ÎCCJ, Decizia nr. 11/2004

în compunerea prevăzută de art. 64

din Legea nr. 92/1992

Asupra plângerii de față;

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

La data de 29 noiembrie 2003,

petenta F.H.P., judecător la Tribunalul Mureș, a formulat plângere împotriva

deciziei nr. 39 din 27 octombrie 2003 a Secretarului General al Consiliului

Superior al Magistraturii, arătând că avizul negativ dat de președintele Curții

de Apel Târgu Mureș, privitor la participarea petentei la examenul organizat în

vederea promovării într-o funcție de execuție vacantă sau pe loc la instanțe și

parchete de pe lângă acestea, organizat de Ministerul Justiției, a fost urmarea

neanalizării modului de îndeplinire a cerințelor prevăzute de art. 7 alin. (2)

din Regulament.

Împotriva acestui aviz, petenta a formulat

contestație la Consiliul Superior al Magistraturii, susținând că nici regulamentul

menționat și nici Legea de organizare judecătorească nu prevăd acordarea unui

aviz, de către președintele curții de apel, pentru participarea la examenul

pentru promovarea magistraților într-o funcție de execuție vacantă sau pe loc.

Prin decizia menționată, contestația

formulată de contestatoare a fost respinsă.

Formulând plângere împotriva acestei

din urmă decizii, petenta a susținut că în mod greșit a fost respinsă

contestația, fără a se face o analiză a susținerilor acesteia, fără a fi

ascultată pentru elucidarea tuturor aspectelor semnalate, încălcându-se, astfel,

exigențele dispozițiilor art. 6 din Convenția europeană a drepturilor omului și

libertăților fundamentale.

În concluzie, petenta a solicitat

admiterea plângerii, casarea deciziei atacate și modificarea în tot a acesteia,

în sensul admiterii contestației formulată împotriva avizului negativ dat de

președintele Curții de Apel Târgu Mureș. Totodată, aceasta a solicitat să se

constate că îndeplinește condițiile prevăzute de art. 66 din Legea nr. 92/1992,

pentru a participa la examenul de promovare pentru funcția de judecător la

curtea de apel. În drept, petenta a invocat dispozițiile art. 64 și 129 din

Legea nr. 92/1992, în sensul aplicării acestora prin analogie, în condițiile în

care legea nu prevede calea de atac împotriva hotărârilor pronunțate de

Secretarul General al Consiliului Superior al Magistraturii.

Prin întâmpinare, intimatul a

solicitat respingerea plângerii ca inadmisibilă. Acesta a arătat că

posibilitatea atacării cu plângere sau contestație a unei decizii a

Secretarului General al Consiliului Superior al Magistraturii nu este prevăzută

de art. 64 sau 129 din Legea de organizare și de art. 7 pct. 9, 10 și 11 din

Regulamentul privind organizarea și desfășurarea examenului în vederea promovării

într-o funcție vacantă sau pe loc la instanțe și parchetele de pe lângă acestea,

dispozițiile menționate privind alte situații.

Plângerea este inadmisibilă, pentru

considerentele ce se vor arăta în continuare:

Potrivit art. 109 C. proc. civ.,

„oricine pretinde un drept împotriva unei alte persoane trebuie să facă o

cerere înaintea instanței competente”.

Pe de altă parte, potrivit art. 129

din Constituția României „împotriva hotărârilor judecătorești, părțile

interesate și Ministerul Public pot exercita căile de atac în condițiile

legii”.

Totodată, prin art. 4 din Legea nr. 29/1990,

s-a stabilit că „actele administrative jurisdicționale – cu excepția celor

prevăzute la art. 3 și a celor din domeniul contravențiilor – pot fi atacate cu

recurs, după epuizarea căilor administrativ – jurisdicționale, în termen de 15

zile de la comunicare, la secția de contencios administrativ a Curții Supreme

de Justiție”.

Din dispozițiile citate rezultă că

existența unui drept subiectiv dă dreptul persoanei de a solicita protecția

judiciară, admiterea acțiunii exercitate fiind condiționată de probarea, în

fața instanței competente, legal sesizate, a realității dreptului pretins și a

faptului că acesta este ocrotit de lege.

