ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2564/2005

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la data de 9 iunie 2003, reclamanta SC F.G. SRL a chemat în judecată pârâta SC A. SA, solicitând ca în baza sentinței ce se va pronunța să fie obligată la plata sumei de 7.810,16 euro, reprezentând echivalentul în lei la ziua plății efective cu titlu de preț neachitat, contravaloare transport internațional conform C.M.R. – urilor aferente, precum și cheltuieli de judecată. Pârâta a depus întâmpinare prin care solicită respingerea acțiunii motivat de faptul că destinatarul transportului a fost M.F.S.R. (Italia) că facturile emise de reclamanta cărăuș, nu au fost însușite niciodată de către reprezentantul său legal, iar în lipsa oricărei mențiuni în scrisoarea de trăsură cu privire la o eventuală responsabilitate a expeditoarei pentru achitarea prețului transportului, ori a altor cheltuieli legate de transport nu poate atrage răspunderea expeditorului.

Prin sentința civilă nr. 420 din 12 februarie 2004, Tribunalul Bihor, secția comercială și de contencios administrativ, a admis acțiunea, astfel cum a fost formulată. În motivarea soluției, instanța de fond a reținut că față de faptul că reclamanta nu a stabilit raportul juridic cu beneficiarul transportului și că potrivit art. 7 din Convenția C.M.R., conform căruia expeditorul răspunde pentru toate cheltuielile și daunele pricinuite transportatorului din cauza inexactității sau insuficienței indicațiilor, prevăzute de art. 6 al aceleiași convenții. Împotriva acestei soluții a promovat apel pârâta criticile vizând modul eronat în care instanța de fond a reținut situația de fapt și a interpretat dispozițiile C.M.R.

Se susține că a fost încălcat principiul contradictorialității prevăzut de art. 129 alin. (2) C. proc. civ., întrucât după închiderea dezbaterilor la 8 ianuarie 2004, s-a dispus repunerea pe rol a cauzei și citarea părților pentru data de 12 februarie 2004, pentru ca reclamanta să-și precizeze natura juridică a cererii, dacă înțelege să o susțină ca o cerere de drept comun, să o timbreze sau dacă și-o susține ca o somație de plată, conform O.G. nr. 5/2001, după care reclamanta și-a precizat acțiunea, tardiv, față de faptul că instanța acordase cuvântul pe fond. De asemenea susține că instanța greșit a apreciat că destinatarul ar fi un terț față de relația contractuală stabilită prin scrisoarea de trăsură, destinatar ce avea obligații izvorâte din contractul de transport internațional, neexistând mențiuni exprese în C.M.R ce să indice că aceasta își asumă cheltuielile de transport, astfel că s-a făcut o greșită aplicare a art. 67 din C.M.R.

și a ignorat dispozițiile art. 434 C. com. Curtea de Apel Oradea, secția comercială și de contencios administrativ, prin decizia civilă nr. 90 din 29 iunie 2004 a respins apelul, ca nefondat. Pentru a se pronunța astfel, instanța de control judiciar a reținut că art. 151 C. proc. civ., permite instanței dacă găsește necesare noi lămuriri repunerea cauzei pe rol, și cum se impune completarea taxei de timbru s-a procedat în consecință fiind citată pârâta tocmai în vederea respectării principiului contradictorialității. Se mai arată că scrisorile de transport internațional poartă ștampila și semnătura apelantei în calitate de expeditor, manifestându-și acordul ca acele cheltuieli de transport să cadă în sarcina sa, în caz contrar având posibilitatea de a insera o clauză contrară în contractul de transport.

Cum art. 7 din convenția C.M.R., prevede că expeditorul răspunde pentru toate cheltuielile și daunele pricinuite transportatorului din cauza inactivității sau insuficienței datelor prevăzute la art. 6. Cu petiția înregistrată la data de 21 iulie 2004, pârâta a declarat recurs, în termen și legal timbrat, criticile vizând aspectele de nelegalitate, prevăzute de art. 8 și 9 C. proc. civ. Se susține că instanța a interpretat greșit contractul de transport internațional dedus judecății hotărârea fiind dacă cu aplicarea greșită a dispozițiilor art. 6 și 7 din convenția C.M.R. Astfel se susține că art. 6 din convenție este reglementat conținutul scrisorii de trăsură în paragraful 2 fiind inserate mențiunile opționale ale scrisorii de trăsură respectiv cheltuielile pe care expeditorul le ia asupra sa.

