ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3132/2005

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea formulată la data de 4 aprilie 2001 și ulterior precizată, reclamanta SC T. SA, sucursala Constanța, a solicitat anularea notei de constatare nr. 5664/2000, emisă de Direcția Fiscală din cadrul Primăriei Galați și a dispoziției Primarului municipiului Galați nr. 458/2001, plus cheltuieli de judecată. În motivarea acțiunii s-a arătat că prin nota de constatare nr. 5664/2000 s-a stabilit că reclamanta are de plată suma de 120.373.817 lei, impozit pe clădiri, respectiv rețele de transport a energiei electrice și construcții speciale care alcătuiesc Stația de transformare 220 kv Barboși și Stația de transformare 220 kv Filești.

Reclamanta a susținut că suma nu este datorată, deoarece bunurile respective sunt scutite de impozit, conform H.G. nr. 506/1994 și aparținând domeniului public al statului, nu se datorează impozit la bugetul local. Prin sentința civilă nr. 82/2002, a Tribunalului Constanța, secția de contencios administrativ, acțiunea a fost admisă și pârâtul a fost obligat la 4.031.500 lei, cheltuieli de judecată. Instanța de fond a reținut că bunurile impozitate de pârâtă fac parte din domeniul public al statului, conform Legii nr. 213/1998, Anexa nr. 1 pct. 1 subpct. 14 și pârâta nu avea dreptul să le impoziteze. S-a apreciat, de asemenea, că aceste bunuri sunt exceptate de la impozitare în conformitate cu dispozițiile H.G.

nr. 506/1994, pentru aprobarea Normelor de aplicare a Legii nr. 27/1994, modificată prin O.U.G. nr. 62/1998. Prin decizia civilă nr. 123 din 12 septembrie 2002, a Curții de Apel Constanța, secția de contencios administrativ, a fost respins, ca nefondat, recursul declarat de Primăria municipiului Galați, împotriva sentinței civile nr. 82/2002, a Tribunalului Constanța, secția de contencios administrativ. Împotriva acestor hotărâri a declarat recurs în anulare, Procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție, la data de 26 august 2003, întrucât hotărârile au fost pronunțate cu încălcarea esențială a legii, ceea ce a determinat o soluționare greșită a cauzei pe fond, hotărârile fiind și vădit netemeinice.

În motivarea recursului în anulare s-a arătat în esență că instanțele au reținut greșit că reclamanta nu datorează impozit, deoarece numai pentru clădirile subterane nu se datorează impozit, conform O.U.G. nr. 62/1998; că O.U.G. nr. 62/1998 a abrogat cap. II pct. 10 din H.G. nr. 506/1994 (care prevede că nu se supun impozitării, construcțiile speciale, așa cum sunt definite în Anexa nr. 1 la H.G. nr. 266/1994); că au fost impozitate numai clădirile, și nu instalațiile adăpostite de clădiri; că aceste clădiri se impozitează și impozitul se plătește de cei ce le au în administrare sau folosință, conform art. 4 alin. (2) din Legea nr. 27/1994.

Verificând cauza, în funcție de motivarea recursului în anulare, Curtea reține următoarele: Prin nota de constatare nr. 5664/2000, a Primăriei Galați, reclamanta a fost obligată la plata sumei de 120.373.817 lei impozit pe clădiri, respectiv rețele de transport a energiei electrice și construcții care alcătuiesc stațiile de transformare Barboși și Filești (supraterane). Organul de control a considerat că sunt exceptate de la plata impozitului, numai clădirile speciale subterane. Reclamanta susține că pentru construcțiile pentru care a fost obligată la plată, nu datorează impozit, deoarece acestea sunt scutite de impozitare, conform O.U.G. nr. 62/1998, Anexa nr. 2 pct. 5 alin. (3) și conform H.G.

nr. 506/1994, art. 10 alin. (2), care face trimitere la Anexa nr. 1 a H.G. nr. 266/1994, pentru aprobarea clasificației și a duratelor normale de funcționare a mijloacelor fixe. În H.G. nr. 266/1994, construcțiile speciale cod 2.1.5 cuprind: centrale hidroelectrice, centrale termoelectrice, stații de transformare, stații de conexiuni și posturi de transformare subterane. Reclamanta apreciază că sunt scutite de plata impozitului, toate aceste construcții (supraterane și subterane), actul normativ indicând că numai posturile de transformare trebuie să fie subterane pentru a fi scutite de impozit. De asemenea, reclamanta a afirmat că nu există stații de transformare subterane. Din analizarea cuprinsului dispozițiilor legale, Curtea constată că pentru perioada supusă impozitului pe clădiri (anul 1999), reclamanta datora impozitul la care a fost obligată.

