ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1844/2005

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată

la data de 2 februarie 2004, reclamanta N.M. a solicitat, în contradictoriu cu

pârâta Casa Județeană de Pensii Cluj, anularea hotărârii nr. 12308 din 15

ianuarie 2004 și obligarea acesteia să-i acorde drepturile prevăzute de Legea nr.

189/2000.

Motivându-și cererea,

reclamanta a arătat că în septembrie 1940, urmare a instalării pichetului de

grăniceri români în casa părintească și a disputelor dintre aceștia și

grănicerii unguri, copil fiind, a fost nevoită să se refugieze din satul Stolna,

în comuna Săvădisla, ceea ce i-a cauzat suferințe și privațiuni și o

îndreptățește, consideră, la acordarea drepturilor legale compensatorii.

Curtea de Apel Cluj, secția

comercială și de contencios administrativ, a considerat că, în cauză,

reclamanta a dovedit că a suferit consecințele refugiului care s-au răsfrânt și

asupra sa, încadrându-se în prevederile Legii nr. 189/2000 și, prin sentința

civilă nr. 332 din 26 februarie 2004, a admis acțiunea, a anulat hotărârea

contestată și a obligat pârâta să-i recunoască reclamantei, calitatea de

refugiată în perioada 6 septembrie 1940 - 6 martie 1945 și să-i acorde

drepturile bănești prevăzute de lege, începând cu data de 1 decembrie 2003.

Împotriva sentinței a

declarat recurs, în termen legal, pârâta Casa Județeană de Pensii Cluj,

susținând, în esență, că intimata a fost încadrată abuziv în categoria

beneficiarilor Legii nr. 189/2000, fără temei legal și fără a exista

documentele cerute de lege.

Că situația intimatei nu

face obiectul Legii nr. 189/2000, întrucât localitatea de domiciliu de unde susține

că s-a refugiat, era sub administrație românească, neexistând, astfel, premisa

subiectivă în favoarea existenței unei persecuții din motive etnice, care să-i

fi determinat schimbarea domiciliului.

Criticile formulate sunt

neîntemeiate.

Așa după cum, în mod corect,

a reținut instanța fondului, din interpretarea teleologică a prevederilor

actului normativ reparatoriu în discuție, rezultă că scopul reglementării îl

constituie acordarea unor compensații, pentru prejudiciile suferite de

persoanele care au fost persecutate de regimurile instaurate în România, în

perioada 6 septembrie 1940 - 6 martie 1945, aflându-se în situațiile enumerate

în lege.

Nu se justifică excluderea

intimatei-reclamante, de la acordarea drepturilor compensatorii reglementate,

atâta timp, cât prin actele de stare civilă depuse și declarațiile autentice

ale martorilor G.A. și T.I., aceasta a dovedit că, în toată perioada prevăzută

de lege (6 septembrie 1940 - 6 martie 1945) a fost refugiată din satul Stolna,

județul Cluj, în satul Săvădisla, județul Cluj, de unde s-a întors în luna

aprilie 1945, ceea ce constituie o modalitate de persecuție în accepțiunea

Legii nr. 189/2000.

Având în vedere că instanța

fondului a dat o corectă dezlegare cauzei deduse judecății, a pronunțat o

hotărâre legală și temeinică, motiv pentru care, în considerarea prevederilor art.

312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., Curtea va respinge recursul pârâtei,

ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de pârâta Casa Județeană de Pensii Cluj împotriva sentinței civile nr. 332 din

26 februarie 2004, a Curții de Apel Cluj, secția comercială și de contencios

administrativ, ca nefondat.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 22 martie 2005.