ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 8488/2011

Asupra cauzei de

față, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată

înregistrată pe rolul Tribunalului Vaslui sub nr. 4205 din 25 noiembrie 2005,

reclamantul I.F. a solicitat, în contradictoriu cu pârâții B.C., S.I.-M. -

executor judecătoresc, Primăria comunei Ciocani, Primarul comunei Ciocani,

obligarea acestora la plata sumei de 50 miliarde RON daune materiale și 50

miliarde RON daune morale.

În motivarea cererii,

reclamantul a arătat că a fost arestat, iar pârâții l-au deposedat de imobilul

proprietate personală, din care l-au evacuat, imobilul fiind ocupat de B.C.

Prin cererea depusă

la Dosarul nr. 882/89/2007, reclamantul I.F. a făcut precizări cu privire la

cererea de chemare în judecată, solicitând obligarea pârâților, în solidar, la

plata despăgubirilor solicitate de acesta, iar după audierea pârâților,

instanța să stabilească suma datorată de fiecare dintre ei, urmând a se

înființa sechestru asigurător pe bunurile mobile și imobile ale acestora.

Prin precizările

depuse, reclamantul a arătat că solicită obligarea Primăriei și a Primarului

comunei Ciocani la plata sumei de 10 miliarde RON, deoarece a preluat abuziv

bunurile personale și ale A.A. Ciocani, iar C.E.J. de pe lângă Curtea de Apel

Iași și executorul judecătoresc S.I.M., la plata sumei de 15 miliarde RON, în

solidar.

Prin Sentința civilă

nr. 1005 din 2 octombrie 2008, Tribunalul Vaslui, secția civilă, a respins

acțiunea civilă formulată în contradictoriu cu pârâții Primarul comunei

Ciocani, Primăria comunei ciocani, B.C.F., S.I.M., C.V.I. și chemata în

garanție C.E.J. de pe lângă Curtea de Apel Iași; a luat act de renunțarea la judecată

a reclamantului față de pârâții Parchetul de pe lângă Judecătoria Bârlad și

Judecătoria Bârlad.

Pentru a se pronunța

astfel, tribunalul a reținut că, potrivit biletului la ordin nr. x//.X.2003,

A.A.

"

A.

"

Ciocani a fost

debitoarea pârâtului B.C.F.

Din dosarul de

executare întocmit de executorul judecătoresc S.I.M. rezultă că a pornit

executarea silită la cererea creditorului B.C.F., împotriva debitoarei A.A.

"

A.

"

Ciocani a cărui

reprezentant legal este reclamantul I.F..

Executorul

judecătoresc a întocmit procesul-verbal de situație și a procedat la vânzarea

prin licitație a imobilului, vânzarea fiind concretizată prin actul de

adjudecare din 10 iunie 2004, din care rezultă că imobilul a fost adjudecat de

creditorul B.C.F. în contul creanței, prețul adjudecării fiind de 115.040.500

RON.

Din Sentința civilă

nr. 99 din 15 ianuarie 2008 a Judecătoriei Bârlad s-a constatat nulitatea

absolută a actului de adjudecare nr. y/2004 și implicit a procesului-verbal din

10 iunie 2004, acte încheiate de executorul judecătoresc S.I.M.

S-a mai reținut în

cauză că nu sunt îndeplinite condițiile necesare pentru angajarea răspunderii

civile delictuale în temeiul art. 998 - 999 C. civ.

Creditorul B.C.F.

și-a exercitat un drept, iar executorul judecătoresc S.I.M. și-a exercitat

activitatea de executare silită în conformitate cu dispozițiile C. proc. civ.

privind executarea silită.

Împotriva acestei

hotărâri a declarat apel reclamantul I.F., arătând că, atâta timp cât prin

Sentința civilă nr. 99/2008 a Judecătoriei Bârlad s-a constatat nulitatea

absolută a actului de adjudecare, s-a restabilit situația anterioară actului

declarat nul; că a fost încălcat art. 8 din C.E.D.O. și art. 1, precum și

dispozițiile constituționale referitoare la deposedarea abuzivă de bunuri a

persoanelor; că nu s-au avut în vedere nici dispozițiile art. 404 referitoare

la modul de executare; că nu au fost interpretate corect dispozițiile art. 480

C. civ.; că nu s-a ținut cont de dispozițiile art. 998, 999, 1000 C. civ.

Prin Decizia civilă

nr. 76 din 12 mai 2010, Curtea de Apel Iași, secția civilă și pentru cauze cu

minori și de familie, a respins apelul reclamantului, reținând că cererea de

chemare în judecată a fost întemeiată pe dispozițiile art. 998, 999 C. civ., ce

reglementează obligația celui ce a produs un prejudiciu de a-l repara,

indiferent de forma sa, dacă a fost săvârșită o faptă ilicită, sub orice formă

a vinovăției și dacă există un raport de cauzalitate între faptă și prejudiciu.

Or, din probatoriul administrat în cauză, reclamantul nu a dovedit că pârâții,

respectiv, B.C.F., a început executarea împotriva debitoarei A.A.

"

A.

"

Ciocani cu un alt

scop decât acela de a-și recupera creanța ce rezultă din titlul executoriu, iar

executorul judecătoresc S.I.M. a început executarea silită în conformitate cu

atribuțiile prevăzute în Legea nr. 188/2000 privind executorii judecătorești.

