ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4532/2004

Asupra recursului penal de față; Examinând actele și lucrările dosarului, constată următoarele: Prin încheierea din 2 septembrie 2004, pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia, în dosarul nr. 5857/2004 s-a dispus, printre altele, menținerea stării de arest a inculpaților C.I.V. și S.O.M., în temeiul prevederilor art. 300 2 C. proc. pen., combinat cu art. 160 b alin. (1) și (3) C. proc. pen. Pentru a pronunța această hotărâre, Curtea de Apel Alba Iulia a reținut că, verificând legalitatea arestării preventive a inculpaților, s-a constatat că temeiurile care au stat la baza luării acestei măsuri subzistă, impunând în continuare privarea de libertate a acestora. Împotriva încheierii din 2 septembrie 2004, pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia au declarat recurs, în termen legal, inculpații C.I.V.

și S.O.M. care, prin apărătorul desemnat din oficiu au solicitat admiterea acestuia, casarea încheierii atacate și revocarea măsurii arestării preventive. Înalta Curte, examinând motivele de recurs invocate, cât și din oficiu cauza, potrivit art. 385 9 alin. (3) C. proc. pen., combinat cu art. 385 6 și art. 385 7 alin. (1) C. proc. pen., constată că recursurile declarate de inculpați sunt nefondate pentru următoarele considerente: Prin sentința penală nr. 203 din 14 iulie 2004, pronunțată de Tribunalul Hunedoara, în dosarul nr. 5031/2004 au fost condamnați: - inculpatul C.I.V. la o pedeapsă de 8 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. b) și c) și alin. (2 1 ) lit. a) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) și b) C. pen.

Totodată, s-a menținut beneficiul liberării condiționate din pedeapsa de 3 ani și 6 luni închisoare, aplicată inculpatului prin sentința penală nr. 1915/2001 a Judecătoriei Deva (rămasă definitivă prin decizia penală nr. 203/2002 a Curții de Apel Alba Iulia), din care s-a constatat că a rămas neexecutat un rest de pedeapsă de 355 zile; - inculpata S.O.M. la o pedeapsă de 7 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. b) și c) și alin. (2 1 ) lit. a) C. pen. S-a reținut că, în noaptea de 25 februarie 2004, inculpații C.I.V. și S.O.M. prin violență, au deposedat-o pe partea vătămată D.I. de suma de 3 milioane lei și de bunuri în valoare de 600.000 lei, pe care acesta le avea asupra sa.

Fapta, s-a petrecut în zona stadionului de pe str. Victoriei din orașul Simeria. În urma agresiunii, partea vătămată a suferit leziuni pentru a căror vindecare a necesitat 24-25 zile de îngrijiri medicale. Împotriva hotărârii primei instanțe, au declarat apel inculpații C.I.V. și S.O.M., apel care formează obiectul dosarului nr. 5857/2004 al Curții de Apel Alba Iulia. La termenul din 2 septembrie 2004 fixat pentru judecarea apelului, instanța de control judiciar, respectiv, Curtea de Apel Alba Iulia, verificând legalitatea și temeinicia arestării preventive, a menținut starea de arest a inculpaților, pronunțând încheierea atacată cu recurs în prezenta cauză. Cu privire la această dispoziție a instanței, Înalta Curte constată următoarele: Este adevărat că, potrivit art. 5 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale și art. 23 alin. (1) din Constituția României, nimeni nu poate fi privat de libertate.

În aceleași texte însă sunt înscrise totodată și excepții de la regula generală mai sus-menționată. Astfel, în art. 5 paragraful 1 lit. c) din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale, ratificată de România, prin Legea nr. 30/1994 se prevede că se exceptează de la dreptul de a nu putea fi lipsit de libertate și cel care a fost arestat sau reținut în vederea aducerii sale în fața autorității judiciare competente sau când există motive verosimile de a bănui că a săvârșit o infracțiune ori când există motive temeinice de a crede în necesitatea de a-l împiedica să săvârșească o infracțiune sau să fugă după săvârșirea acesteia”.

