ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3664/2004
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3664/2004 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2004)
Examinând recursurile de față
constată:
Prin sentința penală nr. 19 din 16
ianuarie 2004, pronunțată de Tribunalul Teleorman s-a dispus, în baza art. 20,
raportat la art. 174 – art. 175 lit. c) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a)
C. pen., condamnarea inculpatului B.A. la 7 ani și 6 luni închisoare și 5 ani
interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen.
În baza art. 83 C. pen., s-a revocat
beneficiul suspendării condiționate a executării pedepsei de 8 luni închisoare,
aplicate inculpatului prin sentința penală nr. 81/2002 a Judecătoriei Roșiori
de Vede, urmând ca inculpatul să execute în final 8 ani și 2 luni închisoare.
S-a făcut aplicarea art. 71 și art.
64 C. pen.
S-a dedus din pedeapsă durata
arestării preventive de la 10 iunie 2003 la zi.
S-a menținut arestarea preventivă.
A fost admisă în parte acțiunea
civilă și a fost obligat inculpatul la plata sumei de 30 milioane lei daune
materiale și a sumei de 50 milioane lei daune morale către partea civilă B.O.
S-a respins cererea părții civile
B.O. privind obligarea inculpatului la plata unei prestații periodice.
Au fost admise acțiunile civile promovate
de unitățile sanitare și a fost obligat inculpatul să plătească suma de
12.916.316 lei către partea civilă Spitalul Clinic de Urgență București –
Floreasca și suma de 443.050 lei către partea civilă Spitalul Clinic de Urgență
Prof. Dr. Bagdasar București.
În baza art. 118 lit. b) C. pen.,
s-a dispus confiscarea toporului folosit la săvârșirea faptei.
Inculpatul a fost obligat la plata
cheltuielilor judiciare către stat.
În fapt instanța a reținut
următoarele:
Inculpatul B.A. este rudă apropiată
cu partea vătămată B.O., fiind unchiul acesteia. Cei doi locuiesc în aceiași
curte, dar în imobile diferite.
De mai mult timp între inculpat și
rudele sale există neînțelegeri generate de un teren intravilan, fapt pentru
care s-au judecat de mai mulți ani.
Pe fondul acestor relații,
inculpatul avea un comportament agresiv și a fost și condamnat prin sentința
penală nr. 81/1992 a Judecătoriei Roșiori de Vede la o pedeapsă de 8 luni
închisoare, cu aplicarea art. 81 C. pen., pentru infracțiunea prevăzută de art.
1818 C. pen., comisă asupra nepotului său.
La data de 29 iulie 2003, partea
vătămată B.O. a venit acasă, în jurul orei 18,00.
Inculpatul l-a văzut pe nepotul său,
a mers în casă de unde a luat o secure și când partea vătămată s-a apropiat,
fără să aibă loc vreo discuție inculpatul i-a aplicat, din spate, o lovitură cu
securea în zona capului.
Partea vătămată a căzut, iar
inculpatul a lovit-o din nou în aceiași zonă.
Martora G.E., concubina părții
vătămate, i-a solicitat inculpatului să înceteze violențele, împrejurare în
care inculpatul a alergat după aceasta cu securea în mână.
Apoi martora și mama părții vătămate
l-au dus pe B.O. pe o prispă și au anunțat medicul. Acesta i-a solicitat
martorului N.N. să urce pe partea vătămată în mașină și să o transporte la
spital.
Inculpatul a intervenit, a aruncat
cu un topor în direcția martorului cerându-i să părăsească curtea.
Partea vătămată a fost transportată
în cele din urmă la Spitalul de Urgență Floreasca unde a fost supusă unei
intervenții chirurgicale fiind internat în perioada 29 iulie – 13 august 2002.
În perioada 14 – 20 august 2002,
partea vătămată a fost internată la Spitalul de Urgență Prof. Dr. Bagdasar
București.
Din actele medico – legale s-a
reținut că leziunile suferite de partea vătămată au putut fi produse prin
lovire cu corp tăietor, despicător, topor, și i-au pus viața în primejdie.
Instanța a reținut că în drept fapta
inculpatului întrunește elementele constitutive ale infracțiunii prevăzută de
art. 20, raportat la art. 174 – art. 175 lit. c) C. pen.
Cât privește latura civilă a cauzei
s-a reținut că sunt întemeiate cererile de despăgubiri formulate de cele două
spitale care au acordat asistență medicală părții vătămate.
Referitor la cererea de despăgubiri
formulată de partea civilă B.O. instanța a reținut că este întemeiată numai în
parte, respectiv în limita sumei de 30 milioane lei daune materiale și 50
milioane lei daune morale, iar cererea de obligare a inculpatului la plata unei
prestații periodice lunare este nefondată, întrucât raportul de expertiză
medico – legală a concluzionat că aceasta are capacitatea de muncă prestată
integral.
Prin decizia penală nr. 310 din 29
aprilie 2004, pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală, au fost
respinse, ca nefondate, apelurile declarate de inculpat și de partea civilă.
