ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3132/2005

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea formulată la

data de 4 aprilie 2001 și ulterior precizată, reclamanta SC T. SA, sucursala

Constanța, a solicitat anularea notei de constatare nr. 5664/2000, emisă de

Direcția Fiscală din cadrul Primăriei Galați și a dispoziției Primarului municipiului

Galați nr. 458/2001, plus cheltuieli de judecată.

În motivarea acțiunii s-a

arătat că prin nota de constatare nr. 5664/2000 s-a stabilit că reclamanta are

de plată suma de 120.373.817 lei, impozit pe clădiri, respectiv rețele de

transport a energiei electrice și construcții speciale care alcătuiesc Stația

de transformare 220 kv Barboși și Stația de transformare 220 kv Filești.

Reclamanta a susținut că suma nu este datorată, deoarece bunurile respective

sunt scutite de impozit, conform H.G. nr. 506/1994 și aparținând domeniului

public al statului, nu se datorează impozit la bugetul local.

Prin sentința civilă nr. 82/2002,

a Tribunalului Constanța, secția de contencios administrativ, acțiunea a fost

admisă și pârâtul a fost obligat la 4.031.500 lei, cheltuieli de judecată.

Instanța de fond a reținut

că bunurile impozitate de pârâtă fac parte din domeniul public al statului,

conform Legii nr. 213/1998, Anexa nr. 1 pct. 1 subpct. 14 și pârâta nu avea

dreptul să le impoziteze. S-a apreciat, de asemenea, că aceste bunuri sunt

exceptate de la impozitare în conformitate cu dispozițiile H.G. nr. 506/1994,

pentru aprobarea Normelor de aplicare a Legii nr. 27/1994, modificată prin O.U.G.

nr. 62/1998.

Prin decizia civilă nr. 123

din 12 septembrie 2002, a Curții de Apel Constanța, secția de contencios

administrativ, a fost respins, ca nefondat, recursul declarat de Primăria municipiului

Galați, împotriva sentinței civile nr. 82/2002, a Tribunalului Constanța, secția

de contencios administrativ.

Împotriva acestor hotărâri a

declarat recurs în anulare, Procurorul general al Parchetului de pe lângă

Curtea Supremă de Justiție, la data de 26 august 2003, întrucât hotărârile au

fost pronunțate cu încălcarea esențială a legii, ceea ce a determinat o

soluționare greșită a cauzei pe fond, hotărârile fiind și vădit netemeinice.

În motivarea recursului în

anulare s-a arătat în esență că instanțele au reținut greșit că reclamanta nu

datorează impozit, deoarece numai pentru clădirile subterane nu se datorează

impozit, conform O.U.G. nr. 62/1998; că O.U.G. nr. 62/1998 a abrogat cap. II pct.

10 din H.G. nr. 506/1994 (care prevede că nu se supun impozitării,

construcțiile speciale, așa cum sunt definite în Anexa nr. 1 la H.G. nr. 266/1994); că au fost impozitate numai clădirile, și nu instalațiile adăpostite de

clădiri; că aceste clădiri se impozitează și impozitul se plătește de cei ce le

au în administrare sau folosință, conform art. 4 alin. (2) din Legea nr. 27/1994.

Verificând cauza, în funcție

de motivarea recursului în anulare, Curtea reține următoarele:

Prin nota de constatare nr. 5664/2000,

a Primăriei Galați, reclamanta a fost obligată la plata sumei de 120.373.817

lei impozit pe clădiri, respectiv rețele de transport a energiei electrice și

construcții care alcătuiesc stațiile de transformare Barboși și Filești

(supraterane). Organul de control a considerat că sunt exceptate de la plata

impozitului, numai clădirile speciale subterane.

Reclamanta susține că pentru

construcțiile pentru care a fost obligată la plată, nu datorează impozit,

deoarece acestea sunt scutite de impozitare, conform O.U.G. nr. 62/1998, Anexa

nr. 2 pct. 5 alin. (3) și conform H.G. nr. 506/1994, art. 10 alin. (2), care

face trimitere la Anexa nr. 1 a H.G. nr. 266/1994, pentru aprobarea

clasificației și a duratelor normale de funcționare a mijloacelor fixe. În H.G.

nr. 266/1994, construcțiile speciale cod 2.1.5 cuprind: centrale

hidroelectrice, centrale termoelectrice, stații de transformare, stații de

conexiuni și posturi de transformare subterane.

Reclamanta apreciază că sunt

scutite de plata impozitului, toate aceste construcții (supraterane și

subterane), actul normativ indicând că numai posturile de transformare trebuie

să fie subterane pentru a fi scutite de impozit. De asemenea, reclamanta a afirmat

că nu există stații de transformare subterane.

Din analizarea cuprinsului

dispozițiilor legale, Curtea constată că pentru perioada supusă impozitului pe

clădiri (anul 1999), reclamanta datora impozitul la care a fost obligată.

