ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 8889/2004

Asupra contestației în anulare de față; Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, la data de 3 octombrie 2003, contestatoarea Direcția Regională Vamală Craiova a formulat o contestație în anulare împotriva deciziei nr. 792 din 26 februarie 2003, pronunțată de Curtea Supremă de Justiție, în dosarul nr. 568/2002, solicitând admiterea acesteia, rejudecarea recursului și casarea sentinței nr. 185 din 3 decembrie 2001 a Curții de Apel Pitești, cu consecința respingerii pe fond a acțiunii formulate de SC E.I. SRL Pitești și menținerea actelor emise de autoritatea vamală, ca fiind temeinice și legale.

În drept, contestația în anulare a fost motivată pe dispozițiile art. 318 C. proc. civ., contestatoarea arătând că dezlegarea recursului, prin decizia contestată, este rezultatul unei erori materiale. S-a arătat, astfel, că instanța de recurs, din eroare a înlăturat prevederile cuprinse în Tariful Vamal al României, aplicabil în anul 1998, și în acest mod hotărârea pronunțată, prin care s-a respins recursul autorității vamale și implicit, anularea actului constatator, este nelegală, acordându-se un tarif vamal preferențial, de 4%, pentru care la data importului efectuat de SC E.I. SRL Pitești, nu exista temei legal, întrucât cel aplicabil era de 20%, așa cum se stabilise printr-o „erată”.

S-a mai precizat în motivarea și susținerea contestației în anulare, că motivările instanței de recurs nu sunt relevante, în condițiile în care taxele vamale aplicabile bunurilor importate sunt cuprinse în Tariful Vamal de Import al României, aplicabil în anul în care se efectuează operațiunea vamală, iar în anul 1998, când a fost importată cantitatea de cafea, de societatea din Pitești, din Columbia, acesta era de 20%, chiar dacă acest tarif vamal nu a fost aplicat inițial, nici chiar de către biroul vamal.

Din cuprinsul deciziei nr. 792 din 26 februarie 2003, pronunțată de Curtea Supremă de Justiție, în dosarul nr. 568/2002, atacată pe calea extraordinară de atac a contestației în anulare specială, se reține că a fost respins ca nefondat, recursul declarat de Direcția Regională Vamală Craiova, pentru și în numele Direcției Generale a Vămilor, reținându-se că însuși organul vamal care a efectuat operațiunea de vămuire, a aplicat tariful vamal de 4% pentru importul de cafea, ce a format obiectul dosarului, ceea ce demonstra că nici această autoritate nu cunoștea despre existența pretinsei modificări de tarif vamal, de la 4%, la 20%, după cum a susținut Direcția Generală a Vămilor. Examinând contestația în anulare, formulată în raport cu motivele invocate și față de prevederile art. 318 C. proc.

civ., aplicabile, Înalta Curte constată că aceasta nu este fondată, pentru următoarele considerațiuni. Potrivit art. 318 C. proc. civ., contestația în anulare specială poate fi exercitată, atunci când soluția pronunțată este rezultatul unei greșeli materiale sau atunci când instanța, respingând recursul sau admițându-l numai în parte, a omis din greșeală să cerceteze vreunul dintre motivele de modificare sau de casare invocate. Sensul formulărilor cuprinse în acest text de lege este, însă, unul restrictiv, întrucât calea de atac a contestației în anulare fiind una extraordinară, „greșeala materială” la care se referă art. 318 C. proc. civ., nu vizează orice fel de greșeli, ci numai cele cu caracter procedural, greșeli comise prin confundarea unor date materiale evidente, în strictă legătură cu aspectele judecății.

Rezultă, așadar, că acest text de lege vizează numai greșeli de fapt involuntare și în nici un caz nu privește greșeli de judecată, respectiv de apreciere a probelor și interpretare a unor dispoziții legale sau de rezolvare a unui incident procedural, căci dacă s-ar admite astfel, pe o cale ocolită s-ar ajunge la judecarea, pentru a doua oară, a recursului. În raport cu susținerile contestatoarei, vizând greșita aplicare a prevederilor cuprinse în Tariful Vamal al României, se constată că nu sunt îndeplinite cerințele art. 318 C. proc. civ., contestatoarea tinzând practic la rediscutarea motivelor de recurs, ceea ce este inadmisibil, așa cum s-a arătat. De altfel, din considerentele deciziei atacate pe calea contestației în anulare de față, rezultă că instanța a analizat cu temeinicie toate criticile contestatoarei, inclusiv cele referitoare la aplicarea și interpretarea prevederilor legale incidente în cauză.

În raport cu cele sus-menționate, apreciind că nici unul din motivele invocate nu îndeplinește cerințele impuse de art. 318 C. proc. civ., prezenta contestație în anulare urmează a fi respinsă ca nefondată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge contestația în anulare formulată de Direcția Regională Vamală Craiova, în numele și pentru Autoritatea Națională a Vămilor, împotriva deciziei civile nr. 792 din 26 februarie 2003 a Curții Supreme de Justiție, secția de contencios administrativ, ca nefondată. Pronunțată în ședință publică, astăzi 10 decembrie 2004.