ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3664/2004

Examinând recursurile de față

constată:

Prin sentința penală nr. 19 din 16

ianuarie 2004, pronunțată de Tribunalul Teleorman s-a dispus, în baza art. 20,

raportat la art. 174 – art. 175 lit. c) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a)

C. pen., condamnarea inculpatului B.A. la 7 ani și 6 luni închisoare și 5 ani

interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen.

În baza art. 83 C. pen., s-a revocat

beneficiul suspendării condiționate a executării pedepsei de 8 luni închisoare,

aplicate inculpatului prin sentința penală nr. 81/2002 a Judecătoriei Roșiori

de Vede, urmând ca inculpatul să execute în final 8 ani și 2 luni închisoare.

S-a făcut aplicarea art. 71 și art.

64 C. pen.

S-a dedus din pedeapsă durata

arestării preventive de la 10 iunie 2003 la zi.

S-a menținut arestarea preventivă.

A fost admisă în parte acțiunea

civilă și a fost obligat inculpatul la plata sumei de 30 milioane lei daune

materiale și a sumei de 50 milioane lei daune morale către partea civilă B.O.

S-a respins cererea părții civile

B.O. privind obligarea inculpatului la plata unei prestații periodice.

Au fost admise acțiunile civile promovate

de unitățile sanitare și a fost obligat inculpatul să plătească suma de

12.916.316 lei către partea civilă Spitalul Clinic de Urgență București –

Floreasca și suma de 443.050 lei către partea civilă Spitalul Clinic de Urgență

Prof. Dr. Bagdasar București.

În baza art. 118 lit. b) C. pen.,

s-a dispus confiscarea toporului folosit la săvârșirea faptei.

Inculpatul a fost obligat la plata

cheltuielilor judiciare către stat.

În fapt instanța a reținut

următoarele:

Inculpatul B.A. este rudă apropiată

cu partea vătămată B.O., fiind unchiul acesteia. Cei doi locuiesc în aceiași

curte, dar în imobile diferite.

De mai mult timp între inculpat și

rudele sale există neînțelegeri generate de un teren intravilan, fapt pentru

care s-au judecat de mai mulți ani.

Pe fondul acestor relații,

inculpatul avea un comportament agresiv și a fost și condamnat prin sentința

penală nr. 81/1992 a Judecătoriei Roșiori de Vede la o pedeapsă de 8 luni

închisoare, cu aplicarea art. 81 C. pen., pentru infracțiunea prevăzută de art.

1818 C. pen., comisă asupra nepotului său.

La data de 29 iulie 2003, partea

vătămată B.O. a venit acasă, în jurul orei 18,00.

Inculpatul l-a văzut pe nepotul său,

a mers în casă de unde a luat o secure și când partea vătămată s-a apropiat,

fără să aibă loc vreo discuție inculpatul i-a aplicat, din spate, o lovitură cu

securea în zona capului.

Partea vătămată a căzut, iar

inculpatul a lovit-o din nou în aceiași zonă.

Martora G.E., concubina părții

vătămate, i-a solicitat inculpatului să înceteze violențele, împrejurare în

care inculpatul a alergat după aceasta cu securea în mână.

Apoi martora și mama părții vătămate

l-au dus pe B.O. pe o prispă și au anunțat medicul. Acesta i-a solicitat

martorului N.N. să urce pe partea vătămată în mașină și să o transporte la

spital.

Inculpatul a intervenit, a aruncat

cu un topor în direcția martorului cerându-i să părăsească curtea.

Partea vătămată a fost transportată

în cele din urmă la Spitalul de Urgență Floreasca unde a fost supusă unei

intervenții chirurgicale fiind internat în perioada 29 iulie – 13 august 2002.

În perioada 14 – 20 august 2002,

partea vătămată a fost internată la Spitalul de Urgență Prof. Dr. Bagdasar

București.

Din actele medico – legale s-a

reținut că leziunile suferite de partea vătămată au putut fi produse prin

lovire cu corp tăietor, despicător, topor, și i-au pus viața în primejdie.

Instanța a reținut că în drept fapta

inculpatului întrunește elementele constitutive ale infracțiunii prevăzută de

art. 20, raportat la art. 174 – art. 175 lit. c) C. pen.

Cât privește latura civilă a cauzei

s-a reținut că sunt întemeiate cererile de despăgubiri formulate de cele două

spitale care au acordat asistență medicală părții vătămate.

Referitor la cererea de despăgubiri

formulată de partea civilă B.O. instanța a reținut că este întemeiată numai în

parte, respectiv în limita sumei de 30 milioane lei daune materiale și 50

milioane lei daune morale, iar cererea de obligare a inculpatului la plata unei

prestații periodice lunare este nefondată, întrucât raportul de expertiză

medico – legală a concluzionat că aceasta are capacitatea de muncă prestată

integral.

Prin decizia penală nr. 310 din 29

aprilie 2004, pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală, au fost

respinse, ca nefondate, apelurile declarate de inculpat și de partea civilă.

