ÎCCJ, Decizia nr. 187/2004

HOTĂRÂRE

31.05.2004

CAMERĂ

other

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție · 2004
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Decizia nr. 187/2004 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2004)

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin rechizitoriul Parchetului Național Anticorupție, emis la data de 25 mai 2004, au fost trimiși în judecată următorii inculpați:

- general de brigadă medic B.S. pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită prevăzută de art. 254 alin. (2) C. pen., raportat la art. 6 alin. (1) și art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000;

- lt. col. medic N.D. pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la luare de mită, prevăzută de art. 26, raportat la art. 254 alin. (2) C. pen., cu referire la art. 6 alin. (1) și art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 și la art. 19 din O.U.G. nr. 43/2002.

S-a reținut că inculpatul, general de brigadă medic B.S., în calitate de președinte al comisiei de examinare pentru ocuparea unui post de medic în cadrul Direcției Generale a Penitenciarelor, a pretins, prin coinculpata lt. col. medic N.D., suma de 4.000 dolari S.U.A. de la candidata T.G.I., pentru a o favoriza să reușească la acest examen.

Ulterior, inculpatul B.S. a redus cuantumul sumei pretinse la 2.500 dolari S.U.A., iar, la data de 3 mai 2004, a primit efectiv, cu ajutorul coinculpatei N.D., 1.300 dolari S.U.A. din această sumă, cu scopul de a o ajuta pe candidata T.G.I. să reușească la examenul menționat.

Fiind sesizată cu judecarea cauzei, în primă instanță, secția penală a Înaltei Curți de Casație și Justiție, s-a fixat termen, în acest scop, la 10 iunie 2004.

La data de 27 mai 2004, completul stabilit pentru a verifica din oficiu, în conformitate cu art. 300

C. proc. pen., legalitatea și temeinicia arestării preventive, prin încheierea din aceeași zi a dispus revocarea măsurii arestării preventive a inculpaților B.S. și N.D. și punerea lor de îndată în libertate, dacă nu sunt arestați în altă cauză.

S-a motivat că situațiile care au determinat luarea măsurii arestării preventive a celor doi inculpați au încetat și că nu există temeiuri noi, care să justifice privarea acestora de libertate.

S-a mai învederat că organul de urmărire penală a strâns toate probele considerate necesare cu privire la existența infracțiunilor, iar în lipsa unor date certe, din care să reiasă că lăsarea inculpaților în libertate ar constitui un pericol concret pentru ordinea publică și, ținându-se seama de statutul profesional, precum și de situația familială a acestora, se impune a se constata că temeiurile care au determinat luarea măsurii arestării lor preventive au încetat și trebuie revocată.

Împotriva acestei încheieri, Parchetul Național Anticorupție a declarat recurs.

În cadrul motivelor invocate în sprijinul recursului, s-a susținut că, prin considerentele încheierii, nu s-a demonstrat încetarea temeiurilor care au determinat luarea măsurii arestării preventive și nici că nu s-ar impune menținerea acestei măsuri față de cei doi inculpați.

S-a relevat că există, în continuare, posibilitatea influențării martorilor de către inculpați, deoarece cercetarea judecătorească încă nu a început, că prima instanță nu a ținut seama de împrejurarea că pericolul social al faptelor imputate inculpaților este accentuat de calitatea lor de membri în comisia de examinare a candidaților la ocuparea unui post de medic în rețeaua Direcției Generale a Penitenciarelor, astfel că lăsarea lor în libertate, pentru a-și exercita în continuare profesiile, ar aduce perturbări grave ordinii de drept și ar crea stare de insecuritate în opinia publică.

Subliniindu-se că inculpații se află în continuare în cazul de arestare prevăzut în art. 148 alin. (1) lit. h) C. proc. pen., precum și că reglementarea acestui text de lege este în concordanță cu cerințele înscrise în Convenția pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale, precum și cu prevederile din Constituția României, s-a cerut casarea încheierii atacate și menținerea stării de arest preventiv, pentru ambii inculpați, în temeiul art. 300

alin. (3) C. proc. pen.

Recursul este fondat.

Din examinarea criticilor formulate în sprijinul recursului, în raport cu actele dosarului, se constată că temeiurile care au determinat arestarea impun în continuare privarea de libertate a celor doi inculpați.

În această privință, este de observat că din încheierea secției penale a Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 75 din 4 mai 2004, precum și din mandatele de arestare preventivă nr. 1/U și nr. 2/U din aceeași zi, rezultă că arestarea preventivă a inculpaților B.S. și N.D. a fost dispusă în baza art. 148 alin. (1) lit. b) și h) C. proc. pen.

Or, cazul de arestare prevăzut la lit. b) din acest articol, care se referă la situația când „infracțiunea este flagrantă, iar pedeapsa închisorii prevăzute de lege este mai mare de un an”, temeinic demonstrat prin actele menționate, continuă să existe, succesiunea ulterioară a actelor de procedură neinfirmându-l.

Pe de altă parte, nici existența cazului de arestare menționat la art. 148 alin. (1) lit. h) C. proc. pen., care se referă la situația când „inculpatul a săvârșit o infracțiune pentru care legea prevede pedeapsa detențiunii pe viață alternativ cu pedeapsa închisorii sau pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani și există probe certe că lăsarea sa în libertate prezintă un pericol concret pentru ordinea publică”, nu poate fi contestată față de materialul probator administrat și de dispozițiile legale aplicabile.

Așa fiind, în raport cu existența incontestabilă a celor două cazuri de arestare menționate, care nu sunt contrarii prevederilor constituționale și nici reglementărilor specifice din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale, este evident că revocarea măsurii arestării preventive luate față de inculpați nu se impunea după trecerea unui interval restrâns de timp de la luarea acesteia și înainte de a fi început efectuarea cercetării judecătorești.

În consecință, constatându-se că soluția de revocare a măsurii arestării preventive, în condițiile concrete în care a fost dispusă, este contrară spiritului dispozițiilor Codului de procedură penală, referitoare la cazurile când această măsură trebuie luată, cu efecte ce pot influența negativ realizarea scopului procesului penal și a principiului aflării adevărului în cauza de față, ceea ce constituie caz de casare, în sensul prevederilor art. 385

alin. (1) pct. 17

C. proc. pen. („s-a făcut o greșită aplicare a legii”) urmează ca, în baza art. 385

pct. 2 lit. d) din același cod, să se dispună admiterea recursului declarat de procuror, a se casa încheierea atacată și a se menține arestarea preventivă a inculpaților în temeiul art. 300

alin. (3) C. proc. pen.