Nici pentru Primăria

comunei Ciocani și Primarul comunei Ciocani nu se poate reține săvârșirea unei

fapte ilicite, deoarece prin mențiunea făcută în registrul agricol nu au

acționat ilicit, ci doar au înscris mențiunea referitoare la actul de

adjudecare.

Nici pentru pârâtul

C.V.I. nu se poate reține săvârșirea unei fapte ilicite, nefăcându-se dovada că

acesta a preluat în mod abuziv, în faza de executare silită, bunurile mobile

pretinse de reclamant.

În cauză nu au fost

încălcate dispozițiile art. 8 din C.E.D.O., text ce protejează dreptul la viața

privată și de familie și nici a Protocolului nr. 1 - art. 1 - Protecția

proprietății.

Statul nu a avut

calitatea de parte iar obligațiile impuse acestuia nu intră în discuție, dar

instanța, aplicând normele dreptului european, a constatat că creanța ce a fost

executată aparținea debitorului A.A.

"

A.

"

.

Împrejurarea că

ulterior adjudecării reclamantul a invocat un drept de proprietate propriu

asupra imobilului ce a fost adjudecat în condiții de aparentă legalitate prin

debitoarea A.A.

"

A.

"

reprezentată de reclamant, nu poate constitui

o îngrădire a dreptului său de proprietate și nici o ingerință în viața

familială și a dreptului la domiciliu a reclamantului.

Totodată, în cauză nu

sunt întrunite condițiile specifice răspunderii civile delictuale pentru ca cel

vătămat, respectiv recurentul, să dovedească existența și întinderea

prejudiciului.

De asemenea nu sunt

aplicabile nici dispozițiile art. 400 și urm. C. proc. civ., și nici

dispozițiile art. 480 C. civ., întrucât aceste din urmă dispoziții

reglementează dreptul de proprietate prin prisma acțiunii în revendicare.

Împotriva acestei

decizii a declarat recurs reclamantul I.F., arătând că hotărârea atacată este

nelegală întrucât instanțele i-au refuzat, în mod abuziv, probele solicitate și

nu s-au pronunțat asupra cererii de chemare în garanție a Casei de Asigurări a

Executorilor Judecătorești și a Statului Român.

Analizând aspectele

de nelegalitate invocate, care permit încadrarea recursului în dispozițiile

art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte constată următoarele:

Referitor la critica

potrivit căreia instanțele anterioare au respins, în mod abuziv, probele

solicitate de reclamant pe parcursul soluționării cauzei, aceasta reprezintă o

chestiune ce ține de administrarea și evaluarea probatoriilor care excede

cadrului procesual limitativ reglementat de dispozițiile art. 304 C. proc.

civ., dispoziții ce impun instanței de control judiciar analiza exclusivă a

aspectelor de nelegalitate, astfel încât o asemenea critică nu poate fi avută

în vedere de către instanța de recurs.

Referitor la critica

privind modalitatea de soluționare a cererii de chemare în garanție formulată

de reclamant, acesta este nefondată, urmând a fi respinsă, pentru argumentele

ce se vor arăta:

Discutarea cererii de

chemare în garanție formulată de către reclamant cu prilejul soluționării

cauzei în apel a fost prorogată, prin Încheierea de ședință din 25 februarie 2009,

pentru termenul din 25 martie 2009, dat fiind că apărătorul reclamantului a

solicitat amânarea cauzei pentru a lua cunoștință de actele și lucrările

dosarului, în vederea pregătirii apărării.

Prin Încheierea de

ședință din 25 martie 2009 s-a dispus, la solicitarea reclamantului,

suspendarea judecării cauzei în temeiul dispozițiilor art. 244 alin. (1) pct. 2

C. proc. civ., raportat la faptul că din înscrisurile depuse la dosar la acel

termen, a rezultat că s-a dispus începerea urmării penale împotriva intimatului

S.I.M.

Cauza a fost repusă

pe rol la data de 14 aprilie 2010 la solicitarea reclamantului, instanța

constatând încetarea motivului ce a determinat măsura suspendării judecății.

La același termen,

cauza a fost amânată la data de 28 aprilie 2010 în temeiul dispozițiilor art.

156 C. proc. civ., pentru ca reclamantul să-și angajeze apărător, iar apoi

pentru administrarea probei cu înscrisuri, de asemenea, la solicitarea

reclamantului.

La data de 12 mai

2010, cauza a fost soluționată prin Decizia civilă nr. 76 a Curții de Apel

Iași, secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie.

Se constată că, de la

data formulării cererii de chemare în garanție și până la pronunțarea deciziei

recurate, reclamantul nu a mai insistat în soluționarea acestei cereri, a cărei

discutare fusese prorogată de instanță ca urmare a cererilor de amânare

repetate formulate de reclamant, precum și ca urmare a faptului că a intervenit

suspendarea judecății.

În atare situație,

având în vedere că instanța nu se poate pronunța decât în baza cererii părții

interesate și în limitele învestirii, iar reclamantul, deși a avut la

dispoziție numeroase termene, nu a mai insistat în cererea formulată, în mod

corect instanța de apel a procedat la rezolvarea pricinii, soluția adoptată fiind

conformă legii.

Pentru aceste

considerente, în aplicarea dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ.,

recursul va fi respins, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

nefondat, recursul declarat de reclamantul I.F. împotriva Deciziei nr. 76 din

12 mai 2010 a Curții de Apel Iași, secția civilă și pentru cauze cu minori și

de familie.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 30 noiembrie 2011.