ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2043/2005

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la 29 martie 2004, reclamanta B.M. a solicitat, în contradictoriu cu Casa Județeană de Pensii Bihor, anularea hotărârii nr. 8509 din 30 ianuarie 2004, emisă de pârâtă și obligarea acesteia să-i recunoască drepturile prevăzute de Legea nr. 189/2000, în calitate de refugiată din motive etnice. Curtea de Apel Oradea, secția comercială și de contencios administrativ, prin sentința nr. 317 din 26 aprilie 2004, a respins acțiunea reclamantei. Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că din probele administrate în cauză, au rezultat situații contradictorii, astfel încât nu s-a putut stabili cu certitudine veridicitatea afirmațiilor făcute de reclamantă în acțiune.

De asemenea, s-a mai reținut că susținerile recurentei sunt infirmate de înscrisul aflat la dosar, conform căruia în perioada 1943 - 1944, când pretinde că se afla refugiată din motive etnice, aceasta era elevă în clasa a VII-a a unei școli din teritoriile românești ocupate de administrația maghiară. Împotriva acestei sentințe, în termen legal, a declarat recurs, reclamanta, criticând-o, în sensul că în mod greșit s-a reținut existența unor contradicții între declarațiile martorilor din dosarul ei și cele ale martorilor audiați în acțiunea formulată de fratele ei, atâta vreme, cât instanța era obligată să aibă în vedere, numai probele administrate în cauza cu a cărei judecare fusese învestită.

A mai susținut recurenta, că înscrisul de la dosar se referă la o altă persoană, deoarece în 1944, ea avea numai 5 ani și nu putea fi elevă în clasa a VII-a. Recursul este fondat. Potrivit dispozițiilor Legii nr. 189/2000 beneficiază de drepturile conferite de lege, persoanele, cetățeni români, care, în perioada 6 septembrie 1940 - 6 martie 1945, au avut de suferit persecuții din motive etnice, fiind strămutate, expulzate sau refugiate în altă localitate, decât cea de domiciliu. În cauză, reclamanta a făcut dovada, cu martorii audiați, că întreaga familie a fost strămutată în perioada septembrie 1940 - noiembrie 1944, din localitatea Alporea, în localitatea Sărond, la sfârșitul acestei perioade revenind în localitatea de domiciliu.

Martorele au mai precizat, aspect deosebit de important, că și ele s-au aflat în refugiu împreună cu familia recurentei, în aceeași perioadă. În concluzie, este întemeiată susținerea din motivele de recurs, că nu există aspecte contradictorii în declarațiile celor două martore audiate în cauză. Este, de asemenea, fondat și al doilea motiv de recurs. Față de împrejurarea că recurenta-reclamantă s-a născut în 1939, este evident că în perioada 1944 - 1945, la care se referă înscrisul de la dosar de fond, nu putea fi elevă în clasa a VII-a. Lipsa altor înscrisuri în legătură cu refugiul familiei recurentei, aspect reținut în hotărârea instanței de fond, este urmare a lipsei evidențelor privind refugiații, din al 2-lea război mondial, în zona în care aceasta s-a refugiat, așa cum rezultă din adeverințele de la dosar.

Față de considerentele expuse, Curtea urmează să admită recursul formulat în cauză, iar în baza art. 304 și 304 1 , modifică sentința atacată și în fond, admite acțiunea reclamantei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de B.M. împotriva sentinței civile nr. 317 din 26 aprilie 2004, a Curții de Apel Oradea, secția comercială și de contencios administrativ, modifică sentința atacată și în fond, admite acțiunea formulată de reclamanta B.M. Anulează hotărârea nr. 8509/2004, emisă de Casa Județeană de Pensii Bihor și obligă pârâta să emită o nouă hotărâre prin care să acorde reclamantei, drepturile prevăzute de Legea nr. 189/2000, pentru perioada 1 martie 1943 - 30 noiembrie 1944, începând cu data de 1 decembrie 2003. Pronunțată în ședință publică, astăzi 29 martie 2005.