ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2678/2005

Asupra recursului de față:

În baza lucrărilor din

dosar, constată următoarele:

Tribunalul București, secția

a II–a penală, prin sentința penală nr. 365 din 8 aprilie 2003, în baza art. 20,

raportat la art. 174, cu aplicarea art. 73 lit. b), art. 74 lit. a), b) și c)

și a art. 76 alin. (2) C. pen., a condamnat pe inculpatul T.S. la 3 ani

închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor, prevăzute de art. 64 lit. a) și b)

C. pen., pentru comiterea tentativei la infracțiunea de omor.

În baza art. 86

1

C.

pen., a dispus suspendarea sub supraveghere a pedepsei aplicate, pe termenul de

încercare de 8 ani, inculpatul urmând să se supună măsurilor de supraveghere

prevăzute la lit. a) – d) ale art. 86

3

C. pen.

Potrivit art. 359 C. proc.

pen., a pus în vedere inculpatului dispozițiile art. 86

4

C. pen.

În baza art. 350 alin. (3) lit.

b) C. proc. pen., a dispus punerea de îndată în libertate a inculpatului T.S.

de sub puterea M.A.P. nr. 852 bis din 8 august 2002 emis de Parchetul de pe

lângă Tribunalul București și a constatat că inculpatul a fost arestat

preventiv de la 11 octombrie 2002, la zi.

În baza art. 14, raportat la

art. 346 C. proc. pen., a constatat că prejudiciul în cuantum de 10.624.240

lei, reprezentând cheltuieli de spitalizare efectuate de partea civilă Spitalul

Clinic Dr. D. Bagdasar, este acoperit prin plata cu chitanțele seria B ALU nr. 4426868/2003

și seria B ALU nr. 4426833/2003.

A luat act că partea

vătămată Șt.A. nu s-a constituit parte civilă în cauză.

Inculpatul a fost obligat să

plătească statului suma de 3.000.000 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare.

Hotărând astfel, prima

instanță a reținut că, la data de 10 iunie 2002, s-a prezentat la Spitalul de

Urgență Prof. Dr. Bagdasar numitul Șt.A. care a fost internat cu diagnosticul:

„Agresiune. Plagă abdominală produsă prin înjunghiere în mezogastru”.

Victima a declarat inițial

că, în acea zi, în timp ce se afla pe Șoseaua Olteniței, la capătul liniei

tramvaiului 34 a fost acostat de doi indivizi necunoscuți, unul dintre aceștia

lovindu-l cu cuțitul în zona abdominală.

Ulterior, în urma

cercetărilor efectuate, victima Șt.A. a revenit asupra declarației și a spus adevărul,

arătând că, în data de 10 iunie 2002, a avut discuții contradictorii cu sora sa

T.V. (soția inculpatului), cu privire la vânzarea unui teren, context în care,

incidentul a degenerat, victima înjurându-se reciproc cu inculpatul, cumnatul

său, conflictul culminând cu lovirea sa de către inculpat cu un cuțit în zona

abdominală.

Tribunalul a reținut că

partea vătămată a lovit cu palma peste față pe soția inculpatului, apoi, atunci

când aceasta din urmă, împreună cu fiica și cu cumnata (martora C.L.) a vrut

să-l împingă afară din locuință, partea vătămată a apucat de lângă ușa de la

intrare un teu din lemn, cu care l-a lovit în cap pe inculpat, acesta

aflându-se în spatele femeilor.

În acest context, inculpatul

s-a repezit și a luat de pe masă un cuțit de bucătărie și, în timp ce femeile

continuau să împingă partea vătămată să o dea afară din curte, busculadă în

care fiica inculpatului a leșinat, acesta a aplicat o lovitură cu cuțitul în

abdomenul părții vătămate, leziunile produse punându-i în pericol viața

victimei.

Imediat după incident,

inculpatul împreună cu soția sa s-au deplasat cu partea vătămată la spital,

pentru a i se acorda acesteia primul ajutor.