Instanța de apel a reținut că este
nefondată susținerea inculpatului că nu a intenționat să ucidă pe partea
vătămată și că s-a apărat fiind provocat de acesta.
S-a mai reținut că și acțiunea
civilă formulată de B.O. a fost corect soluționată sub acest aspect ambele
apeluri fiind nefondate.
Inculpatul și partea civilă au
declarat recurs.
Recursul declarat de inculpat își
găsește temeiul în dispozițiile art. 385
9
alin. (1) pct. 17 și 14 C.
proc. pen.
Astfel în motivarea recursului s-a
arătat că inculpatul nu a intenționat să omoare pe partea vătămată, astfel
încât fapta sa nu constituie tentativă la infracțiunea de omor calificat ci
infracțiunea de vătămate corporală, prevăzută de art. 181 sau de vătămare
corporală gravă prevăzută de art. 182 C. pen.
S-a mai susținut că inculpatul a
fost provocat de partea vătămată care a încercat să-l lovească cu toporul,
astfel încât în cauză trebuie reținută circumstanța atenuantă prevăzută de art.
73 lit. b) C. pen.
Partea civilă a susținut în recurs
că daunele morale sunt insuficiente și a solicitat majorarea acestora cu 4 - 5
milioane de lei.
Examinând cauza în raport de
motivele de recurs invocate dar și din oficiu, Curtea reține că ambele
recursuri sunt nefondate.
Astfel din probele administrate
rezultă fără dubiu că inculpatul a aplicat părții vătămate cu un topor
(secure), din spate, o lovitură în regiunea capului, și după ce partea vătămată
a căzut la pământ, a lovit-o din nou cu același obiect în aceiași zonă.
Atâta timp cât obiectul vulnerant
folosit, respectiv un obiect tăietor despicător, este apt să producă moartea,
iar loviturile au fost aplicate într-o regiune vitală, este evident că
inculpatul chiar dacă nu a urmărit uciderea părții vătămate a acceptat
posibilitatea producerii acestui rezultat. Așa fiind, inculpatul a acționat cel
puțin cu intenție indirectă de a suprima viața părții vătămate, astfel încât
încadrarea juridică a faptei în tentativă la infracțiunea de omor calificat,
prevăzută de art. 20, raportat la art. 174 – art. 175 lit. c) C. pen., este
corectă.
Fapta în nici un caz nu poate
constitui infracțiunea prevăzută de art. 181 C. pen., întrucât leziunile
produse, chiar dacă au necesitat pentru vindecare 50 – 55 de zile de îngrijiri
medicale, au pus în primejdie viața părții vătămate, fapt ce rezultă din
raportul de constatare medico – legală nr. 67/B/2003 al Serviciului de Medicină
Legală Teleorman al cărui concluzii au fost aprobate la 14 mai 2003 de Comisia
de Avizare și Control de pe lângă I.M.L.
Având în vedere poziția subiectivă a
inculpatului față de rezultatul faptei sale nu poate fi primită nici susținerea
că fapta întrunește elementele constitutive ale infracțiunii prevăzută de art.
182 C. pen., în cazul căreia urmarea produsă este rezultatul culpei
făptuitorului și nu al intenției acestuia.
Se constată, de asemenea, că nu este
întemeiată susținerea că inculpatul a comis fapta fiind provocat de partea
vătămată.
Declarațiile martorilor G.E. și B.F.
infirmă susținerea inculpatului că partea vătămată avea un topor cu care a vrut
să-l lovească.
De asemenea, din raportul de
constatare medico – legală rezultă că victima era în picioare când a fost
lovită, concluzie care înlătură susținerea inculpatului că atunci când a lovit
pe partea vătămată erau amândoi căzuți la pământ ca urmare a agresiunii
declanșate de partea vătămată.
Critica formulată în recursul părții
civile vizând cuantumul daunelor morale nu se încadrează în nici unul din
cazurile de casare prevăzute expres și limitativ de art. 385
9
alin.
(1) C. proc. pen.
Reținând că din examinarea cauzei nu
rezultă nici existența vreunui motiv de casare care să poată fi luat în
considerare din oficiu în condițiile art. 385
9
alin. (3) C. proc.
pen., Curtea va respinge ambele recursuri ca nefondate conform art. 385
15
pct. 1 lit. b) C. proc. pen.
Se va deduce în continuare la zi
arestarea preventivă.
Conform art. 192 alin. (2) C. proc.
pen., recurenții vor fi obligați la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursurile declarate de
inculpatul B.A. și de către partea civilă B.O., împotriva deciziei nr. 310 din
29 aprilie 2004 a Curții de Apel București, secția I penală, ca nefondate.
Compută din pedeapsa aplicată inculpatului durata
arestării preventive de la 10 iunie 2003, la zi.
Obligă pe recurenți să plătească
statului cheltuieli judiciare, partea civilă 1.200.000 lei, iar inculpatul
1.600.000 lei în care se include și onorariul apărătorului din oficiu, în sumă
de 400.000 lei ce va fi avansat din fondul Ministerului Justiției.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi 1
iulie 2004.