Conform O.U.G. nr. 62/1998, Anexa nr. 2 pct. 5.3, nu sunt supuse impozitului: centralele hidroelectrice, centralele termoelectrice, stațiile de transformare, stațiile de conexiuni și posturile de transformare subterane. Cuvântul „subterane” se referă la toate construcțiile speciale enumerate de textul precizat, care este identic cu textul din H.G. nr. 266/1994, Grupa 2, construcții speciale, codul 2.1.5, text la care face trimitere art. 10 alin. (2) din H.G. nr. 506/1994. Prin art. V din O.U.G. nr. 62/1998 s-a stipulat că orice alte dispoziții legale privind acordarea de scutiri sau de reduceri de impozite și taxe își încetează aplicabilitatea o dată cu intrarea în vigoare a prezentei ordonanțe.

Această dispoziție nu prezintă, însă, nici o semnificație în cauza de față, întrucât conținutul textului din H.G. nr. 266/1994 (grupa 2 cod 2.1.5), la care face trimitere art. 10 alin. (2) din H.G. nr. 506/1994, este identic celui din O.G. nr. 62/1998 (Anexa nr. 2 pct. 5.3). Cu alte cuvinte scutirea de impozit, potrivit atât H.G. nr. 506/1994, cât și O.U.G. nr. 62/1998, a fost prevăzută pentru același tip clădiri speciale subterane. H.G. nr. 506/1994 a fost abrogată expres ulterior, prin art. 79 lit. d) din O.G. nr. 36/2002 privind impozitele și taxele locale. H.G. nr. 266/1994 a fost abrogată prin H.G. nr. 964/1998. Sub aspectul care este important soluționării pricinii de față, clasificarea mijloacelor fixe prevăzută de H.G.

nr. 964/1998 nu are semnificație juridică, întrucât H.G. nr. 964/1998 nu se referă la impozitare, iar O.U.G. nr. 62/1998, pentru modificarea și completarea Legii nr. 27/1994, privind impozitele și taxele locale, enumeră în Anexa nr. 2 pct. 5.3, construcțiile speciale nesupuse impozitului, enumerarea având în vedere clasificarea construcțiilor prevăzută de H.G. nr. 266/1994, pentru aprobarea clasificației și a duratelor normale de funcționare a mijloacelor fixe, astfel cum s-a precizat mai sus. Cât privește susținerea reclamantei, în sensul că nu există stații de transformare subterane, aceasta nu poate fi primită. Potrivit Legii nr. 62/1968, Categoria 2 „Construcții speciale”, Subgrupa „Construcții speciale industriale”, cod 2.0.2, sunt prevăzute construcții speciale energetice subterane, aici fiind incluse și stațiile de transformare.

Verificând Dicționarele de corespondență dintre codurile de clasificare a mijloacelor fixe, se constată că stațiile de transformare subterane au codul 2.0.2, conform Legii nr. 62/1968, conform H.G. nr. 266/1994 au codul 2.1.5 și conform H.G. nr. 964/1998 au codul 1.1.3. Este vorba de același tip de construcții (stații de transformare subterane) care erau scutite de la impozitare în perioada supusă controlului, conform O.U.G. nr. 62/1998, așa cum s-a analizat mai sus. Față de cele reținute și având în vedere conținutul pct. 5.3 din Anexa nr. 2 O.U.G. nr. 62/1998, se constată că bunurile pentru care reclamanta a fost obligată la plata impozitului, sunt supuse impozitului, nefiind construcții subterane.

Nu se poate reține susținerea reclamantei, în sensul că bunurile impozitate (rețele electrice, stații de transformare supraterane) aparțin domeniului public de interes național conform Legii nr. 213/1998 și ca urmare, toate veniturile care decurg din acestea, se varsă la bugetul statului, și nu la bugetul local. Potrivit art. 4 alin. (2) din Legea nr. 27/1994, privind impozitele și taxele locale, modificată, pentru clădirile proprietate de stat aflate în administrarea sau folosința contribuabililor, impozitul se datorează de către cei ce le au în administrare sau folosință. Cum reclamanta are calitatea de „contribuabil” în conformitate cu art. 3 din Legea nr. 27/1994, aceasta are obligația de a plăti și impozitul supus discuției în prezenta cauză.

Având în vedere că instanțele au pronunțat soluții contrare celor mai sus, reținute, prin încălcarea dispozițiilor legale analizate, recursul în anulare se apreciază ca fondat. Pentru considerentele expuse, recursul în anulare va fi admis, hotărârile atacate se vor casa și acțiunea reclamantei SC T. SA, sucursala Constanța, va fi respinsă ca neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul în anulare declarat de Procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție, în prezent Înalta Curte de Casație și Justiție, împotriva sentinței civile nr. 82/CA din 28 martie 2002, a Tribunalului Constanța, secția de contencios administrativ și a deciziei nr. 123/CA din 12 decembrie 2002, a Curții de Apel Constanța, secția de contencios administrativ. Casează hotărârile atacate și în fond, respinge acțiunea formulată de reclamanta SC T. SA, sucursala Constanța, ca neîntemeiată. Pronunțată în ședință publică, astăzi 17 mai 2005.