ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 8488/2011

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Vaslui sub nr. 4205 din 25 noiembrie 2005, reclamantul I.F. a solicitat, în contradictoriu cu pârâții B.C., S.I.-M. - executor judecătoresc, Primăria comunei Ciocani, Primarul comunei Ciocani, obligarea acestora la plata sumei de 50 miliarde RON daune materiale și 50 miliarde RON daune morale. În motivarea cererii, reclamantul a arătat că a fost arestat, iar pârâții l-au deposedat de imobilul proprietate personală, din care l-au evacuat, imobilul fiind ocupat de B.C. Prin cererea depusă la Dosarul nr. 882/89/2007, reclamantul I.F.

a făcut precizări cu privire la cererea de chemare în judecată, solicitând obligarea pârâților, în solidar, la plata despăgubirilor solicitate de acesta, iar după audierea pârâților, instanța să stabilească suma datorată de fiecare dintre ei, urmând a se înființa sechestru asigurător pe bunurile mobile și imobile ale acestora. Prin precizările depuse, reclamantul a arătat că solicită obligarea Primăriei și a Primarului comunei Ciocani la plata sumei de 10 miliarde RON, deoarece a preluat abuziv bunurile personale și ale A.A. Ciocani, iar C.E.J. de pe lângă Curtea de Apel Iași și executorul judecătoresc S.I.M., la plata sumei de 15 miliarde RON, în solidar. Prin Sentința civilă nr. 1005 din 2 octombrie 2008, Tribunalul Vaslui, secția civilă, a respins acțiunea civilă formulată în contradictoriu cu pârâții Primarul comunei Ciocani, Primăria comunei ciocani, B.C.F., S.I.M., C.V.I.

și chemata în garanție C.E.J. de pe lângă Curtea de Apel Iași; a luat act de renunțarea la judecată a reclamantului față de pârâții Parchetul de pe lângă Judecătoria Bârlad și Judecătoria Bârlad. Pentru a se pronunța astfel, tribunalul a reținut că, potrivit biletului la ordin nr. x//.X.2003, A.A. " A. " Ciocani a fost debitoarea pârâtului B.C.F. Din dosarul de executare întocmit de executorul judecătoresc S.I.M. rezultă că a pornit executarea silită la cererea creditorului B.C.F., împotriva debitoarei A.A. " A. " Ciocani a cărui reprezentant legal este reclamantul I.F.. Executorul judecătoresc a întocmit procesul-verbal de situație și a procedat la vânzarea prin licitație a imobilului, vânzarea fiind concretizată prin actul de adjudecare din 10 iunie 2004, din care rezultă că imobilul a fost adjudecat de creditorul B.C.F.

în contul creanței, prețul adjudecării fiind de 115.040.500 RON. Din Sentința civilă nr. 99 din 15 ianuarie 2008 a Judecătoriei Bârlad s-a constatat nulitatea absolută a actului de adjudecare nr. y/2004 și implicit a procesului-verbal din 10 iunie 2004, acte încheiate de executorul judecătoresc S.I.M. S-a mai reținut în cauză că nu sunt îndeplinite condițiile necesare pentru angajarea răspunderii civile delictuale în temeiul art. 998 - 999 C. civ. Creditorul B.C.F. și-a exercitat un drept, iar executorul judecătoresc S.I.M. și-a exercitat activitatea de executare silită în conformitate cu dispozițiile C. proc. civ. privind executarea silită. Împotriva acestei hotărâri a declarat apel reclamantul I.F., arătând că, atâta timp cât prin Sentința civilă nr. 99/2008 a Judecătoriei Bârlad s-a constatat nulitatea absolută a actului de adjudecare, s-a restabilit situația anterioară actului declarat nul; că a fost încălcat art. 8 din C.E.D.O.

și art. 1, precum și dispozițiile constituționale referitoare la deposedarea abuzivă de bunuri a persoanelor; că nu s-au avut în vedere nici dispozițiile art. 404 referitoare la modul de executare; că nu au fost interpretate corect dispozițiile art. 480 C. civ.; că nu s-a ținut cont de dispozițiile art. 998, 999, 1000 C. civ. Prin Decizia civilă nr. 76 din 12 mai 2010, Curtea de Apel Iași, secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie, a respins apelul reclamantului, reținând că cererea de chemare în judecată a fost întemeiată pe dispozițiile art. 998, 999 C. civ., ce reglementează obligația celui ce a produs un prejudiciu de a-l repara, indiferent de forma sa, dacă a fost săvârșită o faptă ilicită, sub orice formă a vinovăției și dacă există un raport de cauzalitate între faptă și prejudiciu.

Or, din probatoriul administrat în cauză, reclamantul nu a dovedit că pârâții, respectiv, B.C.F., a început executarea împotriva debitoarei A.A. " A. " Ciocani cu un alt scop decât acela de a-și recupera creanța ce rezultă din titlul executoriu, iar executorul judecătoresc S.I.M. a început executarea silită în conformitate cu atribuțiile prevăzute în Legea nr. 188/2000 privind executorii judecătorești. Nici pentru Primăria comunei Ciocani și Primarul comunei Ciocani nu se poate reține săvârșirea unei fapte ilicite, deoarece prin mențiunea făcută în registrul agricol nu au acționat ilicit, ci doar au înscris mențiunea referitoare la actul de adjudecare. Nici pentru pârâtul C.V.I. nu se poate reține săvârșirea unei fapte ilicite, nefăcându-se dovada că acesta a preluat în mod abuziv, în faza de executare silită, bunurile mobile pretinse de reclamant.

