ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 519/2005

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 519/2005 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2005)

Asupra recursurilor penale

de față;

În baza lucrărilor din

dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 120

din 26 februarie 2004, pronunțată de Tribunalul Galați în dosarul nr. 1647/P/2003

s-a dispus condamnarea inculpatului R.M. la o pedeapsă de un an și 6 luni

închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie prevăzute de art. 211 alin.

(1) și (2) lit. d) C. pen., cu aplicarea art. 13 C. pen., art. 74 lit. a) și c)

C. pen. și art. 76 lit. b) C. pen.(fapta din 4 decembrie 2000).

În baza dispozițiilor art. 71

C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor

prevăzute de art. 64 C. pen., pe durata executării pedepsei închisorii.

S-a constatat acoperit prin

restituire, prejudiciul cauzat părții vătămate SC V. SRL Berești Galați, constând

într-un sac cu grâu în valoare de 180.000 lei.

Au fost respinse ca

nefondate pretențiile civile în sumă de 60.000.000 lei, reprezentând

contravaloarea a 20 tone de grâu formulate de partea vătămată SC V. SRL Berești

Galați.

Au fost respinse ca

nefondate pretențiile civile în sumă de 6.000.000 lei formulate de partea

vătămată C.D.

În baza dispozițiilor art. 191

alin. (1) C. proc. pen., a fost obligat inculpatul R.M. la plata sumei de

1.000.000 cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a pronunța această

hotărâre, instanța de fond a reținut că în noaptea de 4 decembrie 2000 inculpatul

R.M. s-a deplasat cu căruța tractată de un cal la sediul SC V. SRL Berești

Galați. Inculpatul a desfăcut gardul din sârmă ce împrejmuia societatea și a

pătruns în curtea acesteia.

Inculpatul a intrat în

magazia unde era depozitat grâul, a luat un sac cu grâu și l-a transportat în

căruță.

În acest timp inculpatul a

fost surprins de partea vătămată C.D., administratorul SC V. SRL Berești

Galați. În această situație, pentru a-și asigura scăparea, inculpatul a lovit-o

pe partea vătămată cu o șipcă de lemn în cap și apoi cu pumnii în zona feței,

după care s-a urcat în căruță și a părăsit locul faptei.

Partea vătămată s-a urcat în

autoturism și l-a urmărit pe inculpat, iar după ce a parcurs aproximativ

300-400 m l-a ajuns, reușind să îl rețină. Cu această ocazie, partea vătămată a

constatat că în căruța inculpatului se afla un sac cu grâu.

În timp ce partea vătămată

încerca să-l imobilizeze pe inculpat, martorul C.G. a ieșit din locuința sa, să

vadă ce se întâmplă, întrucât auzise gălăgie.

Partea vătămată i-a solicitat

inculpatului să îl însoțească la postul de poliție, rugându-l pe martorul C.G.

să păzească căruța inculpatului și autoturismul său. Martorul a fost de acord

însă, întrucât îi era teamă să rămână singur, l-a chemat și pe martorul A.F.

Ulterior, partea vătămată și

inculpatul au revenit însoțiți de un lucrător de poliție și de martorul R.V.

Lucrătorul de poliție i-a

solicitat inculpatului să înhame calul pentru a se deplasa la sediul SC V. SRL,

însă inculpatul nu a dat curs solicitării acestuia.

Cu ocazia cercetării

efectuate la fața locului s-au descoperit 9 saci cu grâu așezați lângă gardul

societății, în zona unde gardul a fost rupt, precum și urme de roți de cauciuc

care proveneau de la căruța inculpatului și de la autoturismul părții vătămate.

Din certificatul

medico-legal de la dosarul de urmărire penală, rezultă că partea vătămată a

suferit leziuni de violență produse prin lovire cu corpuri dure, vindecabile în

6-7 zile de îngrijiri medicale.

Cu ocazia audierii sale,

inculpatul nu a recunoscut fapta săvârșită, precizând că nu a lovit-o pe partea

vătămată și nici nu a tâlhărit-o.

Prima instanță a reținut că

susținerile inculpatului privind nevinovăția sa nu se confirmă și nici nu se

coroborează cu probele administrate în cauză.

Astfel, martorii C.G. și A.F.

au declarat că în momentul în care s-au apropiat de locul unde se aflau

inculpatul și partea vătămată, au observat în căruța inculpatului un sac cu

grâu, iar pe partea vătămată prezentând urme de lovituri la ochi.

Susținerile celor doi

martori se coroborează cu declarațiile părții vătămate și cu constatările din

certificatul medico-legal nr. 2718 din 18 decembrie 2000, toate aceste

probatorii demonstrând vinovăția inculpatului în comiterea faptei.

Împotriva acestei sentințe,

în termen legal au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Galați, inculpatul

R.M. și partea vătămată C.D., în calitate de reprezentant al SC V. SRL Berești

Galați.

În apelul formulat,

parchetul a arătat că inculpatul a sustras în realitate 10 saci cu grâu și nu

unul, așa cum a reținut instanța de fond, situație în care nu trebuiau

recunoscute circumstanțe atenuante în favoarea acestuia, iar pedeapsa aplicată

nu trebuia să fie coborâtă sub minimul special prevăzut de lege pentru

infracțiunea săvârșită.

