ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3762/2005

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la data de 26 martie 2004, reclamanta SC F.C. SA Oradea (în prezent SC F.C.O.) a solicitat, în contradictoriu cu pârâții Ministerul Finanțelor Publice - Agenția Națională de Administrare Fiscală și Administrația Finanțelor Publice Oradea, anularea deciziei nr. 77 din 22 martie 2004, emisă de primul pârât, a procesului-verbal nr. 201 din 24 noiembrie 2003, încheiat de Direcția Controlului Fiscal Bihor din cadrul Agenției Naționale de Administrare Fiscală și a titlului executoriu nr. 4/493 din 12 ianuarie 2004, emis în baza actului de control. În motivare, reclamanta a arătat că prin actele contestate, în mod eronat i s-au stabilit și menținut în sarcină, debite fiscale, cu toate că obligația de a reține și a vira impozitul pe venit revine numai angajatorului, pentru angajații încadrați în unitate, pe baza unui contract individual de muncă.

În ceea ce o privește, reclamanta a finanțat cheltuielile privind indemnizațiile de mutare, persoanele fizice (fotbaliștii) care au beneficiat de sumele de bani, reprezentând indemnizații de mutare, nu aveau calitatea de angajați în cadrul A.S.C. F.C. SA Oradea, ci aveau încheiate contracte de muncă sau convenții civile, numai cu A.S. F.C.B., care este o persoană juridică distinctă, iar, pentru angajații cu contract individual de muncă ai societății, contribuțiile bugetare pentru veniturile de natura salariilor au fost achitate. Curtea de Apel Oradea, secția comercială și de contencios administrativ, prin sentința nr. 331/CA/2004 - P.I. din 3 mai 2004, a respins acțiunea.

Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut că reclamanta trebuie să achite sumele contestate, deoarece, chiar dacă veniturile achitate fotbaliștilor erau datorate de o altă asociație, plata efectivă a drepturilor bănești a fost făcută de către reclamantă și, în această calitate, potrivit dispozițiilor legale incidente, trebuie să vireze la buget, impozitul pe venit, contribuțiile și fondurile bugetare respective, iar pentru neplata acestora în termen datorează și majorări și penalități de întârziere. Împotriva sentinței a declarat recurs, în termen și legal timbrat, reclamanta SC F.C. SA Oradea (în prezent SC F.C.O.

Oradea), solicitând casarea sentinței și, în fond, admiterea acțiunii, astfel cum a fost formulată, precum și suspendarea executării silite pornite în temeiul procesului-verbal nr. 201 din 24 noiembrie 2003. Recurenta a susținut, în esență, că soluția primei instanțe este nelegală, întrucât s-a pornit de la falsa premisă că societatea ar avea calitatea de angajator și deci, și obligațiile prevăzute pentru acesta, când, în realitate, nu sunt întrunite cerințele art. 22 din O.G. nr. 73/1999, pentru că indemnizațiile de mutare plătite fotbaliștilor, cu titlu gratuit, nu sunt drepturi salariale, fotbaliștii beneficiari ai acestor indemnizații nu aveau raporturi de muncă cu recurenta, ci cu o altă asociație sportivă.

Că, plățile respective nu puteau fi considerate ca fiind plăți făcute de o altă persoană juridică, ci reprezintă o finanțare, fiind gratuite și se încadrează în dispozițiile art. 5 lit. g) din O.G. nr. 73/1999. S-a mai arătat că pentru angajații proprii, societatea recurentă și-a achitat toate obligațiile fiscale. Referitor la executarea silită, recurenta a arătat că această procedură nu se putea declanșa împotriva sa, atâta timp, cât a contestat titlul de creanță, în procedura administrativă prealabilă specială. Criticile formulate sunt neîntemeiate. În conformitate cu prevederile art. 5 lit. g) din O.G. nr. 73/1999, în vigoare la acea dată, nu sunt venituri impozabile și nu se impozitează potrivit ordonanței indicate, „sumele sau bunurile primite sub formă de sponsorizare sau mecenat”.

