ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3664/2004

Examinând recursurile de față constată: Prin sentința penală nr. 19 din 16 ianuarie 2004, pronunțată de Tribunalul Teleorman s-a dispus, în baza art. 20, raportat la art. 174 – art. 175 lit. c) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen., condamnarea inculpatului B.A. la 7 ani și 6 luni închisoare și 5 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen. În baza art. 83 C. pen., s-a revocat beneficiul suspendării condiționate a executării pedepsei de 8 luni închisoare, aplicate inculpatului prin sentința penală nr. 81/2002 a Judecătoriei Roșiori de Vede, urmând ca inculpatul să execute în final 8 ani și 2 luni închisoare. S-a făcut aplicarea art. 71 și art. 64 C. pen. S-a dedus din pedeapsă durata arestării preventive de la 10 iunie 2003 la zi.

S-a menținut arestarea preventivă. A fost admisă în parte acțiunea civilă și a fost obligat inculpatul la plata sumei de 30 milioane lei daune materiale și a sumei de 50 milioane lei daune morale către partea civilă B.O. S-a respins cererea părții civile B.O. privind obligarea inculpatului la plata unei prestații periodice. Au fost admise acțiunile civile promovate de unitățile sanitare și a fost obligat inculpatul să plătească suma de 12.916.316 lei către partea civilă Spitalul Clinic de Urgență București – Floreasca și suma de 443.050 lei către partea civilă Spitalul Clinic de Urgență Prof. Dr. Bagdasar București. În baza art. 118 lit. b) C. pen., s-a dispus confiscarea toporului folosit la săvârșirea faptei.

Inculpatul a fost obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat. În fapt instanța a reținut următoarele: Inculpatul B.A. este rudă apropiată cu partea vătămată B.O., fiind unchiul acesteia. Cei doi locuiesc în aceiași curte, dar în imobile diferite. De mai mult timp între inculpat și rudele sale există neînțelegeri generate de un teren intravilan, fapt pentru care s-au judecat de mai mulți ani. Pe fondul acestor relații, inculpatul avea un comportament agresiv și a fost și condamnat prin sentința penală nr. 81/1992 a Judecătoriei Roșiori de Vede la o pedeapsă de 8 luni închisoare, cu aplicarea art. 81 C. pen., pentru infracțiunea prevăzută de art. 1818 C. pen., comisă asupra nepotului său.

La data de 29 iulie 2003, partea vătămată B.O. a venit acasă, în jurul orei 18,00. Inculpatul l-a văzut pe nepotul său, a mers în casă de unde a luat o secure și când partea vătămată s-a apropiat, fără să aibă loc vreo discuție inculpatul i-a aplicat, din spate, o lovitură cu securea în zona capului. Partea vătămată a căzut, iar inculpatul a lovit-o din nou în aceiași zonă. Martora G.E., concubina părții vătămate, i-a solicitat inculpatului să înceteze violențele, împrejurare în care inculpatul a alergat după aceasta cu securea în mână. Apoi martora și mama părții vătămate l-au dus pe B.O. pe o prispă și au anunțat medicul. Acesta i-a solicitat martorului N.N. să urce pe partea vătămată în mașină și să o transporte la spital.

Inculpatul a intervenit, a aruncat cu un topor în direcția martorului cerându-i să părăsească curtea. Partea vătămată a fost transportată în cele din urmă la Spitalul de Urgență Floreasca unde a fost supusă unei intervenții chirurgicale fiind internat în perioada 29 iulie – 13 august 2002. În perioada 14 – 20 august 2002, partea vătămată a fost internată la Spitalul de Urgență Prof. Dr. Bagdasar București. Din actele medico – legale s-a reținut că leziunile suferite de partea vătămată au putut fi produse prin lovire cu corp tăietor, despicător, topor, și i-au pus viața în primejdie. Instanța a reținut că în drept fapta inculpatului întrunește elementele constitutive ale infracțiunii prevăzută de art. 20, raportat la art. 174 – art. 175 lit. c) C. pen.

Cât privește latura civilă a cauzei s-a reținut că sunt întemeiate cererile de despăgubiri formulate de cele două spitale care au acordat asistență medicală părții vătămate. Referitor la cererea de despăgubiri formulată de partea civilă B.O. instanța a reținut că este întemeiată numai în parte, respectiv în limita sumei de 30 milioane lei daune materiale și 50 milioane lei daune morale, iar cererea de obligare a inculpatului la plata unei prestații periodice lunare este nefondată, întrucât raportul de expertiză medico – legală a concluzionat că aceasta are capacitatea de muncă prestată integral. Prin decizia penală nr. 310 din 29 aprilie 2004, pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală, au fost respinse, ca nefondate, apelurile declarate de inculpat și de partea civilă.

