ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 8889/2004

Asupra contestației în

anulare de față;

Din examinarea lucrărilor

dosarului, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la

Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și

fiscal, la data de 3 octombrie 2003, contestatoarea Direcția Regională Vamală

Craiova a formulat o contestație în anulare împotriva deciziei nr. 792 din 26

februarie 2003, pronunțată de Curtea Supremă de Justiție, în dosarul nr. 568/2002,

solicitând admiterea acesteia, rejudecarea recursului și casarea sentinței nr. 185

din 3 decembrie 2001 a Curții de Apel Pitești, cu consecința respingerii pe

fond a acțiunii formulate de SC E.I. SRL Pitești și menținerea actelor emise de

autoritatea vamală, ca fiind temeinice și legale.

În drept, contestația în

anulare a fost motivată pe dispozițiile art. 318 C. proc. civ., contestatoarea

arătând că dezlegarea recursului, prin decizia contestată, este rezultatul unei

erori materiale.

S-a arătat, astfel, că

instanța de recurs, din eroare a înlăturat prevederile cuprinse în Tariful

Vamal al României, aplicabil în anul 1998, și în acest mod hotărârea

pronunțată, prin care s-a respins recursul autorității vamale și implicit,

anularea actului constatator, este nelegală, acordându-se un tarif vamal

preferențial, de 4%, pentru care la data importului efectuat de SC E.I. SRL Pitești,

nu exista temei legal, întrucât cel aplicabil era de 20%, așa cum se stabilise

printr-o „erată”.

S-a mai precizat în

motivarea și susținerea contestației în anulare, că motivările instanței de

recurs nu sunt relevante, în condițiile în care taxele vamale aplicabile

bunurilor importate sunt cuprinse în Tariful Vamal de Import al României,

aplicabil în anul în care se efectuează operațiunea vamală, iar în anul 1998,

când a fost importată cantitatea de cafea, de societatea din Pitești, din

Columbia, acesta era de 20%, chiar dacă acest tarif vamal nu a fost aplicat

inițial, nici chiar de către biroul vamal.

Din cuprinsul deciziei nr. 792

din 26 februarie 2003, pronunțată de Curtea Supremă de Justiție, în dosarul nr.

568/2002, atacată pe calea extraordinară de atac a contestației în anulare

specială, se reține că a fost respins ca nefondat, recursul declarat de

Direcția Regională Vamală Craiova, pentru și în numele Direcției Generale a

Vămilor, reținându-se că însuși organul vamal care a efectuat operațiunea de

vămuire, a aplicat tariful vamal de 4% pentru importul de cafea, ce a format

obiectul dosarului, ceea ce demonstra că nici această autoritate nu cunoștea

despre existența pretinsei modificări de tarif vamal, de la 4%, la 20%, după

cum a susținut Direcția Generală a Vămilor.

Examinând contestația în

anulare, formulată în raport cu motivele invocate și față de prevederile art. 318

C. proc. civ., aplicabile, Înalta Curte constată că aceasta nu este fondată,

pentru următoarele considerațiuni.

Potrivit art. 318 C. proc.

civ., contestația în anulare specială poate fi exercitată, atunci când soluția

pronunțată este rezultatul unei greșeli materiale sau atunci când instanța,

respingând recursul sau admițându-l numai în parte, a omis din greșeală să

cerceteze vreunul dintre motivele de modificare sau de casare invocate.

Sensul formulărilor cuprinse

în acest text de lege este, însă, unul restrictiv, întrucât calea de atac a

contestației în anulare fiind una extraordinară, „greșeala materială” la care

se referă art. 318 C. proc. civ., nu vizează orice fel de greșeli, ci numai

cele cu caracter procedural, greșeli comise prin confundarea unor date

materiale evidente, în strictă legătură cu aspectele judecății.

Rezultă, așadar, că acest

text de lege vizează numai greșeli de fapt involuntare și în nici un caz nu

privește greșeli de judecată, respectiv de apreciere a probelor și interpretare

a unor dispoziții legale sau de rezolvare a unui incident procedural, căci dacă

s-ar admite astfel, pe o cale ocolită s-ar ajunge la judecarea, pentru a doua

oară, a recursului.

În raport cu susținerile

contestatoarei, vizând greșita aplicare a prevederilor cuprinse în Tariful

Vamal al României, se constată că nu sunt îndeplinite cerințele art. 318 C.

proc. civ., contestatoarea tinzând practic la rediscutarea motivelor de recurs,

ceea ce este inadmisibil, așa cum s-a arătat.

De altfel, din

considerentele deciziei atacate pe calea contestației în anulare de față,

rezultă că instanța a analizat cu temeinicie toate criticile contestatoarei,

inclusiv cele referitoare la aplicarea și interpretarea prevederilor legale

incidente în cauză.

În raport cu cele

sus-menționate, apreciind că nici unul din motivele invocate nu îndeplinește

cerințele impuse de art. 318 C. proc. civ., prezenta contestație în anulare

urmează a fi respinsă ca nefondată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge contestația în

anulare formulată de Direcția Regională Vamală Craiova, în numele și pentru

Autoritatea Națională a Vămilor, împotriva deciziei civile nr. 792 din 26 februarie

2003 a Curții Supreme de Justiție, secția de contencios administrativ, ca

nefondată.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 10 decembrie 2004.