Împotriva sentinței penale

au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul București și inculpatul T.S.,

criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

Parchetul a solicitat

majorarea cuantumului pedepsei aplicată inculpatului, motivând că față de

gradul de pericol social al faptei comisă de acesta, tentativa la omor și

persoana sa, care s-a sustras de la urmărirea penală se impune aplicarea unei

pedepse majorate, cu executarea în regim de detenție, fără a se reține în

favoarea inculpatului, scuza provocării, față de circumstanțele reale în care a

comis fapta.

Inculpatul a solicitat

reducerea termenului de încercare de 8 ani, invocând starea sa de sănătate,

susținând că suferă de diabet zaharat și hepatită B.

Curtea de Apel București, secția

a II–a penală, prin decizia penală nr. 2559 din 24 noiembrie 2003, a admis

apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul București, a desființat în

parte sentința penală și rejudecând, a înlăturat aplicarea art. 86

1

,

art. 86

2

, art. 86

3

și art. 86

6

C. pen.

A făcut aplicarea art. 71 și

art. 64 C. pen.

A menținut celelalte

dispoziții ale sentinței.

A respins, ca nefondat,

apelul declarat de inculpatul T.S. împotriva aceleiași sentințe penale.

În motivarea acestei

soluții, instanța de control judiciar a arătat următoarele:

„Instanța de fond a

manifestat rol activ în cauză, pentru aflarea adevărului, a stabilit corect

situația de fapt, a făcut o legală încadrare juridică a faptei comisă de

inculpat și a reținut judicios vinovăția în concordanță cu probele

administrate.

În raport de, atitudinea

violentă a victimei față de soția inculpatului, pe care a lovit-o cu palma

peste față și față de inculpat, pe care l-a lovit în cap cu un teu din lemn, în

mod judicios s-a reținut în favoarea inculpatului circumstanța atenuantă reală,

prevăzută de art. 73 lit. b) C. pen., acesta a comis fapta sub stăpânirea unei

puternice emoții, determinată de atitudinea violentă a părții vătămate”.

A mai reținut că, în raport

de toate criteriile generale de individualizare a pedepsei prevăzute de art. 72

C. pen., cuantumul pedepsei aplicată inculpatului, sub minimul special, prin

reținerea circumstanțelor atenuante, prevăzute de art. 73 lit. b) și art. 74 C.

pen., a fost just individualizat, neimpunându-se majorarea.

Instanța de control judiciar

a apreciat, însă, că față de natura faptei comisă de inculpat, tentativă la

omor, de circumstanțele reale în care a comis fapta, a luat de pe masă un cuțit

de bucătărie și i-a aplicat părții vătămate o lovitură în abdomen, leziunile

produse punând în pericol viața victimei și persoana inculpatului, care s-a

sustras de la urmărirea penală, pentru realizarea scopului pedepsei, așa cum

este circumscris în art. 52 C. pen., se impune ca pedeapsa aplicată să fie

executată prin privarea de libertate a inculpatului, reținând că în speță, nu

sunt îndeplinite condițiile de aplicare a suspendării executării pedepsei sub

supraveghere.

În termenul legal, împotriva

deciziei penale a declarat recurs inculpatul T.S., solicitând prin concluziile

puse de apărătorul său ales, să se acorde o mai mare eficiență juridică

circumstanțelor atenuante reținute deja în favoarea inculpatului și să se

dispună reducerea cuantumului pedepsei aplicate, la un an închisoare.

Apărătorul inculpatului a

mai invocat și cazul de casare prevăzut de art. 385

9

pct. 17

1

C. proc. pen., susținând că instanța de apel a făcut o greșită aplicare a legii

la momentul când a soluționat apelul, întrucât nu s-a pronunțat în funcție de

un aspect de nelegalitate, invocat în apelul parchetului, ci doar pe aspecte de

netemeinicie.

Examinând hotărârile

atacate, în raport de cazurile de casare, prevăzute de art. 385

9

alin.