Instanța de apel a reținut că este nefondată susținerea inculpatului că nu a intenționat să ucidă pe partea vătămată și că s-a apărat fiind provocat de acesta. S-a mai reținut că și acțiunea civilă formulată de B.O. a fost corect soluționată sub acest aspect ambele apeluri fiind nefondate. Inculpatul și partea civilă au declarat recurs. Recursul declarat de inculpat își găsește temeiul în dispozițiile art. 385 9 alin. (1) pct. 17 și 14 C. proc. pen. Astfel în motivarea recursului s-a arătat că inculpatul nu a intenționat să omoare pe partea vătămată, astfel încât fapta sa nu constituie tentativă la infracțiunea de omor calificat ci infracțiunea de vătămate corporală, prevăzută de art. 181 sau de vătămare corporală gravă prevăzută de art. 182 C. pen.

S-a mai susținut că inculpatul a fost provocat de partea vătămată care a încercat să-l lovească cu toporul, astfel încât în cauză trebuie reținută circumstanța atenuantă prevăzută de art. 73 lit. b) C. pen. Partea civilă a susținut în recurs că daunele morale sunt insuficiente și a solicitat majorarea acestora cu 4 - 5 milioane de lei. Examinând cauza în raport de motivele de recurs invocate dar și din oficiu, Curtea reține că ambele recursuri sunt nefondate. Astfel din probele administrate rezultă fără dubiu că inculpatul a aplicat părții vătămate cu un topor (secure), din spate, o lovitură în regiunea capului, și după ce partea vătămată a căzut la pământ, a lovit-o din nou cu același obiect în aceiași zonă.

Atâta timp cât obiectul vulnerant folosit, respectiv un obiect tăietor despicător, este apt să producă moartea, iar loviturile au fost aplicate într-o regiune vitală, este evident că inculpatul chiar dacă nu a urmărit uciderea părții vătămate a acceptat posibilitatea producerii acestui rezultat. Așa fiind, inculpatul a acționat cel puțin cu intenție indirectă de a suprima viața părții vătămate, astfel încât încadrarea juridică a faptei în tentativă la infracțiunea de omor calificat, prevăzută de art. 20, raportat la art. 174 – art. 175 lit. c) C. pen., este corectă.

Fapta în nici un caz nu poate constitui infracțiunea prevăzută de art. 181 C. pen., întrucât leziunile produse, chiar dacă au necesitat pentru vindecare 50 – 55 de zile de îngrijiri medicale, au pus în primejdie viața părții vătămate, fapt ce rezultă din raportul de constatare medico – legală nr. 67/B/2003 al Serviciului de Medicină Legală Teleorman al cărui concluzii au fost aprobate la 14 mai 2003 de Comisia de Avizare și Control de pe lângă I.M.L. Având în vedere poziția subiectivă a inculpatului față de rezultatul faptei sale nu poate fi primită nici susținerea că fapta întrunește elementele constitutive ale infracțiunii prevăzută de art. 182 C. pen., în cazul căreia urmarea produsă este rezultatul culpei făptuitorului și nu al intenției acestuia.

Se constată, de asemenea, că nu este întemeiată susținerea că inculpatul a comis fapta fiind provocat de partea vătămată. Declarațiile martorilor G.E. și B.F. infirmă susținerea inculpatului că partea vătămată avea un topor cu care a vrut să-l lovească. De asemenea, din raportul de constatare medico – legală rezultă că victima era în picioare când a fost lovită, concluzie care înlătură susținerea inculpatului că atunci când a lovit pe partea vătămată erau amândoi căzuți la pământ ca urmare a agresiunii declanșate de partea vătămată. Critica formulată în recursul părții civile vizând cuantumul daunelor morale nu se încadrează în nici unul din cazurile de casare prevăzute expres și limitativ de art. 385 9 alin. (1) C. proc.

pen. Reținând că din examinarea cauzei nu rezultă nici existența vreunui motiv de casare care să poată fi luat în considerare din oficiu în condițiile art. 385 9 alin. (3) C. proc. pen., Curtea va respinge ambele recursuri ca nefondate conform art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. Se va deduce în continuare la zi arestarea preventivă. Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurenții vor fi obligați la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursurile declarate de inculpatul B.A. și de către partea civilă B.O., împotriva deciziei nr. 310 din 29 aprilie 2004 a Curții de Apel București, secția I penală, ca nefondate. Compută din pedeapsa aplicată inculpatului durata arestării preventive de la 10 iunie 2003, la zi. Obligă pe recurenți să plătească statului cheltuieli judiciare, partea civilă 1.200.000 lei, iar inculpatul 1.600.000 lei în care se include și onorariul apărătorului din oficiu, în sumă de 400.000 lei ce va fi avansat din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 1 iulie 2004.