În cauză nu au fost încălcate dispozițiile art. 8 din C.E.D.O., text ce protejează dreptul la viața privată și de familie și nici a Protocolului nr. 1 - art. 1 - Protecția proprietății. Statul nu a avut calitatea de parte iar obligațiile impuse acestuia nu intră în discuție, dar instanța, aplicând normele dreptului european, a constatat că creanța ce a fost executată aparținea debitorului A.A. " A. " . Împrejurarea că ulterior adjudecării reclamantul a invocat un drept de proprietate propriu asupra imobilului ce a fost adjudecat în condiții de aparentă legalitate prin debitoarea A.A. " A. " reprezentată de reclamant, nu poate constitui o îngrădire a dreptului său de proprietate și nici o ingerință în viața familială și a dreptului la domiciliu a reclamantului.

Totodată, în cauză nu sunt întrunite condițiile specifice răspunderii civile delictuale pentru ca cel vătămat, respectiv recurentul, să dovedească existența și întinderea prejudiciului. De asemenea nu sunt aplicabile nici dispozițiile art. 400 și urm. C. proc. civ., și nici dispozițiile art. 480 C. civ., întrucât aceste din urmă dispoziții reglementează dreptul de proprietate prin prisma acțiunii în revendicare. Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamantul I.F., arătând că hotărârea atacată este nelegală întrucât instanțele i-au refuzat, în mod abuziv, probele solicitate și nu s-au pronunțat asupra cererii de chemare în garanție a Casei de Asigurări a Executorilor Judecătorești și a Statului Român.

Analizând aspectele de nelegalitate invocate, care permit încadrarea recursului în dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte constată următoarele: Referitor la critica potrivit căreia instanțele anterioare au respins, în mod abuziv, probele solicitate de reclamant pe parcursul soluționării cauzei, aceasta reprezintă o chestiune ce ține de administrarea și evaluarea probatoriilor care excede cadrului procesual limitativ reglementat de dispozițiile art. 304 C. proc. civ., dispoziții ce impun instanței de control judiciar analiza exclusivă a aspectelor de nelegalitate, astfel încât o asemenea critică nu poate fi avută în vedere de către instanța de recurs.

Referitor la critica privind modalitatea de soluționare a cererii de chemare în garanție formulată de reclamant, acesta este nefondată, urmând a fi respinsă, pentru argumentele ce se vor arăta: Discutarea cererii de chemare în garanție formulată de către reclamant cu prilejul soluționării cauzei în apel a fost prorogată, prin Încheierea de ședință din 25 februarie 2009, pentru termenul din 25 martie 2009, dat fiind că apărătorul reclamantului a solicitat amânarea cauzei pentru a lua cunoștință de actele și lucrările dosarului, în vederea pregătirii apărării. Prin Încheierea de ședință din 25 martie 2009 s-a dispus, la solicitarea reclamantului, suspendarea judecării cauzei în temeiul dispozițiilor art. 244 alin. (1) pct. 2 C. proc.

civ., raportat la faptul că din înscrisurile depuse la dosar la acel termen, a rezultat că s-a dispus începerea urmării penale împotriva intimatului S.I.M. Cauza a fost repusă pe rol la data de 14 aprilie 2010 la solicitarea reclamantului, instanța constatând încetarea motivului ce a determinat măsura suspendării judecății. La același termen, cauza a fost amânată la data de 28 aprilie 2010 în temeiul dispozițiilor art. 156 C. proc. civ., pentru ca reclamantul să-și angajeze apărător, iar apoi pentru administrarea probei cu înscrisuri, de asemenea, la solicitarea reclamantului. La data de 12 mai 2010, cauza a fost soluționată prin Decizia civilă nr. 76 a Curții de Apel Iași, secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie.

Se constată că, de la data formulării cererii de chemare în garanție și până la pronunțarea deciziei recurate, reclamantul nu a mai insistat în soluționarea acestei cereri, a cărei discutare fusese prorogată de instanță ca urmare a cererilor de amânare repetate formulate de reclamant, precum și ca urmare a faptului că a intervenit suspendarea judecății. În atare situație, având în vedere că instanța nu se poate pronunța decât în baza cererii părții interesate și în limitele învestirii, iar reclamantul, deși a avut la dispoziție numeroase termene, nu a mai insistat în cererea formulată, în mod corect instanța de apel a procedat la rezolvarea pricinii, soluția adoptată fiind conformă legii. Pentru aceste considerente, în aplicarea dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc.

civ., recursul va fi respins, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamantul I.F. împotriva Deciziei nr. 76 din 12 mai 2010 a Curții de Apel Iași, secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 30 noiembrie 2011.