Pe de altă parte, din aceleași

dispoziții rezultă că erorile de judecată sau de procedură pot fi supuse

controlului judecătoresc, prin exercitarea căilor de atac prevăzute de legea

procesuală civilă sau penală, după caz. Este de reținut, în acest sens, că, în

vederea atingerii finalității actului de justiție, privitor la protecția

ordinii sociale și garantarea drepturilor persoanei, legea procesuală a

stabilit riguros regulile de desfășurarea a procesului și a determinat un

sistem coerent al căilor de atac. Importanței activității organizate în vederea

pronunțării unei soluții juste în rezolvarea conflictului de drept dedus spre soluționare

organelor competente, legea procesuală a răspuns logic și coerent, așa cum s-a

arătat, eliminând din sistemul procesului civil posibilitatea folosirii de

către partea interesată de acțiuni sau căi de atac diferite, apreciate ca fiind

echivalente și în consecință admisibile, deși situațiile sunt identice sub

aspectul dreptului afirmat.

Așadar, normele legale privind sesizarea

instanțelor judecătorești, astfel cum acestea au fost determinate de Codul de

procedură civilă și de alte acte normative conținând dispoziții procesuale, sunt

de ordine publică și, ca atare, încălcarea acestora ar duce la nulitatea oricărei

hotărâri judecătorești care le-ar nesocoti.

Totodată, din aceleași dispoziții

legale menționate, rezultă că și actele administrative jurisdicționale sunt

supuse controlului judecătoresc, la instanța de contencios administrativ.

Rezultă, așadar, din modul cum a

fost reglementată protecția judiciară a drepturilor subiective ocrotite de

lege, că legea procesuală civilă a stabilit un cadru legal corespunzător dispozițiilor

art. 129 din Constituția României, cu referire la art. 21 din legea

fundamentală, în măsură a satisface exigențele art. 1, 5, 6 și 13 din Convenția

europeană pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale.

În consecință, revine părții

interesate obligația de a solicita protecția judiciară în condițiile menționate,

aceleași pentru toate persoanele care se adresează jurisdicției competente, iar

formularea de cereri sau căi de atac cu neobservarea condițiilor de exercițiu

menționate duce la respingerea acestora, ca inadmisibile.

Plângerea dedusă spre soluționare

Completului de 9 judecători al Înaltei Curți de Casație, întemeiată pe

dispozițiile art. 64 și 129 din Legea nr. 92/1992, nu îndeplinește cerințele textelor

menționate, care vizează exclusiv declanșarea controlului judecătoresc cu

privire la refuzul Consiliului Superior al Magistraturii de a propune

Președintelui României numirea în funcția de magistrat a candidatului declarat

reușit la examenul de capacitate, validat în condițiile legii, precum și cu

privire la angajarea răspunderii disciplinare a magistraților de către același

consiliu.

Or, recunoașterea unei căi de atac,

cu referire la plângerea formulată de petenta F.H.P., neprevăzută de lege apare

ca inadmisibilă în ordinea de drept.

Ca atare, excepția invocată de

intimat este întemeiată, iar admiterea acesteia înlătură posibilitatea

examinării pe fond a plângerii de către Completul de 9 judecători al Înaltei

Curți de Casație și Justiție. Așa fiind, plângerea cu care petenta a învestit

Completul de 9 judecători urmează a fi respinsă, ca inadmisibilă.

Pe de altă parte, plângerea nu poate

fi examinată pe fond nici în raport de dispozițiile Convenției pentru apărarea

drepturilor omului și libertăților fundamentale, invocate de petentă, care nu

au rol de norme procesuale pentru instanțele române. Garantarea recursului

efectiv înaintea unei instanțe naționale, avut în vedere de Convenție, este

asigurată prin normele procesuale civile menționate.

Consiliul Superior al Magistraturii

emite acte administrative și acte administrativ – jurisdicționale, care pot fi

cenzurate de instanța de judecată în condițiile legii.

Această împrejurare nu dă dreptul

Completului de 9 judecători al Înaltei Curți de Casație și Justiție, la

stăruința petentei, să examineze în fond plângerea cu care a fost sesizată,

deși aceasta excede competenței speciale de judecată atribuită prin dispozițiile

art. 64 și 129 din Legea de organizare judecătorească.

În consecință, pentru considerentele

ce preced, Înalta Curte va respinge plângerea ca inadmisibilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge plângerea formulată de F.H.P.,

judecător la Tribunalul Mureș, împotriva deciziei nr. 39 din 27 octombrie 2003

a Secretarului General al Consiliului Superior al Magistraturii, ca

inadmisibilă.

Pronunțată, în ședință publică, azi,

16 februarie 2004.