În apelul său, inculpatul R.M.

a criticat soluția instanței de fond pentru nelegalitate și netemeinicie,

arătând că nu se face vinovat de săvârșirea faptei reținute în sarcina sa,

astfel că a cerut achitarea, în baza prevederilor art. 11 pct. 2 lit. a) C.

proc. pen., raportat la art. 10 lit. c) C. proc. pen.

Partea vătămată C.D., a

solicitat majorarea pedepsei aplicate inculpatului și, corespunzător, majorarea

despăgubirilor civile, arătând că, în mod repetat, acesta ar fi sustras

aproximativ 20 tone de grâu.

Prin decizia penală nr. 370

din 21 iunie 2004, pronunțată de Curtea de Apel Galați, în dosarul nr. 912/2004

au fost respinse ca nefondate apelurile declarate de Parchetul de pe lângă

Tribunalul Galați, de inculpatul R.M. și de partea vătămată C.D.

Au fost obligați apelantul-inculpat

R.M. și apelanta-parte vătămată C.D. la plata sumelor de câte 800.000 lei

fiecare cu titlul de cheltuieli judiciare către stat în apel.

Pentru a pronunța această

deciziei Curtea de Apel Galați a reținut următoarele:

Apelul părții vătămate, deși

admisibil în principiu, potrivit modificărilor aduse art. 362 lit. c) C. proc.

pen., prin decizia penală nr. 100 din 9 martie 2004 a Curții Constituționale,

este nefondat, deoarece în cauză nu există probe care să dovedească că

inculpatul R.M. ar fi sustras, în mod repetat, cantitatea de 20 tone de grâu.

Apelul inculpatul R.M. este

nefondat, din coroborarea declarațiilor părții vătămate, ale martorilor C.G., A.F.

și R.V., cu procesele verbale de constatare și de cântărire, precum și cu

certificatul medico-legal al părții vătămate rezultând în mod clar vinovăția

inculpatului în săvârșirea faptei reținute în sarcina sa.

Apelul Parchetului de pe

lângă Tribunalul Galați a fost apreciat ca fiind nefondat, deoarece din probele

administrate în cauză, în special procesul verbal de constatare, nu rezultă că

inculpatul ar fi sustras cei 9 saci cu grâu găsiți în apropierea locului

faptei, moment în care s-ar fi produs împosedarea ori că aceștia ar fi fost

sustrași de alte persoane.

Împotriva acestei decizii în

termen legal, au declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Galați și

inculpatul R.M.

Parchetul a invocat cazul de

casare prevăzut de art. 385

9

alin. (1) pct. 17

1

teza II C.

proc. pen., învederând faptul că, în mod nelegal și netemeinic, i-au fost

recunoscute inculpatului R.M. circumstanțe atenuante personale, cu consecința

reducerii cuantumului pedepsei sub limita minimă prevăzută de textul

sancționator.

Inculpatul R.M. a invocat

cazurile de casare prevăzute de art. 385

9

alin. (1) pct. 18 și pct. 14

teza I C. proc. pen., solicitând, în principal, achitarea sa, în temeiul

prevederilor art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. c) C. proc. pen.,

iar în subsidiar, reindividualizarea pedepsei, în sensul reducerii cuantumului

acesteia, în raport de datele ce caracterizează persoana sa.

Înalta Curte, examinând

motivele de recurs invocate cât și din oficiu ambele hotărâri conform

prevederilor art. 385

9

alin. (3) C. proc. pen., combinate cu art. 385

6

alin. (1) și art. 385

7

alin. (1) C. proc. pen., constată că

prima instanță a reținut, în mod corect situația de fapt și a stabilit

vinovăția inculpatului, pe baza unei juste aprecieri a probelor administrate în

cauză, dând faptei comise de acesta încadrarea juridică corespunzătoare.

De asemenea, instanța de

fond a efectuat o justă individualizare a pedepsei aplicate inculpatului, atât

sub aspectul naturii și al cuantumului acesteia, cât și ca modalitate de executare,

fiind respectate criteriile generale prevăzute de art. 72 C. pen.

Înalta Curte, constată că

invocarea nevinovăției de către inculpatul R.M. contrazice nesusținut

probatoriile administrate în cauză.

Simpla afirmație a unei

stări de fapt, fără coroborarea acesteia cu alte mijloace de probă, nu poate fi

acceptată ca adevăr, iar modalitatea de apărare utilizată de inculpat,

respectiv negarea realității evidente nu poate influența convingerea bazată pe

probe irefutabile.

Recurentul inculpat nu a

indicat ce elemente de fapt ar putea forma convingerea instanței că s-ar impune

achitarea sa, iar, din oficiu, nu se constată elemente probatorii care să

susțină poziția acestuia.

Dimpotrivă, din actele

dosarului rezultă că, fiind surprins de partea vătămată C.D., după ce furase un

sac cu grâu, inculpatul R.M., pentru a-și asigura scăparea, i-a aplicat

acesteia mai multe lovituri cu pumnii și cu o bucată de lemn în zona feței.