Conform O.U.G. nr. 62/1998, Anexa

nr. 2 pct. 5.3, nu sunt supuse impozitului: centralele hidroelectrice,

centralele termoelectrice, stațiile de transformare, stațiile de conexiuni și

posturile de transformare subterane. Cuvântul „subterane” se referă la toate

construcțiile speciale enumerate de textul precizat, care este identic cu

textul din H.G. nr. 266/1994, Grupa 2, construcții speciale, codul 2.1.5, text

la care face trimitere art. 10 alin. (2) din H.G. nr. 506/1994.

Prin art. V din O.U.G. nr. 62/1998

s-a stipulat că orice alte dispoziții legale privind acordarea de scutiri sau

de reduceri de impozite și taxe își încetează aplicabilitatea o dată cu

intrarea în vigoare a prezentei ordonanțe.

Această dispoziție nu

prezintă, însă, nici o semnificație în cauza de față, întrucât conținutul

textului din H.G. nr. 266/1994 (grupa 2 cod 2.1.5), la care face trimitere art.

10 alin. (2) din H.G. nr. 506/1994, este identic celui din O.G. nr. 62/1998 (Anexa

nr. 2 pct. 5.3).

Cu alte cuvinte scutirea de

impozit, potrivit atât H.G. nr. 506/1994, cât și O.U.G. nr. 62/1998, a fost

prevăzută pentru același tip clădiri speciale subterane. H.G. nr. 506/1994 a

fost abrogată expres ulterior, prin art. 79 lit. d) din O.G. nr. 36/2002

privind impozitele și taxele locale.

H.G. nr. 266/1994 a fost

abrogată prin H.G. nr. 964/1998.

Sub aspectul care este

important soluționării pricinii de față, clasificarea mijloacelor fixe

prevăzută de H.G. nr. 964/1998 nu are semnificație juridică, întrucât H.G. nr. 964/1998

nu se referă la impozitare, iar O.U.G. nr. 62/1998, pentru modificarea și

completarea Legii nr. 27/1994, privind impozitele și taxele locale, enumeră în Anexa

nr. 2 pct. 5.3, construcțiile speciale nesupuse impozitului, enumerarea având

în vedere clasificarea construcțiilor prevăzută de H.G. nr. 266/1994, pentru

aprobarea clasificației și a duratelor normale de funcționare a mijloacelor

fixe, astfel cum s-a precizat mai sus.

Cât privește susținerea

reclamantei, în sensul că nu există stații de transformare subterane, aceasta

nu poate fi primită.

Potrivit Legii nr. 62/1968,

Categoria 2 „Construcții speciale”, Subgrupa „Construcții speciale industriale”,

cod 2.0.2, sunt prevăzute construcții speciale energetice subterane, aici fiind

incluse și stațiile de transformare.

Verificând Dicționarele de

corespondență dintre codurile de clasificare a mijloacelor fixe, se constată că

stațiile de transformare subterane au codul 2.0.2, conform Legii nr. 62/1968,

conform H.G. nr. 266/1994 au codul 2.1.5 și conform H.G. nr. 964/1998 au codul

1.1.3.

Este vorba de același tip de

construcții (stații de transformare subterane) care erau scutite de la

impozitare în perioada supusă controlului, conform O.U.G. nr. 62/1998, așa cum

s-a analizat mai sus.

Față de cele reținute și

având în vedere conținutul pct. 5.3 din Anexa nr. 2 O.U.G. nr. 62/1998, se

constată că bunurile pentru care reclamanta a fost obligată la plata impozitului,

sunt supuse impozitului, nefiind construcții subterane.

Nu se poate reține

susținerea reclamantei, în sensul că bunurile impozitate (rețele electrice,

stații de transformare supraterane) aparțin domeniului public de interes

național conform Legii nr. 213/1998 și ca urmare, toate veniturile care decurg

din acestea, se varsă la bugetul statului, și nu la bugetul local. Potrivit art.

4 alin. (2) din Legea nr. 27/1994, privind impozitele și taxele locale,

modificată, pentru clădirile proprietate de stat aflate în administrarea sau

folosința contribuabililor, impozitul se datorează de către cei ce le au în

administrare sau folosință. Cum reclamanta are calitatea de „contribuabil” în

conformitate cu art. 3 din Legea nr. 27/1994, aceasta are obligația de a plăti

și impozitul supus discuției în prezenta cauză.

Având în vedere că

instanțele au pronunțat soluții contrare celor mai sus, reținute, prin

încălcarea dispozițiilor legale analizate, recursul în anulare se apreciază ca

fondat.

Pentru considerentele

expuse, recursul în anulare va fi admis, hotărârile atacate se vor casa și

acțiunea reclamantei SC T. SA, sucursala Constanța, va fi respinsă ca

neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul în anulare

declarat de Procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de

Justiție, în prezent Înalta Curte de Casație și Justiție, împotriva sentinței

civile nr. 82/CA din 28 martie 2002, a Tribunalului Constanța, secția de

contencios administrativ și a deciziei nr. 123/CA din 12 decembrie 2002, a

Curții de Apel Constanța, secția de contencios administrativ.

Casează hotărârile atacate

și în fond, respinge acțiunea formulată de reclamanta SC T. SA, sucursala

Constanța, ca neîntemeiată.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 17 mai 2005.