ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3762/2005

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată

la data de 26 martie 2004, reclamanta SC F.C. SA Oradea (în prezent SC F.C.O.)

a solicitat, în contradictoriu cu pârâții Ministerul Finanțelor Publice - Agenția

Națională de Administrare Fiscală și Administrația Finanțelor Publice Oradea,

anularea deciziei nr. 77 din 22 martie 2004, emisă de primul pârât, a

procesului-verbal nr. 201 din 24 noiembrie 2003, încheiat de Direcția

Controlului Fiscal Bihor din cadrul Agenției Naționale de Administrare Fiscală

și a titlului executoriu nr. 4/493 din 12 ianuarie 2004, emis în baza actului

de control.

În motivare, reclamanta a

arătat că prin actele contestate, în mod eronat i s-au stabilit și menținut în

sarcină, debite fiscale, cu toate că obligația de a reține și a vira impozitul

pe venit revine numai angajatorului, pentru angajații încadrați în unitate, pe

baza unui contract individual de muncă. În ceea ce o privește, reclamanta a

finanțat cheltuielile privind indemnizațiile de mutare, persoanele fizice

(fotbaliștii) care au beneficiat de sumele de bani, reprezentând indemnizații

de mutare, nu aveau calitatea de angajați în cadrul A.S.C. F.C. SA Oradea, ci

aveau încheiate contracte de muncă sau convenții civile, numai cu A.S. F.C.B.,

care este o persoană juridică distinctă, iar, pentru angajații cu contract

individual de muncă ai societății, contribuțiile bugetare pentru veniturile de

natura salariilor au fost achitate.

Curtea de Apel Oradea, secția

comercială și de contencios administrativ, prin sentința nr. 331/CA/2004 - P.I.

din 3 mai 2004, a respins acțiunea.

Pentru a hotărî astfel,

instanța a reținut că reclamanta trebuie să achite sumele contestate, deoarece,

chiar dacă veniturile achitate fotbaliștilor erau datorate de o altă asociație,

plata efectivă a drepturilor bănești a fost făcută de către reclamantă și, în

această calitate, potrivit dispozițiilor legale incidente, trebuie să vireze la

buget, impozitul pe venit, contribuțiile și fondurile bugetare respective, iar

pentru neplata acestora în termen datorează și majorări și penalități de

întârziere.

Împotriva sentinței a

declarat recurs, în termen și legal timbrat, reclamanta SC F.C. SA Oradea (în

prezent SC F.C.O. Oradea), solicitând casarea sentinței și, în fond, admiterea

acțiunii, astfel cum a fost formulată, precum și suspendarea executării silite

pornite în temeiul procesului-verbal nr. 201 din 24 noiembrie 2003.

Recurenta a susținut, în

esență, că soluția primei instanțe este nelegală, întrucât s-a pornit de la

falsa premisă că societatea ar avea calitatea de angajator și deci, și

obligațiile prevăzute pentru acesta, când, în realitate, nu sunt întrunite

cerințele art. 22 din O.G. nr. 73/1999, pentru că indemnizațiile de mutare

plătite fotbaliștilor, cu titlu gratuit, nu sunt drepturi salariale,

fotbaliștii beneficiari ai acestor indemnizații nu aveau raporturi de muncă cu

recurenta, ci cu o altă asociație sportivă.

Că, plățile respective nu

puteau fi considerate ca fiind plăți făcute de o altă persoană juridică, ci

reprezintă o finanțare, fiind gratuite și se încadrează în dispozițiile art. 5 lit.

g) din O.G. nr. 73/1999.

S-a mai arătat că pentru

angajații proprii, societatea recurentă și-a achitat toate obligațiile fiscale.

Referitor la executarea

silită, recurenta a arătat că această procedură nu se putea declanșa împotriva

sa, atâta timp, cât a contestat titlul de creanță, în procedura administrativă

prealabilă specială.

Criticile formulate sunt

neîntemeiate.

În conformitate cu

prevederile art. 5 lit. g) din O.G. nr. 73/1999, în vigoare la acea dată, nu

sunt venituri impozabile și nu se impozitează potrivit ordonanței indicate,

„sumele sau bunurile primite sub formă de sponsorizare sau mecenat”.

