ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2043/2005

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată

la 29 martie 2004, reclamanta B.M. a solicitat, în contradictoriu cu Casa

Județeană de Pensii Bihor, anularea hotărârii nr. 8509 din 30 ianuarie 2004,

emisă de pârâtă și obligarea acesteia să-i recunoască drepturile prevăzute de

Legea nr. 189/2000, în calitate de refugiată din motive etnice.

Curtea de Apel Oradea, secția

comercială și de contencios administrativ, prin sentința nr. 317 din 26 aprilie

2004, a respins acțiunea reclamantei.

Pentru a hotărî astfel,

instanța de fond a reținut că din probele administrate în cauză, au rezultat

situații contradictorii, astfel încât nu s-a putut stabili cu certitudine

veridicitatea afirmațiilor făcute de reclamantă în acțiune. De asemenea, s-a

mai reținut că susținerile recurentei sunt infirmate de înscrisul aflat la

dosar, conform căruia în perioada 1943 - 1944, când pretinde că se afla

refugiată din motive etnice, aceasta era elevă în clasa a VII-a a unei școli

din teritoriile românești ocupate de administrația maghiară.

Împotriva acestei sentințe,

în termen legal, a declarat recurs, reclamanta, criticând-o, în sensul că în

mod greșit s-a reținut existența unor contradicții între declarațiile

martorilor din dosarul ei și cele ale martorilor audiați în acțiunea formulată

de fratele ei, atâta vreme, cât instanța era obligată să aibă în vedere, numai

probele administrate în cauza cu a cărei judecare fusese învestită.

A mai susținut recurenta, că

înscrisul de la dosar se referă la o altă persoană, deoarece în 1944, ea avea

numai 5 ani și nu putea fi elevă în clasa a VII-a.

Recursul este fondat.

Potrivit dispozițiilor Legii

nr. 189/2000 beneficiază de drepturile conferite de lege, persoanele, cetățeni

români, care, în perioada 6 septembrie 1940 - 6 martie 1945, au avut de suferit

persecuții din motive etnice, fiind strămutate, expulzate sau refugiate în altă

localitate, decât cea de domiciliu.

În cauză, reclamanta a făcut

dovada, cu martorii audiați, că întreaga familie a fost strămutată în perioada

septembrie 1940 - noiembrie 1944, din localitatea Alporea, în localitatea

Sărond, la sfârșitul acestei perioade revenind în localitatea de domiciliu.

Martorele au mai precizat,

aspect deosebit de important, că și ele s-au aflat în refugiu împreună cu

familia recurentei, în aceeași perioadă.

În concluzie, este

întemeiată susținerea din motivele de recurs, că nu există aspecte

contradictorii în declarațiile celor două martore audiate în cauză.

Este, de asemenea, fondat și

al doilea motiv de recurs. Față de împrejurarea că recurenta-reclamantă s-a

născut în 1939, este evident că în perioada 1944 - 1945, la care se referă

înscrisul de la dosar de fond, nu putea fi elevă în clasa a VII-a.

Lipsa altor înscrisuri în

legătură cu refugiul familiei recurentei, aspect reținut în hotărârea instanței

de fond, este urmare a lipsei evidențelor privind refugiații, din al 2-lea

război mondial, în zona în care aceasta s-a refugiat, așa cum rezultă din

adeverințele de la dosar.

Față de considerentele

expuse, Curtea urmează să admită recursul formulat în cauză, iar în baza art. 304

și 304

1

, modifică sentința atacată și în fond, admite acțiunea

reclamantei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de

B.M. împotriva sentinței civile nr. 317 din 26 aprilie 2004, a Curții de Apel

Oradea, secția comercială și de contencios administrativ, modifică sentința

atacată și în fond, admite acțiunea formulată de reclamanta B.M.

Anulează hotărârea nr. 8509/2004,

emisă de Casa Județeană de Pensii Bihor și obligă pârâta să emită o nouă

hotărâre prin care să acorde reclamantei, drepturile prevăzute de Legea nr. 189/2000,

pentru perioada 1 martie 1943 - 30 noiembrie 1944, începând cu data de 1

decembrie 2003.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 29 martie 2005.