Instanța de apel a reținut că este

nefondată susținerea inculpatului că nu a intenționat să ucidă pe partea

vătămată și că s-a apărat fiind provocat de acesta.

S-a mai reținut că și acțiunea

civilă formulată de B.O. a fost corect soluționată sub acest aspect ambele

apeluri fiind nefondate.

Inculpatul și partea civilă au

declarat recurs.

Recursul declarat de inculpat își

găsește temeiul în dispozițiile art. 385

9

alin. (1) pct. 17 și 14 C.

proc. pen.

Astfel în motivarea recursului s-a

arătat că inculpatul nu a intenționat să omoare pe partea vătămată, astfel

încât fapta sa nu constituie tentativă la infracțiunea de omor calificat ci

infracțiunea de vătămate corporală, prevăzută de art. 181 sau de vătămare

corporală gravă prevăzută de art. 182 C. pen.

S-a mai susținut că inculpatul a

fost provocat de partea vătămată care a încercat să-l lovească cu toporul,

astfel încât în cauză trebuie reținută circumstanța atenuantă prevăzută de art.

73 lit. b) C. pen.

Partea civilă a susținut în recurs

că daunele morale sunt insuficiente și a solicitat majorarea acestora cu 4 - 5

milioane de lei.

Examinând cauza în raport de

motivele de recurs invocate dar și din oficiu, Curtea reține că ambele

recursuri sunt nefondate.

Astfel din probele administrate

rezultă fără dubiu că inculpatul a aplicat părții vătămate cu un topor

(secure), din spate, o lovitură în regiunea capului, și după ce partea vătămată

a căzut la pământ, a lovit-o din nou cu același obiect în aceiași zonă.

Atâta timp cât obiectul vulnerant

folosit, respectiv un obiect tăietor despicător, este apt să producă moartea,

iar loviturile au fost aplicate într-o regiune vitală, este evident că

inculpatul chiar dacă nu a urmărit uciderea părții vătămate a acceptat

posibilitatea producerii acestui rezultat. Așa fiind, inculpatul a acționat cel

puțin cu intenție indirectă de a suprima viața părții vătămate, astfel încât

încadrarea juridică a faptei în tentativă la infracțiunea de omor calificat,

prevăzută de art. 20, raportat la art. 174 – art. 175 lit. c) C. pen., este

corectă.

Fapta în nici un caz nu poate

constitui infracțiunea prevăzută de art. 181 C. pen., întrucât leziunile

produse, chiar dacă au necesitat pentru vindecare 50 – 55 de zile de îngrijiri

medicale, au pus în primejdie viața părții vătămate, fapt ce rezultă din

raportul de constatare medico – legală nr. 67/B/2003 al Serviciului de Medicină

Legală Teleorman al cărui concluzii au fost aprobate la 14 mai 2003 de Comisia

de Avizare și Control de pe lângă I.M.L.

Având în vedere poziția subiectivă a

inculpatului față de rezultatul faptei sale nu poate fi primită nici susținerea

că fapta întrunește elementele constitutive ale infracțiunii prevăzută de art.

182 C. pen., în cazul căreia urmarea produsă este rezultatul culpei

făptuitorului și nu al intenției acestuia.

Se constată, de asemenea, că nu este

întemeiată susținerea că inculpatul a comis fapta fiind provocat de partea

vătămată.

Declarațiile martorilor G.E. și B.F.

infirmă susținerea inculpatului că partea vătămată avea un topor cu care a vrut

să-l lovească.

De asemenea, din raportul de

constatare medico – legală rezultă că victima era în picioare când a fost

lovită, concluzie care înlătură susținerea inculpatului că atunci când a lovit

pe partea vătămată erau amândoi căzuți la pământ ca urmare a agresiunii

declanșate de partea vătămată.

Critica formulată în recursul părții

civile vizând cuantumul daunelor morale nu se încadrează în nici unul din

cazurile de casare prevăzute expres și limitativ de art. 385

9

alin.

(1) C. proc. pen.

Reținând că din examinarea cauzei nu

rezultă nici existența vreunui motiv de casare care să poată fi luat în

considerare din oficiu în condițiile art. 385

9

alin. (3) C. proc.

pen., Curtea va respinge ambele recursuri ca nefondate conform art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen.

Se va deduce în continuare la zi

arestarea preventivă.

Conform art. 192 alin. (2) C. proc.

pen., recurenții vor fi obligați la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursurile declarate de

inculpatul B.A. și de către partea civilă B.O., împotriva deciziei nr. 310 din

29 aprilie 2004 a Curții de Apel București, secția I penală, ca nefondate.

Compută din pedeapsa aplicată inculpatului durata

arestării preventive de la 10 iunie 2003, la zi.

Obligă pe recurenți să plătească

statului cheltuieli judiciare, partea civilă 1.200.000 lei, iar inculpatul

1.600.000 lei în care se include și onorariul apărătorului din oficiu, în sumă

de 400.000 lei ce va fi avansat din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 1

iulie 2004.