(1) pct. 14 și pct. 17

1

C. proc. pen., Curtea constată, în baza

lucrărilor și a materialului din dosarul cauzei, recursul declarat de inculpat

nefondat, urmând a fi respins.

la stabilirea și aplicarea pedepsei, se ține seama de dispozițiile Părții

generale a Codului, de limitele de pedeapsă fixate în partea specială, de

gradul de pericol social al faptei săvârșite, de persoana infractorului și de

împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.

Ca să-și poată îndeplini

funcțiile care îi sunt atribuite în vederea realizării scopului său și al

legii, pedeapsa trebuie să corespundă, sub aspectul naturii și duratei, atât

gravității faptei și potențialului de pericol social pe care îl prezintă în mod

real persoana infractorului, cât și aptitudinii acestuia de a se îndrepta sub

influența pedepsei.

În speță, în ce privește

dozarea pedepsei, instanțele au apreciat în mod just pericolul social al faptei

comise și datele referitoare la persoana inculpatului, aplicându-i o pedeapsă

bine proporționată.

Instanțele au avut în

vedere, atât starea de provocare în care a acționat inculpatul, reținând în

favoarea acestuia circumstanța atenuantă, prevăzută de art. 73 lit. b) C. pen.,

împrejurarea că se află la primul conflict cu legea penală, a avut o conduită

bună înainte de săvârșirea faptei și atitudinea promptă a acestuia în a încerca

să înlăture rezultatul infracțiunii (prin deplasarea victimei imediat la

spital), reținând în favoarea lui circumstanțe atenuante, potrivit art. 74 din

același cod, dar și împrejurarea că timp de 4 luni de zile, inculpatul s-a

sustras urmăririi penale.

În raport de toate aceste

elemente, pedeapsa de 3 ani închisoare aplicată inculpatului situată sub limita

minimă prevăzută de textul de lege incriminator, apare just și bine

proporționată, aceasta fiind de natură a asigura reeducarea lui și este cazul

de a fi redusă.

recurentul inculpat, în sensul că instanța de apel a făcut o greșită aplicare a

legii, întrucât nu s-ar fi pronunțat pe un aspect de nelegalitate invocat în

apelul parchetului, ci doar pe aspecte de netemeinicie, nu poate fi primită.

Astfel, în declarația de

apel a procurorului s-au invocat două motive de desființare a sentinței penale,

referitoare la greșita individualizare a pedepsei aplicate inculpatului, în

raport de dispozițiile art. 72 C. pen., prin reținerea circumstanțelor

atenuante, prevăzute de art. 74 lit. c) din același cod și nelegala aplicare a

dispozițiilor art. 86 C. pen., referitoare la suspendarea executării pedepsei

sub supraveghere.

Or, în urma examinării

deciziei atacate, se constată că instanța de apel a analizat criticile

formulate de parchet, atât în ce privește solicitarea de majorare a cuantumului

pedepsei aplicate inculpatului, cât și în ce privește modalitatea de executare

a acesteia, arătând în cuprinsul deciziei penale motivele pe care și-a

întemeiat soluția, astfel că, nu se impune casarea deciziei și trimiterea

cauzei pentru judecarea apelului la curtea de apel.

Pentru considerentele

arătate, având în vedere că, verificând hotărârea atacată în raport și cu

prevederile art. 385

9

alin. (3) C. proc. pen., nu se constată

existența unor motive care analizate din oficiu să ducă la casare, urmează a se

constata că recursul declarat de inculpatul T.S. este nefondat și a fi respins,

ca atare, în temeiul art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen. și a

dispune potrivit dispozitivului prezentei decizii.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat,

recursul declarat de inculpatul T.S. împotriva deciziei penale nr. 2559 din 24

noiembrie 2003 a Curții de Apel București, secția a II-a penală.

Obligă pe recurent la plata

sumei de 1.200.000 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 22 aprilie 2005.