a-și apăra drepturile

recunoscute de lege.

Deși legiuitorul nu a reglementat în

mod expres situația în care persoana deținătoare refuză să răspundă solicitării

adresată pe cale de notificare, aceasta fiind o lacună a Legii nr. 10/2001,

totuși cei îndreptățiți se pot adresa instanței judecătorești competente,

pentru ca persoana deținătoare să fie obligată să emită (să pronunțe) un

răspuns prin decizie sau dispoziție motivată, deoarece o atare obligație

rezultă din lege și face parte dintr-o procedură administrativ-jurisdicțională

prealabilă, instituită în mod imperativ.

Cum reclamanta D.G. a adresat

notificări persoanei deținătoare și cum aceasta nu a răspuns solicitării în

forma arătată mai sus, în termenul prevăzut de lege, în mod greșit instanțele

au apreciat că acțiunea este prematură, întrucât conduita culpabilă a persoanei

notificate, care nu s-a conformat legii (nu a îndreptat notificările societății

cu personalitate juridică, care, la rându-i, să emită o decizie sau dispoziție

motivată de acceptare sau de refuz a cererii de restituire), nu poate să

afecteze interesele legitime ale persoanelor solicitante.

Față de cele ce preced, recursul

reclamatelor se privește ca fondat și urmare a admiterii lui, vor fi casate

cele două hotărâri cu consecința judecății la instanța competentă.

Potrivit art. 26 alin. (3) din Legea

nr. 10/2001 (în numerotarea determinată de modificările aduse prin Legea nr. 247/2005),

decizia sau, după caz, dispoziția motivată de respingere a notificării sau a

cererii de restituire în natură poate fi atacată de persoana care se pretinde

îndreptățită la secția civilă a tribunalului în a cărui circumscripție se află

sediul unității deținătoare sau, după caz, al entității investite cu

soluționarea notificării, în termen de 30 de zile de la comunicare.

Deși legiuitorul nu a folosit

noțiunea de unitate „proprietară” ci aceea de unitate „deținătoare”, calitate

procesuală pasivă în sensul legii o are unitatea ori entitatea învestită cu

soluționarea notificării care are personalitate juridică și care astfel are

puterea de a dispune, prin organele sale de conducere, cu privire la bunul pe

care îl are în proprietate sau în administrare.

Cum, în speță, unitatea deținătoare

își are sediul în București, potrivit textului citat, competența de soluționare

a acțiunii revine Tribunalului București, căruia, urmare a casării celor două

hotărâri și a reluării judecății, i se va înainta dosarul.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul declarat de

reclamanții D.G. și V.M. împotriva deciziei civile nr. 7/A din 12 ianuarie 2005

a Curții de Apel Pitești, secția civilă și pentru cauze privind conflicte de muncă

și asigurări sociale.

Casează decizia recurată, precum și

sentința nr. 124 din 15 iunie 2004 a Tribunalului Argeș, secția civilă, și

trimite cauza pentru competentă rejudecare la Tribunalul București.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică,

astăzi 2 noiembrie 2005.