Pe de altă parte, art. 20 din Constituția României prevede că „dispozițiile constituționale vor fi interpretate și aplicate în concordanță cu D.U.D.O., cu pactele și cu celelalte tratate la care România este parte”, iar „dacă există neconcordanțe între pactele și tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului la care România este parte, și legile interne, au prioritate reglementările internaționale. Rezultă așadar că reglementările cuprinse în art. 5 paragraful 3 din Convenție sunt obligatorii făcând parte din ordinea de drept internă.

În raport de reglementările internaționale menționate, cu referire expresă la excepția reprezentată de arestarea preventivă s-a stipulat, printre altele, că privarea de libertate trebuie să se realizeze numai în formele legale și după procedura prevăzută în legislația fiecărui stat, conform Convenției, respectiv cu respectarea procedurii prevăzute de legea procesual penală, prin raportare și la dispozițiile constituționale. Rezultă așadar că, dispunerea măsurii arestării preventive și menținerea acesteia trebuie să se facă cu respectarea dispozițiilor generale înscrise în legea procesual penală, fiind subordonate dovedirii interesului superior pe care îl deservesc. Potrivit art. 160 b alin. (1) C. proc.

pen., instanța de judecată, în exercitarea atribuțiilor de control judiciar, este obligată să verifice periodic legalitatea și temeinicia arestării preventive. Conform alin. (3) al aceluiași articol, „când instanța constată că temeiurile care au determinat arestarea impun în continuare privarea de libertate sau că există temeiuri noi care justifică privarea de libertate, dispune, prin încheiere motivată, menținerea arestării preventive”. În cauză, așa cum rezultă din încheierea atacată, instanța de apel a procedat la efectuarea verificărilor dispuse de legea procesual penală și a constatat că temeiurile de fapt și de drept [(art. 148 alin. (1) lit. f) și h) C. proc. pen.)] care au stat la baza luării măsurii arestării preventive subzistă, impun în continuare privarea de libertate a inculpaților.

Înalta Curte apreciază că, în raport de modul de concepere a activității infracționale, de împrejurările comiterii faptei (profitând de starea de întuneric), de importanța relațiilor sociale încălcate de inculpați prin săvârșirea unei infracțiuni deosebit de grave, ce vizează simultan atât integritatea fizică a persoanei, cât și bunurile acesteia, de urmările directe păgubitoare și traumatizante asupra părții vătămate, de circumstanțele personale ale inculpaților (inculpatul C.I.V. în raport de două condamnări anterioare la pedepse de un an și respectiv 3 ani și 6 luni închisoare, aplicate pentru săvârșirea unor infracțiuni de furt calificat), dar și de conduita inculpaților, care au avut o poziție procesuală nesinceră, în pofida probelor administrate, lăsarea în libertate a acestora, prezintă pericol concret pentru ordinea publică, prin crearea unui sentiment de insecuritate și neîncredere în buna desfășurare a justiției.

Pe de altă parte, asemenea fapte neurmate de o ripostă fermă a societății ar întreține climatul infracțional și ar crea făptuitorilor impresia că pot persista în sfidarea legii. Faptul că a fost pronunțată o hotărâre de condamnare în cauză nu alterează prezumția de nevinovăție, limitarea libertății persoanei încadrându-se în dispozițiile legii. Toate aceste aspecte justifică dispoziția instanței de apel, în sensul menținerii arestării preventive, astfel că, Înalta Curte, în conformitate cu prevederile art. 385 15 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpații C.I.V. și S.O.M. În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., inculpații recurenți, vor fi obligați la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpații C.I.V. și S.O.M. împotriva încheierii din 2 septembrie 2004, pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia, în dosarul nr. 5857/2004. Obligă pe recurenții inculpați la plata sumei de câte 800.000 lei, fiecare, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat din care, sumele de câte 200.000 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se vor avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 14 septembrie 2004.