ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4871/2004

Examinând recursul de față constată:

Prin sentința penală nr. 12 din 13

aprilie 2004 pronunțată de Curtea de Apel Pitești s-a respins, ca nefondată,

plângerea formulată de petenta S.C. B.M. S.A. București împotriva rezoluției

nr. 366/ P din 26 noiembrie 2003 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel

Ploiești prin care s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de intimata

I.E., judecător la Tribunalul Prahova.

S-a reținut că petenta a formulat

mai multe plângeri penale împotriva intimatei sub aspectul săvârșirii

infracțiunii de abuz în serviciu prevăzută de art. 246 C. pen., constând în

aceea că, în calitate de judecător sindic, având spre soluționare acțiunea de

faliment promovată de petentă împotriva S.C. E. S.R.L. Băicoi pentru încasarea

unui debit de 194.014.089 lei, a desfășurat o activitate defectuoasă, contrar

dispozițiilor legale.

A susținut petenta că judecătorul a

refuzat să continue procedura falimentului, fapt ce rezultă din încheierea din

13 mai 2003, a încuviințat participarea în cadrul procedurii a celor doi

asociați, deși aceștia nu au avut cereri de intervenție; a procedat la

soluționarea unei cereri de recuzare a lichidatorului judiciar, cerere

inadmisibilă în procedura falimentului și a procedat la înregistrarea și

soluționarea unei cereri de recuzare a administratorului judiciar în condițiile

în care era formulată și soluționată o cerere de recuzare împotriva tuturor

judecătorilor de la Tribunalul Prahova.

Procurorul a constatat că din

conținutul actelor premergătoare efectuate nu rezultă că judecătorul I.E. se

face vinovat de săvârșirea vreunei fapte penale reținând că măsurile dispuse

sunt conforme dispozițiilor legale care reglementează legea falimentului și în

consecință a dispus neînceperea urmăririi penale față de intimată.

Petenta a formulat plângere

susținând că rezoluția este nelegală, întrucât nu a fost citată pentru a fi

audiată, deși a fost direct prejudiciată prin actele abuzive dispuse de

judecător.

Prin ordonanța nr. 117 din 23

ianuarie 2004, Procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel

Ploiești, plângerea a fost respinsă ca neîntemeiată.

Petenta s-a adresat Curții de Apel

Ploiești cu plângere împotriva soluției de neîncepere a urmăririi penale cu

motivarea că nelegal nu a fost citată pentru a face dovadă că judecătorul a

soluționat abuziv dosarul de faliment nr. 51/2003 al Tribunalului Prahova, iar

procurorul general a soluționat plângerea fără completarea corespunzătoare a

probatoriului.

Instanța a reținut că potrivit art.

224 C. proc. pen., în faza actelor premergătoare nu se administrează probe și

întrucât declarațiile martorilor și ale părților constituie probe, acestea nu

puteau fi administrate decât după începerea urmăririi penale.

Referitor la înscrisuri s-a reținut

că acestea se află în dosarul nr. 51/2003 al Tribunalului Prahova, care a fost

studiat de procuror, iar din plângerea formulată nu rezultă că petenta ar fi

precizat mijloacele de probă deși avea această obligație conform art. 222 alin.

(2).

Prima instanță a mai reținut că în

raport de actele premergătoare efectuate, corect s-a dispus neînceperea

urmăririi penale față de intimată.

Petenta a declarat recurs împotriva

sentinței susținând că aceasta este contrară legii, deoarece s-a refuzat

administrarea oricărui probatoriu, s-a dat faptei o greșită încadrare juridică

și s-a comis o gravă eroare de fapt.

Recursul a fost întemeiat pe

dispozițiile art. 385

9

alin. (1) pct. 17

1

C. proc. pen.,

dar nu este fondat.

Din dosarul nr. 366/P/2003 rezultă

că soluția de neîncepere a urmăririi penale adoptată de procuror este legală și

temeinică, întrucât actele premergătoare efectuate nu au confirmat cele

susținute în plângerea penală, în sensul că judecătorul și-ar fi îndeplinit

defectuos atribuțiunile de serviciu.

Susținerea petentei că nu i s-a

permis să administreze probe este neîntemeiată. Este de subliniat faptul că în

fața instanței s-a susținut că era necesară depunerea unor înscrisuri, pe care

petenta nu le-a individualizat și nici nu a precizat ce împrejurări tinde să

dovedească cu acestea. Cert este însă că înscrisurile se află, potrivit celor

consemnate în partea introductivă sentinței, în dosarul de faliment nr.

51/2003. Or acest dosar a fost studiat de procuror, iar încheierile ce

consemnează măsurile luate de judecător se află în copie în dosarul nr.

366/P/2003.

Criticile vizând greșita încadrare

juridică a faptei și comiterea unei grave erori de fapt nu au obiect atâta timp

cât hotărârea primei instanțe nu vizează aceste aspecte.

Întrucât din examinarea cauzei din

oficiu nu rezultă existența vreunui motiv de casare care să poată fi luat în

considerare în condițiile art. 385

9

alin. (3) C. proc. pen., recursul

va fi respins, ca nefondat, conform art. 385

15

pct. 2 lit. b) C.

proc. pen.

Conform art. 192 alin. (2) C. proc.

pen., recurenta petentă va fi obligată la plata cheltuielilor judiciare către

stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul

declarat de petiționara S.C. B.M. S.A. București împotriva sentinței penale nr.

12 din 13 aprilie 2004 a Curții de Apel Ploiești.

Obligă pe recurentă să plătească

statului suma de 500.000 lei cheltuieli judiciare.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi

29 septembrie 2004.