ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4871/2004

Examinând recursul de față constată: Prin sentința penală nr. 12 din 13 aprilie 2004 pronunțată de Curtea de Apel Pitești s-a respins, ca nefondată, plângerea formulată de petenta S.C. B.M. S.A. București împotriva rezoluției nr. 366/ P din 26 noiembrie 2003 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești prin care s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de intimata I.E., judecător la Tribunalul Prahova. S-a reținut că petenta a formulat mai multe plângeri penale împotriva intimatei sub aspectul săvârșirii infracțiunii de abuz în serviciu prevăzută de art. 246 C. pen., constând în aceea că, în calitate de judecător sindic, având spre soluționare acțiunea de faliment promovată de petentă împotriva S.C.

E. S.R.L. Băicoi pentru încasarea unui debit de 194.014.089 lei, a desfășurat o activitate defectuoasă, contrar dispozițiilor legale. A susținut petenta că judecătorul a refuzat să continue procedura falimentului, fapt ce rezultă din încheierea din 13 mai 2003, a încuviințat participarea în cadrul procedurii a celor doi asociați, deși aceștia nu au avut cereri de intervenție; a procedat la soluționarea unei cereri de recuzare a lichidatorului judiciar, cerere inadmisibilă în procedura falimentului și a procedat la înregistrarea și soluționarea unei cereri de recuzare a administratorului judiciar în condițiile în care era formulată și soluționată o cerere de recuzare împotriva tuturor judecătorilor de la Tribunalul Prahova.

Procurorul a constatat că din conținutul actelor premergătoare efectuate nu rezultă că judecătorul I.E. se face vinovat de săvârșirea vreunei fapte penale reținând că măsurile dispuse sunt conforme dispozițiilor legale care reglementează legea falimentului și în consecință a dispus neînceperea urmăririi penale față de intimată. Petenta a formulat plângere susținând că rezoluția este nelegală, întrucât nu a fost citată pentru a fi audiată, deși a fost direct prejudiciată prin actele abuzive dispuse de judecător. Prin ordonanța nr. 117 din 23 ianuarie 2004, Procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești, plângerea a fost respinsă ca neîntemeiată.

Petenta s-a adresat Curții de Apel Ploiești cu plângere împotriva soluției de neîncepere a urmăririi penale cu motivarea că nelegal nu a fost citată pentru a face dovadă că judecătorul a soluționat abuziv dosarul de faliment nr. 51/2003 al Tribunalului Prahova, iar procurorul general a soluționat plângerea fără completarea corespunzătoare a probatoriului. Instanța a reținut că potrivit art. 224 C. proc. pen., în faza actelor premergătoare nu se administrează probe și întrucât declarațiile martorilor și ale părților constituie probe, acestea nu puteau fi administrate decât după începerea urmăririi penale.

Referitor la înscrisuri s-a reținut că acestea se află în dosarul nr. 51/2003 al Tribunalului Prahova, care a fost studiat de procuror, iar din plângerea formulată nu rezultă că petenta ar fi precizat mijloacele de probă deși avea această obligație conform art. 222 alin. (2). Prima instanță a mai reținut că în raport de actele premergătoare efectuate, corect s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de intimată. Petenta a declarat recurs împotriva sentinței susținând că aceasta este contrară legii, deoarece s-a refuzat administrarea oricărui probatoriu, s-a dat faptei o greșită încadrare juridică și s-a comis o gravă eroare de fapt. Recursul a fost întemeiat pe dispozițiile art. 385 9 alin. (1) pct. 17 1 C. proc.

pen., dar nu este fondat. Din dosarul nr. 366/P/2003 rezultă că soluția de neîncepere a urmăririi penale adoptată de procuror este legală și temeinică, întrucât actele premergătoare efectuate nu au confirmat cele susținute în plângerea penală, în sensul că judecătorul și-ar fi îndeplinit defectuos atribuțiunile de serviciu. Susținerea petentei că nu i s-a permis să administreze probe este neîntemeiată. Este de subliniat faptul că în fața instanței s-a susținut că era necesară depunerea unor înscrisuri, pe care petenta nu le-a individualizat și nici nu a precizat ce împrejurări tinde să dovedească cu acestea. Cert este însă că înscrisurile se află, potrivit celor consemnate în partea introductivă sentinței, în dosarul de faliment nr. 51/2003.

Or acest dosar a fost studiat de procuror, iar încheierile ce consemnează măsurile luate de judecător se află în copie în dosarul nr. 366/P/2003. Criticile vizând greșita încadrare juridică a faptei și comiterea unei grave erori de fapt nu au obiect atâta timp cât hotărârea primei instanțe nu vizează aceste aspecte. Întrucât din examinarea cauzei din oficiu nu rezultă existența vreunui motiv de casare care să poată fi luat în considerare în condițiile art. 385 9 alin. (3) C. proc. pen., recursul va fi respins, ca nefondat, conform art. 385 15 pct. 2 lit. b) C. proc. pen. Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurenta petentă va fi obligată la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petiționara S.C. B.M. S.A. București împotriva sentinței penale nr. 12 din 13 aprilie 2004 a Curții de Apel Ploiești. Obligă pe recurentă să plătească statului suma de 500.000 lei cheltuieli judiciare. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 29 septembrie 2004.