Susținerile constante ale

părții vătămate sub acest aspect se coroborează cu declarațiile martorilor C.G.

și A.F. (care au precizat că au văzut în căruța inculpatului un sac cu grâu,

iar pe partea vătămată prezentând urme de lovituri la ochi) și cu constatările

din certificatul medico-legal nr. 2718 din 18 decembrie 2000.

În ce privește cererea

recurentului inculpat R.M. de reducere a cuantumului pedepsei aplicate, Înalta

Curte constată că este nefondată.

Astfel, prima instanță s-a

orientat la un cuantum al pedepsei care să aibă drept consecință recuperarea

inculpatului.

Ceea ce contează, în esență,

este ca pedeapsa aplicată să aibă acea forță care să-i arate inculpatului că a

greșit, să-l determine la reflecție și să stimuleze la el dorința ca pe viitor

să aibă o conduită corectă.

Pedeapsa nu trebuie să fie

percepută de inculpat ca o răzbunare din partea societății pentru că a greșit,

ci ea trebuie să trezească rezonanțe în plan psihologic și să conducă în final

la redarea lui societății.

Pentru ca pedeapsa să

contribuie la îndreptarea inculpatului, ea trebuie să fie bine gândită, ceea ce

presupune aplicarea unei pedepse juste, singura susceptibilă să-l determine să

regrete fapta și să-și propună să nu mai repete infracțiunea.

Pedeapsa poate fi corectivă

numai dacă este retributivă, dacă ține seama de latura morală a omului, de

capacitatea sa de a-și analiza faptele și de a se hotărî pentru o conduită

compatibilă cu interesele societății.

Revenind la speță, a proceda

în sensul reducerii pedepsei, așa cum a solicitat inculpatul R.M., ar însemna

ca pedeapsa să nu-și mai atingă finalitatea înscrisă în art. 52 C. pen., anume

cea a prevenției generale și speciale, ceea ce evident nu este în spiritul

legii.

Inculpatul a fost trimis în

judecată pentru săvârșirea unei infracțiuni deosebit de grave ce vizează

simultan atât integritatea fizică și viața persoanei, cât și bunurile acesteia.

Folosirea violenței în scopul

însușirii sau păstrării unor bunuri conferă faptelor un grad deosebit de

ridicat de periculozitate socială, atât prin urmările directe, păgubitoare și

traumatizante asupra victimei, cât și prin sentimentul de insecuritate difuzat

în masa cetățenilor.

Infracțiunea de tâlhărie

prezintă un grad ridicat de pericol social, reflectat chiar și prin limitele

pedepsei stabilite de legiuitor.

În atari condiții, a reduce

pedeapsa pentru autorul unei asemenea infracțiuni, cu impact social deosebit,

ar echivala cu încurajarea tacită a lui și a altora la săvârșirea unor fapte

similare și la scăderea încrederii populației în capacitatea de ripostă a

justiției.

Cu privire la cererea

parchetului de înlăturare a circumstanței atenuante, prevăzută de art. 74 alin.

(1) lit. a) C. proc. pen., recunoscută în favoarea inculpatului R.M., cu

consecința majorării cuantumului pedepsei, Înalta Curte constată că este

nefondată.

Operațiunea de

individualizare a pedepsei este atributul exclusiv al judecătorului care,

percepând prin propriile simțuri atitudinea făptuitorului față de infracțiunea

săvârșită și de consecințele acesteia, este în măsură să aprecieze întinderea

ripostei societății.

A aplica mecanic elementele

de fapt și de drept reținute prin actul de inculpare ar însemna golirea de

conținut a activității de cercetare judecătorească, transformând magistratul

într-un executant.

Ori, potrivit Constituției

și legislației penale, rolul instanțelor judecătorești este cu totul altul și

anume cel de a decide, în spiritul și litera legii, dacă există ori nu

vinovăție, gradul de pericol social al faptei și necesitatea unui proces

reeducațional mai lung sau mai scurt, pentru resocializarea infractorului.

Cum, în speță, atât în fond,

cât și în apel, instanțele au apreciat că se impune recunoașterea de

circumstanțe atenuante personale în favoarea inculpatului R.M., în baza

materialului probator rezultat din cercetarea judecătorească, criticile aduse

în mod subiectiv hotărârilor nu pot fi primite.

Față de cele menționate mai

sus, Înalta Curte, în conformitate cu prevederile art. 385

15

alin.

(1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondate, recursurile

declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Galați și de inculpatul R.M.,

împotriva deciziei penale nr. 370/ A din 21 iunie 2004 a Curții de Apel Galați.

Potrivit art. 192 alin. (2) C.

proc. pen., va obliga pe recurentul inculpat la plata sumei de 1.200.000 lei,

cu titlul de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondate,

recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Galați și

inculpatul

R.M.

, împotriva

deciziei penale nr. 370/ A din 21 iunie 2004 a Curții de Apel Galați.

o

bliga pe recurentul inculpat

la plata sumei de 1.200.000 lei cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 24 ianuarie 2005.