Recurenta, prin activitatea

de finanțare în cauză, nu se încadrează în nici una dintre aceste două

situații, prevăzute cu titlu de excepție de la regula impozitării și ținând

cont că excepțiile sunt de strictă interpretare și aplicare, nu poate invoca

textul citat, ca temei al scutirii de la plata sumelor reținute în sarcina sa.

Recurenta susține, în mod

eronat și că finanțarea cheltuielilor privind indemnizațiile de mutare a

personalului angajat sub diverse forme la A.S. F.C.B. nu ar intra sub incidența prevederilor art. 22 din O.G. nr. 73/1999.

Astfel, potrivit

prevederilor articolului menționat, sunt considerate venituri din salarii,

„toate veniturile în bani și/sau în natură, obținute de o persoană fizică ce

desfășoară o activitate în baza unui contract individual de muncă, indiferent

de perioada la care se referă, de denumirea veniturilor sau de forma sub care

ele se acordă”, [..], iar la art. 23 lit. h) din același act normativ, se

prevede că sunt asimilate salariilor în vederea impunerii, „alte drepturi și indemnizații

de natură salarială”, iar Normele metodologice de aplicare a art. 22 și 23 din

ordonanță, aprobate prin H.G. nr. 1066/1999, dispun în același sens.

Așa cum rezultă din

contractul de colaborare nr. 337 din 2 iulie 2001, recurenta a convenit cu A.S.

F.C.B., că societatea comercială va avansa diverse sume de bani pe măsura

necesităților asociației, în vederea desfășurării activității, iar aceasta din

urmă, prin cesionarea unor drepturi bănești specifice, va face rambursarea

acestor sume conform protocoalelor adiționale.

Mai mult decât atât, prin

contractul încheiat între cele două părți la 1 octombrie 2001, s-au cesionat

recurentei, în calitate de beneficiară, toate drepturile bănești rezultate din

transferul jucătorilor, cu statutul de non-amator, aflați sub contract cu A.S.

F.C.B., în calitate de cedent.

Date fiind aceste înțelegeri

contractuale, reiese că, deși fotbaliștii aveau încheiate contracte individuale

de muncă cu A.S. F.C.B., recurenta este cea care a achitat sumele sub forma „indemnizațiilor

de mutare”, al căror cuantum era precizat în anexele la contractele de muncă și

convențiile civile încheiate de către aceștia. Totodată, rezultă natura de

drept salarial al acestor indemnizații.

Practic, așa cum a reținut

în mod corect prima instanță, recurenta-reclamantă, în calitatea sa de plătitor

efectiv de venit, s-a comportat ca un angajator și, prin urmare, avea obligația

de a calcula, reține și vira impozitul pe venituri din salarii, precum și toate

celelalte contribuții și fonduri prevăzute de lege (contribuția de asigurări

sociale, pentru angajați și angajator, contribuția de asigurări pentru șomaj,

pentru angajați și angajator, contribuția de asigurări de sănătate pentru

angajați și angajator, fondul de solidaritate socială și fondul de învățământ).

Întrucât datorate fiind,

sumele contestate nu au fost achitate la termenele legale, pe bună dreptate,

prima instanță a considerat că s-au calculat corect majorările și penalitățile

de întârziere aferente.

În ceea ce privește

criticile referitoare la formele și modalitățile de executare silită, acestea

exced controlului judecătoresc pe calea contenciosului administrativ, putând fi

analizate eventual într-o contestație la executare pe calea dreptului comun.

Având în vedere că, în considerarea

celor expuse, instanța de fond a pronunțat o hotărâre legală și temeinică, în

baza dispozițiilor art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., Curtea va

respinge prezentul recurs, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de reclamanta SC F.C. SA Oradea împotriva sentinței civile nr. 331/CA/2004 - P.I.

din 3 mai 2004 a Curții de Apel Oradea, secția comercială și de contencios

administrativ, ca nefondat.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 14 iunie 2005.