Recurenta apreciază că asumarea de către expeditor a obligației de plată a unor cheltuieli de transport este o excepție, o opțiune pentru părțile din contract. Recursul este fondat. Între părți s-au încheiat trei contracte de transport internațional în baza C.M.R. din 20, 21 și 26 iunie 2002, iar reclamanta – intimată în calitate de cărăuș pentru încasarea prețului a emis facturile anexate, reprezentând contravaloarea transportului, facturi refuzate la plată. De menționat că recurenta nu contestă comanda și executarea transportului, obiecțiile vizând obligația plății acestora.

Capitolul 1 al convenției referitoare la contractul de transport internațional de mărfuri pe șosele, domeniul de aplicare, la art. 1 prevede că „prezenta convenție se aplică oricărui contract de transport de mărfuri pe șosele cu titlu oneros, cu vehicole când locul primirii mărfii și locul prevăzut pentru eliberare, așa cum sunt indicate în contract, sunt situate în două țări diferite dintre care cel puțin una este țara contractantă, independent de domiciliul și de naționalitatea participanților la contract”. Din economia textului precizat, rezultă că în cazul unui transport internațional pe șosele, sunt aplicabile exclusiv dispozițiile acestui act normativ, astfel că referirile și argumentele instanțelor inferioare la reglementări aplicabile transportului intern de mărfuri, unele chiar abrogate sunt nejustificate.

De altfel chiar art. 6 al convenției C.M.R. la enumerarea elementelor pe care trebuie să le conțină scrisoarea de transport la lit. k) subliniază „indicația că transportul este supus regimului stabilit prin prezenta convenție și nici unei alte clauze contrare”. De asemenea la lit. i) este prevăzută necesitatea menționării cheltuielilor aferente transportului (preț transport, cheltuieli accesorii, taxe vamale și alte cheltuieli survenite de la încheierea contractului până la eliberare. La paragraful 2 se arată mențiunile operaționale ale scrisorii de trăsură, iar printre acestea se regăsește (lit. b)) cheltuielile pe care expeditorul le ia asupra sa. Din conținutul acestei reglementări, rezultă, fără putință de tăgadă, că lipsa mențiunilor privind cheltuielile pe care expeditorul le ia asupra sa nu poate duce la obligarea acestuia la plata taxelor de transport.

Invocarea de către instanțe a art. 7 din convenție este nerelevantă întrucât textul are în vedere răspunderea expeditorului în situații de excepție, respectiv în situații cu care există cheltuieli de daune izvorâte din inactivitatea sau insuficiența mențiunilor, ceea ce nu este cazul în speță întrucât obiectul acțiunii nu l-a constituit cheltuieli și daune ci prețul transportului. Art. 9 din convenția C.M.R. stabilește expres că „scrisoarea de trăsură face dovada, până la proba contrarie, a condițiilor contractului și primirii mărfii de către transportator”. Cum în speță reclamanta – intimată nu a făcut dovada asumării de către recurentă a obligației de plată a prețului, criticile formulate sunt întemeiate situație în care în considerarea dispozițiilor art. 312 C. proc.

civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de pârâta SC A. SA Cluj – Napoca, împotriva deciziei nr. 90/ C din 29 iunie 2004, pronunțată de Curtea de Apel Oradea, secția comercială și de contencios administrativ, în dosarul nr. 1728/2004. Modifică decizia atacată, în sensul că admite apelul declarat de aceiași parte, împotriva sentinței nr. 420 din 12 februarie 2004 a Tribunalului Bihor, pe care o schimbă în tot și pe fond respinge acțiunea reclamantei SC F.G. SRL, ca nefondată. Obligă intimata la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 8.118.000 lei, reprezentând taxe de timbru în apel și recurs. Irevocabilă. Pronunțată în ședința publică, astăzi 13 aprilie 2005.