Recurenta, prin activitatea de finanțare în cauză, nu se încadrează în nici una dintre aceste două situații, prevăzute cu titlu de excepție de la regula impozitării și ținând cont că excepțiile sunt de strictă interpretare și aplicare, nu poate invoca textul citat, ca temei al scutirii de la plata sumelor reținute în sarcina sa. Recurenta susține, în mod eronat și că finanțarea cheltuielilor privind indemnizațiile de mutare a personalului angajat sub diverse forme la A.S. F.C.B. nu ar intra sub incidența prevederilor art. 22 din O.G. nr. 73/1999.

Astfel, potrivit prevederilor articolului menționat, sunt considerate venituri din salarii, „toate veniturile în bani și/sau în natură, obținute de o persoană fizică ce desfășoară o activitate în baza unui contract individual de muncă, indiferent de perioada la care se referă, de denumirea veniturilor sau de forma sub care ele se acordă”, [..], iar la art. 23 lit. h) din același act normativ, se prevede că sunt asimilate salariilor în vederea impunerii, „alte drepturi și indemnizații de natură salarială”, iar Normele metodologice de aplicare a art. 22 și 23 din ordonanță, aprobate prin H.G. nr. 1066/1999, dispun în același sens. Așa cum rezultă din contractul de colaborare nr. 337 din 2 iulie 2001, recurenta a convenit cu A.S.

F.C.B., că societatea comercială va avansa diverse sume de bani pe măsura necesităților asociației, în vederea desfășurării activității, iar aceasta din urmă, prin cesionarea unor drepturi bănești specifice, va face rambursarea acestor sume conform protocoalelor adiționale. Mai mult decât atât, prin contractul încheiat între cele două părți la 1 octombrie 2001, s-au cesionat recurentei, în calitate de beneficiară, toate drepturile bănești rezultate din transferul jucătorilor, cu statutul de non-amator, aflați sub contract cu A.S. F.C.B., în calitate de cedent. Date fiind aceste înțelegeri contractuale, reiese că, deși fotbaliștii aveau încheiate contracte individuale de muncă cu A.S. F.C.B., recurenta este cea care a achitat sumele sub forma „indemnizațiilor de mutare”, al căror cuantum era precizat în anexele la contractele de muncă și convențiile civile încheiate de către aceștia.

Totodată, rezultă natura de drept salarial al acestor indemnizații. Practic, așa cum a reținut în mod corect prima instanță, recurenta-reclamantă, în calitatea sa de plătitor efectiv de venit, s-a comportat ca un angajator și, prin urmare, avea obligația de a calcula, reține și vira impozitul pe venituri din salarii, precum și toate celelalte contribuții și fonduri prevăzute de lege (contribuția de asigurări sociale, pentru angajați și angajator, contribuția de asigurări pentru șomaj, pentru angajați și angajator, contribuția de asigurări de sănătate pentru angajați și angajator, fondul de solidaritate socială și fondul de învățământ). Întrucât datorate fiind, sumele contestate nu au fost achitate la termenele legale, pe bună dreptate, prima instanță a considerat că s-au calculat corect majorările și penalitățile de întârziere aferente.

În ceea ce privește criticile referitoare la formele și modalitățile de executare silită, acestea exced controlului judecătoresc pe calea contenciosului administrativ, putând fi analizate eventual într-o contestație la executare pe calea dreptului comun. Având în vedere că, în considerarea celor expuse, instanța de fond a pronunțat o hotărâre legală și temeinică, în baza dispozițiilor art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., Curtea va respinge prezentul recurs, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de reclamanta SC F.C. SA Oradea împotriva sentinței civile nr. 331/CA/2004 - P.I. din 3 mai 2004 a Curții de Apel Oradea, secția comercială și de contencios administrativ, ca nefondat. Pronunțată în ședință publică, astăzi 14 iunie 2005.